Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 12 Decembrie 2018


 
 

O româncă absolventă de Drept, cea mai frumoasă din Europa

Originară din Piteşti şi absolventă de Drept, românca Andreea Coman (25 de ani) a obţinut pe 7 decembrie titlul de Miss Supranaţional Europe 2018 la finala internaţională din Polonia a concursului internaţional Miss Supranaţional 2018, una dintre cele mai importante competiţii de frumuseţe din lume, ce a reunit 72 de fete de pe toate continentele.

Andreea, care a ajuns în Top 10 în marea finală, a fost aleasă cea mai frumoasă concurentă din Europa. Titlul suprem, de Miss Supranaţional 2018, a fost [...]
 

Adela Popescu a născut un băiețel. Cum arată vedeta după 5 ore de travaliu

Adela Popescu este foarte fericită deoarece duminică, 9 decembrie, a devenit mămică pentru a doua oară. Adela Popescu a anunțat luni, 10 decembrie, pe rețelele de socializare că a născut, iar prietenii virtuali i-au scris imediat mesaje de fericitare.

Alături de mesajul în care a anunțat nașterea celui de-al doilea băiețel, vedeta a publicat și o fotografie de la clinica privată, după cinci ore de travaliu. Adela Popescu se simte foarte împlinită deoarece după 9 luni, și-a putut ține în brațe cel [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Hackerit
Barack Obama

Obama a murit!

Un grup de hackeri a spart contul de Twitter al Fox News şi a scris că preşedintele american Barack Obama a murit. „BREAKING NEWS: Barack Obama asasinat, două răni de focuri de armă s-au dovedit prea mult”, au scris hackerii pe Twitter. Luni seară, mesajele nu au fost şterse încă. Un grup sau o persoană sub pseudonimul The Script Kiddies a revendicat atacul. [...]

Lovitură

Alpha Bank şi EFG Eurobank au fuzionat

Consiliile de Administraţie ale Alpha Bank şi EFG Eurobank au anunţat luni că au ajuns la un acord pentru o fuziune între cele două bănci, care va duce la formarea celei mai mari bănci din Grecia şi Europa de Sud-Est. Potrivit unui comunicat de presă al celor două banci, noul grup va avea poziţie de conducere în toate segmentele bancare importante din Grecia. „Noul grup se va bucura de o prezenţă remarcabilă în Sud-Estul Europei, cu o reţea globală de peste [...]

Promisiune
Messi

Messi, la Inter Milano

Preşedintele clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti, a promis unui grup de suporteri ai formaţiei sale că, în perioada de transferuri de la iarnă, îl va aduce pe internaţionalul argentinian de la FC Barcelona, Lionel Messi. Aflat împreună cu soţia sa în vacanţă, Moratti a fost abordat de un grup de aproximativ trei sute de fani ai echipei milaneze, care i-au strigat: „Fă-ne un cadou, în ianuarie fă-ne un cadou!”. Preşedintele i-a salutat şi le-a răspuns: „Bine. Promit să îl aduc pe [...]

Aventurieri

Cele mai periculoase selfie-uri! Un grup de ruşi s-a pozat la înălţimi incredibile

Un grup de ruşi, care şi-au făcut un obicei din a escalada cele mai înalte clădiri din lume, a postat recent pe internet fotografii de pe cele mai înalte clădiri din Dubai. Interesant este faptul că aceştia nu folosesc nici un fel de echipament de protecţie. Fotografiile sunt realizate de Alexander Remnev, student în capitala Rusiei. Acesta a postat fotografii cu el escaladând clădiri şi monumente din oraşe precum Paris, Roma sau Volgograd. Potrivit acestuia, clădirile din Dubai sunt uşor de [...]

Emil Boc

Boc şi automobilul electric

Premierul Emil Boc a declarat că în următoarea şedinţă de Guvern va constitui un grup interministerial de lucru pentru stabilirea platformei viitoare a taxei de poluare auto şi pentru pregătirea strategiei României cu privire la trecerea la automobilul electric. „Voi constitui în Şedinţa de Guvern viitoare un grup interministerial care va lucra platforma viitoare a taxei de poluare şi pentru a pregăti strategia României pentru ceea ce înseamnă motorul electric, automobilul electric, pentru că maşină electrică va fi maşina viitorului în [...]

Victime ale societăţii

O constănţeancă şi-a abandonat şi al doilea copil la spitalul judeţean. Un grup de mămici încearcă s-o facă să se răzgândească

Se mai poate numi mamă o femeie care și-a abandonat deja o fetiță și urmează să lase pe drumuri şi băiețelul nou născut? Se întâmplă la Constanța, în prag de sărbători! O femeie cu probleme psihice a născut, joia trecută, în Spitalul Județean Constanța un băiețel de 2.700 de grame. Femeia mai are o fetiță, Andreea, pe care a abandonat-o, lăsând-o pe mâna mătușii din București. Un grup de mămici din Constanța s-au unit și încearcă s-o convingă pe femeie să [...]

Negocieri
Cristian Chivu

Inter Milano vrea să-i prelungească contractul lui Chivu

Conducerea clubului Internazionale Milano ar vrea să îi prelungească fundaşului Cristian Chivu contractul, fapt confirmat de o întâlnire programată pentru această săptămână, susţine un celebru jurnalist italian, Gianluca Di Marzio. Di Marzio a precizat, pe site-ul său oficial, că Ioan Becali va avea o întâlnire cu conducerea grupării, în care aceasta din urmă va propune un nou contract pentru Chivu, însă cu un salariu mai mic decât cel actual, informează canaleinter.it. Ioan Becali a declarat, pentru Ilsussidiario.net, că în mod sigur [...]

Nesimţire de neam prost

Şi-au parcat maşina în parc, să nu se plictisească singură în parcare

Românul nu mai are limite! De parcă nu ar fi fost de ajuns că şi-au mutat bucătăria în mijocul parcului, unde au încins grătare şi jocuri de table, un grup de constănţeni şi-a permis nesimţirea să-şi parcheze şi maşina pe spaţiul verde. Nu de alta, dar la câte cefe aveau de cărat, era greu să meargă până în parcare. Duminică, un grup de familişti şi-a scos scaunele, mesele, grătarele şi tablele în mijlocul parcului din Poarta 6. Fără nici o jenă, [...]

Paşte inedit pentru Dani Oţil! O rămâi mut de uimire când vei afla ce face prezentatorul TV

Dani Oţil este pasionat de sporturile extreme şi, ori de câte ori are timp liber, îşi pune în practică plăcerile.

O fire nonconformistă, prezentatorul Antena 1 a dat friptura de miel şi drobul pe curse de motocicletă, iar Paştele îl va face la munte, cu un grup de prieteni, cu care se va da cu motorul.

"Merg cu un grup de amici la tara, la munte, la Intorsura Buzaului, unde am fost si anul trecut si ne dam cu motoarele!", a declarat el, [...]

Peste 700.000 lei câteva zile

Super contract de la ANIF Constanţa pentru o firmă de pază apropiată fostului primar Pinalti

O firmă de pază din anturajul fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, a prins un super contract la malul mării, pentru ANIF Constanţa. Firma va încasa peste 700.000 lei pentru doar câteva zile de lucru şi a ştiut să negocieze la sânge condiţiile contractului, ţinând cont de faptul că nu a scăzut un leu din oferta maximă ANIF. Potrivit Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), este vorba despre un act adiţional la contractul de pe 18.08.2015, privind servicii [...]

Amadeus, nuntă în grup? Fetele au îmbrăcat în premieră rochia de mireasă

Fetele au fost mirese în același timp! Cele patru artiste din trupa Amadeus au pozat, în premieră, în grup, în rochii de mireasă. Ineditul pictorial a fost realizat în Grădina Botanică din Bucureşti, într-un cadru feeric.

Totul s-a întâmplat în cadrul unei ședinței foto, iar imaginile sunt incluse în noul număr al revistei Ghidul Miresei, care va fi lansat la târgul de nunţi ce va avea loc la Romexpo, în Bucureşti.
Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiasu, Bianca Gavrilescu şi Naomi Anelis poartă superbe rochii [...]

Ce mare s-a făcut fiica lui Cabral! Cum arată Inoke la 12 ani

Cabral (37 de ani) este unul din cei mai populari oameni de televiziune de la noi. El este un tătic mândru, fetița lui s-a transformat într-o domnișoară frumoasă. Prezentatorul a publicat o poză cu Inoke, în care se vede cât de mult s-a schimbat fata.

Inoke Ibaka s-a transformat, de la fetița micuță care stătea în brațele tatălui ei,a acum ea s-a transformat într-o adevărată domnișoară. Ea este pasionată de muzică și ia lecții de chitară, învață limba chineză și face grimnastică.

Cabral [...]

Momente de panică în curtea unei fabrici, un tânăr de 19 ani a intrat cu BMW-ul într-un grup de femei

Mai mulți angajați ai unei firme din localitatea argeșeană Bascov au fost loviți, joi, de un autoturism care a pătruns într-un spațiu din curtea fabricii, accidentul soldându-se cu decesul unei persoane. Din primele informaţii, se pare că este vorba despre un tânăr de 19 ani despre care se spune ca ar fi fost concediat în aceasta dimineaţa.

Un șofer în vârstă de 19 ani a intrat în plin într-un grup de muncitori care se aflau în pauză, în curtea unei fabrici de [...]

Sebastian Ghiță, arestat preventiv și pentru constituire de grup infracțional

Curtea de Apel Ploiești a respins luni contestația formulată de fostul deputat Sebastian Ghiță față de decizia Tribunalului Prahova de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele său.

Instanța a dispus arestarea preventivă a lui Ghiță și pentru constituire de grup infracțional organizat.

Potrivit deciziei postate pe portalul instanțelor de judecată, magistrații au respins ca nefondată contestația fostului deputat.

De asemenea, instanța a admis contestația procurorilor DNA Ploiești și a dispus arestarea preventivă a lui Ghiță și pentru săvârșirea infracțiunii de [...]

Culmile culmilor

Culmea pescuitului: Să pui scrum de ţigară în ac şi să prinzi peşte afumat.
Culmea dragostei: Să te îndrăgosteşti de tine şi să-ţi dai întâlnire la restaurant.
Culmea sexului în grup: Să rămai pe dinafară.
Culmea prostituţiei: Să fii curvă în Insulele Virgine. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Vocea României, sezonul opt, se apropie de sfârşit!

Vineri, la Pro Tv, concurenţii au urcat pe scenă într-o ediţie live, ceea ce a sporit şi mai mult emoţiile celor care aspiră la premiul cel mare.
Telespectatorii și-au ales favoriții, iar [...]
 

Narcisa Guță s-a lăudat cu darurile primite de Moș Nicolae

Copii sau părinți… cu toții și-au verificat în această dimineață ghetuțele, după ce s-au trezit, nerăbdători să vadă dacă Moș Nicolae i-a vizitat. Iar vedetele nu fac excepție de la această [...]

Prima imagine cu fetița lui Cabral și a Andreei Ibacka: «Grăsuță, scandalagioaică și atentă»

Cabral este un tătic mândru și fericit, prezentatorul TV mărturisind că a fost asaltat cu sute de mesaje din partea fanilor, după ce Andreea Ibacka a născut. Pentru a satisface curiozitatea [...]
 

S-a încheiat războiul cu Angelina Jolie! Brad Pitt a câştigat în instanţă tot ce a vrut de la fosta soţie

Brad Pitt, în vârstă de 54 de ani şi Angelina Jolie, de 43 de ani, au reuşit să ajungă la o înţelegere la doi ani după despărţire! Conform revistei americane „US [...]
 

Dima Trofim: «Sora mea trebuia să trăiască, a fost greşeala medicilor»

Dima Trofim (29 de ani), solist şi actor, a aflat de tragica veste în urmă cu trei luni, pe când filma pentru ”Ultimul trib” (Antena 1), tocmai în Madagascar. Voia să [...]

Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday: ~Este cea mai mare înşelătorie! Nu cumpăraţi aşa ceva!~

E clar că Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday. Celebrul cântăreţ de muzică populară şi-a achiziţionat de pe internet, la reducere, un detecor de radar cu laser şi [...]
 

Corina Bud, filmată goală complet în cadă!

Nu mai este niciun secret că solista Corina îşi foloseşte conturile de pe reţele de socializare nu doar pentru a-şi promova cariera şi a-şi ţine la curent fanii cu activităţile ei, [...]
 

Vladimir Drăghia, încă o lovitură, după condamnare! Asta i-a pus capac!

Autorităţile au emis, recent, o somaţie pe numele lui Vladimir Drăghia, în care susţin că acesta nu şi-a plătit dările către stat. Astfel, ANAF a făcut public un document ce conţine adresa la care domiciliază prezentatorul, precum şi numele şi prenumele acestuia, în care se menţionează faptul că Drăghia ar fi omis să îşi achite impozitele pentru sumele câştigate în prima jumătate a anului curent. Dacă nu va demonstra că a plătit impozitele respective, prezentatorul TV s-ar putea trezi cu toate [...]

Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă

Cântăreaţa Rihanna (30 de ani) şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă, fiindcă are o relaţie cu totul specială cu el. Lionel Braithwaite, căruia i se spune Bravo, este serbat în fiecare an de nepoata lui. Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă la clubul de fiţe Cliff din Durants. În acest weekend, diva a dat o fugă în ţara insulară natală, Barbados, pentru a-l serba cu prilejul împlinirii venerabilei vârste. Aniversarea cu multă muzică şi [...]

Bunicul Antoniei e coleg de azil cu „Mama Zina“. Cât plătește solista în fiecare lună

Bunicul Antoniei s-a mutat în azilul din Ghermăneşti, unde se află, de cinci ani, şi Zina Dumitrescu şi unde şi-a trăit ultimele zile şi Ion Columbeanu. Bărbatul a trecut prin mai multe probleme de sănătate, aşa că are nevoie de supraveghere permanentă. Ultimii doi ani au fost extrem de grei pentru bunicul Antoniei (29 de ani). În vârstă de 73 de ani, Mihai Constantinescu a suferit crunt din cauza problemelor de sănătate. Anul trecut, el a fost diagnosticat cu stenoză cardiacă, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank