Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 17Iulie 2019


 
 

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută din filmul ''Willy Wonka And The Chocolate Factory'', a murit

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută pentru rolul Violet Beauregarde din filmul "Willy Wonka And The Chocolate Factory", a murit la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa, citată de PA. Fost copil-vedetă, actriţa americană a interpretat acest personaj în ecranizarea din 1971 a bestsellerului "Charlie and the Chocolate Factory" scris de Roald Dahl. Denise Nickerson, care a suferit un grav accident vascular cerebral anul trecut, a murit în urma unor recidive multiple şi a fost deconectată de la aparatele cu [...]
 

Jazzmanul Gary Crosby, premiat cu Medalia Reginei pentru Muzică

Gary Crosby este primul artist de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, distincţie acordată anual în Marea Britanie, relatează joi Press Association.

Contrabasistul în vârstă de 64 de ani a acceptat personal premiul, miercuri, în cadrul unei audienţe speciale cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Crosby - lider de formaţie, compozitor, aranjor muzical şi profesor - a fost recompensat pentru talentul muzical, impactul deosebit asupra jazzului din Marea Britanie şi eforturile sale în susţinerea tinerilor care provin din medii defavorizate.

Premiul, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Marica a înscris un gol pentru VfB Stuttgart în campionatul Germaniei

Atacantul Ciprian Marica a înscris un gol în meciul câştigat de echipa sa, VfB Stuttgart, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), în faţa formaţiei VfL Bochum, în etapa a XXXII-a a campionatului Germaniei. Marica a marcat în minutul 18, golul de 2-0. Cealaltă reuşită a echipei din Stuttgart îi aparţine lui Cacau '14, care a trimis mingea în poartă după o pasă de la Marica. Ciprian Marica a evoluat până în minutul 79, când a fost schimbat cu Schieber. [...]

Concesie
Ciprian Marica

Marica, reprimit la Stuttgart

Ciprian Marica a fost reprimit la antrenamentele lui VfB Stuttgart, însă nu face parte din lotul pentru meciul cu Schalke. „Din punct de vedere legal, nu-i putem lua dreptul la muncă. Astfel, jucătorul a fost reprimit la antrenamente, dar nu va fi inclus în lot pentru meciul de sâmbătă cu Schalke 04", a declarat Oliver Schraft, purtătorul de cuvânt al clubului din Stuttgart. [...]

AFECTAT
Alexandru Maxim

Maxim are probleme în Germania după meciurile naţionalei

Maxim, presupusul coordonator de joc al lui Stuttgart, s-a chinuit după ce a revenit de la echipa naţională. Obosit şi afectat de ratarea calificării la Campionatul Mondial, românul nu a mai avut evoluţii bune. În locul său ar putea intră Daniel Didavi, decarul mult aşteptat de Stuttgart, recuperat după o accidentare extrem de serioasă, notează stuttgarter-nachrichten.de. Alexandru Maxim este titular incontestabil la VfB Stuttgart, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. [...]

NEGOCIERI
Alex Maxim

Maxim ar putea pleca de la Stuttgart la Fenerbahce

A fost în atenţia mai multor cluburi importante din Anglia, însă pare să fi pierdut şansă unui transfer în Premier League în ianuarie. Alex Maxim e acum dorit de Fenerbahce, anunţă AMK Spor. Mijlocaşul ofensiv s-ar putea despărţi de Stuttgart pentru 6 milioane de euro, precizează sursă citată. Trecut pe bancă în ultimele partide din 2013 la Stuttgart, Maxim a avut o primă parte de campionat excelentă în Bundesliga. I-a luat faţa timp de etape bune lui Ribery în topul assisturilor [...]

Accidentat
Stefan Nikolici

Nikolici are întindere musculară şi va rata partida cu Stuttgart

Nikolici nu a jucat duminică, dar nici cu Stuttgart şi în deplasarea de la Braşov, din cauza unei întinderi musculare. Reghecampf nu poate conta în următoarea perioadă pe unul dintre elevii săi care îl convinsese că e om de bază şi pe care l-a titularizat mai mereu în ultimele două luni. E vorba despre Stefan Nikolici, care a ieşit din calculele antrenorului pentru partida cu CS Severin, de duminică, pentru confruntarea cu Stuttgart, de joi, dar şi pentru jocul de la [...]

Maxim va avea salariu de nouă ori mai mare la nemţi!

Va câştiga la Stuttgart 55.000 de euro pe lună, un salt uriaş faţă de cei 6.000 de euro pe care îi primea de la Pandurii. Zilele acestea, Maxim a făcut naveta între Spania, locul unde era cantonat alături de “tricolori”, şi Germania. A refuzat Steaua, a ales să rămână la Pandurii, şi imediat şansa s-a ivit: şefii lui VfB Stuttgart l-au chemat la negocieri. S-au înţeles pentru o perioadă de patru ani şi jumătate, devenind imediat unul dintre cei mai bogaţi [...]

Performanţă

Steaua e aproape calificată în primăvara europeană

Cu o remiză în meciul de acasă cu Stuttgart, trupa lui Reghecampf merge în “16-imi” indiferent de celelalte rezultate din grupă. Cu 10 puncte după 4 meciuri, record pentru o echipă românească în grupele unei competiţii europene, steliştii sînt la un punct distanţă de primăvara europeană. Tănase şi compania se pot califica etapa următoare, cînd vor juca acasă cu Stuttgart. E nevoie de o remiză pentru a nu mai depinde de celelalte meciuri. Şi în cazul unei înfrîngeri, Steaua se va [...]

Schalke 04 este interesată de achiziţionarea lui Ciprian Marica

Echipa Schalke 04 este interesată de achiziţionarea atacantului Ciprian Marica, care a devenit liber de contract după ce şi-a reziliat înţelegerea cu gruparea VfB Stuttgart, a anunţat, joi. „Schalke 04 se află în căutarea unui atacant, iar antrenorul Ralf Rangnick îl are în vederile sale şi pe Ciprian Marica. Românul este o alternativă bună pentru Schalke deoarece ar veni gratis, dar de serviciile acestuia mai sunt interesate Galatasaray Istanbul şi Lokomotiv Moscova", a scris site-ul news-magazin24.de. Pe lista atacanţilor aflaţi în [...]

Suspendat
Ciprian Marica

Marica a terminat-o cu Bundesliga

Atacantul Ciprian Marica a fost suspendat trei etape în campionatul Germaniei, după ce l-a insultat pe arbitru la meciul pierdut de VfB Stuttgart, scor 2-4, cu Hamburger SV, astfel că românul nu va mai evolua în acest an în Bundesliga, informează site-ul oficial al federaţiei germane. [...]

Ciprian Marica

Marica a marcat în campionatul Germaniei

Atacantul Ciprian Marica a marcat un gol în partida pe care echipa sa, VfB Stuttgart, a câştigat-o, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), în faţa formaţiei Borussia Monchengladbach, într-un meci din etapa a XXIX-a a campionatului german, informează Kicker. Marica, care a fost integralist, a marcat primul gol al gazdelor, în minutul 66. Cealaltă reuşită a şvabilor i-a aparţinut lui Kuzmanovici, în minutul 82, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Reus, în minutul 33. [...]

Bancuri

Adrian Minune ştie doar notele Do, Re şi Mi, restul sunt prea sus pe portativ şi nu le mai vede.

Se zvoneşte că ar fi mai multe bancuri cu Bulă decât cu Geoană. Geoană a cerut însă renumărarea bancurilor.

Cel de-al şaselea simţ există cu adevărat, însă din păcate nu mulţi pot să-l aibă…
La simţul umorului mă refeream.

Am intrat pentru prima oară în Palatul Parlamentului şi am exclamat:
- Vai, dar ce frumos miroase aici!…
La care un deputat, auzindu-mă, îmi spune:
- Normal, tu nu [...]

LOT
Adrian Mutu

România pentru dubla cu Andorra şi Estonia, fără Mutu

Selecţionerul Victor Piţurcă (57 de ani) a anunţat stranierii convocaţi pentru „dubla“ cu Andorra (11 octombrie) şi cu Estonia (15 octombrie) din preliminariile CM 2014. Adrian Mutu (34 de ani / Ajaccio) a fost lăsat din nou pe dinafară. Iată jucătorii selecţionaţi: Lobonţ (AS Roma), Chiricheş (Tottenham), Goian (Asteras), Papp (Chievo), Raţ (West Ham), Lazăr (PAOK), Torje (Espanyol), Nicoliţă (Nantes), Grozav (Terek), Bucur (Kuban), Maxim (Stuttgart), Stancu (Genclerbirligi) şi Keşeru (Bastia). [...]

CONTRACT
Ciprian Marica

Ciprian Marica a semnat cu Getafe

Atacantul român Ciprian Marica a pus capăt unei lungi perioade de aşteptare şi a semnat un contract cu gruparea spaniolă Getafe. Imediat după parafarea actului, Marica a rămas la stadionul Coliseum, alături de Angel Torres Sanchez, preşedintele celor de la Getafe, pentru a urmări meciul noii sale echipe împotriva Celtei Vigo. Anunţul că Marica s-a înţeles cu Getafe a fost făcut şi de Victor Fernandez, crainic la un post de radio din Madrid. Ciprian Marica are 27 de ani şi a [...]

Ilinca Vandici

Ilinca Vandici, părăsită de Ciprian Marica

Încă o poveste de amor a luat sfârşit! Chiar dacă susţinea că se înţeleg de minune şi se completează reciproc, iată că Ilinca Vandici şi fotbalistul au luat-o pe căi diferite. Prezentatoarea emisiunii „Stele sub lupă” a fost părăsită de fotbalistul echipei din Stuttgart după nici patru luni de relaţie. Motivul? Se pare că Ilinca Vandici încă mai ţinea legătură cu fostul ei iubit, Alin Cocoş, iar acest lucru l-a scos din minţi pe Ciprian Marica şi l-a determinat să puncă [...]

Lucian Viziru, angajat la hotel în Germania: «Voi mai cânta dacă voi mai avea timp»

Muzicianul şi actorul Lucian Viziru a renunţat la România pentru o perioadă. El s-a mutat în Germania cu soţia Ema şi fiul lor, Mihai. Într-un interviu acordat publicaţiei OK! Magazine, Lucian Viziru povesteşte despre noua experienţă din viaţa lui, în care îşi urmează cealaltă mare pasiune în afară de muzică, tenisul. "De cântat, voi mai cânta dacă voi mai avea timp. Iar în ceea ce priveşte plecarea, am vrut să plecăm din 2010, dar au apărut evenimente mai mult sau mai [...]

 

Ilie Năstase și soția lui și-au botezat nepoțica la Constanța

Petrecere mare în familia Ioanei Simion. Ffiul ei din prima căsnicie, Teodor, și iubita lui turcoaică, Deniz, și-au botezat fetița. Micuța Anastasia are patru luni și a fost creștinată la o [...]
 

Cine sunt noii jurați de la MasterChef. O combinație extraordinară de pasiune și experiență definește noua echipă

Pasiunea pentru gusturile rafinate a adus împreună trei personalități diferite, în cel mai bun show culinar de divertisment din lume! Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și cunoscutul artist și expert [...]

9 ani fără Mădălina Manole. Poze rare cu „Fata cu părul de foc“ și gestul emoționant al celui mai bun prieten

Pe 14 iulie, în urmă cu nouă ani, fanii, colegii și familia Mădălinei Manole au aflat că mult iubita lor Mădălina Manole, poreclită “fata cu părul de foc”, a ales să-și [...]
 

Ce mult a slăbit Adelina Pestriţu înainte de nuntă! Stresul şi-a pus amprenta asupra siluetei

O săptămână a mai rămas până la nunta Adelinei Pestriţu cu Virgil Şteblea, timp în care bruneta face ultimele proble ale celor două rochii de mireasă pe care le va îmbrăca [...]
 

Ed Sheeran a mâncat fasole cu ciolan şi mici în România. A stat 4 zile la Snagov şi s-a distrat copios

Ed Sheeran, britanicul devenit milionar din muzică, a impresionat publicul din România, prin simplitate şi bun simţ, iar la plecare şi-a făcut fani noi. Este vorba despre gazdele de la Grădina [...]

Elena este câştigătoarea sezonului 5 „Bravo, ai stil!“ și a marelui premiu de 100.000 de lei

Finala „Bravo, ai stil!“, sezonul 5 a fost o adevărată provocare pentru concurente deoarece concurentele au fost nevoite să demonstreze că sunt cele mai stilate femei din România, prin diverse artificiii [...]
 

Ion Caramitru, anchetat de Guvern: scandal uriaș în lumea teatrului

Unul din cei mai cunoscuți actori români, Ion Caramitru, va fi anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii, pe fondul scandalului iscat la Teatrul Național București. În calitate de director [...]
 

Actorul Alain Delon, spitalizat din cauza unor migrene

Actorul Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a fost internat vineri în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului, din cauza unor ameţeli şi a unor dureri de cap, aparent lipsite de gravitate, au dezvăluit surse din anturajul starului francez, citate de AFP. Aceste simptome par să fi fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, a precizat o sursă, adăugând că "totul merge bine" pentru starul francez, care a fost supus unor teste medicale ca [...]

Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez, născute în aceeaşi zi, lovite de aceeaşi dramă

Cele mai îndrăgite actriţe de telenovele, una originară din Venezuela, iar celaltă, din Mexic, s-au născut în aceeaşi zi, pe 10 decembrie, însă în ani diferiţi. Deşi au jucat în multe seriale lacrimogene, Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez au ele însele poveşti de viaţă care te emoţionează profund. Ambele au trecut pe lângă moarte, îar Edith a pierdut, din nefericire, această luptă grea. Edith Gonzalez (54 de ani) s-a născut pe 10 decembrie 1964, în Mexic, iar colega ei, Gabriela Spanic [...]

Un „iepuraș” Playboy riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui doctor

Fostul „iepuraș” Playboy Kelsey Turner (26 de ani) și iubitul ei Jon Logan Kennison (27 de ani) riscă pedeapsa cu moartea, după ce au fost acuzați de uciderea doctorului psihiatru Thomas Burchard (71 de ani). În mașina modelului a fost găsit cadravrul în descompunere al bărbatului din California. Kelsey Turner și iubitul ei susțin că sunt nevinovați, dar dacă jurații consideră contrariul, cei doi pot primi pedeapsa cu moartea. Săptămâna aceasta, Diana Pena (31 de ani), fosta lor colegă de apartament, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank