Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 21 Septembrie, Duminică, 22 Septembrie 2019


 
 

Elena Udrea și Adrian Alexandrov și-au creștinat fiica. Primele imagini de la botezul micuței

Fostul ministru Elena Udrea (45 de ani) și partenerul ei de viață, afaceristul Adrian Alexandrov (32 de ani), o botează astăzi, 20 septembrie 2019, pe fetița lor, Eva Maria, care tot astăzi împlinește un an. Ceremonia de creștinare are loc la Mănăstirea Cașin din București.

Iată primele imagini de la botezul fetiței Elenei Udrea. Fostul ministru a spus că naşii sunt prieteni vechi de familie și a dat detalii și despre ținute: se va asorta cu fiica ei, rochiile fiind create de [...]
 

Fiica lui Adrian Minune a intrat în echipa lui Horia Brenciu la „Vocea României“

Al nouălea sezon al show-ului „Vocea României” (PRO TV) are o mulţime de surprize, iar printre acestea va fi participarea lui Karmen (21 de ani), fiica lui Adi Minune, potrivit OK! Magazine.

Solista îl va cuceri cel puţin pe unul dintre juraţi care îşi va întoarce primul scaunul la audiţiile pe nevăzute, impresionat de vocea ei. Pe 1 august 2019, Karmen a devenit mămică, astfel că în această perioadă se va împărţi între fetiţa ei şi concursul muzical de la PRO TV, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Îi face un copil tăticului Playboy

Fondatorul revistei Playboy, Hugh Hefner (86 de ani) e în al nouălea cer de fericire. Iubita sa, Crystal Harris, care s-a întors la el recent, i-a promis că îi va face un copil.

Ea spune că e un om bun şi vrea să-i mai facă un moştenitor. "Sunt cea mai norocoasă felină din lume", a declarat recent Hefner, care se ocupă în prezent, împreună cu fiii săi, Marston, 22 de ani, şi Cooper (20 de ani), de Festivalul de Jazz Playboy. [...]

Pictorial
Mariana Juarez

Regina Ringului”, ]n “Playboy”

Mexicanca Mariana Juarez este supranumită „Regina Ringului” datorită performanţelor ei in box, fiind campioana mondială. Ea s-a dezbrăcat şi a pozat pentru ediţia mexicană a revistei Playboy. În ciuda faptului că-şi arată nurii, Mariana a atras vii comentarii din partea internauţilor, care consideră că nu este o frumuseţe demnă de Playboy. Criticile, însă, nu au făcut decât să sporească numărul de vânzări. [...]

Goală
Tamara Ecclestone

Prima fotografie cu Tamara Ecclestone în Playboy

Au mai rămas două săptămîni până va apărea pe piaţă numărul din luna mai al revistei Playboy, cel care va găzdui un pictorial cu Tamara Ecclestone. Cu toate acestea, pe net a apărut deja prima fotografie cu pictorialul fiicei lui Bernie Ecclestone, boss-ul din Formula 1. Fotografia a fost publicată chiar de redactorii Playboy pe contul de Instragram al revistei. [...]

Ea este prima indiancă din Playboy

Frumoasa Sherlyn Chopra (28 de ani) a fost aleasă drept prima indiancă de pe coperta revistei Playboy. Superba brunetă a realizat un pictorial incendiar chiar acasă la Hugh Hefner, având doar cuvinte de laudă pentru legendarul boss Playboy şi echipa sa. Sherlyn a reuşit însă să-şi atragă numeroase critici, chiar înainte de apariţia pozelor sexy: publicul indian, care o cunoaşte din filme şi videoclipuri cuminţi, consideră indecentă expunerea ei în paginile revistei pentru bărbaţi. Hefner, pe de altă parte, a fost [...]

Rocio Gancedo

Cea mai bună femeie din Argentina, din nou goală în Playboy

Femeia după care şi-au pierdut minţile Messi, Higuain sau Del Potro a pozat în Playboy, într-un pictorial incendiary, cu cea mai bună femeie din Argentina. Frumoasa Rocio Gancedo a cucerit ţara tangoului după ce a apărut la reality-show-ul Big Brother. Rocio Gancedo a apărut până acum pe coperţile unor reviste precum Hombre sau Playboy. Rocio este născută în 1990. Între cei care o curtează în ţara natală, pe lângă numeroşi fotbalişti, se numără şi jucătorul de tenis Juan Martin del Potro. [...]

Foto Click.ro

Iubita lui Mazăre, 400 € ca să-şi arate păsărica în club

Mădălina Pamfile a dansat într-o cupă uriaşă de şampanie la petre cerea Playboy de la BraşovIntrată de curând în lumea mondenă autohtonă, eleva Mădălina Pamfile face cu greu faţă ofertelor pe care le primeşte în calitate de model. După pictorialul din Playboy, în care s-a dezbrăcat alături de Radu Mazăre, Mădălina e dorită săptămânal în cluburi, pe sume frumoase. Cea mai recentă lovitură a dat-o în weekend, la Braşov, unde lenjeria intimă i-a jucat însă feste.
Vedetele Playboy au făcut show sâmbătă [...]

Adelina Vârciu a pozat în Playboy

După ce a şi-a arătat sânii pe podiumul de modă, Adelina Varciu ii mai dă o lovitură soţului ei, Liviu. Ea a pozat în revista Playboy într-o postură extrem de intimă: dezbrăcată de rochia de mireasă. [...]

E prima femeie din India care pozează în Playboy

Sherlyn Chopra, o actriţă în vârstă de 28 de ani de la Bollywood, provoacă un scandal fără precedent din cauza dezinhibiţiei sale.Ea s-a dezbrăcat şi a pozat goală într-un pictorial incendiar pentru Playboy, revistă interzisă în India.Ea a devenit astfel prima femeie din India care îndrăzneşte să pozeze goală pentru o revistă dedicată bărbaţilor.Mai mult, tânăra a făcut deja publică o imagine în care apare dezbrăcată alături de o fotografă Playboy. [...]

Xonia, pe coperta revistei Playboy din octombrie

Pe coperta ediţiei din octombrie a revistei Playboy, care poate fi găsită la toate punctele de difuzare a presei începând din 28 septembrie, apare Xonia. Frumoasa solistă a realizat un pictorial senzual la malul mării Egee.

Născută şi crescută în Australia, Xonia iubeşte marea şi soarele, aşa că nici nu se putea pune problema unui pictorial în altă locaţie decât una exotică. Astfel, Playboy s-a gândit să o pozeze în Thassos, pe o plajă albă, cu valuri turcoaz. Concluzia? Zeii s-au înclinat [...]

Cuibuşorul de nebunii Playboy, focar de infecţie!

Reşedinţa Playboy este un adevărat focar de infecţie. Oficialii Casei de Sănătate din Los Angeles au deschis o anchetă, după ce câţiva zeci de invitaţi care au călcat pragul reşedinţei lui Hugh Hefner s-au îmbolnăvit acum două luni. Se pare că aceştia au fost infestaţi cu o bacterie care provoacă legioneloza sau "boala legionarului", potrivit mediafax.ro. Potrivit medicilor, musafirii lui Hefner au luat parte la o strângere de fonduri organizată la Reşedinţa Playboy (Playboy Mansion) din Beverly Hills. Ei au profitat [...]

Adriane Galisteu

Fosta iubită a lui Ayrton Senna, Adriane apare goală-puşcă în Playboy Brazilia

Adriane Galisteu şi-a arătat tot ce are mai de preţ în numărul din august al revistei Playboy, ediţia de Brazilia. Blonda în vârstă de 38 de ani are un corp de invidiat şi este total lipsită de inhibiţii, dovadă şi pictorialul foarte îndrăzneţ realizat. Numărul aniversar - 36 de ani - al magazinului Playboy din Ţara Cafelei a adus-o în prima plan pe Adriane Galisteu. Ea este un cunoscut model, o actriţă şi o prezentatoare TV cu vechi state de plată. [...]

Rea, da’ bună

După ce a pozat în Playboy, asistenta lui Morar va avea propriul show tv

Este asistentă tv şi se pregăteşte să fie vedeta emisiunii „Frumoasa şi bestialii”, reality show în care 14 bărbaţi se vor lupta să o cucerească, informează protvmagazin.ro. Rodica Miron, vedeta Playboy din septembrie, cucereşte televiziunea cu formele ei apetisante. Cel puţin, asta e intenţia. „Pentru mine Playboy a însemnat o provocare, o experienţă unică. Nu trebuie să ţii cont de critici, trebuie să faci ceea ce simţi!”, a declarat Rodica despre pictorialul său. Vedeta Playboy este asistenta lui Mihai Morar, despre [...]

Foto Libertatea.ro

Mazăre s-a combinat cu tânăra alături de care a pozat în Playboy?

Radu Mazăre, unul dintre cei mai doriţi burlaci din România se pare că şi-a găsit jumătatea. Politicianul a început să-şi petreacă tot mai mult timp cu una dintre tinerele alături de care a apărut pe coperta revistei Playboy.Primarul Constanţei a fost prezent ieri împreună cu fiul său la un eveniment monden. Atât tatăl cât şi fiul au venit la braţ cu câte o tânără. Cea care îl însoţea pe Radu Mazăre este nimeni alta decât una dintre fetele alături de care [...]

Foto Realitatea.net

Petrecere Playboy în Mamaia: show cu "iepuraşul PSD" Roxana Golban şi Daniela Crudu

Playboy Romania a organizat in Mamaia o petrecere de proportii a carei invitata speciala a fost grecoaica Olga Farmaki, domnisoara care apare pe coperta editiei din septembrie. Bineinteles, alaturi de ea au incins atmosfera vedetele Playboy Daniela Crudu, Iulia Rosca si Roxana Golban.Olga Farmaki s-a aflat in Romania pentru a promova numarul din septembrie al revistei Playboy, in care frumoasa grecoaica apare cu un pictorial de senzatie. La petrecerea Playboy, superba Olga a incins spiritele aparand in buza unei imense cupe [...]

Sexoasa de la Antene
Cristina Dochianu

De la ştirile sportive, în Playboy: Cristina Dochianu, cum nu aţi mai văzut-o

Este văzută zilnic la pupitrul ştirilor sportive, dar niciodată aşa! Cristina Docheanu are un trup parcă tras prin inel, iar asta se poate vedea din fotografiile pe care le-a făcut, în urmă cu mai mulţi ani, pentru Playboy. Ştirista s-a obişnuit repede cu ambianţa pop-art şi cu echipa Playboy, pregatită să o salveze la orice mică ezitare. Puţinele haine şi accesorii au completat armonios decorul minimalist alcătuit din obiecte din quartz, răşină acrilică, corian şi marmură. Atmosfera a început să se [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Munti, uriaşul de la "Chefi la cuţite", a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 100 de kilograme

Câştigătorul sezonului 6 Chefi la cuţite este de nerecunoscut după ce a reuşit să ajungă de la 170 de kilograme la mai puţin de 100. Mihai Munteanu, zis şi Munti, şi-a [...]
 

Alexandru Darie a fost înmormântat în lacrimile fostei soţii şi ale actorilor care l-au iubit

Durere apăsătoare şi lacrimi amare duminică la înmormântarea lui Alexandru Darie. Regizorul s-a stins din viaţă, miercuri, după ce organismul lui slăbit a renunţat să mai lupte cu o ciroză hepatică [...]

Reacția Iuliei Albu cu privire la rochia de botez a Elenei Udrea: „Păpușa Barbie a politicii românești“

Elena Udrea şi logodnicul său, cu 12 ani mai mic, Adrain Alexandrov, au fost în centrul atenției presei deoarece aceștia şi-au creştinat copilul, pe micuţa Eva Maria, la Mănăstirea Caşin. Iulia [...]
 

Legătura secretă dintre Antonia şi Monica Gabor. Aveau doar 19 ani și un trecut comun la Milano

În 2008, nimeni nu ştia de existenţa frumoasei Antonia, iar prezenţa ei în showbiz s-a produs “prin alianţă” cu Monica Gabor, la vremea aceea soţia lui Irinel Columbeanu. Moni a ajutat-o [...]
 

Ioana Tufaru e în al nouălea cer! S-a căsătorit!

Ioana Tufaru se iubește de câșiva ani cu Ionuț, bărbatul căruia i-a și dăruit un fiu pe nume Luca. Marti, fiica Andei Călugăreanu s-a căsătorit că partenerul ei de viață, devenind [...]

Alexandru Darie a murit

Regizorul Alexandru Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Fiul actorului Iurie Darie era internat de aproape două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Ducu Darie [...]
 

Andreea Răducan a născut

Andreea Răducan a născut luna trecută. Ea a adus pe lume prin cezariană, un băieţel perfect sănătos. Bebeluşul a primit nota 10 la naştere. Fosta gimnasta nu este la prima experienţă [...]
 

A murit singur, de Crăciun, cu inima frântă. Tragediile care i-au grăbit sfârşitul lui George Michael

Avea numai 53 de ani în ziua de Crăciun 2016, când şi-a dat ultima suflare. Faimosul cântăreţ a murit prematur din cauza suferinţei simţite în urma dispariţiei celor dragi din viaţa lui. Tulburarea de care a suferit George Michael aproape toată viaţa lui adultă era de natură psihologică şi l-a împierdicat pe superstar să se împace cu moartea celor dragi şi să treacă peste momentele dramatice din viaţa lui. Şi, nu numai că n-a acceptat niciodată pierderea peroanelor iubite, dar l-a [...]

Whoopi Goldberg se alătură distribuţiei serialului 'The Stand', inspirat din cartea lui Stephen King

Actriţa Whoopi Goldberg s-a alăturat distribuţiei 'The Stand', un miniserial de televiziune pe care îl pregăteşte postul american CBS, pe baza romanului omonim publicat de Stephen King în 1978, relatează EFE. Goldberg a anunţat încorporarea sa în serial, într-un interviu cu Stephen King din cadrul programului 'The View', pe care îl prezintă însăşi actriţa. 'The Stand' este un roman post-apocaliptic, o ficţiune cu accente horror, care se petrece într-o lume decimată de ciumă şi în care se poartă o luptă între [...]

A murit artistul american Daniel Johnston, figură emblematică pentru scena rockului alternativ

Interpretul, compozitorul şi artistul vizual american Daniel Johnston, figură emblematică în lumea rockului alternativ, a decedat miercuri la vârsta de 58 de ani, a declarat pentru AFP fratele şi managerul său, Dick Johnston. Muzicianul a construit în aproape 40 de ani un univers poetic unic, populat de utopii copilăreşti, probleme de comunicare şi iubire pierdută.

În ultimele luni, enigmaticul autor, compozitor, interpret şi artist vizual a revenit de mai multe ori la spital pentru probleme renale, a indicat Dick Johnston, însă moartea [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank