Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 22 Septembrie, Duminică, 23 Septembrie 2018


 
 

Câte kilograme s-a îngrăşat până acum Andreea Ibacka

Andreea Ibacka trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa. Frumoasa actriţă este însărcinată şi în doar două luni o va aduce pe lume pe fetiţa sa. Ca orice femeie însărcinată, Andreea Ibacka a făcut proba cântarului, iar vestea nu a fost deloc rea."Stai foarte bine, eu am ajuns la 72, but don’t worry, cu un pic de voință le dai repede jos! Sarcină ușoară!", "Eu la 30 de săptămâni am avut 20 de kg în plus și am [...]
 

Revine Oana Zăvoranu pe micile ecrane?

Oana Zăvoranu are o relație deschisă cu prietenii săi virtuali, cu care împărtășește, uneori, chiar și cele mai intime idei și sentimente. În cadrul ultimului mesaj publicat de Oana pe rețelele de socializare, fosta prezentatoare le-a oferit admiratorilor ei, în mod public, răspunsul uneia dintre cele mai mari curiozități pe care fanii ei o au: dacă și când va reveni Oana pe micile ecrane.

Cum o parte dintre admiratorii săi este formată și din publicul emisiunilor pe care Oana le-a prezentat de-a [...]
 
 

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]

Veste mare pentru fanii tenisului! Maria Sharapova, însărcinată!

Maria Sharapova s-a retras de la toate turneele din acest an, iar motivul invocat de aceasta este că vrea să se odihnească. Presa din străinătate scrie că, de fapt, aceasta ar fi doar o scuză de ochii presei şi că jucătoarea de tenis ar fi însărcinată.Zvonul nu a fost confirmat încă, însă fanii au fost puşi pe gânduri, mai ales că Maria Sharapova a decis să amâne nunta cu iubitul său, Alexander Gilkes, cu care trebuie să se căsătorească în luna [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Corina Martin

Astrele nu mint - Corina Martin

În prima parte a săptămânii, reprezentanta Racului, Corina Martin, va fi destul de retrasă. Rutina cotidiană îi displace, iar izolarea de tot ce o înconjoară este cea mai bună soluţie. Sunt posibile insomnii, vise şi viziuni premonitorii legate de cei apropiaţi. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele picioarelor şi secundar pe aparatul digestiv. Nu se recomandă consultaţii, analize medicale şi intervenţii chirurgicale în perioada următoare, decât în cazuri speciale. [...]

Dumitru Moinescu

Astrele nu mint! - Dumitru Moinescu

Cei care au văzut lumina zilei sub zodia Racului vor merge zi de zi, timp de o săptămână, în direcţia contrară celei propuse la început de drum. Reprezentantul Racilor, Dumitru Moinescu, nu va fi scutit de situaţii care-i vor încurca planurile. Fie că se va deplasa pe jos sau cu maşina, acesta va avea parte, la începutul fiecărei zile, de o răsturnare de situaţie. Cel mai des i se va întâmpla să se întoarcă din drum, fie că a uitat robinetul [...]

Dumitru Moinescu

Astrele nu mint! - Dumitru Moinescu

Cei care au văzut lumina zilei sub zodia Racului vor merge zi de zi, timp de o săptămână, în direcţia contrară celei propuse la început de drum. Reprezentantul Racilor, Dumitru Moinescu, nu va fi scutit de situaţii care-i vor încurca planurile. Fie că se va deplasa pe jos sau cu maşina, acesta va avea parte, la începutul fiecărei zile, de o răsturnare de situaţie. Mare grijă la cum lăsaţi lucrurile prin casă, să nu cumva, din grabă, să uitaţi aragazul deschis [...]

Dumitru Moinescu

Astrele nu mint! Dumitru Moinescu

Cei care au văzut lumina zilei sub zodia Racului vor merge zi de zi, timp de o săptămână, în direcţia contrară celei propuse la început de drum. Reprezentantul Racilor, Dumitru Moinescu, nu va fi scutit de situaţii care-i vor încurca planurile. Fie că se va deplasa pe jos sau cu maşina, acesta va avea parte, la începutul fiecărei zile, de o răsturnare de situaţie. Cel mai des i se va întâmpla să se întoarcă din drum, fie că a uitat robinetul [...]

Corina Martin

Astrele nu mint! - Corina Martin

În aceste zile, pentru reprezentantul Racului, Corina Martin, tot ceea ce-şi va pune în plan, va ieşi mai bine decât a sperat. Încredere în forţele proprii şi gândirea pozitivă vor fi cheia succesului în tot ce-şi propune. I se va împlini un vis mult aşteptat. Intervenţia sa va fi decisivă pe plan profesional. Corina Martin va rezolva cu succes tot ceea ce ţine de obţinerea unor aprobări, acte, răspunsuri şi va fi mulţumită de felul în care se vor aranja toate. [...]

Corina Martin

Astrele nu mint! - Corina Martin

În aceste zile, pentru reprezentantul Racului, Corina Martin, tot ceea ce-şi va pune în plan, va ieşi mai bine decât a sperat. Încredere în forţele proprii şi gândirea pozitivă vor fi cheia succesului în tot ce-şi propune. I se va împlini un vis mult aşteptat. Intervenţia sa va fi decisivă pe plan profesional. Corina Martin va rezolva cu succes tot ceea ce ţine de obţinerea unor aprobări, acte, răspunsuri şi va fi mulţumită de felul în care se vor aranja toate. [...]

Ovidiu Sorin Cupsa

Astrele nu mint! - Ovidiu Sorin Cupsa

Pentru Ovidiu Sorin Cupşa, reprezentantul Racului, săptămâna aceasta va fi una negativă, cu multă muncă, mult stres, pentru a lăsa totul pregătit, că doar vine vacanţa. Colegii îi vor fi un pic antipatici săptămâna aceasta, dar asta din cauza dispoziţiei pe care o are. Astrele îi recomandă să nu-şi facă planuri prea îndepărtate cu privire la călătoriile următoare, pentru că se pot ivi tot felul de piedici care nu îl vor lăsa să le ducă la îndeplinire aşa cum şi-a dorit. [...]

Ovidiu Sorin Cupşa

Astrele nu mint! - Ovidiu Sorin Cupşa

Pentru Ovidiu Sorin Cupşa, reprezentantul Racului, săptămâna aceasta va fi una dificilă. Îi va fi dificil să se concentreze și să-şi adune ideile. Se va descurca mai bine cu sarcinile repetitive, monotone, care nu implică un mare efort intelectual. Va simți dorința de a-şi schimba slujba și perspectivele profesionale, însă astrele îi recomandă să-şi amintească că nu obținem întotdeauna tot ce vrem. Unele circumstanțe îl vor îndemna să se gândească la lucruri nu tocmai plăcute petrecute din trecut, iar soluția este [...]

Corina Martin

Astrele nu mint! - Corina Martin

Dacă reprezentantului Racului, Corina Martin, i s-a făcut o nedreptate în plan financiar până acum, săptămâna aceasta va putea scoate adevărul la lumină pentru a recupera ceea ce i se cuvine. Poate nu a primit nişte bani promişi sau nu a fost plătit cum trebuia şi va găsi dovezi palpabile în avantajul său pentru a dobândi ceea ce-i aparţine. Poate fi vorba chiar şi de un verdict în instanţă sau la nivel mai mic, recuperarea unor bani pe care cineva tot [...]

Corina Martin

Astrele nu mint - Corina Martin

Pentru reprezentantul Racului, Corina Martin, această săptămână va fi decisivă. Va avea nevoie de mai mult discernământ pentru a se putea implica cu seriozitate şi hotărâre în proiectele pe care chiar ea le-a iniţiat. Urmează o foarte scurtă perioadă de vacanţă, mai corect spus câteva zile în care este indicat să stea cât mai departe de birou, de colegi, de proiecte sau investiţii. Trebuie să se deconecteze doar şi numai cu ajutorul celuilalt, dispus să ofere un umăr pe care să [...]

Bogdan Huţucă

Astrele nu mint! - Bogdan Huţucă

În această săptămână, reprezentantul Racului, Bogdan Huţucă, poate realiza foarte multe lucruri prin colaborare şi parteneriate, decât prin acţiuni independente. Dacă există negocieri la nivel profesional şi de afaceri şi se pune problema unui parteneriat sau a unei colaborări, este un moment foarte bun în acest sens şi va avea rezultate bune dacă va accepta provocarea. Compasiunea şi nevoia stringentă de a ajuta, de a alina suferinţe, de a contribui la bunăstarea cuiva este atuul lor major în această perioadă a [...]

Viorel Costache

Astrele nu mint! - Viorel Costache

Reprezentantul Racului, Viorel Costache, va fi în săptămâna aceasta într-o dilemă. Va avea de ales între două variante, dar nu va înclina spre nici una dintre ele. Ambele au şi avantaje şi dezavantaje, tocmai de aceea va fi derutat, mai ales dacă mai apar şi influenţe străine din afară care să-l poată deruta şi mai mult. Daca vrea să ia o decizie corectă, ar trebui să se detaşeze un pic de situaţia respectivă şi să asculte totuşi cum au rezolvat alţii [...]

Corina Martin

Astrele nu mint - Corina Martin

În aceste zile, pentru reprezentantul Racului, Corina Martin, tot ceea ce-şi va pune în plan, va ieşi mai bine decât spera. Încrederea în forţele proprii, gândirea pozitivă şi îndrăzneala de a visa vor fi cheia succesului în tot ceea ce-şi propune. I se va împlini un vis şi va avea motive de mândrie. Intervenţia sa va fi decisivă în chestiunile de serviciu de care se ocupă, jucând un rol de îndrumător, de profesor pentru alţii care nu au experienţa necesară de [...]

Bogdan Huţucă

Astrele nu mint! - Bogdan Huţucă

Racului Bogdan Huţucă, Venus, care tocmai ce intră în Balanţă, îi va aduce armonie şi pace în casă. După testul lui Saturn care a durat trei ani este timpul pentru echilibru şi înţelegere în cămin. Nativii Rac pot fi acum catalizatorii restabilirii respectului reciproc între membrii familiei. Pe de altă parte, cariera este foarte importantă acum, fiind momentul unei schimbări majore. Poate schimba serviciul dar mai ales poate schimba maniera de a lucra. Trebuie mai multa incredere in forţele proprii. Nativii [...]

 

Anca Serea: “Am probleme grave de sănătate”. Rolul de mamă eroină i-a pus capac

Anca Serea (35 de ani) este o adevărată mamă eroină! Are cinci copii superbi, educaţi, mereu aranjaţi, ca scoşi din cutie! Pe David (18 ani) şi pe Sara (12 ani) îi [...]
 

Iubita maestrului Botgros a divorţat după 15 ani de căsnicie

Nicolae Botgros are o fetiţă de şase luni cu solista Anişoara Dabija. Fostul soţ al femeii a confirmat zvonurile care circulau prin Republica Moldova. În plus, el şi cântăreaţa au divorţat [...]

Soluția inedită găsită de Mihai Trăistariu ca să scape de grăsimea de pe burtă

Mihai Trăstariu s-a pus pe slăbit și tras de fiare ca să arate bine pe scenă


Mihai Trăistariu face sacrificii ca să dea bine pe sticlă. Solistul s-a transformat în Roman Iagupov [...]
 

Drama ascunsă a Ioanei Grama. Vloggeriţa a izbucnit în lacrimi

Ioana Grama este una dintre cele mai cunoscute vloggeriţe din România. O vedem întotdeauna veselă, plină de viaţă şi fericită, însă puţină lume ştie ce dramă ascunde aceasta.Ioana Grama a decis [...]
 

Ozana Barabancea s-a pozat în rochie mulată lângă Andreea Bălan

Ozana Barabancea a slăbit atât de mult, încât a ajuns să aibă trupul ca al Andreei Bălan! Cele două vedete s-au fotografiat una lângă alta, în platoul emisiunii „Te cunosc de [...]

Anamaria Prodan, mamă de gemeni la 46 de ani!?!

Anamaria Prodan a uimit pe toată lumea în urmă cu aproape un an când declara că își dorește să devină mamă din nou, subliniind că acesta e singurul lucru care îi [...]
 

Fuego, foarte nervos după ce s-a scris că a murit: "Mortul vine mâine în platou"

Familia lui Fuego a trecut prin clipe cumplite marţi seară, după ce în mediul online a apărut o ştire falsă, conform căreia artistul ar fi murit. Nimic adevărat! Fuego este bine, [...]
 

Noutăți în dosarul lui Vladimir Drăghia, aflat pe rolul Judecătoriei Constanța!

Câștigătorul Exatlon, nemulțumit de rechizitoriul prin intermediul căruia a fost trimis în judecată, la Constanța! Vladimir Drăghia a contestat măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară, din cadrul Judecătoriei Constanța, în dosarul ce are ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Instanța încă nu a stabilit un termen de judecată a cererii formulate de câștigătorul Exatlon.

Reamintim că vedeta este judecată după ce,în 2016, a fost surprinsă la volanul mașinii, în stațiunea Mamaia, după ce [...]

Mariana Gâju, apariție provocatoare la Universitatea Europeană de Vară a PES activists!

Activiştii PES România au participat, în perioada 24 - 26 august 2018, la Universitatea Europeană de Vară a PES activists România cu tema “Spre 2019: Viitorul României în Uniunea Europeană“, eveniment ce s-a desfășurat la Constanta. Universitatea Europeană de Vară a PES activists România a adunat sute de militanți ai PES activists România " structură a Partidului Social Democrat responsabilă de temele europene - precum și numeroși invitați, și a reprezentat o bună oportunitate pentru a discuta despre viitorul european al [...]

Lichidări de stoc! Praktiker Romania închide magazinul din Constanța?!

Reduceri de până la 70 %! Praktiker Romania închide magazinul din Constanța?! Cei care au ajuns zilele acestea la magazinull de mobila, bricolaj si materiale de construcții, situat pe Șoseaua Mangaliei, în vederea achiziționării materialelor de construcții au avut o surpriză: rafturile erau aproape goale. Mai bine de 50 % din marfă la reducere. Deși se zvonește că magazinul urmează să fie închis, angajații spun că încearcă să scape de marfa veche. „Cine v-a zis că se închide? Marfa care e [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank