Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Avocata Paula Iacob îl pune la zid pe soţul Mădălinei Manole

După moartea Mădălinei Manole au apărut tensiuni între Petru Mircea, soţul artistei, şi părinţii ei. Relaţia lor s-a deteriorat, iar copilul are cel mai mult de suferit în urma neînţelegerilor celor două părţi.

Avocata Paula Iacob a cunoscut-o bine pe Mădălina Manole, ea fiind aproape de ea în procesul de divorţ cu Şerban Georgescu. Jurista a povestit pentru www.ziarulring.ro că solista avea o sensibilitate dusă uneori la extrem, fapt care a determinat-o să-şi ia viaţa. Avocata nu este de acord nici cu [...]

Mircea Badea nu se lasă! Îl face praf pe Turcescu, după calificarea la Eurovision!

Mircea Badea se amuză în continuare pe seama participării la Eurovision a lui Robert Turcescu şi nu îl slăbeşte deloc, vorbind despre realizarea jurnalistului în stilul său caracteristic.

După ce jurnalistul și formația "Casa Presei" s-au calificat în finala națională a Eurovisionului și a spus că îi iartă pe toţi cei care l-au ironizat înainte de concurs, inclusiv pe marele său rival, Mircea Badea, acesta din urmă a avut o reacţie de zile mari pe o reţea de socializare.

"Hai că l-am calificat [...]

Din toamnă
Mircea RADU

Mircea Radu vine la TVR

Din luna noiembrie, Mircea Radu va modera o emisiune de divertisment pe TVR 1, în intervalul orar în care era difuzată emisiunea „Surprize, surprize” a Andreei Marin. Emisiunea ar urma să fie difuzată în fiecare sâmbătă seara, după „Telejurnalul” de la ora 20.00, fiind o producţie internă a Televiziunii Române. În august 2010, Mircea Radu a devenit realizator de emisiuni în cadrul Direcţiei Editoriale, Departament Minorităţi, Secţia emisiuni pentru alte minorităţi, el fiind declarat admis la un concurs organizat de Televiziunea [...]

5.000 de euro pe lună

Mircea Sandu l-a sfătuit pe şeful FRF să-şi treacă în acte un salariu mai mare: „L-a refuzat”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, are acelaşi salariu ca fostul şef al fotbalului românesc, Mircea Sandu, şi a dezvăluit cum Naşu voia să-l convingă să-şi treacă în acte o leafă mai mare. „Salariul meu e acelaşi pe care l-a avut Mircea Sandu. S-a păstrat acelaşi, deşi domnul Mircea Sandu, este prima dată când vorbesc pe acest subiect, mi-a recomandat «Răzvane, pune mai mult!». Am refuzat să semnez o asemenea hârtie. Nu o să accept niciodată să fiu preşedinte de [...]

Ion Manole: «Tragem concluzia că Mădălina s-a omorât de la atâta fericire»

Ion Manole e foc şi pară de când fostul ginere a făcut o declaraţie cu privire la ultimele ore din viaţa Mădălinei Manole.
Tatăl artistei nu crede în vorbele lui Petru Mircea şi ameninţă că va trebui să dea socoteală în faţa procurorilor. Ion Manole a declarat pentru Ring că fostul ginere va trebui să aducă probe care să ateste declaraţia făcută.

"Articolul acesta o să ajungă pe masa procurorilor şi cei în drept o să analizeze şi o să judece. Spune că [...]

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu şi-a sărbătorit ziua de naştere cu oficialii de la Şahtior

Mircea Lucescu a sărbătorit cea de-a 66-a aniversare împreună cu oamenii care îl iubesc cel mai mult: soţia sa şi cei de la clubul Şahtior.
Vineri dimineaţă un şir lung de maşini a ajuns în faţa casei lui Mircea Lucescu. Din ele au coborât şefii diferitelor departamente ale clubulu, care au adus buchete mari de trandafiri.
Hainele lui au stârnit glume în rândul invitaţilor: "Sunteţi îmbrăcat ca un jucător al Braziliei". Replica românului nu a întârziat: "Pentru că vreau ca trei dintre jucătorii [...]

Mircea Radu, mutat de la pupitrul ştirilor TVR

Mai multe jurnale şi talk show-uri, aceasta este noua grilă pe care o pregăteşte noul şef, Stelian Tănase.

Mircea Radu este unul din prezentatorii care vor fi schimbaţi si retraşi de la pupitru.

Potrivit Reporter Virtual, Mircea Radu va trece de la postul de prezentator de ştiri la cel de prezentator al unei noi emisiuni de divertisment.

Schimbarea este programată în martie, odată cu grila propusă de Stelian Tănase.Înainte însă, trebuie numiţi mmbrii din Consiliul de Administraţie. [...]

Mădălina Manole a murit. Ar fi împlinit 43 de ani

Artista Mădălina Manole a murit, miercuri dimineaţă. Incidentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 6:30, chiar de soţul solistei, Mircea Petru.Mădălina Manole i-a lăsat un mesaj de adio soţului său, pe telefonul mobil, în care îşi exprima regretul cu privire la decesul ei. Potrivit IPJ Ilfov, în jurul orei 6:30, soţul Mădălinei Manole a apelat serviciul de ambulanţă, după ce a găsit-o pe aceasta căzută în holul locuinţei. Serviciul de ambulanţă s-a deplasat la faţa locului şi a constatat [...]

Mircea Badea, în chiloți, masat de iubita sa, Carmen Brumă

Mircea Radu a inițiat un proiect fotografic ce poartă numele "Eu citesc. Dar tu?".Vedeta TVR 1 are sâmbătă vernisajul expoziţie sale de fotografie în cadrul târgului de carte "Gaudeamus".Expoziția implică persoane publice din România: Cristian Ţopescu, Dana Deac, Eugenia Vodă, Ileana Popovici, Monica Pop, Mircea Badea, Oreste, Răzvan Mazilu şi Sergiu Nicolaescu care îşi doresc să redeschidă românilor plăcerea pentru lectură. Pentru Mircea Badea ipostaza cea mai sugestivă în care incită la lectură este la masaj. Astfel, realizatorul emisiunii În gura [...]

Mircea Dobre

Mircea Dobre se tratează cu homeopate

Consilierul local PSD şi directorul SC Dobre şi Fii SRL, Mircea Dobre, are probleme de sănătate? Acesta a fost văzut zilele trecute ieşind dintr-o farmacie, de unde şi-a achiziţionat o grămadă de medicamente homeopate. Domnule Dobre, avem motive de îngrijorare?! [...]

Câştigătoare
Daniela Mihaela Cojocaru

Trofeul „Mamaia” 2010 merge la Iaşi

Marele trofeu i-a revenit solistei Daniela Mihaela Cojocaru, care a interpretat piesa „Trurli”, compusă de Vasile Vasilache. La secţiunea „Interpretare”, locul I a fost înmânat Cristinei Florentina Vasiu, care a cântat piesa „Suflet gol” (compozitor Petru Mircea), locul al II-lea a fost ocupat de Rodica Elena Tudor, cu piesa „Tu n-ai avut curaj” (compozitor Şerban Georgescu), iar locul al III-lea i-a revenit Cristinei Andreea Stroe, interpreta piesei „Dor de viaţă” din repertoriul Aurei Urziceanu. La secţiunea Creaţie, pe primul loc s-a [...]

DOLIU
Mircea  Cezar

Fostul oficial FRF şi LPF Mircea Cezar Ionescu a murit la 76 de ani

Fostul oficial al Federaţiei Române de Fotbal şi al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mircea Cezar Ionescu, a decedat, vineri, la vârsta de 76 de ani, informează site-ul oficial al FRF. Născut la 1 martie 1937, profesor de educaţie fizică, Mircea Cezar Ionescu a fost mulţi ani Directorul de Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal şi, din 1994, al Ligii Profesioniste de Fotbal, observator şi, în ultimii ani, supervizor la nivelul Ligii I. Înmormântarea a avut loc duminică, la ora 13.00, la [...]

Soția lui Mircea Dinescu a murit la vârsta de 58 de ani

Mașa Dinescu, soția poetului Mircea Dinescu, a încetat din viață în noaptea de luni spre marți, la 58 de ani, după o grea suferință, au confirmat pentru Libertatea surse din cadrul familiei.

Mașa Dinescu suferea de o afecțiune gravă de mai multă vreme și se retrăsese din viața publică. Traducătoare din limba rusă, soția lui Mircea Dinescu se ocupa, în ultimii ani, de proiectele culturale organizate de poet la Cetate, pe malul Dunării, unde familia are un conac.

Trupul neînsuflețit al Mașei Dinescu [...]

Ce sexy e fata lui Mircea Baniciu!

Este fiica lui Mircea Baniciu, face parte din LaLa Band şi joacă în prima telenovelă muzicală romănească "O nouă viaţă".

Tănăra a împlinit marţi, pe 28 ianuarie, 21 de ani pe care îi va sărbători alături de colegi la repetiţiile pentru concertul LaLa Band de pe 1 februaruie. [...]

Final

Renumararea voturilor, nula pentru PSD

Dupa ce Curtea Constitutionala a decis renumararea voturilor nule de la turul II al alegerilor prezidentiale, Biroul Electoral Central a constatat ca, printre cele circa 137.000 de buletine de vot nule verificate de la sectiile de votare din tara, s-au regasit un numar de 2.137 de voturi valabil exprimate, dintre care 1.169 pentru Traian Basescu si 968 pentru Mircea Geoana. Cele mai multe voturi valabil exprimate declarate nule au fost identificate de Biroul Electoral Central in judetul Dolj - 58 voturi [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank