| Anul VI, Nr. 332, Miercuri, 10 martie 2010 |
|
Daniela Gyorfi regretă că a divorţat ![]() Cântăreaţa trece printr-un moment dificil. Părăsită de George Tal fără nici un fel de explicaţie, după mai bine de trei ani de relaţie, Daniela Gyorfi suferă enorm. La vârsta de 40 de ani, eşecurile sentimentale sunt greu de suportat şi, privind în urmă, solista a căzut în butoiul cu melancolie. „Cel mai mare regret al meu e că am divorţat de Gelu. Ne-am despărţit din cauza mea, eu am vrut, dar nu ar fi trebuit să renunţ la căsnicie”, a declarat [...] Fostul iubit al Rocsanei Marcu nu vrea să-şi recunoască fetiţa ![]() Rocsana Marcu este dispusă să meargă până-n pânzele albe ca să câştige lupta în instanţă cu fostul ei iubit, Adrian Ştefan Iliescu. Acesta a dat bir cu fugiţii după ce a aflat că Rocsana îi va dărui un copil. Afaceristul de 36 de ani a dat uitării povestea de dragoste pe care a trăit-o cu Rocsana, iar copilul e, pentru el, inexistent. "Nu m-a întrebat nimic de Mayra. Nu a văzut-o niciodată, nu a dat nici măcar un telefon. Fetiţa e [...] Borcea i-a oferit lui Andone un milion de euro ![]() Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al clubului, că, în iarnă, când echipa se afla pe locul opt în clasament, i-a oferit antrenorului Ioan Andone suma de un milion de euro pentru câştigarea titlului de campioană, însă acesta a refuzat. Tehnicianul Ioan Andone a declarat că a condiţionat venirea sa la Dinamo pentru returul Ligii I de asigurarea plăţii la zi a salariilor jucătorilor şi de stabilirea unor prime speciale la meciurile cu contracandidatele [...] O uzină din China a oprit fabricarea mascotei de la CM 2010, Zakumi ![]() O uzină din China a oprit fabricarea mascotei oficiale a turneului final al Cupei Mondiale din 2010, Zakumi, din cauza lucrului în condiţii deplorabile. Întreprinderea Shanghai Fashion Plastic Products, fabricanta micului leopard, angajează adolescenţi pe care îi plăteşte cu 2,2 euro pentru 13 ore lucrate zilnic. Cea mai mare confederaţie sindicală din Africa de Sud, Cosatu, a declarat, marţi, că suvenirurile pentru CM 2010 ar trebui fabricate în ţara gazdă a competiţiei. FIFA a introdus mascota (Willie) la CM la ediţia [...]
Radio KISS FM
Rezultate LOTO 6 din 49
Extragerea NOROC 7750144
Top articole
|
Mădălina Popa are aceeaşi haină de blană de 16 ani6,50 (din 2 voturi)![]()
![]() Ce noroc că încă este iarnă, iar membrii asociaţiilor pentru protecţia animalelor nu umblă liberi pe străzi. Dar, dacă s-ar fi aflat, din greşeală, prin faţa locaţiei unde se desfăşoară şedinţele de Consiliu Local Constanţa, ar fi avut o candidată perfectă la o baie în cerneală. De fapt nu ea, consiliera, ci haina ei. Într-adevăr... foarte frig în sala de şedinţe, să spunem că era o defecţiune la sistemul de încălzire, iar consilierul PDL Mădălina Popa era cea mai fericită, fiind acoperită de pielea (şi blana) a numeroase animale moarte. Nu, trebuie să fi fost o cruntă greşeală! Ea nu posedă genetic plăceri din acestea frivole, cum ar fi blănuri sau bijuterii, după cum singurică a declarat. Şi probabil că ar fi vrut să precizeze că blana era, de fapt, produsă într-un laborator, dintr-un material ecologic numit nailon. Dar, minunata hăinuţă este în vârstă de 16 ani, iarna aceasta mirosind mai frumos ca niciodată a naftalină. „Este din vulpe, dar nu ştiu de care, pentru că am achiziţionat-o prin anul 1994. Nici nu ştiu ce m-a apucat atunci”, spunea Mădălina Popa, femeia cu haină de blană de vulpe, şi gri, pe deasupra. Oare animalele acelea, când au fost sacrificate, ştiau ele pe cine vor ajunge să încălzească? Sau şi-au pus pielea în proţap, la propriu, pentru doamna consilier să fie mai frumoasă ca oricând, an după an, după an... 08/02/2010, 16:49 - Prima Pagina ![]() Părerea ta contează Comentarii (1) Din aceeaşi categorieGeorge (12/02/2010, 10:18): "Cel care a scris un asemenea articol, este un mare cretin.
Argumentatie: ce sa faca toti oamenii cu hainele de blana, cumparate cu pile si bani grei, in fostul regim.
Dar cum, voi nu aveti alte subiecte, va luati de nepotii lui MOISOIU.
No comment!..." ![]() Fără îndoială, Lică Neagu, liderul Camerei Taximetriştilor din Constanţa şi vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăţia Constanţa, este un personaj foarte colorat, a cărui personalitate efervescentă îşi are rădăcinile chiar din fragedă pruncie. Şi, chiar dacă este cam greu de crezut aşa ceva, Lică Neagu era un copil foarte talentat, căruia îi plăcea de mic să cânte, şi nu numai. "Am luat locul I la un concurs unde am cântat melodia «Guantanamera». Acum cânt doar când mă [...] La înălţime ![]() Gigi Chiru suspină după stewardesele de la Aeroflot Orice bărbat care prezintă uşoare simptome de frică de înălţime, atunci când urcă într-o aeronavă, se linişteşte imediat când dă cu ochii de câte o însoţitoare de bord care îi zâmbeşte frumos. În general, criteriile de selecţie ale stewardeselor sunt aceleaşi: înălţime peste 1,70 metri, aspect fizic plăcut, cunoştinţe de limbi străine şi multă răbdare, totul garnisit cu un zâmbet larg. Şi cum frumuseţea însoţitoarelor de zbor nu putea să treacă neobservată de „plimbăreţii” constănţeni, aceştia au şi nişte preferate, unele [...] Nevoiaş ![]() Burcea iese la produs cu buldoexcavatorul Primarii constănţeni au convocat, rând pe rând, pe toţi consilierii locali, pentru a vota bugetul local. Unii dintre ei au votat cu zâmbetul pe buze, iar alţii sunt pe marginea unei depresii, din pricina sumelor trecute în buget. Edilul din Adamclisi, Emilian Burcea, este unul dintre cei mai vitregiţi de soartă şi care s-au văzut nevoiţi să adopte măsuri drastice pentru a preîntâmpina o viitoare inevitabilă prăbuşire financiară a comunei. "Am votat bugetul local şi nu avem bani decât pentru salarii [...] Merchandiserii fac dezvăluiri din „culise” ![]() Real foloseşte în brutăria şi fast-food-ul magazinului produse expirate? Apariţia articolului cu titlul „Real începe să facă restructurări” în numărul 330 al săptămânalului „Atitudinea”, din perioada 23 februarie-1 martie, a stârnit un val de comentarii, care veneau în sprijinul afirmaţiilor defăimătoare făcute de unul dintre merchandiserii ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul supermarketului Real 1 din Constanţa, cu privire la conducerea magazinului. Comentariile postate online au fost completate de mail-uri trimise pe adresa redacţiei de către alţi merchandiseri, care au dorit să aducă în atenţia opiniei publice o parte dintre [...] ![]() Mincă a lăsat femeile din PC să-şi plătească singure meniul de 8 Martie 8 Martie, o zi în care femeile din România au petrecut fiecare pe unde şi cum a putut. Şefii administraţiei locale şi judeţene Constanţa au fost atât de drăguţi încât, le-au făcut în dar o zi liberă angajatelor primăriei municipiului capitală de judeţ şi angajatelor Consiliului Judeţean. În rest, pe parcursul a 3-4 zile, petrecerile s-au ţinut lanţ, iar cele mai numeroase „desfrânate” au fost femeile politician, fie ele din PSD, PDL, PNL sau PC. Cine a plătit petrecerea? Vom vedea [...] ![]() Banias nu şi-a invitat colegii din PDL la ziua sa În dreptul zodiei Peşti există câteva sugestii de profesii şi meserii potrivite nativilor. Deci, un Peşte ar trebui să devină asistent medical, psihiatru, pictor, consilier, fotograf, pescar, petrolist, spion, poet, scafandru, pedagog, laborant, psiholog, artist, preot, pastor, profesiuni în medii retrase, cu acces limitat (închisori, spitale, azile, mănăstiri). Din păcate, sărbătoritul acestei săptămâni, Mircea Banias, nu a atins niciuna dintre profesiile respective. Acesta s-a făcut comandant de cursă lungă, dar şi politician, chiar preşedinte de filială judeţeană Constanţa, a PDL. Acesta [...] |
![]() Proiectul legii educaţiei: Învăţământul obligatoriu va fi de 10 ani, clasa a IX-a trece la gimnaziu Învăţământul obligatoriu va dura zece ani, iar clasa a IX-a va trece de la liceu la gimnaziu, ceea ce va duce la scăderea abandonului şcolar cu 20%, a anunţat, miercuri, ministrul [...] ![]() Premierul a anunţat că o şedinţă de Guvern va avea loc la Timişoara în aprilie sau mai Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri, că a acceptat invitaţia autorităţilor judeţene din Timiş de a ţine o şedinţă de lucru a Guvernului României la Timişoara, în luna aprilie sau mai.Potrivit [...] ![]() Bichineţ a cerut conducerii PRM să reanalizeze decizia de a-l exclude din partid Preşedintele PRM Vaslui, Corneliu Bichineţ, a înaintat, miercuri, un memoriu către preşedintele PRM, CV Tudor, în care şi-a exprimat dorinţa ca Biroul Permanent să reanalizeze decizia de a-l exclude din partid."Am [...] ![]() Bruxelles-ul cere ca toţi cetăţenii UE să fie scutiţi de vize pentru deplasările în SUA Comisia Europeană a salutat miercuri scutirea de vize acordată de SUA cetăţenilor greci şi a cerut Washingtonului să facă acelaşi lucru pentru cetăţenii din cele patru state UE vizate încă de [...] Hackerii profită de o lacună a versiunilor mai vechi ale Internet Explorer ![]() Compania Microsoft a avertizat că piraţii informatici profită de o lacună dezvăluită recent la unele dintre versiunile mai vechi ale navigatorului său Internet Explorer (IE). Compania americană a precizat că această lacună care permite piraţilor să lanseze atacuri informatice este prezentă la versiunile Internet Explorer 6 şi Internet Explorer 7 ale aplicaţiei. „Suntem la curent cu atacurile menite să profite de această vulnerabilitate”, explică Microsoft. „Vom continua să supraveghem acestă situaţie şi vom reînnoi acest avertisment dacă situaţia se schimbă”. Hackerii [...] Una dintre cele mai rare camelii roz din lume a înflorit la Grădina Botanică din Londra ![]() Una dintre cele mai rare camelii roz din lume, care a supravieţuit bătăliei de la Trafalgar, domniei reginei Victoria şi a scăpat nevătămată de bombardamentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, a înflorit recent la Grădina Botanică din Londra. O camelie roz, despre care specialiştii afirmă că este una din cele două exemplare care mai trăiesc pe Terra, a înflorit în urmă cu câteva zile la Chiswick House Gardens din Londra. Celălalt exemplar din această specie se află în localitatea Waitangi [...] Excesul de fructe poate fi o cauză a apariţiei obezităţii ![]() Excesul de fructe poate fi o cauză a apariţiei obezităţii, cei care încearcă să consume cât mai multe fructe, considerând că se hrănesc sănătos, fiind apoi surprinşi de kilogramele acumulate, potrivit specialiştilor britanici. Cei mai mulţi oameni cred că fructele nu pot fi decât benefice pentru sănătate, aşa că unii fac chiar un efort pentru a îşi spori consumul de fructe, având mereu un măr în geantă şi optând pentru salată de fructe la desert. Dar se pare că unii oameni [...] |
|||||||
![]() Hotelul Rex, cuibuşorul de nebunii al swingerilor constănţeni? Lipsa de inhibiţii şi dorinţa de a avea o viaţă sexuală cât mai condimentată a determinat tot mai multe cupluri nonconformiste din România să se îndrepte către o activitate sexuală neconvenţională, [...] ![]() Olaru îl va reclama pe Laurenţiu Marin la CEDO pentru abuz Laurenţiu Marin, fostul director al Direcţiei Apelor Române Dobrogea Litoral, este încă „vânat” de operatorii de plajă ale căror contracte le-a reziliat anul trecut. Contestat vehement datorită unor măsuri, considerate de [...] ![]() Şefia ISJ Constanţa şi directorul Şcolii Generale din Ciobanu, acuzaţi de abuz în serviciu Organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de directori s-a amânat pe o perioadă nedeterminată. Metodologiile de organizare şi desfăşurare a concursurilor lipsesc cu desăvârşire. Inspectorii şcolari, numiţi politic prin aviz al aleşilor [...] ![]() Eolienele au săltat preţul unui hectar la 10.000 euro Antenele prin care puterea vântului este transformată în energie constituie cea mai profitabilă afacere a anilor precedenţi în localităţile limitrofe ale judeţului Constanţa. Dacă un investitor este interesat de amplasarea eolienelor, [...] | |||||||||
![]() Chiriaşii City Park Mall îi trag ţeapă lui Elan intrând în faliment În luna aprilie a anului trecut, chiriaşii City Park Mall Constanţa au adresat o petiţie preşedintelui Neocity Group Romania, Elan Schwartzenberg, prin care îi cereau acestuia să reducă la jumătate obligaţiile [...] ![]() Traian Cristea dă PUZ-uri pe interes Pe termen lung, tendinţa de orientare către ansamblurile locative de vacanţă în detrimentul caselor tradiţionale este una cât se poate de certă. Înaintea crizei financiare, care a blocat piaţa imobiliară, apartamentele [...] ![]() Maria Stavrositu a umblat cu băiatul lui Stere Halep Fiecare persoană are în CV-ul personal o rubrică intitulată „înainte” de căsătorie, şi alta „după”. Maria Stavrositu, deputat PDL de Constanţa, nu face excepţie şi are câteva nume trecute la „recomandări”, [...] ![]() Manole şi-a părăsit căminul conjugal pentru o fostă colegă de la Mediu Fostul director al Agenţiei de Protecţie a Mediului Constanţa, cel care a reprezentat pentru câteva luni România şi în Parlamentul European, democrat-liberalul Adrian Manole „s-a dat la fund”. Activitatea acestuia în [...] | |||||||||
![]() Foştii puşcăriaşi fură la comandă din supermarketul „Alfa-Beta” Vara este anotimpul predilect pentru hoţii de buzunare. Denumiţi „şuţi”, ei sunt împărţiţi pe zone de acţiune, pe care le părăsesc doar accidental sau la nevoie, având fiecare domenii bine definite [...] ![]() Primăria Bărăganu a primit amenzi de 3 miliarde pentru proxenetism Săptămânal, pe adresele primăriilor din judeţ sunt trimise zeci de amenzi pentru diverse contravenţii cum ar fi depăşirea vitezei legale în trafic, circulaţia fără bilet în mijloacele de transport în comun, [...] ![]() Eco Petroleum a tras ţeapă şi Ministerului Apărării Eco Petroleum SA din Constanţa s-a înfiinţat în anul 1998, sub denumirea de Petro Recycling SRL, al cărei principal acţionar era generalul Corneliu Baltă, fost cadru MAPN şi fost acţionar la [...] ![]() Cardinal Motors, lăsată fără showroom de Ambient Prim Construct Compania Cardinal Motors a fost fondată în anul 1994, având un capital social integral românesc, şi a devenit, ulterior, dealer al mărcilor Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Audi, cu sedii în [...] ![]() Dorna a copt-o celor de la Dobre & Fiii Elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat, precum şi copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de patru ore primesc pe parcursul anului şcolar produse lactate şi de [...] ![]() Patronii firmelor rent-a-car acuză poliţia că e bara-bara cu hoţii de maşini În ultimii ani, închirierea maşinilor a fost considerată o afacere profitabilă. În 2008, cifra de afaceri a firmelor specializate crescuse cu peste 40%, şi asta pentru că tot mai mulţi oameni [...] | |||||||||
![]() Academia Navală dă cu dedicaţie posturile de conferenţiar Instituţiile de învăţământ superior din Constanţa se află în mijlocul unor scandaluri care par să se înmulţească pe zi ce trece. Dacă până acum numai universităţile particulare dezvoltau între pereţii lor [...] ![]() BT Asigurări Transilvania arde poliţele cu autor necunoscut Asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor, mobile şi imobile, de care cineva dispune, asigurătorul obligându-se, ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire. Datorită [...] ![]() SNIF are un punct de lucru fantomă la 23 August În urma unui control realizat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Publice Constanţa prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) la Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA (SNIF) Bucureşti, aceştia au [...] ![]() Prinţul Dimitrie Sturdza are de recuperat 80.000 euro de la Cafe Cafe Restaurant În octombrie 2007, instanţa a decis ca 65 de hectare de teren intravilan revendicate să le revină moştenitorilor familiei Sturdza. Terenul cuprinde suprafaţa cartierelor Viile Noi, Kilometrul 4-5 şi Faleză Sud. [...] ![]() Primăria Medgidia, arsă la buget pentru publicitate ilegală La începutul anului 2008, Primăria Muncipiului Medgidia a încheiat contracte de prestări servicii cu SC Alpha Media SRL şi SC Soti Cable Neptun-Agenţia de Publicitate TV Neptun, privind servicii de teledifuziune, [...] | |||||||||
![]() Copiii străzii cerşesc în numele lui Gheorghe Hagi Adăposturile de zi şi noapte au fost create special pentru protejarea copiilor străzii, educarea şi socializarea acestora. Un astfel de adăpost are un program de funcţionare permanent, scopul său fiind eliminarea [...] ![]() Şantierul Naval Mangalia face centura pentru AVAS Odată cu declanşarea crizei mondiale în perioada august-septembrie 2008, toate companiile şi societăţile comerciale s-au năruit ca un castel din cărţi de joc. Unda de şoc a lovit mai întâi producţia [...] ![]() Omniasig, acuzată că înmatriculează ţepele Raiffeisen Leasing IFN SA este membră a grupului bancar austriac Raiffeisen, şi activează pe piaţa românească din anul 2002, banca finanţând în sistem de leasing pe toţi cei care doresc să [...] ![]() Mansardele complexului rezidenţial Popas III au picat la prima ploaie Pe plan local, agenţia de turism SC Perla Tour SRL este cunoscută sub numele de Complexul Hotelier Perla, din staţiunea Mamaia. În anul 2007, aceasta a colaborat cu societatea Roof Serv [...] ![]() ANIF Dobrogea, stoarsă şi îmbuteliată sub marca Murfatlar Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) – RA Sucursala Teritorială Dobrogea a fost înfiinţată prin Legea nr.138/2004, având calitatea de administrator al amenajărilor de îmbunătăţiri funciare de interes naţional din România. [...] | |||||||||
![]() Rosal a incinerat peste 3 miliarde din banii portului Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APM) SA a organizat, în data de 10 mai 2004, o licitaţie pentru selectarea unui contractant pentru obiectivul: „Incinerator”, parte componentă a "Proiectului de [...] ![]() Diplome de licenţă anulate cu scandal La UMC Institutul Maritim Constanţa (IMC) a fost transformat ulterior în Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC), fiind prima universitate din România autorizată şi acreditată la nivel european şi mondial. Aceasta este o instituţie [...] ![]() La Administraţia Financiară crizele de nervi nu sunt taxate Mulţi oameni necăjiţi nu reuşesc să îşi rezolve singuri problemele personale, aşa încât pentru soluţionarea lor se văd nevoiţi să apeleze la o îndrumare sau chiar la o mână de ajutor [...] | |||||||||