Anul IX, Nr. 533, Luni, 10 Decembrie 2018


 
 

O româncă absolventă de Drept, cea mai frumoasă din Europa

Originară din Piteşti şi absolventă de Drept, românca Andreea Coman (25 de ani) a obţinut pe 7 decembrie titlul de Miss Supranaţional Europe 2018 la finala internaţională din Polonia a concursului internaţional Miss Supranaţional 2018, una dintre cele mai importante competiţii de frumuseţe din lume, ce a reunit 72 de fete de pe toate continentele.

Andreea, care a ajuns în Top 10 în marea finală, a fost aleasă cea mai frumoasă concurentă din Europa. Titlul suprem, de Miss Supranaţional 2018, a fost [...]
 

Adela Popescu a născut un băiețel. Cum arată vedeta după 5 ore de travaliu

Adela Popescu este foarte fericită deoarece duminică, 9 decembrie, a devenit mămică pentru a doua oară. Adela Popescu a anunțat luni, 10 decembrie, pe rețelele de socializare că a născut, iar prietenii virtuali i-au scris imediat mesaje de fericitare.

Alături de mesajul în care a anunțat nașterea celui de-al doilea băiețel, vedeta a publicat și o fotografie de la clinica privată, după cinci ore de travaliu. Adela Popescu se simte foarte împlinită deoarece după 9 luni, și-a putut ține în brațe cel [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Maria Simion, înlocuită la "Star Chef"!

Maria Simion a fost înlocuită duminica la emisiunea "Star Chef"! Telespectatorii au fost surprinşi când au văzut că altcineva a prezentat emisiunea. Rocsana Marcu este cea care a prezentat emisiunea. Rocsana este prezentatoarea emisiunii "Star Matinal".

Daniela Condurache a fost invitată la "Star Chef", unde a gătit nişte preparate delicioase. Aceasta a făcut dezvăluiri neştiute până acum despre viaţa ei.

Emisiunea "Star Chef" poate fi văzută la Antena Stars în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 12.00. [...]

All Star Game masculin din 2010 va avea loc la Oradea

Federaţia Română de Baschet a stabilit că All Star Game masculin va avea loc la Oradea, în 14 martie, evenimentul fiind organizat în această localitate după şase ani. Decizia a fost luată în şedinţa Biroului federal al forului naţional, organizatorii anunţând că toţi banii proveniţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi copiilor bolnavi. Componenţa echipelor care se vor confrunta la All Star Game va fi decisă prin voturile fanilor, presei, dar şi ale specialiştilor din baschet. All Star Game se va [...]

Cineastul Jon Favreau va produce o serie de televiziune ''Star Wars''

Jon Favreau, regizorul unor superproducţii precum "Iron Man" şi "Jungle Book", va scrie scenariul şi va produce o serie de televiziune "Star Wars" pentru noul serviciu de streaming Walt Disney Co, informează joi Reuters. Favreau a interpretat vocea unui personaj din seria de animaţie "Star Wars: The Clone Wars" şi a interpretat şi un rol în filmul "Solo: A Star Wars Story", ce va fi lansat în luna mai a acestui an. În prezent Jon Favreau produce un remake după "The [...]

A rămas fără ambele emisiuni şi nu se poate opri din plâns de trei zile

Haos la Antena 2 acolo unde Diana Munteanu Niculescu, una dintre cele mai vechi prezenţe din post, trăieşte o dramă. Emisiunile "Conferinţa de presă" şi "Face to face" au fost scoase din grila de programe şi Diana nu se mai poate opri din plâns.

"De trei zile Diana plânge non-stop. A înregistrat ultima emisiune pentru 'Conferinţa de presă' şi nu-i vine să credă că nu va mai apărea la Antena 2", a declarat o sursă pentru Libertatea.ro.

Aceleaşi surse au mai declarat: "Următorii [...]

Jason Isaacs, noul căpitan de navă din serialul "Star Trek"

Jason Isaacs a fost distribuit în rolul căpitanului Lorca din serialul "Star Trek: Discovery" care urmează a fi lansat la sfârșitul verii sau începutul toamnei, relatează marți deadline.com.

Jason Isaacs se alătură astfel listei scurte de actori care au interpretat căpitani de navă în Star Trek, pe care se mai află William Shatner, Patrick Stewart, Avery Brooks, Kate Mulgrew și Scott Bakula.

Sonequa Martin-Green, Sasha din "The Walking Dead", deține și ea un rol important în serial, în care ar urma să mai [...]

Disney a prezentat un videoclip de 3 minute din culisele realizării "Star Wars: The Last Jedi''

Studiourile Disney au prezentat sâmbătă, la convenția D23 Expo de la Anaheim, un videoclip de 3 minute cu scene din culisele realizării ultimului "Star Wars", respectiv "The Last Jedi", relatează UPI.În videoclip apar legendele Star Wars Mark Hamill și Carrie Fisher, care între timp a murit, dar și protagoniștii introduși în "The Force Awakens", John Boyega, Daisy Ridley, Adam Driver, Lupita Nyong'o, Gwendoline Christie și Oscar Isaac.Videoclipul dă și câteva indicii privind personajele care vor fi interpretate de nou-veniții în această [...]

S.J. Clarkson, cunoscută pentru "Dexter" şi "Orange is the New Black, prima regizoare care va realiza un film din celebra franciză "Star Trek"

S.J. Clarkson, cunoscută pentru munca sa la seriale TV de succes precum "Dexter" şi "Orange is the New Black", va regiza filmul "Star Trek 4" şi devine prima regizoare care va realiza un lungmetraj din celebra franciză SF, potrivit variety.com, citat de Mediafax. În film va apărea actorul Chris Hemsworth, care a jucat rolul tatălui personajului interpretat de Chris Pine în lungmetrajul "Star Trek" lansat în 2009. Studiourile Paramount Pictures vor mai produce un film "Star Trek", pe baza unui scenariu [...]

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de Reuters şi Mediafax. Acţiunea noii serii o va preceda pe cea a filmului "Rogue One: A Star Wars Story", lansat în 2016, şi îl va avea în distribuţie pe actorul Diego Luna.

Filmările vor debuta anul viitor, a mai spus Iger.

Acesta a mai anunţat că Disney dezvoltă o nouă serie bazată [...]

Mark Hamill despre apariția lui Carrie Fisher în Star Wars Episodul IX: O experiență dulce-amăruie

Mark Hamill, actorul care îl joacă pe Luke Skywalker în franciza Star Wars a postat, luni, un mesaj pe Twitter în care vorbește despre apariția postumă a lui Carrie Fisher în cel de-al nouălea film Star Wars. El descrie momentul ca fiind dulce-amărui, scrie Libertatea. Actorul, în vârstă de 66 de ani, revine în rolul lui Luke Skywalker în 'Star Wars: Episode IX', în care vor fi folosite filmări nedifuzate anterior cu regretata actriţă. Hamill a postat pe Twitter fotografii din [...]

Adelina ia pastile cu pumnul

Bruneta a simţit pe pielea ei că nimic nu vine fără sacrificiu, iar acum a ajuns să se întrebe dacă merită. Vedeta a recunoscut într-un interviu pentru Star că ia medicamente ore în şir pentru a scăpa de stările de anxietate pe care le simte din cauza stresului. Consecinţele celebrităţii au ajuns şi la cei apropiaţi ei, afectaţi de tot ce i se întâmplă Adelinei. ”Normal că am făcut compromisuri. Pentru a ajunge aici, a trebuit să stau zile în şir [...]

Bianca Drăguşanu şi-a luat casă de 8 miliarde

Focoasa Bianca Drăguşanu a păşit cu dreptul în primăvara lui 2011. Conform revistei Star, asistenta lui Dan Capatos a reuşit să cadă la înţelegere cu o bancă din Bucureşti de la care a primit un credit în valoare de 200.000 de euro.Fericită că a devenit proprietară cu acte în regulă, Bianca şi-a făcut repejor bagajele şi s-a mutat din locuinţa pe care fotbalistul Adrian Cristea i-o pusese la dispoziţie.Apartamentul de lux, care din informaţiile reporterilor de la revista Star ar costa [...]

Patrick Stewart revine în rolul căpitanului Picard într-un nou serial din franciza "Star Trek"

Actorul Patrick Stewart s-a declarat "încântat şi revigorat" de faptul că urmează să interpreteze încă o dată rolul căpitanului Jean-Luc Picard într-un nou serial din franciza "Star Trek", informează PA, citată de Agerpres. Starul britanic, în vârstă de 78 de ani, a confirmat weekendul trecut prezenţa lui în noua producţie de televiziune, care "va explora noi dimensiuni" prin intermediul acestui personaj. Noul serial, produs de CBS All Access, va spune povestea următorului capitol din viaţa căpitanului Picard. Patrick Stewart, care l-a [...]

A jucat în aceleași filme cu Kevin Costner și Matt Damon, iar acum vrea să devină „Next Star”

A apărut până acum în două reclame și a fost pe aceleași platouri de filmare cu Kevin Costner pentru „Hatfields & McCoys”, și Matt Damon pentru „Teorema Zero”, iar mâine seară telespectatorii vor vedea pe ce atuuri mizează să devină „Next Star”.

Ioana, o fetiță de 10 ani din București, extrem de carismatică, vine în cea de-a patra ediție din acest sezon al emisiunii și cucerește publicul cu pofta ei de viață și poveștile interesante adunate de pe platourile de filmare ale [...]

Raris Crișan, fiul lui Cătălin Crișan, s-a calificat în finala emisiunii „Next Star”

A venit să convingă juriul de talentul lui și a reușit! Raris Crișan, fiul cântărețului Cătălin Crișan, s-a calificat în finala celui de-al IV-lea sezon al emisiunii „Next Star”.

„Ești o raritate”, i-a spus Lora. „Raris vine de la rarissimo " mai rar vezi ca el”, a mărturisit și Maria Cârneci, în timp ce Connect-R l-a sfătuit să își schimbe numele din Raris în Rarîs, pentru că rar întâlnești un astfel de talent. Nu mică le-a fost mirarea membrilor juriului când au [...]

Carrie Fisher va apărea şi în ''Star Wars: Episode IX''

Actriţa Carrie Fisher va apărea în rolul care a consacrat-o, cel al prinţesei Leia şi în următorul film al seriei "Star Wars", conform unui anunţ făcut vineri de studiourile Disney, deşi a încetat din viaţă la sfârşitul anului 2016, informează Reuters, citată de Agerpres. Regizorul J.J. Abrams va folosi imagini deja filmate cu actriţa pe care le va monta în noul film. El a declarat că nu va apela la imagini generate de computer (CGI) pentru a o readuce pe prinţesa [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Vocea României, sezonul opt, se apropie de sfârşit!

Vineri, la Pro Tv, concurenţii au urcat pe scenă într-o ediţie live, ceea ce a sporit şi mai mult emoţiile celor care aspiră la premiul cel mare.
Telespectatorii și-au ales favoriții, iar [...]
 

Narcisa Guță s-a lăudat cu darurile primite de Moș Nicolae

Copii sau părinți… cu toții și-au verificat în această dimineață ghetuțele, după ce s-au trezit, nerăbdători să vadă dacă Moș Nicolae i-a vizitat. Iar vedetele nu fac excepție de la această [...]

Prima imagine cu fetița lui Cabral și a Andreei Ibacka: «Grăsuță, scandalagioaică și atentă»

Cabral este un tătic mândru și fericit, prezentatorul TV mărturisind că a fost asaltat cu sute de mesaje din partea fanilor, după ce Andreea Ibacka a născut. Pentru a satisface curiozitatea [...]
 

S-a încheiat războiul cu Angelina Jolie! Brad Pitt a câştigat în instanţă tot ce a vrut de la fosta soţie

Brad Pitt, în vârstă de 54 de ani şi Angelina Jolie, de 43 de ani, au reuşit să ajungă la o înţelegere la doi ani după despărţire! Conform revistei americane „US [...]
 

Dima Trofim: «Sora mea trebuia să trăiască, a fost greşeala medicilor»

Dima Trofim (29 de ani), solist şi actor, a aflat de tragica veste în urmă cu trei luni, pe când filma pentru ”Ultimul trib” (Antena 1), tocmai în Madagascar. Voia să [...]

Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday: ~Este cea mai mare înşelătorie! Nu cumpăraţi aşa ceva!~

E clar că Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday. Celebrul cântăreţ de muzică populară şi-a achiziţionat de pe internet, la reducere, un detecor de radar cu laser şi [...]
 

Corina Bud, filmată goală complet în cadă!

Nu mai este niciun secret că solista Corina îşi foloseşte conturile de pe reţele de socializare nu doar pentru a-şi promova cariera şi a-şi ţine la curent fanii cu activităţile ei, [...]
 

Vladimir Drăghia, încă o lovitură, după condamnare! Asta i-a pus capac!

Autorităţile au emis, recent, o somaţie pe numele lui Vladimir Drăghia, în care susţin că acesta nu şi-a plătit dările către stat. Astfel, ANAF a făcut public un document ce conţine adresa la care domiciliază prezentatorul, precum şi numele şi prenumele acestuia, în care se menţionează faptul că Drăghia ar fi omis să îşi achite impozitele pentru sumele câştigate în prima jumătate a anului curent. Dacă nu va demonstra că a plătit impozitele respective, prezentatorul TV s-ar putea trezi cu toate [...]

Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă

Cântăreaţa Rihanna (30 de ani) şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă, fiindcă are o relaţie cu totul specială cu el. Lionel Braithwaite, căruia i se spune Bravo, este serbat în fiecare an de nepoata lui. Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă la clubul de fiţe Cliff din Durants. În acest weekend, diva a dat o fugă în ţara insulară natală, Barbados, pentru a-l serba cu prilejul împlinirii venerabilei vârste. Aniversarea cu multă muzică şi [...]

Bunicul Antoniei e coleg de azil cu „Mama Zina“. Cât plătește solista în fiecare lună

Bunicul Antoniei s-a mutat în azilul din Ghermăneşti, unde se află, de cinci ani, şi Zina Dumitrescu şi unde şi-a trăit ultimele zile şi Ion Columbeanu. Bărbatul a trecut prin mai multe probleme de sănătate, aşa că are nevoie de supraveghere permanentă. Ultimii doi ani au fost extrem de grei pentru bunicul Antoniei (29 de ani). În vârstă de 73 de ani, Mihai Constantinescu a suferit crunt din cauza problemelor de sănătate. Anul trecut, el a fost diagnosticat cu stenoză cardiacă, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank