Anul IX, Nr. 533, Luni, 27 Aprilie 2015

 
 

Șoc în showbiz! Cel mai longeviv cuplu din lumea artiștilor este ISTORIE!

Roxana Nemeș și Radu Groza sunt împreună de șase ani, iar artista a spus în repetate rânduri deja că se va mărita cu impresarul ei, omul care, de altfel, a și descoperit-o și a făcut-o celebră. Cu toate acestea, de curând, cei doi s-au despărțit.”Nu vreau să comentez despre subiect. Din păcate, da, este adevărat, s-a produs o separare”, a spus Radu Groza.

spynews.ro [...]
 

Fratele lui Sorin de la Akcent, condamnat la închisoare!

Cosmin Brotnei, fratele fostului component al trupei Akcent, a ajuns în faţa magistraţilor bucureşteni după ce a fost prins băut la volan.

Judecătorii l-au condamnat "pe inculpatul Brotnei Cosmin Liviu, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului". Instanţa a suspendat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani de la data rămânerii definitive a deciziei. În plus, Brotnei trebuie să muncească 60 de zile în folosul comunităţii. Decizia [...]
 
 

Fiica lui MM Stoica postează selfie-uri indecente pe internet

Teodora Stoica surprinde din nou! Fiica lui Mihai Stoica a început să frecventeze sălile de fitness și nu ezită să se laude cu corpul ei. Într-o imagine postată recent pe Facebook, Teodora a lăsat să se vadă mai mult decât trebuie, trăgând puțin în jos de pantalonii ei, scrie ligasexy.gsp.ro. Imaginea indecentă a atras atenția prietenilor săi și a ajuns imediat și pe site-urile mondene. Mihai Stoica va fi eliberat din închisoare cel mai devreme în luna decembrie a acestui an. [...]

Calendarul Rieger Tuning 2015. Când nu ştii care-s mai frumoase: fetele sau maşinile?

Tunerul german Rieger a pregătit un calendar pentru anul în curs. Pentru realizarea acestuia, nemții au apelat la serviciile fotografului Alexander Sperr care s-a înțeles perfect cu Peter Riedel, unul dintre cei mai buni artiști în domeniul bodypainting-ului. Ședința foto a fost realizată într-o hală abandonată, iar modelele Angela, Mandy, Renee și Steffi s-au distrat alături de mașinile modificate. Calendarul Rieger este disponibil pe website-ul casei de tuning. [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
ACUZAŢII
Monica Macovei

Macovei: Dacă USL e solidară cu Oprescu, să plece toţi

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a cerut demisia primarului Capitalei, Sorin Oprescu, susţinând că în şase ani acesta nu a făcut nimic pentru a preveni moartea copilului de patru ani muşcat de câinii maidanezi şi a apreciat că membrii USL care deţin funcţii publice ar trebui să demisioneze la rândul lor în cazul în care sunt solidari cu edilul-şef. „Dacă USL e solidară cu Oprescu, atunci să plece toţi. Oprescu trebuie să îşi dea demisia din funcţia de primar, pentru că şase [...]

Sorin Oprescu

Adjunct de băgător de seamă - Sorin Oprescu]

Sorin Oprescu ar urma să fie candidatul stângii la Preşedinţia României, pare a fi mesajul din ce în ce mai clar transmis de PSD şi PC. Nu e o mişcare surprinzătoare, politicienii români n-au talentul de a ne uimi decât prin prostie şi hoţie, mai puţin prin inteligenţa lor politică. Suntem curioşi însă ce şanse are doctorul de paie bucureştean în Maramureş, Moldova, Banat şi Dobrogea, de pildă, adică restul de 80% din România care nu a auzit niciodată de bestialul [...]

Opţiune
Gabriel Fătu

Gabriel Fătu nu-l votează pe DDD

Actorul Gabriel Fătu este foarte supărat pe fanii care-l întreabă dacă s-a înscris în politică, mai exact în Partidul Poporului, având în vedere că este prieten bun cu Dan Diaconescu. Deşi s-a săturat să repete la nesfârşit că nu-l vrea pe prietenul lui preşedinte al României sau primar al capitalei, actorul insistă să facă lumină în legătură cu acest aspect. „Trebuie să mă repet iar? Aşa vreţi, în fiecare zi??? Ok: Nu am fost şi nu sunt în Partidul Poporului. Şi [...]


REACŢIE

PDL cere demisia lui Oprescu după ce un copil a fost omorât de câini în Bucureşti

PDL Bucureşti cere demisia imediată a primarului Capitalei, Sorin Oprescu, în atribuţia căruia intră programul de gestionare a câinilor fără stăpân, după ce un copil a fost omorât de câini, a declarat Mihai Atănăsoaiei, purtătorul de cuvânt al PDL Bucureşti. „Un copil a fost omorât de câini, e o tragedie care nu poate fi comentată politic, programul de gestionare a câinilor fără stăpân este în atributul Primăriei Captialei, astfel încât PDL Bucureşti cere demisia imediată a primarului Capitalei”, a precizat la [...]

Sorin Oprescu

Una zice şi alta face - Sorin Oprescu

Sorin Oprescu este tiparul perfect al politicianului român: ipocirt, demagog, mincinos, laş şi mârlan până dincolo de închipuire. Cazul lui Ionuţ, pruncul ucis de câinii maidanezi, era doar o chestiune de timp. La cum proliferează fiarele comunitare, cu complicitatea deplină şi coruptă a primarilor, e un miracol că astfel de tragedii nu au loc zilnic, în oraşe asediate de maidanezi, precum Bucureşti şi Constanţa. După ce s-a produs tragedia, lui Oprescu i-au trebuit câteva zile să aibă curajul de a apărea [...]

Gimnastică

Bronz la Campionatele Europene de la Montpellier

Echipa masculină de gimnastică a României a câştigat medalia de bronz la Campionatele Europene de la Montpellier, concursul fiind câştigat de Marea Britanie. Echipa României, în componenţa Cristian Băţagă, Ovidiu Buidoşo, Vlad Cotună, Marius Berbecar, Flavius Koczi, a obţinut 261,319 puncte. Marea Britanie (Louis Smith, Daniel Purvis, Kristian Thomas, Ruslan Panteleimonov, Max Whitlock) a obţinut 266,296 puncte, ceea ce i-a adus medalia de aur, iar Rusia (Emin Garibov, Denis Abliazin, Aleksander Balandin, David Beliavski, Anton Golotsutskov) s-a clasat pe locul doi, [...]

Vladimir Klitschko

Vladimir Klitschko l-a învins pe Eddie Chambers

Pugilistul ucrainean Vladimir Klitschko şi-a păstrat titlurile IBF, WBO şi IBO la categoria grea, învingându-l pe challengerul său oficial, americanul Eddie Chambers, prin knock-out în repriza a 12-a, ultima a unui meci disputat la Dusseldorf. Klitschko, pugilist considerat cel mai bun în activitate la categoria grea, a obţinut astfel a 54-a victorie în 57 de meciuri, dintre care 48 prin KO. Chambers a înregistrat a doua înfrângere în 36 de meciuri. Klitschko, în vârstă de 33 de ani, ar fi trebuit [...]

DEZASTRU

Se scumpesc legumele

Creşterea preţului gigacaloriei în Bucureşti, cu 40% de la 1 ianuarie, va determina o scumpire cu 50% a roşiilor şi a altor legume produse în România, precum şi oprirea activităţii unor sere, potrivit federaţiei de producători Pro Agro. Pro Agro a solicitat la finele anului trecut ca producătorii de legume de seră din România să beneficieze de sprijinul acordat în alte state din UE, unde se aplică un preţ diferenţiat al gigacaloriei pentru fermieri, dar dialogul cu primarul general al Bucureştiului, [...]

Controversat

Statuia Împăratului Traian, dezvelită la Bucureşti

Primarul General, Sorin Oprescu, a participat, duminică, la dezvelirea statuii împăratului Traian a sculptorului Vasile Gorduz, amplasată de municipalitate pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR). Realizarea statuii împaratului Traian s-a încheiat la iniţiativa Primăriei Capitalei şi la recomandarea academicianului Răzvan Theodorescu, iar amplasarea acesteia pe Calea Victoriei face parte dintr-o operaţiune amplă de amenajare a spaţiilor publice, din cadrul programului „Calea Victoriei- traseu cultural”, informează municipalitatea. [...]

Recunoastere
Radu Beligan

Radu Beligan are o stea pe Walk of Fame

Radu Beligan este, de duminică, al treilea actor care are o stea pe Walk of Fame-ul românesc, aleea celebrităţilor teatrului şi filmului aflată în Piaţa Timpului din Capitală. „Îmi doresc să trăim mai bine şi să vină lumea la teatru să vadă ce facem”, a declarat Beligan. Ceremonia de acordare a stelei s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Cu acelaşi prilej, Beligan a primit Cheia Municipiului Bucureşti, din partea primarului general Sorin Oprescu, în semn de preţuire pentru cariera [...]

Cătălin Moroşanu

Biletele pentru gala K1 World Grand Prix Bucureşti costă între 60 de lei şi 500 de euro

Românii care vor să participe la evenimentul din 21 mai, vor putea să-şi cumpere bilete în perioada 15 martie -15 aprilie, la preţuri cuprinse între 60 şi 200 de lei, urmând ca după aceea tichetele să fie scoase la vânzare şi pentru spectatorii din afara ţării. De asemenea, organizatorii au pus la dispoziţie 3.000 de bilete pentru locurile VIP din sală, acestea având preţuri cuprinse între 150 şi 500 de euro, costurile acoperind cazarea la hoteluri de patru sau cinci stele [...]

Stela Popescu va primi următoarea stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

Marea actriţă de comedie, Stela Popescu, va fi recompensată cu o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Bucureşti pentru întreaga sa carieră, miercuri, de la ora 11.00.În cadrul evenimentului, "Steaua Comediei Româneşti" va primi şi o stea de aur oferită de o casă de bijuterii, dar şi "Placheta Bucureştiului", oferită de Sorin Oprescu, Primar General al Municipiului Bucureşti.

Proiectul cultural "Walk of Fame'' este organizat de Cocor şi Teatrul Metropolis, în parteneriat cu Primaria Municipiului Bucureşti.

Libertatea.ro [...]

Şi Ioana Popescu candidează la Primăria Capitalei!

După Irinel Columbeanu şi Sânziana Buruiană, a venit şi rândul Ioanei Popescu să anunţe că intenţionează să candideze pentru postul de primar general al Capitalei.Ioana Popescu este născută şi crescută în Bucureşti şi susţine că ştie foarte bine problemele cu care se confruntă cetăţenii din Capitală, astfel a hotărât să intre în cursa pentru fotoliul ocupat acum de Sorin Oprescu, informează stl.ro.

“M-am hotărât să candidez la Primăria Capitalei, având în vedere că nu cred că dintre toţi candidaţii ar exista altcineva [...]

Omagiu
Ion Lucian

Teatrul Excelsior va purta numele lui Ion Lucian

Teatrul Excelsior va fi redenumit „Ion Lucian”, după numele marelui actor care a fondat instituţia de spectacole, decedat sâmbătă, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, luni, când a venit să îi aducă un ultim omagiu artistului. Trupul neînsufleţit al lui Ion Lucian a fost depus luni la Teatrul Excelsior, unde familia, prietenii şi admiratorii i-au putut aduce un ultim omagiu. În foaierul teatrului sunt expuse pagini din ziare cu articole despre decesul maestrului, e-mail-uri de condoleanţe, venite pe adresa teatrului, dar [...]
2 3 Inainte

 

Scene terifiante! Laura Cosoi, cu chiloţii rupţi, în pădure!

Multe a mai îndurat Laura Cosoi pentru rolul "Nora" din filmul "Cel Ales", peliculă care se lansează astăzi în cinematografele din toată ţara. Actriţa a învăţat să vorbească vulgar, a mimat [...]
 

Ce a decis Oana Zăvoranu să facă cu vila Marioarei din Afumaţi

La o săptămână de la moartea mamei ei, Oana Zăvoranu a făcut inventarul bunurilor femeii de afaceri şi a hotărât ce se va întâmpla cu vila din Afumaţi în care a [...]

Antonia se logodeşte cu Alex Velea în weekend!

Nu şi-a încheiat socotelile cu Vincenzo Castellano, italianul cu care are o fetiţă, pe Maya, şi cu care se află în proces de divorţ de mai bine de un an că [...]
 

Larisa Bercea s-a mutat la Leo de la Strehaia

Vestea că Leo de la Strehaia și Larisa Bercea formează cu cuplu a luat prin surprindere toată lumea mondenă de la noi. Iar acum, după ce au constatat amândoi că se [...]
 

Cum arăta Andreea Esca acum 25 de ani, pe vremea liceului

Andreea Esca (42 de ani) a publicat pe contul său de Facebook o fotografie de la sfârşitul liceului, în care apare alături de doi dintre colegii săi de clasă. Deşi s-au [...]

Minculescu și Tudor Turcu vor cânta, pe rând, cu Iris

Fanii lui Cristi Minculescu (58 de ani) sunt în delir deoarece, după o pauză de doi ani și jumătate, solistul a anunțat că va relua colaborarea cu trupa Iris.

Asta nu înseamnă [...]
 
Sursa foto: click.ro

Adina Buzatu a adus cămăşile lui Obama şi Putin în România! Uite cine le poartă

Dacă până acum cămăşile impecabile purtate de marii lidei politici ai lumii le puteam vedea doar în fotografii şi în poze, de curând acestea pot fi îmbrăcate şi de români. Designerul [...]
 

Modă bolnavă! O minoră şi-a făcut zeci de operaţii pentru a avea faţa în formă de inimă

Lee Hee Danae
O adolescentă de 15 ani a ajuns vedetă în mediul virtual după ce şi-a transformat chipul pentru a-şi recuceri fostul iubit, potrivit click.ro. O tânără din China, cunoscută pe Weibo (platformă de socializare asemănătoare Facebook-ului) sub numele Lee Hee Danae, a şocat mii de oameni cu operaţiile estetice pe care şi le-a făcut pentru a-şi recuceri fostul iubit. La doar 15 ani, adolescenta a trecut prin mai multe intervenţii, pentru a avea chipul în formă de inimă. În China, faţa în [...]

Cât frumoasă este fiica regretatului Paul Walker! Adolescenta a împlinit 16 ani

Meadow Rain
Fiica regretatului actor Paul Walker, Meadow Rain, a fost prezentă, alături de mai mulţi prieteni, la festivalul de muzică Coachelle care se desfăşoară în fiecare an în California. Meadow a postat pe Instagram mai multe fotografii de la faţa locului. Tânăra este extrem de frumoasă şi sexy, şi îţi poţi da seama cu uşurinţă din atitudinea ei că este o adolescentă care ştie şi îi place să se distreze. Meadow avea doar 14 ani când celebrul ei tată a plecat de [...]

Ioana Tufaru recidivează şi îşi pozează iar şuncile în ipostaze „sexy”

Ioana Tufaru
Nu s-a învățat minte! După ce în 2012 a oripilat lumea, pozând în ipostaze scârboase pentru câțiva bănișori, ei bine, Ioana Tufaru a repetat greșeala trei ani mai târziu. Wowbiz.ro a postat câteva fotografii cu fiica Andei Călugăreanu în ipostaze, să zicem ceva mai decente. Deși a slăbit spectaculos în ultimii ani, Ioana este însă departe de a fi o bombă sexy. Nu putem să nu remarcăm grăsimea ce i se revarsă peste burtă. Cu toate acestea, ea este mulțumită de [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank