Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Devoratoare

Fosta iubită a lui Sergio Ramos se va căsători cu un fotbalist din Primera Division

Elisabeth Reyes, fostă Miss Spania în 2006, are o slăbiciune pentru fotbaliști. Dacă aceștia se numesc și Sergio, combinația devine fatală. Fotomodelul a avut o relație cu fundașul lui Real Madrid, Sergio Ramos. Totul a trecut, iar Elisabeth este acum în al nouălea cer după ce Sergio Sanchez, fotbalist la Malaga, a cerut-o în căsătorie. „E omul vieții mele: îmi oferă fericire și stabilitate, o combinație pe care nici un bărbat nu a mai reușit să mi-o dăruiască”, a spus Elisabeth [...]

Ea i-a luat minţile lui Alexis!
Michelle Carvalho

Sanchez s-a îndrăgostit de un model chilian

Noua speranţă a Barcelonei, chilianul Alexis Sanchez, s-a îndrăgostit recent de o compatrioată, modelul Michelle Carvalho. Ea a cunoscut succesul în modeling încă de la vîrsta de 18 ani, după ce a fost protagonista unor şedinţe foto foarte reuşite. Cu timpul, modelul a început să pozeze din ce în ce mai sexy, iar faima ei a crescut şi mai mult în ţara de origine a lui Sanchez. Cei doi au fost văzuţi de mai multe ori împreună în ultimele luni, iar [...]

Şi-a pus pirostriile
Sergio Barboni şi Cristina Brânduşa

Sergio Barboni nu mai e burlac: s-a căsătorit cu iubita sa, Cristina Brânduşa

A făcut ravagii la show-ul „Burlacul“, dar şi în rândul telespectatoarelor, însă o singură femeie a reuşit să-l ducă în faţa ofiţerului de stare civilă. Sergio Barboni, căci despre el este vorba, i-a spus „Da“, zilele trecute, iubitei sale. Sergio Barboni şi-a luat adio de la viaţa de burlac pentru a-şi împărţi viaţa cu aleasa inimii sale, Cristina Brânduşa. Cei doi s-au căsătorit civil în weekend-ul trecut. „Au spus „DA“! Ce ziceţi, sunt frumoşi?“, a scris fostul burlac, pe pagina lui [...]

Pilar Montenegro

Fosta iubită a lui Hugo Sanchez, actriţa de telenovele Pilar Montenegro, a pozat goală

Pilar Montenegro apare goală într-un pictorial superincitant realizat pentru Playboy Mexic. Pilar Montenegro, născută pe 31 mai 1969, este o celebră cântăreaţă mexicană de muzică pop, dar şi o actriţă renumită. Pilar Montenegro este celebră pentru rolurile din telenovelele „Marisol” şi „Soy tu duena”. De asemenea, a fost iubita celui mai celebru fotbalist mexican " Hugo Sanchez, de la Real Madrid (1985-1992, coleg cu Camacho, Butragueno, Valdano sau Michel), cel care a jucat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale la [...]

Încă o intelectuală rasată...
Claudia Parini

S-a lăudat că a fost curtată de Alexis Sanchez şi a ajuns în Playboy

Claudia Parini era o femeie mai puţin cunoscută în Italia, însă a reuşit să dea lovitura. Italianca s-a lăudat că ar fi fost curtată de jucătorul Barcelonei, Alexis Sanchez. Ba, mai mult, între ei ar fi existat chiar şi o relaţie care nu a ţinut prea mult. Claudia a povestit că l-a cunoscut pe Alexis în timp ce era stewardesă. El ar fi căzut instant în farmecele ei şi i-a cerut numărul de telefon. De aici încolo, firul se rupe, iar [...]

PLANURI
Sergio Ramos şi Pilar Rubio

Sergio Ramos şi Pilar Rubio au început să se gîndească la căsătorie

După ce au aflat că vor deveni părinţi, Sergio Ramos şi Pilar Rubio sunt pregătiţi să facă un alt pas important. Cei doi au început să se gândească la căsătorie, eveniment care, conform presei iberice, ar putea avea loc vara viitoare, după Campionatul Mondial din Brazilia. „Încă nu au stabilit o dată şi un loc de desfăşurare, dar cei doi au început să se gândească deja la asta”, a declarat un apropiat al celor doi în presa spaniolă. Ramos a vorbit [...]

Ce noroc pe unii...
Oksana Wilhelmsson

Aceşti fotbalişti celebri şi iubitele lor super sexy

Nu mai este o noutate faptul că fotbaliştii celebri sunt iubiţi de cele mai frumoase femei din lume. Şi, pentru a nu-i pierde nici o clipă din ochi, ei sunt însoţiţi de prietenele şi soţiile lor la aproape toate meciurile. Care sunt cele mai atrăgătoare iubite de fotbalişti ce pot fi admirate pe stadioane? Printre campioanele frumuseţii se numără: Irina Shayk - Cristiano Ronaldo, Lara Alvarez - Sergio Ramos, Sara Carbonero - Iker Casillas, Shakira - Gerard Pique, Oksana Wilhelmsson - [...]

Monica Cruz Sanchez

Sora Penelopei Cruz, cu sânii goi

Penelope Cruz este una dintre cele mai sexy femei din lume, însă poate nu aţi cunoscut-o încă pe sora ei mai mică, Monica Cruz Sanchez. Recent, au fost date publicităţii fotografii cu Monica în sânii goi, realizate în 1999 la Mallorca, pe când ea avea doar 22 de ani, care vor naşte întrebări în rândul celor care erau siguri că Penelope este cea mai sexy femeie. [...]

Eugen Trică

Decizie surprinzătoare: Eugen Trică, noul antrenor al CFR-ului

Paulo Sergio a fost demis după eşecul cu Pandurii, 2-3, iar şefii au decis să-l numească în funcţie pe fostul mijlocaş din Gruia. Eugen Trică a devenit cel mai tânăr antrenor din Liga I, el renunţând la banca tehnică a lui Juventus Colentina, echipă din divizia secundă. Paulo Sergio e istorie la CFR. Portughezul a avut cel mai slab bilanţ din carieră, după ce în 2013 nu a reuşit nicio victorie, chiar dacă ardelenii au evoluat în campionat şi în cupele [...]

CONTRACT
Ciprian Marica

Ciprian Marica a semnat cu Getafe

Atacantul român Ciprian Marica a pus capăt unei lungi perioade de aşteptare şi a semnat un contract cu gruparea spaniolă Getafe. Imediat după parafarea actului, Marica a rămas la stadionul Coliseum, alături de Angel Torres Sanchez, preşedintele celor de la Getafe, pentru a urmări meciul noii sale echipe împotriva Celtei Vigo. Anunţul că Marica s-a înţeles cu Getafe a fost făcut şi de Victor Fernandez, crainic la un post de radio din Madrid. Ciprian Marica are 27 de ani şi a [...]

Fotografia care i-a făcut pe fani să creadă că Michael Jackson nu a murit

Au trecut opt ani de la moartea legendei muzicii pop, Michael Jackson. Tragicul eveniment, care a venit pe neașteptate, a îndurerat o lume întreagă și a îngenuncheat sute de mii de fani, scrie Libertatea. Însă moartea superstarului rămâne învăluită în mister chiar şi astăzi. Există mulţi oameni care susţin, în virtutea unor teorii fanteziste, că Michael Jackson şi-ar fi înscenat moartea. Potrivit unora dintre teorii, Michael s-ar afla în Europa de Est ori în Ungaria sau ar putea locui în Africa [...]

Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu, Victor Piţurcă

Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu şi Victor Piţurcă, în clasamentul all-time al antrenorilor

Fostul selecţioner al echipei naţionale a României, Anghel Iordănescu ocupă locul 65, cu şapte puncte, în clasamentul antrenorilor, din 1996 până în prezent, publicat miercuri de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului. Iordănescu se află la egalitate cu argentinienii Alejandro Javier Sabella şi Sergio Daniel Batista, cu sud-africanul Clive Barker, cu irlandezul David O'Leary, cu italienii Dino Zoff şi Roberto Mancini, cu portughezul Eduardo Manuel Martinho Vingada, cu germanul Michael Skibbe, cu danezul Morten Olsen şi cu slovenul Srecko [...]

Supoziţii
Cristian Chivu

Chivu ar putea ajunge la Real Madrid

Fundaşul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, se află în atenţia clubului Real Madrid, unde este dorit de tehnicianul Jose Mourinho. Chivu, care a intrat în ultimele şase luni de contract cu Inter Milano, este dorit la Real Madrid deoarece poate acoperi posturile de fundaş central şi apărător stânga şi îi poate înlocui pe accidentaţii Sergio Ramos şi Ricardo Carvalho, scrie luni cotidianul Marca. Sursa citată scrie că operaţiunea s-ar putea finaliza în luna ianuarie. De serviciile jucătorului român mai [...]

Presat de familie să termine cu aventurile amoroase
Lara Alvarez

Ramos vrea să se întoarcă la Lara Alvarez

Viaţa amoroasă foarte tumultoasă a fundaşului Sergio Ramos dă bătăi de cap şi familiei acestuia, nu doar presei. Madrilenul vrea să se întoarcă la Lara Alvarez, jurnalista sportivă de care s-a despărţit după Campionatul European din vară, conform revistei Vanitatis. Cei doi au avut o relaţie de aproape trei ani, chiar dacă nu de puţine ori au avut probleme. În acest moment, Ramos are o relaţie cu prezentatoarea Pilar Rubio, care este agreată de apropiaţi în detrimentul Larei. Pe deasupra, prezentatoarea [...]

Dezlegare la sex

Iubitele îi pregătesc pe ceferişti în aşternut pentru meciul cu Inter

Oficialii campioanei CFR Cluj le-au permis jucătorilor să-şi cheme soţiile sau prietenele în Spania, în ultima săptămână de cantonament. 32 de zile! Atât sunt nevoiţi campionii de la Cluj să stea în cantonamentul din Spania. Pentru că e o perioadă dificilă, conducătorii din Gruia au decis să le ofere ceferiştilor posibilitatea de a avea alături soţiile sau prietenele în ultima săptămână de pregătire. De acolo, alături de ele, fotbaliştii vor pleca direct la Milano, pentru turul cu Inter, din 16-imile Ligii [...]
2 3 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank