Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Reghe și Prodanca au petrecut la botezul nepoatei lui Teia Sponte

Laurențiu Reghecamf și Anamaria Prodan s-au întors din Statele Unite ale Americii, acolo unde au petrecut o vacanță de vis. Reveniți în forță pe meleaguri mioritice, cei doi au chefuit la Mamaia, la botezul nepoatei lui Teia Sponte.

Reghe s-a întâlnit la Malul Mării și cu Gigi Becali, prezent la eveniment alături de soție și de cele trei fiice, scrie sportnews.ro. [...]

ŢIGĂNELI
Mihai Stoica şi  Laurenţiu Reghecampf

Război pe faţă la Steaua! MH nu-l mai suportă pe Reghe

Managerul Huligan Mihai Stoica şi antrenorul Laurenţiu Reghecampf nu se mai suportă deloc. A trecut de multe luni de zile vremea în care cei doi pozau în prieteni şi colaboratori apropiaţi. Acum, Gazeta Sporturilor dezvăluie ce se află în spatele ranchiunei pe care şi-o poartă cei doi- poza în care MH a apărut la un chef din Braşov alături de Reghe şi manelistul Adi Minune. Acesta nu a fost întrebat dacă e ok ca poza care îl include să apară pe [...]

Foto Libertatea.ro.ro

Ana Maria Prodan slăbeşte pentru show-ul de pe Euforia TV

Ana Maria Prodan se pregăteşte intens pentru a arăta impecabil pentru lansarea reality-show-ului ei de la Euforia TV, intutlat ”Prodanca&Reghe: Dragoste în prelungiri”.Pentru a avea un corp cât mai sexy, Prodanca merge regulat la un salon de înfrumuseţare din centrul Capitalei. ”Vreau să arăt perfect pentru show. Fac tratamente corporale, împachetări cu foiţă de aur şi tot felul de masaje de tonifiere. Şi asta pentru că vreau să dau câteva kilograme joc. În vară vreau să merg în America şi să [...]

Mahalagioaică
Anamaria Prodan

Prodanca o atacă dur pe fosta soţie a lui Reghe: „O vagaboandă analfabetă”

Sătulă de acuzaţiile Marianei Pfeiffer, care a denigrat-o pulic pe motiv că s-ar fi cuplat cu Reghe pe vremea când ei încă erau căsătoriţi, Anamaria Prodan a luat atitudine, ieşind la atac cu un întreg arsenal de „luptă”. Supărată foc şi nervoasă nevoie-mare, sexy-impresara i-a adresat cuvinte grele Marianei, despre care spune că a fost o femeie întreţinută toată viaţa, care nu a ştiu ce înseamnă munca şi care, pe deasupra, îşi neglijează copilul. „Cum poate o vagaboandă analfabetă, care n-are [...]

Fost la Pro Sport, aciuat la Fanatik
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan

Reghe l-a năşit pe ziaristul care-i ura „fratelui” MM Stoica „la mulţi ani în puşcărie”

Laurenţiu Reghecampf şi soţia sa, Anamaria Prodan, s-au gândit să mai încerce o experienţă creştinească în România, înainte de a-şi începe periplul printre musulmanii din Arabia Saudită, acolo unde Reghe o va antrena pe Al Hilal. „Atitudinea” prezintă în premieră imagini de la cununia civilă unui cunoscut ziarist sportiv, ai cărui părinţi spirituali sunt, de sâmbătă, 7 iunie, Laurenţiu şi Anamaria Reghecampf. Este vorba despre Bogdan Steriopol, fost jurnalist la Pro Sport, în prezent la Fanatik-ul lui Horia Ivanovici, prezent şi [...]

Anamaria Prodan vrea să nască în direct, la tv

100.000 de euro, atât ar fi primit Anamaria Prodan (40 de ani) pentru cel de-al treilea sezon al reality-show-ului ei de la postul tv Euforia. Cum filmările s-au încheiat, sexy-impresara a fost deja chemată de şefii din Antena 1, ca să discute un nou contract. Trustul Intact este interesat să continue emisiunea „Prodanca şi Reghe: La plăcinte înainte", care se difuzează în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Euforia, dar nu pe aceiaşi bani.În ceea ce priveşte naşterea care va fi [...]

PROCES

Reghe vrea pensie mai mică pentru fiul din prima căsătorie

De când este antrenor la Steaua, Laurenţiu Reghecampf (38 de ani) nu a mai avut linişte din cauza fostei soţii. Mariana Pfeiffer (48 de ani) l-a târât pe acesta prin tribunale mai mult de un an, din cauza pensiei alimentare. Femeia nu mai vrea să primească pensia alimentară pentru fiul lor sub formă de produse, ci vrea bani în mână. Reghe a cerut în instanţă să fie înjumătăţită pensia pentru băiat. „Domnul Laurenţiu Reghecampf şi-a îndeplinit obligaţia faţă de minor. A trimis pachete cu diverse lucruri precum calculator, echipament sportiv, i-a asigurat cheltuielile cu şcoala. Momentul sesizării instanţei de majorare a pensiei nu a fost deloc întâmplător, ci a coincis cu momentul angajării pârâtului la Clubul Steaua, iar doamna Pfeiffer a recunoscut acest lucru. Reclamanta a cerut ca pensia să se execute în lei, fără să aducă mai multe argumente. Interesul doamnei a fost să obţină aceste venituri în interes propriu, şi nu în interesul copilului”, a declarat pentru Click! avocata lui Reghecampf, Andreea Petrache Bozu.

Cum se culturalizează familia Reghe: merg la show-uri cu Elton John şi David Copperfield, apoi pun poze cu biletele pe Facebook

Cine ar crede că Laurenţiu şi Anamaria Reghecampf servesc doar manele pe pâine, se înşală amarnic. Fostul antrenor al Stelei şi soţia sa impresar ţin morţiş să ne arate şi latura cultă a personalităţilor lor, motiv pentru care, dacă tot au ajuns în Las Vegas, adică acasă, cum spune Prodanca, au dat năvală la două evenimente de gală. Joi, 19 martie, familia Reghe a mers la un spectacol al celebrului iluzionist David Copperfield, impresara aducând drept dovadă pe contul de Facebook [...]

Antrenorul nu neagă
Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf

Se pregăteşte Reghe să plece de la Steaua? Soţia sa se roagă să prindă un contract în străinătate

Steaua e campioană 99 la sută, după 7 ani de pauză, însă fanii nu se pot bucura pe deplin. Motivul? Există tot mai multe voci care indică o posibilă despărţire a lui Reghecampf de echipă. După Liţă Dumitru, care acum o lună a spus că „Reghe va avea oferte bune la vară şi eu cred că va alege ce va fi bine pentru el, adică va pleca”, de câteva zile chiar soţia tehnicianului a făcut o declaraţie care lasă clar să [...]

Suspiciunile de blat sunt prea multe
Cornel Dinu

Cornel Dinu i-a distrus viitorul lui Reghe ca antrenor în Germania

Visul lui Laurenţiu Reghecampf de a antrena în Germania, ţară unde a evoluat ca jucător aproape 10 ani, ar putea fi sfărâmat iremediabil din cauza declaraţiilor lui Cornel Dinu. Toate ziarele din Germania au scris săptămâna trecută, joi, de presupusa implicare a românului în „blatul” Bayern - Cottbus. Scandalul a apărut în Bild, Focus, Hamburger Abendblatt, agenţia de ştiri SID, în ziarele locale din regiunea Ruhr, Revier şi Der Westen, precum şi pe site-urile de sport. Povestea e preluată din presa [...]

Consolare pentru Reghe. Prodanca a pozat în sânii goi

Ana Maria Prodan este cea mai sexy femeie din fotbalul românesc şi nu ezită să demonstreze acest lucru cu fiecare ocazie. De curând, impresara a realizat o şedinţă foto alături de soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, în care a pozat în cele mai sexy ipostaze.

În numărul din septembrie al revistei TABU, Ana Maria a acceptat să apară pe copertă în braţele soţului ei, cu sânii goi, acoperindu-şi nuditatea cu două mingi de fotbal.

Chiar dacă se apropie de 41 de ani, sexy impresara [...]

PENTRU PROŞTI
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan

Prodanca şi Reghe primesc 100.000 euro de la Antena 1 să fie filmaţi non stop

Familia Reghecampf îşi va pune iar viaţa pe tapet. Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf vor reveni la EuforiaTV, într-un nou sezon, la sfârşitul lunii martie. Anamaria Prodan a stabilit detaliile contractului cu şefii postului în urma cu patru zile şi a bătut palma pentru sezonul cinci pe o sumă colosală. Astfel, în urma discuţiilor avute în „turnul” Antenei, Prodanca a semnat pentru 100.000 de euro pe sezon şi zece episoade. Reamintim că, în trecut, şi Irinel Columbeanu şi fosta lui soţie, [...]

Laurenţiu Reghecampf

Reghecampf va trebui să aleagă: „Naţionala sau Steaua”

Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a vorbit despre posibilitatea ca Laurenţiu Reghecampf să preia echipa naţională. „Reghe n-ar putea să fie şi selecţioner, şi antrenor la Steaua. Merge jumătate de an, dar nu poţi să o duci aşa, în paralel. A confirmat la Steaua. Jean Pădureanu mi-a zis că se face antrenor trăsnet. A dovedit la Chiajna că poate şi apoi a venit la Steaua. Doi jucători formidabili a adus, pe Szukala şi pe Adi Popa. Nu mi se pare greu să [...]

NEGOCIERI
Ciprian Tătăruşanu

Tătăruşanu, dorit de o echipă din Premier League

Stelistul Ciprian Tătăruşanu nu duce lipsă de propuneri, cea mai recentă variantă fiind prima ligă din Albion. Şefii lui Sunderland, penultima echipă în clasament, au ca ţel întărirea defensivei pentru a nu ajunge în eşalonul secund, Sunderland dorind să parafeze înţelegerea încă din iarnă, atunci când goalkeeperul intră în ultimele şase luni de contract şi practic se poate înţelege cu orice club. Tătăruşanu ar urma să-l înlocuiască între buturi pe Westwood, mai ales că echipa a încasat 21 de goluri de [...]

Neinspirată
Fernando Varela

Iubita fotbalistului Fernando Varela, îmbrăcată ca o ţoapă la petrecerea Stelei

Petrecerea dată de mai-marii Stelei, în cinstea jucătorilor săi, după ce echipa din Ghencea a câştigat titlul, a strîns nume sonore ale trupei lui Reghe. Printre acestea şi exoticul Fernando Varela, care a venit la braţ cu iubita lui, o brunetă focoasă, însă fără prea multă inspiraţie când vine vorba de haine. Domnişoara a purtat o rochie din voal, neagră, peste care a pus un sacou asortat, alegând să accesorizeze ţinuta cu o pereche de sandale uriaşe, butucănoase, în culorile cerului, [...]
2 3 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank