Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Discuţii

Reducerea TVA la pâine, amânată

Reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi cel puţin teoretic poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate. Identificarea altor surse de venit care să compenseze sumele neîncasate ca urmare a unei astfel de reduceri a cotei de TVA este necesară pentru a menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit [...]

Negocieri

Iulia Moţoc ar putea fi numită reprezentanta României la CEDO

Iulia Motoc, actual judecător la Curtea Constituţională, este favorită pentru a ocupa funcţia de judecător la CEDO din partea României, au declarat pentru „Gândul” surse din USL, Motoc refuzând să comenteze informaţia. În urmă cu o săptămână, Curtea Constituţională a decis că Guvernul va face nominalizările la CEDO. Premierul Ponta a declarat atunci că vor fi propuse trei nume, dintre care unul trebuie să fie o femeie. Surse din cadrul USL au confirmat pentru Gândul că actualul judecător Iulia Motoc ar [...]

Liviu Vârciu a fost înlocuit de la Kanal D

Liviu Vârciu trece printr-o perioadă mai dificilă, după ce recent a fost înlocuit de la Kanal D.Surse din Kanal D au dezvăluit pentru Spynews.ro că Vârciu a fost luat prin surprindere de decizia de a fi înlocuit de Ernest.

Temperament pasional şi coleric, Liviu nu a ezitat să le facă scandal turcilor şi s-a oferit chiar să îşi dea demisia, motivând că el nu duce lipsă de oferte. Surse din piaţă spun că fostul component al trupei L.A. ar fi căutat de [...]

«Vrei să fii milionar?» nu-şi plăteşte angajaţii

Surse din Kanal D spun că prezentatorul Virgil Ianţu nu şi-a mai primit leafa de două luni, deşi emisiunea a avut mare succesEmisiunea pe care o prezintă la Kanal D, „Vrei să fii milionar?”, face români fericiţi şi mai bogaţi, dar el sărăceşte. Potrivit unor surse din cadrul show-ului, Virgil Ianţu (41 de ani) n-a mai fost plătit de două luni de şefii săi.
Cu toate acestea, emisiunea sa a fost filmată şi transmisă la tv până la finele celui de-al treilea [...]

Divorţ
Iulia Albu

Creatorul de modă Mihai Albu şi soţia sa, Iulia, se despart?

Mihai şi Iulia Albu s-ar pregăti să divorţeze, susţin surse apropiate celor doi, după 8 ani de căsătorie. Iulia Albu şi designerul de pantofi Mihai Albu au decis să pună punct mariajului. Surse apropiate familiei Albu au mărturisit asta pentru protvmagazin.ro, pentru că discuţiile despre divorţul celor doi ar fi deja destul de avansate. Cei doi ar încerca să salveze aparenţele, apelând la semnarea unui act notarial. Mihai şi Iulia Albu sunt părinţii unei fetiţe de 3 ani, Mikaela. [...]

Whitney Houston va fi înmormântată vineri în orașul său natal Newark

Whitney Houston va fi îngropată vineri în statul New Jersey, informează astăzi AP, citând surse apropiate familiei cântăreţei. Trupul neînsufleţit al artistei va fi transportat cu avionul de la Los Angeles în oraşul său natal Newark.

Potrivit unor surse, rudele acesteia au cerut organizarea ceremoniei de rămas bun de la starul muzicii pop în arena complexului sportiv Prudential Center din Newark, proiectat pentru 18.000 de spectatori.

Whitney Houston, în vârstă de 48 de ani, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o [...]

Monica Davidescu, abandonată de PRO TV, după accident!

Surse din anturajul acesteia susţin că actriţa e foarte mâhnită de faptul că, de când a fost internată, nimeni din partea emisiunii de la PRO TV nu s-a interesat de soarta ei. Aceleaşi surse au declarat pentru Libertatea că actriţa e hotărâtă să îşi facă dreptate pe cale legală şi că deja a bătut la uşa unui avocat. Acestuia i-a dat la studiat contractul său cu producătorii emisiunii “Dansez pentru tine”, în speranţa că va găsi o portiţă prin care va [...]

ATAC TERORIST în Franţa. Două persoane au fost ucise la Paris de un individ înarmat cu un cuţit

Un individ a ucis cu un cuţit două persoane în Paris, iar potrivit unei surse din cadrul Poliţiei, acesta ar fi strigat "Allah Akbar" în momentul atacului, în timp ce alte surse din rândul forţelor de ordine susţin că actul ar putea avea la bază o problemă familială, relatează Le Figaro online.

Individul a fost reţinut de forţele de poliţie iar cele două persoane atacate la nivelul gâtului au decedat în pofida intervenţiilor echipelor de salvare.

Autorităţile fac apel la prudenţă în contextul [...]

Cotizaţii
Viorel Hrebenciuc

Hrebenciuc umblă la buzunarele pesediştilor

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, după şedinţa BPN, că social-democraţii îşi vor achita datoriile. Întrebat ce va face PSD cu datoria pe care o are, Hrebenciuc a răspuns: „O s-o plătim, n-o să facem altceva”. Întrebat cum va face PSD pentru a plăti datoria, Hrebenciuc a spus: „Prin cotizaţii”. PSD are de plătit, în acest moment, o chirie lunară de 30.000 de lei pentru sediul central din Şoseaua Kiseleff, au declarat surse din conducerea partidului, care [...]

Liviu Vârciu a rămas în aer la Kanal D. Nu mai face nimc, dar banii tot îi vin

Prezentatorul emisIunii „Roata norocului" a rămas fără showul pe care îl prezenta la postul turcesc.

Cu toate acestea, Liviu Vârciu îşi încasează în continuare salariul de 3500 de euro de la Kanal D până i se va găsi un nou format de emisiune care să îl avantajeze. „Nu există un nou format, cel puţin deocamdată. Analizăm ce format de emisiune i s-ar potrivi cel mai bine prezentatorului
", ne-au mărturisit surse de la postul turcesc.

Şi tot din aceleaşi surse am aflat că emisiunea, [...]

Încă o lovitură pentru Mihaela Rădulescu. S-a decis încheierea colaborării

Mihaela Rădulescu a reuşit să îşi pună pe toată lumea în cap după ce a scris, pe blogul personal, că homosexualii sunt "anormali". În urma acestor declraţii se pare că vedeta a căzut din graţiile şefilor de la Pro TV, unde este în juriul emisiunii "Românii au talent". În plus, Mihaela a suferit încă o lovitură.

Conform unor surse din interiorul companiei, revista Elle a decis să renunţe la colaborarea cu Mihaela, care scria o pagină de opinie în publicaţie. Ea a [...]

Bucurie printre infractori: în 25 de dosare DIICOT s-a cerut anularea interceptărilor realizate de SRI

În 25 de dosare instrumentate de procurorii DIICOT avocaţii au cerut anularea interceptărilor realizate cu Serviciul Român de Informaţii, în contextul deciziei CCR, referitoare la punerea în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Avocaţii celor cercetaţi în cauzele instrumentate de DIICOT, în care procurorii au pus în aplicare mandate de supraveghere cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii, au solicitat anularea probelor în 25 de cauze al DIICOT, în cele mai multe dintre acestea judecătorii dispunând [...]

Salam, datorii de 1 milion de euro la cămătari?

Teorii din ce în ce mai dramatice apar cu privire la motivele plecării manelistului Florin Salam din România.Astfel, site-ul nefiltrat.ro susţine că Salam ar avea datorii de aproape 1 milion de euro la cămătari, pe care le-ar fi acumulat în urma pasiunii sale pentru jocurile de noroc.Surse din apropierea cântăreţului au dezvăluit pentru nefiltrat.ro că acesta, după fiecare eveniment la care participă, este nevoit să dea toţi bani pe care-i câştigă, celor care l-au împrumutat, şi chiar şi aşa, s-ar părea [...]

Cântăreaţa de romanţe Silvia Lungeanu, acuzată că fura din genţile studenţilor

Profesoara de la Universitatea Hyperion cercetată în libertate de poliţiştii bucureşteni pentru furt calificat este cântăreaţa de romanţe Silvia Lungeanu, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţia Capitalei.Lungeanu, care era angajată ca profesoară de canto la Universitatea Hyperion din Bucureşti, este acuzată că ar fi furat peste 5.000 de lei din genţile studenţilor, potrivit surselor citate.Aceleaşi surse au mai spus că profesoara, în vârstă de 37 de ani, îşi ruga studenţii să iasă din amfiteatru în timpul orelor de curs, sub [...]

Corupt
George Costin (Sursă foto: alfanews.ro)

Ungureanu a eliberat din funcţie secretarul reţinut de DNA

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a decis ca George Costin să fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, după ce secretarul de stat a fost reţinut pentru acuzaţii privind infracţiunea de luare de mită, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. George Costin a fost reţinut, luni, de procurori, după ce a fost adus la sediul DNA din Piteşti, pentru a fi audiat în cazul unor acuzaţii privind infracţiunea de luare de mită. Procurorii piteşteni au emis ordonanţă de [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank