Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea

Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea l-au mazilit pe Ponta la un şpriţ: „Chiar am băut un pahar de vin foarte rece, cu gheaţă, că e cald”

Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au avut, luni, o discuţie, la sediul UNPR, imediat după şedinţa coaliţiei, în care s-a discutat Codul Fiscal. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în condiţiile în care social-democraţii urmează să decidă, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, cine va conduce PSD. Dragnea este aşteptat să facă un anunţ dacă o va concura pe Rovana Plumb. Liviu Dragnea a discutat mai puţin de jumătate de oră cu Gabriel Oprea. „În primul rând am primit o invitaţie [...]

Proiect

Plajele ar putea trece în administrarea primăriilor

Plajele ar putea deveni proprietatea adminsitraţiilor locale, asta dacă proiectul propus de ministrul mediului Rovana Plumb va da roade. Proiectul va fi dezbătut în toamnă. Propunerea primarului Radu Mazăre către ministrul Mediului, Rovana Plumb, va deveni proiect de lege ce va fi dezbătut în toamnă, iar în sezonul estival viitor autorităţile locale vor fi direct responsabile de turism. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, s-a aflat, săptămâna trecută, într-o vizită la Constanţa şi a declarat, printre altele, că în perioada imediat următoare se [...]

Sesizare penală către DNA
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, dar şi de afacerişti, probabil interpuşi, din anturajul unor politicieni de renume, precum fostul ministru şi primar PDL al Capitalei, Adriean Videanu, şi actualul ministru PSD Rovana Plumb. Chiar dacă astfel de situaţii sunt o practică aproape comună, după cum arată dosarele DNA soldate periodic cu arestări şi condamnări care [...]

Iniţiativă
Rovana Plumb

Se înfiinţează şi USL la femei

Conducerea organizaţiei de femei din PSD a stabilit, vineri, să înceapă o colaborare cu organizaţia similară din PNL, pentru constituirea „USL la femei”, a anunţat preşedintele organizaţiei, Rovana Plumb, conform Mediafax. „Am adoptat iniţierea constituirii USL la femei. Organizaţiile de femei din cadrul USL vor începe un program de lucru în comun, pentru că avem nevoie de toate organizaţiile de femei pentru elaborarea unui program politic privind femeile, familiile, copiii din România, program pe care să-l punem în aplicare imediat cum [...]

Anunţ

Programul Rabla, suplimentat cu 30.000 de tichete

Programul Rabla continuă, a anunţat Ministrul Mediului, Rovana Plumb. Suplimentarea va avea loc în două etape: în această lună vor fi distribuite 15.000 de tichete, iar după rectificarea bugetară vor mai exista alte 15.000, decizia fiind luată pentru menţinerea locurilor de muncă. Rovana Plumb a declarat că a fost analizată posibilitatea ca până la sfârşitul lunii iunie să se finalizeze procedura de punere pe piaţă, suplimentar, a 15.000 de tichete în programul “Rabla”, precizând că acestea vor putea fi utilizate după [...]

Liviu Dragnea şi Victor Ponta

Dragnea: Avem un preşedinte care şi-a dat demisia şi este un loc gol în PSD. Sper ca această greşeală să nu fie urmată de a doua

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că funcţia de preşedinte interimar, pe care ar ocupa-o în continuare Rovana Plumb după demisia lui Victor Ponta de la şefia PSD, nu există în partid, ci doar un loc gol în privinţa căruia trebuie să decidă Comitetul Executiv PSD. „PSD nu este un partid care poate fi condus prin delegare, e un partid mare, un partid aşezat. Acum este nevoie de o legitimare în Comitetul Executiv Naţional. Nu există nimeni în [...]

Victor Ponta s-a dus iar în Turcia, medicii i-au recomandat să mai folosească o săptămână cârjele

Premierul Victor Ponta a mers la clinica din Turcia, unde s-a operat la picior, pentru un control de rutină. Potrivit România TV, medicii de la clinica unde s-a operat premierul au constatat că genunchiul operat este într-o stare bună, iar pacientul se simte bine. Conform sursei citate, medicii i-au recomandat lui Ponta să folosească încă o săptămână cârjele. Victor Ponta urmează să se întoarcă luni în ţară, după care va merge la un nou control şi la Spitalul Militar. Liderul interimar [...]

Antrenorii sunt de părere că stresul strică jocul unora
Cornel Ţălnar

Ce fotbalişti au „plumb în picioare” în Liga I

Formaţia CFR Cluj s-a impus, pe teren propriu, în faţa echipei Rapid, cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat de Gabriel Mureşan ’77. În minutul 90+2, Ricardo Cadu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe. La partidă au asistat 8.200 de spectatori. Antrenorul Ioan Andone a revenit pentru prima oară la Cluj ca adversar al formaţiei CFR, după ce în urmă cu două sezoane a reuşit să [...]

Primele relatări apar de abia în secolul XVII

Istoria prostituţiei în România: de la plumb topit vărsat în gură, la munca forţată în fabrici

Acum patru sute de ani li se tăia nasul sau erau înecate, fiind socotite purtătoare de păcate „ce spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie”, conform primelor relatări despre prostituate, datate în 1643. Primele case de toleranţă au apărut în România la începutul secolului XX. Schimbarea de mentalitate apărută atunci a făcut ca această ocupaţie să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptată, legal sau doar tacit, ca un rău necesar, dar şi impozitată ca atare. Fenomenul înfloreşte în timpul [...]

Rezoluţiile care-i ţin treji pe români

Cine doarme la Bruxelles?

Europarlamentarii români şi-au făcut de treabă prin Parlamentul European, fiecare cum a ştiut mai bine. În cele ce urmează, ne vom opri asupra propunerilor de rezoluţie pe care le-au înaintat, sau nu, cei 33 de români. Propunerile s-ar putea împărţi pe grupurile parlamentare din care fac parte eurodeputaţii români, unii dintre ei semnând „la grămadă” pentru rezoluţii. Astfel, rezoluţia referitoare la o strategie europeană pentru regiunea Dunării este semnată de Elena Oana Antonescu, Elena Băsescu, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Marian Marinescu, [...]

Cristina Dumitrache

„Sunt multe femei care au muncit pe brânci în campanie”

Femeile din PSD au preluat iniţiativa în partid şi s-au hotărât că ar fi bine să propună modificarea statutului social-democrat, astfel încât să elimine, pe cât posibil, discriminarea din cadrul formaţiunii. De aceea, europarlamentarul Rovana Plumb a declarat că organizaţia de femei a PSD a propus modificarea statutului partidului, astfel încât femeile sa aibă o normă de reprezentare de 40% în structurile interne, şi că-l va susţine pe acel candidat la şefia partidului care să asigure egalitatea de şanse între femeile [...]

284 de voturi „pentru”, doar 92 „împotrivă”
Victor Ponta

Victor Ponta îşi trece Guvernul fluierând prin Parlament: USL a preluat oficial puterea

Guvernul Ponta a primit luni votul de învestitură din partea Parlamentului, conform datelor oficiale, întrunind 284 de voturi „pentru” şi 92 „împotrivă”, din 370 exprimate. Pentru învestire erau necesare voturile a 231 de parlamentari. Votul a fost secret, cu bile. Premierul desemnat Victor Ponta a prezentat plenului reunit al Parlamentului programul de guvernare şi echipa. Ce promite Guvernul Ponta? Salarii şi pensii reîntregite, miniştri performanţi şi un Guvern condus de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni. Toţi miniştrii propuşi de [...]

Lista neoficială a viitorilor 20 de miniştri din Cabinetul Ponta

Premierul desemnat, Victor Ponta, va anunţa, marţi seară, lista Cabinetului cu care se va prezenta în faţa Parlamentului. Victor Ponta preciza, luni seară, că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane. Ponta adăuga că noul Cabinet va avea 20 de posturi, patru dintre acestea fiind de ministru delegat, fără portofoliu. Singurul nume cert de politcian care va face parte din Cabinetul Ponta este cel al liderului PC Daniel Constantin. Astfel, numele vehiculate până în [...]

În timp ce Vadim oferă cărţi şi CD-uri cu autografe,

Când ajunge la Bruxelles, Gigi Becali mănâncă la Cipriani brânză cu ceapă

Dacă ajungi în Bruxelles, e practic obligatoriu să treci măcar o dată pe la restaurantul Cipriani, de pe Rue Gretry 56. Poate nu e pe ghidurile turistice ale capitalei europene, poate nu e cel mai mare sau mai spectaculos restaurant din acest impresionant oraş belgia, dar cu siguranţă îţi merge la inimă dacă eşti român. Şi asta pentru că localul este deţinut de românul Mihai Radu, un muzicant care a fugit de sub dictatura lui Ceauşescu în căutarea unei vieţi mai [...]

Candidată la deputăţie
Gabriela Vrânceanu Firea

Gabriela Vrânceanu Firea şi-a serbat ziua numelui alături de noii colegi din PSD

Fosta prezentatoarea TV, Gabriela Vrânceanu Firea, şi-a sărbătorit şi ea, ca mulţi alţii, ziua numelei. Ca orice femeie care se respectă, vedeta şi, mai nou, politicianul Gabriela a organizat o petrecere fastuoasă, unde şi-a invitat prietenii, foştii colegi de televiziune, dar şi noii colegi din partid. Proaspăta mămică a purtat la petrecere o rochiţă roz, care-i scotea în evidenţa talia subţire. Gabriela Vrânceanu Firea este o femeie fericită. Şi are de ce! Are un soţ care o iubeşte, a dat naştere [...]
2 3 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank