Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Dramă
Tony Scott

Regizorul Tony Scott s-a sinucis

Regizorul şi producătorul britanic Tony Scott, autorul unor filme celebre precum „Top Gun” şi „Crimson Tide”, s-a sinucis duminică aruncându-se de pe un pod din Los Angeles, informează Reuters. Martorii au văzut cum Scott, în vârstă de 68 de ani, şi-a parcat maşina pe podul Vincent Thomas şi s-a aruncat în apă la ora locală 12.30, potrivit poliţiei. Ziarul Torrance Daily Breeze relatează că în maşina lui Scott ar fi fost găsită o scrisoare de adio. Podul se află la o [...]

Scott Wilson a murit. Actorul din „Walking Dead” a pierdut lupta cu leucemia la 76 de ani

Actorul care a jucat rolul lui Hershel Greene din "The Walking Dead" în perioada 2011-2014 a murit chiar înainte de difuzarea celei de-a 9 serie a serialului.Scott Wilson a fost bolnav de leucemie și s-a stins în acest week-end. Oficialii show-ului TV au fost cei care au făcut anunțul trist pe pagina de Twitter:

„Suntem profund întristați de vestea că Scott Wilson, actorul incredibil care l-a jucat pe Hershel în „The Walking Dead” a murit la vârsta de 76 de ani. Gândurile [...]

Fotografia bebeluşului lui Kylie Jenner - cele mai multe like-uri pe Instagram

Fotografia prin care starul de reality show Kylie Jenner a anunţat naşterea primului ei copil a devenit cea mai populară pe platforma online Instagram, cu 13,6 milioane de like-uri, informează variety.com, citat de Mediafax. Anterior, recordul era deţinut de o fotografie a lui Cristiano Ronaldo, publicată pe 12 noiembrie 2017 pentru a anunţa naşterea fiicei sale Alana Martina, care a strâns 11,3 milioane de like-uri. Podiumul este completat de fotografia pe care Beyonce a postat-o pe 1 februarie 2017 pentru a [...]

Citate celebre despre sex

Dacă sexul nu e o glumă, atunci ce e? (Nella Larsen)
Sunt un amant îngrozitor. Ca să înţelegeţi cât de îngrozitor sunt, vă mărturisesc că i-am provocat odată unei femei un anti-orgasm. (Scott Roeben)
Sexul e ca şi când îi tragi morţii şuturi în fund cântând. (Charles Bukowski)
În ciuda unei vieţi întregi de luptă pro eliberare sexuală, nu am contractat niciodată o boală venerică, ceea ce mă face să mă simt ca un explorator la Polul Nord care nu a [...]

Kristen Stewart, protagonista spectaculosului trailer al remake-ului „Charlie's Angels“

Kristen Stewart, Naomi Scott şi Ella Balinska sunt trio-ul feminin de actriţe care joacă în noul remake al francizei de succes "Charlie's Angels", relatează online ziarul spaniol La Vanguardia. Sony Pictures a publicat joi primul trailer al noii generaţii de "Charlie's Angels", în regia actriţei Elizabeth Banks, care, nu numai că se ocupă de noile detective ale agenţiei Townsend, ci îşi rezervă şi un rol important în această firmă care furnizează servicii de securitate şi investigaţii condusă de misteriosul Charles Townsend [...]

Fiica lui Eminem a câştigat titlul de Miss! Are doar 17 ani!

Hailie Scott, fiica rapper-ului Eminem, a fost încoronată vineri seara Miss la balul liceului din Michigan la care adolescenta învaţă. Ea a devenit celebră încă de când era doar un bebeluş, datorită apariţiei constante în versurile celebrului ei tată.


La 17 ani, adolescenta este o tânără foarte frumoasă şi acest lucru a fost apreciat şi de colegii ei de liceu. [...]

Drake, marele câştigător al Billboard Music Awards 2019

Drake a fost desemnat marele câştigător al ediţiei din acest an a Billboard Music Awards, rapperul canadian fiind recompensat cu 12 premii la gala de miercuri din Las Vegas, zdrobind astfel nume mari din industria muzicală, precum Cardi B, Ariana Grande, Post Malone şi Travis Scott. Prin această reuşită, Drake devine cel mai premiat artist din istoria Billboard Music Awards, cu 27 de trofee în total. Drake şi-a cimentat astfel poziţia în vârful piramidei pop după încă un an marcat de [...]

Scandal
Scott Thomson

Şeful Yahoo!, la un pas de demisie din cauza unui fals în CV

Unul dintre cei mai mari acţionari ai Yahoo!, compania Third Point, exercită presiuni asupra conducerii operatorului de internet pentru demiterea directorului general Scott Thomson, din cauza unei informaţii false incluse în CV-ul său, referitoare la studii. Third Point, care deţine o participaţie de 5,8% la Yahoo!, se luptă pentru a fi reprezentată în board-ul companiei, pe care o consideră prost administrată, şi cere ca Thomson să fie concediat imediat, după ce a afirmat în mod fals în CV că este licenţial [...]

Oksana Domnina şi Maxim Shabalin

Cuplul rus Domnina/Shabalin, primul loc după dansul impus la JO

Cuplul rus Oksana Domnina şi Maxim Shabalin, campioni mondiali en titre, ocupă primul loc în proba de dans, după dansul impus, de vineri, de la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Ruşii au obţinut 43,76 puncte, devansându-i pe canadienii Tessa Virtue şi Scott Moir, medaliaţi cu bronz la CM (42,74), şi pe americanii Meryl Davis şi Charlie White (41,47). Dansul impus, pe un Tango Romantica, este primul din cele trei probe ale disciplinei. Următoarea, dansul orignal, are loc duminică, în timp ce [...]

Jodie Comer, proaspăt laureată a unui premiu Emmy, va juca în "The Last Duel"

Jodie Comer, proaspăt laureată a unui premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal cu serialul "Killing Eve', a acceptat un rol în următorul film al lui Ridley Scott, "The Last Duel", informează vineri revista Variety. Astfel, Jodie Comer ar putea juca alături de Matt Damon şi Ben Affleck într-o dramă despre răzbunare produsă în colaborare de studiourile Disney şi Fox. Acţiunea din "The Last Duel" (Ultimul duel) se petrece în Franţa secolului XIV şi urmăreşte destinul unui bărbat [...]

Hugh Grant, "panicat" de rolul deputatului gay Jeremy Thorpe din filmul "A Very English Scandal"

Hugh Grant a dezvăluit că s-a temut de rolul lui Jeremy Thorpe în ecranizarea BBC despre relaţia fostului parlamentar liberal cu fostul model Norman Scott, motiv pentru care a încercat să se documenteze cât a putut de bine despre personalitatea politicianului, relatează Press Association într-un articol de săptămâna trecută, citat de Agerpres. Filmul în trei părţi despre acest scandal foarte mediatizat va fi prezentat de BBC începând de duminică. Grant va juca rolul principal în "A Very English Scandal", un film [...]

Fiica lui Eminem e o bombă sexy! Iată cât de bine arată la cei 22 de ani!

”Fiica mea este model”, ar putea spune, cu toată încrederea, Eminem. Căci da, Hailie Scott, în vârstă de doar 22 de ani, este o adevărată frumusețe, iar fotografiile ei stârnesc avalanșe comentarii din partea admiratorilor de pe rețelele de socializare, scrie Click. Zilele trecute, fiica lui Eminem a postat pe Instagram o serie de fotografii incitante, după ce timp de nouă luni s-a ținut departe de rețelele de socializare. Ei bine, întoarcerea ei în mediul online a fost cu adevărat grandioasă, [...]

Regeşte
Scott Thompson

Noul şef Yahoo are avea salariu de 27 milioane de dolari

Directorul general al Yahoo!, Scott Thompson, va primi un pachet salarial care ar putea ajunge până la 27 milioane de dolari, incluzând salariul, posibile bonusuri, acţiuni acordate în funcţie de performanţe şi alte forme de plată. Thompson, fost preşedinte al PayPal, companie din grupul eBay, va avea un salariu de bază de 1 un milion de dolari anual, un bonus de până la 2 milioane de dolari, un pachet de acţiuni la Yahoo în valoare de 11 milioane de dolari, o [...]

Jason Isaacs, noul căpitan de navă din serialul "Star Trek"

Jason Isaacs a fost distribuit în rolul căpitanului Lorca din serialul "Star Trek: Discovery" care urmează a fi lansat la sfârșitul verii sau începutul toamnei, relatează marți deadline.com.

Jason Isaacs se alătură astfel listei scurte de actori care au interpretat căpitani de navă în Star Trek, pe care se mai află William Shatner, Patrick Stewart, Avery Brooks, Kate Mulgrew și Scott Bakula.

Sonequa Martin-Green, Sasha din "The Walking Dead", deține și ea un rol important în serial, în care ar urma să mai [...]

Animaţia ''Grinch'' aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă în cinematografele nord-americane

Filmul de animaţie ''Grinch'', în care un monstruleţ morocănos încearcă să fure Crăciunul, aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă pe marile ecrane şi este principala premieră a acestui sfârşit de săptămână în cinematografele nord-americane, potrivit site-ului de specialitate IMDB. În regia lui Yarrow Cheney şi Scott Mosier, ''Grinch'' este o adaptare a cărţii clasice pentru copii din 1957 ''Cum a furat Grinch Crăciunul'', semnată de Dr. Seuss. Grinch urăşte Crăciunul şi plănuieşte, împreună cu Max, câinele său, şi renul Fred, să le [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank