Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
IZOLAT
Gigi Becali

Gigi Becali refuză să-şi vadă familia de sărbători

Gigi Becali a rămas la Penitenciarul Poartă Albă de Crăciun, însă nu a vrut să îi întristeze pe membrii familiei de Sărbători. Patronul Stelei a refuzat să le primească pe cele trei fete ale sale şi pe mama lui, care are 82 de ani şi ar face un efort foarte mare să meargă la Constanţa. Singură persoane pe care Becali a acceptat-o a fost soţia să, potrivit publicaţiei Fanatik. Motivul pentru care Gigi nu vrea să le primească pe fete este [...]

SENTINŢĂ
Gigi Becali

Becali n-are linişte nici la pârnaie: a pierdut un proces şi va fi executat silit

Gigi Becali a pierdut procesul cu scriitorul Pavel Coruţ şi urmează să fie executat silit pentru suma de 10.000 de euro. Scandalul dintre patronul Stelei şi scriitor a început în urmă cu trei ani, în timpul unei emisiuni TV. Coruţ a făcut atunci mai multe jigniri la adresa bisericii, iar Becali a intrat în legătură telefonică şi a început să-l jignească pe scriitor în direct. Coruţ s-a adresat instanţei şi a cerut iniţial daune morale de 150.000 de euro. Judecătorii au [...]

Surpriză
Pantelis Kapetanos

Kapetanos a semnat cu CFR Cluj!

Fostul atacant al Stelei s-a alăturat clujenilor în cantonamentul din Antalya şi a semnat un contract valabil trei ani şi jumătate cu gruparea din Gruia. Deşi era anunţat ca aproape transferat la Anorthosis Famagusta, lucrurile au luat o altă întorsătură, iar atacantul a revenit în Liga I. Şefii CFR-ului au ajuns la o înţelegere cu fotbalistul elen, care s-a alăturat clujenilor în cantonamentul din Antalya şi a semnat un contract pe trei ani şi jumătate. „Bun venit, Pantelis Kapetanos. Pantelis Kapetanos [...]

Gigi Becali

Becali a luat atitudine faţă de eşecurile lui Mihai Stoichiţă

Unirea Alba Iulia a obţinut prima victorie în întâlnirile directe în faţa Stelei, în urma succesului de pe teren propriu, 2-1, din etapa a 30-a a Ligii I, iar la finele partidei Gigi Becali a declarat că din vară Mihai Stoichiţă nu va mai fi antrenor. Golurile au fost marcate de Veljovici (24), Florin Dan (83), respectiv, Arman Karamyan (43). După meci, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că şi antrenorul Mihai Stoichiţă este de vină pentru acest rezultat şi că [...]

Ciprian Marica

Gigi Becali i-a propus lui Marica un teren pentru a juca în Ghencea

Adrian Mutu se autopropune la Steaua, dar Gigi Becali şi-ar dori mai mult să-l aducă pe Ciprian Marica. Patronul Stelei a vorbit despre posibilitatea ca atacantul lui Schalke să ajungă în Ghencea şi ce propunere de contract i-a făcut. „Să nu se supere Mutu pe mine, dar nu pot să-l compar cu Marica. L-aş lua în trei secunde. La ora asta, tinereţea lui Marica îi permite să fie mai puternic decît Mutu. În plus, e un om care îşi face programul [...]

Cumpătaţi
Raul Rusescu

Rusescu, Pintilii şi Râpă s-au cinstit la o terasă din Mamaia

Steliştii au luat cu asalt staţiunea Mamaia, duminică seară. De bucurie că au câştigat campionatul cu numărul 24, câţiva fotbalişti au ieşit, duminică seară, la o terasă din nordul staţiunii, pentru a sărbători. Este vorba despre golgheterul Stelei şi al Ligii I, Raul Rusescu, Mihai Pintilii şi Cornel Râpă. Evident, cei trei nu au fost singuri. Cum altfel puteau să sărbătorească, dacă nu în compania soţiilor, în cazul lui Rusescu şi Pintilii şi a iubitei, când vorbim de Râpă? Potrivit angajaţilor [...]

APRECIAT
Raul Rusescu

Licitaţie pentru Rusescu: patru mari cluburi din Europa se bat pentru fostul stelist

Raul Rusescu face un retur excelent în Portugalia, înscriind de 7 ori pentru Braga în toate competiţiile, formaţie la care e împrumutat de la Sevilla, se arată pe gsp.ro. Fostul atacant al Stelei poate fi achiziţionat definitiv în vară, însă, Braga va avea concurenţă cu mai multe cluburi importante. Dorit de Benfica, FC Porto şi AS Roma, recent, Raul Rusescu a intrat şi în atenţia unui club din Franţa, anunţă cotidianul spaniol estadiodeportivo. Deocamdată numele acestui club este ţinut secret pentru [...]

Spre stupefacţia arabilor,

Cosmin Olăroiu a sărbătorit câştigarea titlului în Emirate, cu Gigi Becali pe tricou

Vineri seară, a fost petrecere mare în Emirate, la Al-Ain. Echipa antrenată de Cosmin Olăroiu a jucat ultimul meci din acest sezon (2-1 pe teren propriu cu Al-Nasr, formaţia lui Walter Zenga), după care a început celebrarea celui de-al doilea titlu de campioană consecutiv, câştigat detaşat, cu câteva etape înainte de finalul stagiunii. Cei doi români care au pus umărul la succesul lui Al-Ain, Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi, s-au bucurat însă cu moderaţie, din respect pentru situaţia grea prin care [...]

Daniela Crudu, gata să fie dată afară din cauza lui Costea

În urmă cu o lună, Daniela Crudu plângea cu lacrimi de crocodil la „Un show păcătos" pentru că, pasămite, tocmai pusese punct relaţiei cu fotbalistul Stelei, Mihai Costea.Cel puţin aşa susţinea ea printre sughiţuri şi suspine, încercând să convingă pe toată lumea, inclusiv pe şefii ei din Antenă, că nu mai formează un cuplu cu „Nilă".Fotoreporterii Click! au deconspirat însă că Daniela şi Mihai nu s-au despărţit practic niciodată, surprinzându-i pe cei doi ducându-şi viaţa liniştiţi într-un apartament de pe Nerva [...]

Costă doar 190.000 de euro...

Mircea Lucescu, unul dintre cei trei pământeni care au aşa ceva!

Fotbaliştii şi antrenorii români deţin mai multe ceasuri de colecţie cu valori cuprinse între 10.000 şi 190.000 de euro. Claudiu Keşeru, atacantul Stelei, e un pasionat al ceasurilor, dar preferă să nu dea sume imense de bani pe acestea. Unul pe care-l folosește, Breitling Chrono-matic, costă 6.000 de euro. La rândul său, Cosmin Olăroiu, antrenorul de la Al Ain, deţine un model de lux, în serie limitată. Un Audemars Piguet, seria Juan Pablo Montoya, care costă 50.000 de euro. Mircea Lucescu, [...]

Microbişti adevăraţi

Deputatul Babuş, la meciul Stelei cu Chelsea, alături de soţie şi consilierul George Vişan

Chiar dacă nu au primit bilete de la deputatul Gigi Becali pentru super-meciul din optimile Europa Leagur, de la Bucureşti, de pe Naţional Arena, dintre Steaua şi actuala deţinătoare a Ligii Campionilor, Chelsea, politicienii constănţeni au ţinut cu tot dinadinsul să fie alături de echipa favorită. Printre aceştia s-a aflat deputatul Radu Babuş, dar şi colegul său de partid, consilierul local PSD George Vişan. Babuş nu a vrut să meargă însă la meci doar cu băieţii. Tânărul deputat a fost însoţit [...]

S-a făcut dreptate

În sfârşit! Clubul lui Becali rămâne fără nume şi siglă. Steaua e a Armatei

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a stabilit că numele şi sigla echipei de fotbal Steaua au revenit în proprietatea Armatei. Clubul Sportiv al Armatei a primit de la OSIM certificatul de înregistrare al mărcii Steaua Bucureşti, inclusiv emblema şi cele două stele care reprezintă cele peste 20 de titluri câştigate. Astfel, patronul Stelei, Gigi Becali, va fi notificat să nu mai folosească acest nume fără acordul Clubului Sportiv al Armatei. Mai mult, Becali va fi somat să plăteasca toate [...]

Bănel Nicoliţă

Bănel, luat la mişto de presa franceză că nu cunoaşte regulamentul

Bănel Nicoliţă este ţinta ironiilor din presa franceză după o declaraţie dată la finalul meciului câştigat de echipa sa, AS St. Etienne, scor 2-0 cu SM Caen. Internaţionalul român va rata marele meci cu paris Saint Germain, de pe 21 decembrie, după ce a încurcat cartonaşele! „Nicoliţă nu cunoaşte regulile! Fostul căpitan al Stelei ratează şocul cu PSG din cauza unei suspendări care l-a surprins enorm”, scriu francezii, conform Onlinesport. Bănel a explicat de ce nu a ştiut că va fi [...]

Steaua, umilită de englezii de la Liverpool

Steaua a debutat cu o înfrângere îm grupele Ligii Europa. "Roş-albaştri" au pierdut pe Anfield cu 4-1, deşi au prestat un joc curajos. Englezii au început în forţă deschizând scorul după numai 20 de secunde de la startul meciului prin Joe Cole, care a profitat de o greşeală impardonabilă a lui Abrudan. Căpitanul Stelei, Cristi Tănase, a adus egalarea în minutul 31, cu o scăriţă de senzaţie peste Reina, în urma unei faze create de Geraldo Alves, cel mai bun stelist [...]

La doar un an după ce s-au cunoscut
Ana Gheorghe şi Vlad Pârvulescu

Un fotbalist celebru de la Steaua se însoară cu sora Elenei Gheorghe şi va deveni tată

Nici nu s-a terminat bine nunta Elenei Gheorghe, că familia artistei se pregăteşte pentru un nou eveniment la fel de important. Ana, sora cântăreţei, va spune „Da” la starea civilă, luni, 29 octombrie. Ana Gheorghe se căsătoreşte cu stelistul Vlad Pârvulescu, căruia îi va dărui un copil. „Da, o să avem un băieţel! Te iubim tati! Baftă la meci!”, a scris sora Elenei Gheorghe, joi seara, pe reţeaua de socializare Facebook, înainte de meciul Stelei cu echipa norvegiană Molde. Paul Pârvulescu [...]
Inapoi 4 5 6 7 8 9 10 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank