Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 19 Octombrie, Duminică, 20 Octombrie 2019


 
 

Cătălin Botezatu rămâne fără job din cauza problemelor de sănătate? Iată cât de mult a slăbit designerul

La începutul lunii septembrie, Cătălin Botezatu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la colon în Turcia, presa tabloidă din ţara noastră afirmând că designerul a fost la un pas de moarte. După ce şi-a revenit şi s-a întors în România, Bote a postat pe reţelele de socializare nu mesaj prin intermediul căruia îşi anunţa fanii că este bine, dar că va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare. Din păcate, problemele de sănătate i-au afectat şi activitatea profesională celebrului designer, [...]
 

Irina Rimes face furori şi în rândul copiilor. Și-a închiriat vocea în desenul „Aventurile Fraților Urși“

Irina Rimes (28 de ani), jurata concursului ”Vocea României”, (PRO TV), s-a distrat de minune în studiourile de înregistrare, unde și-a închiriat vocea în serialul ”Aventurile fraților urși”, care a revenit de ieri la postul tv Cartoon Network. Va fi difuzat de luni până vineri, de la orele 16.55. Cântăreața și compozitoarea Irina Rimes va fi vocea personajului Estelle din îndrăgita animație: „Estelle este o cântăreață, dar, spre deosebire de mine, ea este o divă. Eu nu sunt o divă, eu [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Nu a rezistat până la final
Shakira

Chiru a răcit la concertul Shakirei

Şeful pedeliştilor constănţeni, Christian Gigi Chiru, a avut misiune grea în week-end: a tremurat de frig şi a îndurat o ploaie cu bulbuci, doar de dragul de a vedea, live, concertul Shakirei la Bucureşti. Cot la cot cu soţia, Violeta, şi alţi circa 20 de mii de fani, Chiru a îndurat cu stoicism şi întârzierea cu care vedeta şi-a făcut apariţia pe scenă, dar şi vântul şi ploaia. La un moment dat, nu a mai rezistat însă: „Eram uzi leoarcă, nu [...]

Paparazzi
Anda Adam

Anda Adam se crede divă. Şi nu e

După ce a surprins pe toată lumea cu un sărut pătimaş „aplicat” designerului Cătălin Botezatu, Anda Adam a atras din nou atenţia publicului, la „Te cunosc de undeva”. Artista a ieşit în evidenţă sâmbătă seară interpretând o piesă de-a Shakirei. Unul dintre sfaturile pe care le-a primit de la Andrei Aradits a fost acela că trebuie să aibă o atitudine inocentă, pentru că frumoasa columbiană are chip de copil. Anda Adam nu a fost însă nici pe departe inocentă. [...]

Shakira, însărcinată în şase săptămâni?

Cântăreaţa columbiană Shakira este însărcinată în şase săptămâni, dar aşteaptă "momentul potrivit" pentru a face publică sarcina, potrivit ediţiei din Columbia a revistei Gente.
Publicaţia, care citează "surse demne de încredere din anturajul artistei", înteţeşte zvonurile difuzate acum câteva săptămâni de mai multe publicaţii şi faţă de care reprezentanţii Shakirei nu vor să aibă o reacţie oficiaă, potrivit lui Rodrigo Beltran, unul din purtătorii de cuvânt ai cântăreţei. [...]

Lovitură de imagine

Surpriză la Mondiale! Jennifer Lopez a fost înlocuită la festivitatea de închidere cu iubita unui fotbalist

Organizatorii turneului final din Brazilia au operat o modificare în cadrul festivităţii de închidere a Campionatului Mondial. Dacă la festivitatea de deschidere marea amfitroană a fost Jennifer Lopez, cântăreaţă care a susţinut un concert alături de Pitbull şi o solistă braziliană, la festivitatea de închidere reflectoarele vor cădea asupra Shakirei. Iubita lui Gerarrd Pique a fost desemnată pentru a susţine concertul de la finalul competiţiei şi va profita de această ocazie pentru a-şi lansa cel mai nou single " „La la [...]

Sexi jucătoarele,
Lucy Pinder

Unde duce dragostea de fotbal! Pe unele le dezbracă de tot

Angelica Camacho este modelul care demonstrează de ce fotbalul e atât de pasional în Columbia. Conaţionala Shakirei, Angelica Camacho a realizat, conform Egotastic! , o şedinţă foto nud având ca subiect fotbalul. Angelica Camacho nu este singura vedetă care face sport fără haine pe ea. La fel a făcut şi Marisa Miller, jucând baschet nud, pe Lola Bezerra şi Roxana Marinescu împreună cu rachetele lor de tenis, pe Lucy Pinder, ambasadoarea clubului de fotbal Southampton, pe Gaby Wolscham, cea mai aprigă [...]

Foto Cancan.ro

Incident în direct! Andreei Bălan i s-au văzut chiloţii în timp ce îi dădea lecţii de dans Deliei Matache la "Te cunosc de undeva"

Andreea Bălan, unul din membrii juriului emisiunii "Te cunosc de undeva", a avut parte de un mic incident în timp ce îi dădea lecţii de dans Deliei Matache care o imita pe focoasa Shakira. În momentul în care s-a ridicat de pe scaun, i s-a văzut lenjeria.Andreea Bălan a vrut să îi arate Deliei cum se execută mişcările din coregrafia Shakirei din videoclipul "Waka Waka", dar a comis-o! Cu toate că purta o rochie lungă, până în pământ, artistei i s-au [...]

Shakira porneşte într-un turneu care va străbate şapte ţări din America Latină

Cântăreaţa columbiană Shakira va parcurge şapte ţări din America Latină cu turneul pentru promovarea noului său album, 'El Dorado', care va începe în Mexic în octombrie, a anunţat promoterul evenimentului Ocesa, într-un comunicat citat vineri de EFE, citată de Agerpres. Turneul, produs de Live Nation, va prezenta multe succese de pe cel mai recent album al artistei şi din vechiul său repertoriu. 'El Dorado World Tour' va începe la 11 octombrie pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico şi va continua [...]

Videoclipul "Despacito", cu un număr record de 5 miliarde vizualizări, şters temporar de hackeri de pe YouTube

Videoclipul piesei "Despacito", interpretată de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, care înregistrase în urmă cu cinci zile un număr record de vizualizări pe YouTube, 5 miliarde, a fost şters temporar de hackeri de pe platforma video, marţi, dar în prezent este disponibil publicului, potrivit nme.com, citat de Mediafax. Hackerii, care s-au recomandat cu numele Prosox şi Kuroi'sh, au scris sub videoclip textul "Eliberaţi Palestina". Se pare că mai mulţi artişti au fost ţinta atacurilor acestor hackeri, printre ei numărându-se Selena Gomez, [...]

Andreea Bălan și-a arătat chiloţeii pentru 18.000 €

Prestaţia Andreei Bălan (28 de ani) la “Te cunosc de undeva” a fost apreciată de şefii săi din Antenă. Aceştia au fost mulţumiţi de audienţa adusă de blonda sexy, care nu s-a sfiit să-şi arate desuurile în faţa camerelor de filmat. Drept urmare, Andreea va fi în juriul următoarei ediţii a emisiunii. Iar pentru asta va primi o sumă frumuşică: 1.500 de euro pe ediţie.A executat câteva mişcări incendiare, iar rochiţa sa foarte scurtă a scos la iveală o pereche de [...]

 

La concertul Celine Dion, cel mai scump bilet costă 3.075 de lei

Câştigatoare a două premii Oscar şi a cinci premii Grammy, Celine Dion (51 de ani) va susţine în premieră un concert extraordinar, în cadrul turneului „Courage World Tour”, la Bucureşti, miercuri, [...]
 

Tamara Buciuceanu-Botez a murit. Marea actriță avea 90 de ani și probleme cu inima

Dimineața a început cu emoții, după ce medicii de la Elias au anunțat că starea de sănătate a actriței Tamara Buciuceanu Botez s-a agravat. Din păcate, cel mai negru scenariu a [...]

Loredana Groza și Horia Brenciu, mult prea intimi la repetiții. Poziție demnă de Kama Sutra

A fost călărit de colegul Tudor Chirilă, de la ”Vocea României”, dar iată că Horia Brenciu a fost și el prins într-o ipostază la fel de intimă. Însă, de data aceasta [...]
 

Anca Serea, epuizată cu șase copii: „Caut o bonă, abia mă mai descurc“

Oare cum e viaţa când ai casa plină de copii? Sunt mămici care abia se descurcă având grijă de doi prichindei, dar gândiţi-vă cum poate fi cu şase! Anca Serea știe [...]
 

Kira, fiica lui Gică Hagi, predă cursuri de actorie pentru copii

Actrița Kira Hagi, fiica Regelui fotbalului românesc, va susține un curs de actorie pentru copii la DallesGO, una dintre cele mai cunoscute platforme de cursuri interactive din România. La doar 23 [...]

Ei se bat pe premiul de 30.000 de euro de la concursul „Asia Express 3“. Cu ce calităţi intră în joc

Filmările pentru „Asia Express 3”, cel mai dur reality-show din România, vor începe după 18 octombrie, când vedetele din concurs vor pleca din ţară. Emisiunea de la Antena 1 va fi [...]
 

De ce nu merge Antonia cu Alex Velea la Asia Express

Cântăreața Antonia, a explicat care este motivul pe care nu participă la show-ul Asia Express alături de partenerul ei de viață, Alex Velea. Alex Velea va participa la următorul sezon al [...]
 

Albumul „Abbey Road“ al trupei The Beatles revine în fruntea clasamentelor muzicale

Albumul ''Abbey Road'' al trupei The Beatles se află din nou în fruntea clasamentelor muzicale britanice după 50 de ani de la prima sa ediţie, informează AFP şi Reuters. "E incredibil că Abbey Road încă rezistă după toţi aceşti ani. Este într-adevăr un album extrem de reuşit'', a spus fostul component al trupei Beatles Paul McCartney într-un comunicat de presă. ''Abbey Road'', care include melodii precum ''Something'' şi ''Come Together'', a fost penultimul album lansat de The Beatles înainte de destrămarea [...]

Steaua lui Johnny Depp, de pe Walk of Fame, a fost vandalizată. Ce mesaj obscen au scris făptaşii

Johnny Depp, în vârstă de 56 de ani, este cu siguranţă unul dintre cei mai controversaţi actori de la Hollywood. Actorul, originar din Kentucky, a devenit cunoscut datorită rolului deţinut în filmul “Nightmare On Elm Street” şi a interpretat, cu succes, numeroase roluri pentru care a primit aprecieri atât din partea criticilor de film, cât şi a telespectatorilor. În ciuda faptului că a devenit recunoscut la nivel mondial şi a jucat în atât de multe pelicule reuşite, viaţa lui Depp nu [...]

Lady Gaga, surprinsă într-o stare ciudată pe stradă. A căzut din picioare

Lady Gaga nu a trăit una dintre cele mai glorioase momente din viața ei, atunci când în timp ce se îndrepta spre mașina care o aștepta, a căzut fulgerator din picioare. Din păcate pentru vedetă, paparazzi sunt mereu pe urmele ei și au surprins incidentul stânjenitor în toată „splendoarea” lui. O altă situație mai neobișnuită pe care au observat-o admiratorii vedetei a fost însă starea în care se afla aceasta, celebra artistă părând să nu fie tocmai în apele ei. Nu [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank