Anul IX, Nr. 533, Marți, 22 Ianuarie 2019


 
 

Ferma 2019. Divele au ajuns în iad!

Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, scrie click.ro.upă ce Iulia Vântur şi Monica Bârlădeanu au prezentat „Ferma Vedetelor”, show-uri filmate în ţară şi în Cipru, PRO TV a schimbat formatul, titlul emisiunii şi prezentatorii. „Ferma 2019” va începe pe 29 ianuarie şi îi va scoate pe concurenţi din zona de confort, iar gazdele Mihaela Rădulescu (49 de ani) şi Cristian Bozgan vor fi aşa cum nu aţi văzut vreodată un [...]
 

Graviduţa Mirela Vaida va cânta la Eurovision

Va concura în prima semifinală Eurovision România 2019, organizată pe 27 ianuarie, la Iaşi, şi va urca pe scenă însărcinată în 8 luni. Cântăreaţa Mirela Boureanu Vaida (36 de ani), actriţă a Teatrului de Revistă „C. Tănase” din Capitală, va aduce pe lume al treilea copil, un băieţel, şi se simte excelent. „Până la 40 de ani, fac şi al patrulea copil. Nasc natural, iau avionul şi mă duc la Eurovision”, a declarat vedeta, în ipoteza în care va reprezenta România [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Mircea Băsescu şi Traian Băsescu

Băsescu respinge „legăturile periculoase” cu vama

Preşedintele Traian Băsescu a respins luni acuzaţiile potrivit cărora fratele său ar fi implicat în ceea ce se întâmplă în vama Constanţa, afirmând că nici Mircea Băsescu, nici el nu au făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi. El a fost întrebat dacă „există vreo legătură între fratele său şi ceea ce întâmplă în vama Constanţa”. „Vă pot spune un singur lucru: nici el, nici eu nu am făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi [...]

Nu i se potriveşte postura de patron

Wilmark şi-a vândut cârciuma pentru nudişti din Vama Veche

A vrut să-şi testeze calităţile de patron, fapt pentru care, anul trecut, a pus bazele unui restaurant cu specific mexican, în Vama Veche, „Rumbero Social Club”. Şi-a închiriat şi o bucăţică de plajă, unde aveau acces doar nudişti, după cum prezenta „Atitudinea” anul trecut, în exclusivitate. Numai că, anul acesta, Wilmark nu va mai fi făzut în Vamă, poate doar în calitate de turist. Artistul şi-a vândut afacerea, potrivit click.ro, pentru 15.000 de euro. „Restaurantul a fost o experienţă foarte frumoasă, [...]

Poţi să bei, că nu pleci nicăieri cu ea

Idee năstruşnică în Vama Veche: stai la terasă, într-o camionetă

În fiecare sezon estival, cei mai mulţi agenţi economici de pe litoral se gândesc să vină cu ceva nou pentru a impresiona şi pentru a atrage cât mai mulţi artişti. În timp ce unii reabilitează hoteluri sau restaurante, alţii schimbă decorul un pic mai altfel... „La canapele” este una dintre cele mai cunoscute locaţii din Vama Veche, fiind amplasată chiar la intrarea în staţiune. Decorul localului este simplu, compus din mese din lemn şi canapele şi tablouri cu artişti consacraţi ai [...]

Gabi Cristea, la distracţie în Vama Veche!

Gabi Cristea şi-a petrecut weekendul într-un loc cu traduiţie pentru caei care vor să se simtă liberi: în Vama Veche!

Bruneta, care a ajuns la dimensiunile ideale, s-a relaxar la plajă pe timpul zilei, iar noaptea nu a ezitat să iasă la distracţie, pe terase.Imaginile postate de vedetă pe Facebook arată cât de mult s-a distrat. "Vara asta am să mă-ndrăgostesc", a scris Gabi, refuzând însă să dezvăluie cine a făcut pozele. "E secret!" [...]

Lapi

Lapi, ex-Vama Veche, fan al litoralului bulgăresc

Tudor Chirilă şi trupa Vama nu mai au voie să interpreteze piesele din repertoriul Vama Veche fără acordul foştilor lor colegi de trupă, ei fiind obligaţi să plătească acestora daune morale de 15.000 de euro, conform unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Procesul a început în decembrie 2006, când Traian Bălănescu, Răzvan „Lapi” Lupu şi Liviu Mănescu au acţionat în instanţă membrii trupei Vama, pentru încălcarea drepturilor de autor asupra pieselor Vama Veche. Astfel, instanţa a [...]

Foto Cancan.ro

Andreea Tonciu a dezertat de la filmări şi s-a distrat la Vama Veche!

Invitată la emisiunea "Serviţi, vă rog" (Pro TV), ale cărei filmări se desfăşoară în localitatea 2 Mai, Andreea Tonciu i-a cam pus pe jar pe producători.Cum nu prea îi face plăcere să se spetească muncind, vedeta s-a sustras de la îndeletnicirile casnice, lăsându-şi colegii să facă şi treburile ei, şi a plecat în "expediţie" la Vama Veche. Timp de câteva ore, bruneta s-a distrat de zor, s-a plimbat, a făcut plajă, însă, la lăsarea serii, a fost nevoită să se întoarcă [...]

sursa foto: aurelvirlan.ro

De Paşte, turiştii au stat la coadă să mănânce la singurul restaurant deschis în Vama Veche

În timp ce agenții economici din stațiunea Mamaia își freacă mâinile de bucurie după ce și-au îngroșat veniturile în zilele de Paște, cei din sudul litoralului, cum ar fi Vama Veche, înghit în sec de necaz că nu și-au deschis localurile în această minivacanță. Astfel, a fost bătaie pe singurul restaurant disponibil din stațiune.
Vremea absolut superbă din zilele de Paște i-a făcut pe foarte mulți români să-și facă bagajele și să dea o fugă la malul mării. În timp ce [...]

Florin Călinescu, reținut la vamă pentru trafic de valută!

Îndrăgitul actor a avut probleme din cauza faptului că preferă banii cash. Florin Călinescu (59 de ani) a fost prins la vamă cu sume ilegale de bani.

Actorul a fost oprit la vamă, în timp ce avea asupra lui sume mai mari de bani decât cele prevăzute de lege. Florin Călinescu a făcut dezvăluiri absolut senzaționale la „Dincolo de aparențe”, de la Antena Stars. El își amintește perfect de perioada în care făcea afaceri cu blugi aduși din fosta Iugoslavie. Călinescu a [...]

Concert

Iris cântă pe 1 Mai la Vama Veche

Trupa Iris va cânta pe 1 Mai la Vama Veche, urmând ca pe parcursul sezonului să mai susţină concerte artişti şi trupe precum Cargo, Byron, Kumm, Paula Seling şi Ovi, Ada Milea şi Harry Tavitian. Concertele, organizate de Bibi Bistro din Vama Veche şi Fundaţia Phoenix, ce vor avea loc pe parcursul acestui sezon includ nume sonore ale muzicii pop, rock, jazz şi folk, de la Cargo şi Iris, la Byron şi Kumm, de la Paula Seling şi Ovi, la Ada [...]

Pentru că nu aveau autorizaţie

„Demolition Man” Urdea a pus jos toate construcţiile de pe plaja din Vama Veche

Nici nu a început bine sezonul estival, că administratorii sectoarelor de plajă au şi început să aibă probleme cu primarii. Acesta este şi cazul unui vamaiot care a închiriat un segment de plajă de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea " Litoral, pe care a edificat, ulterior, o construcţie. Primarul din Limanu, Iustin Nicolae Urdea, i-a demolat-o însă, considerând-o ilegală, deşi omul susţine că a fost ridicată în condiţiile cerute de lege. „Am obţinut un sector de plajă în Vama Veche, [...]

Silvia Dumitrescu și-a făcut vacanța la rulotă, în Vama Veche

Silvia Dumitrescu și-a făcut vacanța la rulotă, în Vama Veche, aliniindu-se tendinței vedetelor de a da luxul din hotelurile de 5 stele pe farmecul simplității. Nonconformista de altădată a muzicii ușoare s-a relaxat și recules în liniștea din campingul cu case pe roți amplasat în fostul sat pescăresc, scrie Libertatea. Fosta cântăreață, care a slăbit spectaculos în ultimele luni, e un model de modestie. Ea nu a ales pentru vacanță vreun hotel scump, cum este cel al prietenului său, Ovidiu Komornyik, [...]

Nea Marin a dat țeapă unui patron de pensiune din Vamă? Scandal la emisiunea de la Antena 1

Mare scandal în jurul emisiunii „Poftiţi pe la noi!”. Proprietarul unei pensiuni din Vama Veche vrea să dea în judecată echipa emisiunii de la Antena 1, motivând că i-au fost aduse prejudicii financiare.

Proprietarul pensiunii „Hostel Pura Vida” din Vama Veche, Tudor Maxim, a fost contactat luna aceasta prin telefon de producătorii emisiunii „Poftiţi pe la noi!” de la Antena 1. După ce i s-a cerut să rezerve cinci camere pentru două săptămâni, patru pentru vedete şi încă una pentru Nea Marin [...]

Laura Cosoi, într-o rochie TRANSPARENTĂ pe malul mării

Laura Cosoi a publicat, recent, pe blogul său, o serie de fotografii realizate anul trecut în Vama Veche.În câteva dintre ele, Laura apare îmbrăcată într-o rochie transparentă, plimbându-se pe malul mării.
"Anul trecut, am petrecut câteva weekend-uri în Vama Veche. M-am relaxat, am mâncat la cherhana, am citit, am admirat răsăritul, am dansat pe plajă, am râs cu prietenii dar, la un moment dat, am făcut şi nişte poze. Am găsit în dosarele calculatorului meu şedinţa foto realizată anul trecut în Vamă, [...]

Sursa foto: click.ro

Chirilă a câştigat 100.000 de lei la tribunal

Tudor Chirilă este cântăreţ, actor, compozitor, jurat la „Vocea României”, dar şi un bun afacerist. El deţine firma „Agenţia de Vise”, care organizează evenimente şi spectacole împreună cu formaţia Vama. Îşi onorează prompt contractele şi cere seriozitate şi din partea celor cărora le oferă serviciile.

De asta s-au convins şi administratorii pub-ului „Dublin” din Iaşi, care au adus celebra trupă Vama în local, în luna aprilie a anului trecut. Ei au încheiat un contract cu firma lui Tudor, însă nu au plătit [...]

Afaceri la fundul gol

Micuţul Will şi-a tras club şi plajă de nudişti în Vama Veche

Willmark Rizzo Hernandez şi-a tras plajă la Vama Veche. Micuţul Will a încheiat un contract de închiriere cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) şi a luat în administrare o porţiune de plajă din sudul litoralului. Şi nu orice plajă, ci una pentru... nudişti. Şi-a deschis şi un club, tot în Vama Veche.

Willmark Rizzo Hernandez s-a stabilit de foarte mulţi ani în România. Aici şi-a găsit jumătatea, pe Ioana, alături de care a format o familie. Ulterior, datorită talentului său [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Melania Medeleanu a născut la fel de discret cum a purtat toată sarcina

Melania Medeleanu este proaspătă mămică. Vedeta, care se ocupă de mulţi ani de copii bolnavi din tabăra MagiCAMP, are cea mai mare grijă acum de bebeluşul ei, un băieţel care a [...]
 

Ozana Barabancea s-a operat din nou. Vedeta vrea să arate iar ca în liceu

Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din partea medicilor esteticieni. Artista și-a propus să arate din nou ca [...]

Soțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare

Anda Adam și soțul ei trec prin momente grele deoarece el a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost judecat pentru că a falsificat carduri. El a [...]
 

Războiul dintre Bahmuțeanu și Prigoană continuă. Prezentatoarea TV, nevoită să facă un test antidrog

După ce în ultima perioadă foștii soți Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au acuzat reciproc de afecțiuni psihice, corelate cu comportament agresiv și posibilitatea consumului de substanțe interzise prin lege, prezentatoarea [...]
 

Oana Roman este foarte mândră de cum arată. Nu vrea să audă de operații estetice

Oana Roman este foarte mândră de cum arată și le-a spus tuturor ce părere are despre operațiile estetice, mărturisind că ea nu vrea să audă de așa ceva. Chiar dacă are [...]

Mesajul Valentinei Pelinel de ziua lui Cristian Borcea. Gravidă cu gemeni, a pozat în rochie mulată

Valentina Pelinel şi Cristian Borcea au demonstrat că nimeni şi nimic nu le poate sta în cale, iar joi, 17 ianuarie, de ziua fostului acţionat de la Dinamo, soţia lui a [...]
 

Iată unde se află şi cum arată în prezent Vincenzo Castellano! El este în continuare soţul Antoniei

După despărţirea de Antonia, Vincenzo Castellano, cel care în acte încă îi este soţ, deşi relaţia lor s-a încheiat în urmă cu mai bine de patru ani, a decis să dispară [...]
 

"Roma", marele câştigător la Critics' Choice Awards

Filmul "Roma", o odă adusă de regizorul mexican Alfonso Cuarón copilăriei sale petrecute în Ciudad de Mexico în anii '70, este marele câştigător al celei de-a 24-a ediţii a premiilor Critics' Choice, considerate un barometru pentru Oscaruri, informează Xinhua şi APP.

"Roma" a fost recompensat la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun film într-o limbă străină", în timp ce Cuarón a primit trofeul pentru "cel mai bun regizor" şi "cea mai bună cinematografie".

Filmat în alb-negru, în spaniolă şi mixtecă, [...]

''The Upside'' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

În pofida cronicilor negative şi a unei controverse stârnite pe tema modului de reprezentare a persoanelor cu handicap, ''The Upside'', adaptarea americană a peliculei franceze ''Les Intouchables'', a debutat în fruntea box-office-ului nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, relatează AFP.

Realizat la mai bine de şapte ani după versiunea originală, care a atras peste 20 de milioane de spectatori în sălile de cinema din Franţa, ''The Upside'' a generat încasări de 19,6 milioane de dolari în intervalul [...]

Cristina Săptar, dată afară din casă de fostul soț!

Divorțată din vara lui 2016, Cristina Spătar a continuat să locuiască în vila fostului soț, dând de înțeles că acesta ar fi un compromis făcut de dragul copiilor. Situația s-a schimbat brusc în urmă cu puțin timp.
Cântăreața a fost nevoită să lase în urmă condițiile de lux de care s-a bucurat ani buni și să caute o locuință pe măsura puterii ei financiare. Acum, ea stă cu chirie, cu tot cu cei doi copii ai săi, Aida și Albert, într-un apartament [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank