Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
În iulie
Guus Hiddink

Guus Hiddink va părăsi postul de selecţioner al Rusiei

Selecţionerul naţionalei Rusiei, olandezul Guus Hiddink, şi-a anunţat intenţia de a părăsi acest post la finalul contractului său, care e valabil până la 30 iunie, a anunţat presa rusă. „După întâlnirea cu noul preşedinte al Federaţiei Ruse de Fotbal (RFU), Serghei Fursenko, am decis să mă retrag la sfârşitul contractului meu. Am decis să anunţ decizia mea acum, pentru a dat timp conducătorilor fotbalului rus să găsească un nou antrenor”, a declarat Hiddink, citat de presa rusă. Fursenko, care a fost [...]

Vot
Anda Călin

Reprezentanta Rusiei în EuroSexy, câştigătoarea din acest an

Anda Călin, pentru că aşa o cheamă pe reprezentanta Rusiei, e de 90-60-90, adică perfectă! Ea a câştigat duelul din finala cu Portugalia şi şi-a adjudecat titlul din acest an în concursul frumuseţii, EuroSexy.ro. Duminică seară, la ora 21:45, s-a pus stop votării. Cum cele două fete se aflau la egalitate, 5-5, am apelat la numărul de voturi primit de cele două finaliste. Astfel, Anda Călin reprezentanta Rusiei a strîns mai multe voturi decît Anastasia Cecati, reprezentanta Portugaliei, şi a fost [...]

Dimitri Rogozin

Băsescu, despre vicepremierul Rusiei care ameninţă România cu bombardiere: Rogozin e nebunul regelui, un clown căruia trebuie să-i răspunzi ca atare

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni că în situaţia în care vicepremierul rus Dimitri Rogozin a jignit românii pe un site de socializare, acesta trebuie tratat în aceeaşi notă, care nu ajunge la nivel oficial, catalogând-ul pe oficialul rus drept „nebunul regelui”. „Rogozin este, după mine, nebunul regelui ( preşedintele Vladimir Putin- n.red.). El are rolul să enerveze şi dacă te potriveşti să-l îl iei în serios trebuie să iei nişte măsuri extrem de costisitoare şi nu poţi să cazi în [...]

Ce a făcut Tudor Gheorghe în fața Patriarhului Kirill al Rusiei. „Că nu dau Ceahlăul pe toți Uralii și că urăsc hotarul de la Prut”

Renumitul interpret Tudor Gheorghe a susținut un recital în fața Patriarhului Daniel, a Patriarhului Kirill al Rusiei și a altor lideri ai Bisericii Ortodoxe, scrie Libertatea. Tudor Gheorghe a susținut un concert vineri, cu ocazia etapei Finale a Festivalului-Concurs național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”. „Nu vor fi aplauze în această seară. Veţi auzi un lung poem al suferinţei, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr”, a anunţat Tudor Gheorghe în deschiderea [...]

Helen Mirren o va interpreta pe împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei

Actriţa britanică Helen Mirren, premiată cu Oscar pentru rolul reginei Elisabeta a II-a din filmul "The Queen", va interpreta un alt monarh celebru - împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei (supranumită Ecaterina cea Mare) - într-o miniserie produsă de posturile de televiziune HBO şi Sky, informează Press Association, citată de Agerpres. Cunoscuta actriţă, în vârstă de 72 de ani, a spus că şi-a dorit întotdeauna să o interpreteze pe împărăteasa rusă, întrucât este atrasă de ideea portretizării pe ecran a unei [...]

Declaraţie

România va lupta cu „o putere a handbalului mondial”

Antrenorul echipei naţionale de handbal a României, Vasile Stângă, a declarat că reprezentativa Rusiei, adversara din barajul pentru Campionatul Mondial din 2011, este o putere mondială. „Va fi foarte greu cu Rusia, care este o putere în handbalul mondial şi a fost prezentă la cam toate turneele finale europene, mondiale sau olimpice. Avem şi primul meci acasă, va fi extrem de dificil. Nu pot spune că Rusia e favorită, dacă ne uităm la ce au arătat la Europenele de acum, unde [...]

Vladimir Lisin

Numărul miliardarilor din Rusia s-a dublat în 2009

Numărul miliardarilor din Rusia aproape s-a duplat în 2009, la 62, cel mai bogat fiind Vladimir Lisin, proprietarul producătorului de oţel Novolipetsk Steel, acesta triplându-şi averea anul trecut, la 15,8 miliarde de dolari. Topul celor mai bogaţi 20 de ruşi este dominat de oamenii de afaceri din domeniile materiilor prime şi oţelului, care şi-au refăcut averile după criză. Lisin l-a înlocuit pe Mihail Prokhorov în postura de lider al miliardarilor ruşi, averea ultimului avansând în 2009 la 13,4 miliarde de dolari. [...]

Dan Petrescu

Dan Petrescu se gândeşte la despărţirea de Kuban!

Kuban Krasnodar a câştigat cu 2-0 pe terenul formaţiei Rubin Kazan, fostă campioană a Rusiei, dar relaţiile dintre "Bursuc" şi şefii clubului său nu sunt în acest moment tocmai bune. Kuban Krasnodar, echipa rusă antrenată de Dan Petrescu, a reuşit să se redreseze. După ce a înregistrat trei eşecuri la rând, formaţia "Bursucului" a câştigat cu scorul de 2-0 partida susţinută duminică seară, în deplasare, cu Rubin Kazan, în etapa a 16-a (prima a returului) din campionatul Rusiei.

Lăudat de presa rusă [...]

Dan Petrescu

Dan Petrescu, cel mai bun antrenor din Rusia

Dan Petrescu a fost desemnat antrenorul turului în campionatul Rusiei, iar Kuban Krasnodar nu vrea să renunţe la el nici în ruptul capului, fixându-i o clauză de reziliere egală cu cea plătită de Chelsea pentru a-l aduce pe „noul Mourinho” de la FC Porto. După 16 etape din campionatul Rusiei, Kuban Krasnodar, antrenată de Dan Petrescu, este pe locul 6 în clasament, unul foarte bun pentru o nou-promovată. „Bursucul” a fost desemnat cel mai bun antrenor al turului de campionat de [...]

Echipa feminină de spadă a României a luat aurul la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield

Echipa feminină de spadă a României, formată din Simona Alexandru, Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield, după ce a învins, marţi, în finală, cu scorul de 45-31, reprezentativa Rusiei. România a început competiţia cu o victorie în primul tur, scor 45-27, în faţa Danemarcei, calificându-se în sferturile de finală, fază în care tricolorele au trecut, cu 43-37 de Ungaria. În semifinale, româncele le-au învins, cu 45-38, [...]

Negocieri
Adrian Mutu

Transfer bombă pentru Adrian Mutu

Două echipe din Moscova, ŢSKA şi Lokomotiv, unele dintre cele mai bogate ale Rusiei, se bat pentru a obţine semnătura lui Adrian Mutu. Sky Sport anunţă că Adrian Mutu, care va deveni liber de contract în această vară, ca urmare a retrogradării Cesenei din Serie A, este disputat de cele două mari cluburi din capitala Rusiei, ŢSKA Moskova şi Lokomotiv Moscova. Mutu (33 de ani) mai este dorit în Canada, dar şi în Orientul Mijlociu. [...]

Pentru combaterea terorismului, traficului de droguri şi de persoane

România a încheiat un memorandum cu Federaţia Rusă. Băsescu: „Cooperarea cu Rusia ne interesează în cel mai înalt grad”

Traian Băsescu a precizat, luni, că statul român a încheiat un memorandum cu Federaţia Rusă în privinţa combaterii terorismului, traficului de droguri şi traficului de fiinţe umane. Semnarea respectivului act vine în urma vizitei pe care secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a efectuat-o la Bucureşti. „Memorandumul semnat între secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, domnul general Nikolai Platonovici Patruşev, şi consilierul Iulian Fota va deschide cooperarea între structurile de securitate ale României şi Rusiei. În interiorul memorandumului [...]

România cere Rusiei să apere coexistenţa paşnică în Europa
Traian Băsescu

Traian Băsescu: Fac apel la Putin să condamne ferm acţiunile ilegale de natură militară din Donetsk

Preşedintele Traian Băsescu face apel la preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să condamne ferm acţiunile ilegale de natură militară din regiunea Donetsk şi să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE în estul Ucrainei, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Potrivit acestui comunicat, preşedintele Traian Băsescu a luat act cu „preocupare” de acţiunile separatiştilor pro-ruşi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reţinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pe [...]

Oare ruşii ţin morţiş să fie conduşi de idioţi?
Victor Ponta

Bufonul Rogozin e de neoprit. Viceprim-ministrul Rusiei s-a luat şi de Ponta: „Ponţii cei duri şi poantele…”

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, şi-a continuat, luni, pe Twitter şi Facebook declaraţiile provocatoare la adresa oficialilor români, vizându-l pe premierul Victor Ponta, după ce anterior postase un răspuns pentru preşedintele Traian Băsescu. „Atrag atenţia Ministerului rus al Afacerilor Externe asupra declaraţiei acestui politician român”, scrie Rogozin pe contul său de Twitter, trimiţând la o declaraţie a premierului român Victor Ponta, potrivit căruia viceprim-ministrul Rusiei nu are ce căuta în România, iar armata noastră putea ridica în aer, dacă era cazul, avioane [...]

O actriţă porno i-a promis 16 ore de sex lui Kokorin dacă marchează 5 goluri

Atacantul echipei Dinamo Moscova, Alexander Kokorin, va avea parte de o „primă” specială dacă va mai marca încă cinci goluri până la finalul campionatului Rusiei. Actrița porno Alina Yeremenko, cunoscută în domeniul ei de activitate drept Alina Henessy, i-a promis că-i va oferi lui Kokorin 16 ore de sex. Nu este o misiune imposibilă pentru fostul elev al lui Dan Petrescu de la gruparea moscovită. Până la finalul campionatului Rusiei mai sunt 9 etape, iar atacantul a înscris până acum 7 [...]
2 3 4 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank