Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Încântat
Senol Zevri

Senol Zevri dă Mamaia pe Nisipurile de Aur

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, Senol Zevri, a fost plecat de Paşte cu familia în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Chiar dacă i-a fost greu să recunoască, acesta a rămas uimit de ceea ce a găsit la vecinii din sud, mai săraci şi mai întârziaţi în Uniunea Europeană, faţă de România. „Nu mi-a venit să cred cât de curate erau plajele, nici nu se compară cu ceea ce este la noi. Pentru copii, cel puţin, ne vom întoarce acolo. [...]

Discuţii
Senol Zevri

Senol Zevri îşi pregăteşte apărarea pentru următorul BPN al PDL

Luni a avut loc Biroul Permanent Naţional (BPN) al PDL, iar câţiva constănţeni au stat cu sufletul la gură, pentru că urma să fie pusă în discuţie înlocuirea lor, pentru rezultatele slabe obţinute în colegii la precedentele alegeri. Printre cei vizaţi de înlocuire a fost şi Senol Zevri, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, responsabilul pentru Colegiul uninominal nr. 2. Dar acum, directorul poate răsufla uşurat, deoarece, în cadrul BPN nu s-a pus în discuţie excluderea acestuia. „Am auzit că [...]

Senol Zevri

Zevri a dat un grătar cu banii câştigaţi la Primăria Valu lui Traian

Când rămâi pentru o perioadă fără serviciu, ai ocazia să mai schimbi decorul într-o altă instituţie. Iar exemplul cel mai grăitor în acest sens este directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, Senol Zevri. Acesta a fost destituit, acum ceva timp, din funcţia de director, dar nu s-a speriat că rămâne fără loc de muncă, deoarece s-a găsit imediat o variantă ajutătoare. Aşa că a mers la primăria Valu lui Traian, unde a făcut un schimb de impresii, experienţă şi aer [...]

Pe lângă „tezaurul“ de 20.000 de euro
Oscar Beneş

Pensionarul Beneş are venituri lunare de aproape 60 de milioane

Vreţi să ştiţi ce averi au directorii deconcentratelor constănţene, ce vile, ce terenuri şi la ce firme mai sunt acţionari? Ei bine, Atitudinea a ales pe câţiva dintre şefii instituţiilor de la Malul Mării şi le-a luat la „puricat” averile, chiar dacă unele dintre acestea au fost reactualizate, ultima dată, la sfârşitul anului trecut. Majoritatea directorilor se poate mândri cu terenuri, colecţii de timbre, bijuterii, mii de euro în conturi dar şi datorii la bănci. Cine sunt aceştia, vă spunem mai [...]

Senol Zevri

Senol încondeiază ouă la Nisipurile de Aur

Sărbătoarea Paştelui este un prilej pentru ca toată familia să petreacă cum se cuvine Învierea Domnului. Dar, atunci când religia ta crede în Allah, mini-vacanţa de Paşte este numai un moment perfect pentru o scurtă vacanţă legală. Dovadă a acestui lucru este chiar directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, Senol Zevri, care a evadat pentru câteva zile din „mediul” românesc şi a ales să-şi ducă familia tot într-un loc care are ieşire la mare. „Merg cu familia în Bulgaria, la [...]

Mediul din viaţa politică locală
Senol Zevri

Zevri nu-i dă aviz de mediu lui Suciu dacă primarul nu-i validează un consilier PDL

Politica acaparează, fără să vrea, desigur, toate domeniile de activitate din Constanţa, iar nimic nu merge dacă nu este „uns” cum trebuie de partidul de guvernământ, care are în mână, momentan, „pâinea şi cuţitul”. Şi, aşa cum reiese din povestea care urmează, comentariile externe sunt de prisos. Acest conflict politic cu transpunere în dezvoltarea locală se desfăşoară între primarul comunei Ciobanu, Ioan Suciu, şi directorul Agenţiei Pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, Senol Zevri, adică un pesedist şi un pedelist. Primul, edilul, [...]

Senol Zevri

Zevri de la Mediu a fost trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Senol Zevri, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, şi Sorin Cocheş, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită. În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie, se arată că la începutul lunii aprilie a acestui an, Zevri, în calitate de director executiv [...]

Ca sa-si pastreze functia,
Senol Zevri

Zevri, dispus sa treaca la UDMR

Momentul adevarului, in ceea ce priveste noile schimbari din cadrul institutiilor deconcentrate care au sef national maghiar, se apropie. Astfel ca directorii care detin functii de conducere in institutii care apartin de Ministerul Sanatatii, Mediului sau Culturii, stau ca pe ace. Unul dintre ei, inspectorul sef al Agentiei pentru Protectia Mediului, Senol Zevri, este in stare de gesturi radicale, numai sa nu piarda functia, obtinuta cu atata greutate. „UDMR este liber sa vrea orice, chiar sa ne inlocuiasca. Daca acest lucru [...]

Enuţu Lupu

Enuţu Lupu îşi vinde casa din Bucureşti

Enuţu Lupu, fost pedelist care s-a mutat în partidul ministrului Gabriel Oprea, şi-a luat gândul de la a mai ocupa postul de şef de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. UNPR-istul Enuţu Lupu, care nu neagă că mai are sentimente pentru PDL " până la urmă, cele două partide sunt împreună la guvernare ", zice că nu-i mai trebuie ceartă cu Senol Zevri, pedelistul care conduce în momentul de faţă agenţia amintită. Pentru cei care au uitat, în momentul în care [...]

Până vede cine iese,
Tudorel CALAPOD

Calapod e şi cu Banias, şi cu Brânză

Preşedintele PDL Năvodari, Tudorel Calapod, „se lasă greu” " spun pretendenţii la şefia organizaţiei judeţe a PDL Constanţa. Până să se decidă Tudorel Calapod pe cine susţine la şefia organizaţiei " că e Mircea Banias sau Paul Brânză " e cale lungă. Asta pentru că, după cum ne-a declarat chiar Calapod, o astfel de decizie nu o ia singur, ci va convoca Biroul lărgit al PDL Năvodari: cei 19 membri ai biroului Permanent Local, la care se adaugă preşedinţii de secţii [...]

Se laudă cu un Blackberry comandat din... China
Senol ZEVRI

Şeful de la Agenţia de Mediu are cel mai fiţos telefon dintre directorii deconcentratelor

Tehnologia modernă este întâlnită la tot pasul, majoritatea oamenilor devenind dependenţi de ea. Iar obiectul indispensabil al noii tehnologii, în materie de comunicaţii, este telefonul mobil. Dacă acum 10 ani era doar un moft, astăzi este un bun necesar. Cele mai noi modele de telefoane mobile pot fi întâlnite adesea pe masa oamenilor de afaceri, care parcă nu se pot abţine să nu-şi etaleze bunurile. Contrar aşteptărilor noastre însă, nu acelaşi lucru putem spune despre telefoanele directorilor de instituţii.

Aşa a pornit [...]

S-a ajuns
Felix BURCIN

Burcin şi-a tras birou în subsol la Zevri

Pedelistul fără noroc Felix Burcin, cel căruia i se tot promiteau funcţii şi nu mai prindea niciuna, a „apucat”, în sfârşit, un post. Este reprezentantul Administraţiei Fondului pentru Mediu în teritoriu, funcţie în care este deocamdată provizoriu sau „în probe”, cum susţine el. Adăugăm că Felix Burcin nu ar fi murit de foame nici dacă ar fi stat acasă, căci l-ar fi ajutat în afaceri pe tata Dumitru Burcin, dar juniorul a dorit neapărat să fie la o instituţie. Ca element [...]

Şefii de instituţii au salarii între 2.000 şi 5.000 de lei
Costică Cojoc

Şeful Gărzii de Mediu, satisfăcut că nu moare de foame pe stradă

V-aţi întrebat vreodată ce salarii au şefii instituţiilor constănţene? Ei bine, „Atitudinea” vă satisface curiozitatea şi vă dezvăluie sumele pe care unii şefi ai deconcentratelor le încasează lunar, din contribuţiile fiecăruia din noi. Dacă ar fi să facem o apreciere, per ansamblu, asupra declaraţiilor pe care unii directori de instituţii publice le-au făcut privind salariile pe care le încasează, ca urmare a muncii prestate pentru stat, putem spune că sunt oameni obişnuiţi, ca noi toţi, care suspină după salarii mai mari. [...]

Conform declaraţiilor lui Sorin Mărcuş, constructorul „Maria Residence”,
Traian Cristea

Traian Cristea dă PUZ-uri pe interes

Pe termen lung, tendinţa de orientare către ansamblurile locative de vacanţă în detrimentul caselor tradiţionale este una cât se poate de certă. Înaintea crizei financiare, care a blocat piaţa imobiliară, apartamentele de vacanţă din staţiunile montane şi de pe litoral constituiau o atracţie deosebită pentru cei interesaţi să aibă o proprietate similară unui hotel, cât şi intimitatea unei locuinţe. Aşa se prezintă lucrurile şi în staţiunea Costineşti unde, terenul a devenit o ţintă pentru investitorii dornici să construiască apartamente de lux [...]

Conform declaraţiilor lui Sorin Mărcuş, constructorul „Maria Residence”,

Traian Cristea dă PUZ-uri pe interes

Pe termen lung, tendinţa de orientare către ansamblurile locative de vacanţă în detrimentul caselor tradiţionale este una cât se poate de certă. Înaintea crizei financiare, care a blocat piaţa imobiliară, apartamentele de vacanţă din staţiunile montane şi de pe litoral constituiau o atracţie deosebită pentru cei interesaţi să aibă o proprietate similară unui hotel, cât şi intimitatea unei locuinţe. Aşa se prezintă lucrurile şi în staţiunea Costineşti unde, terenul a devenit o ţintă pentru investitorii dornici să construiască apartamente de lux [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank