Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Pace

Stevie Wonder, ambasador ONU

Cantaretul american Stevie Wonder, recompensat cu mai multe premii Grammy, a fost numit ambasador ONU pentru pace, gratie eforturilor sale umanitare intreprinse in favoarea persoanelor cu handicap. Ambasadorii ONU pentru pace sunt celebritati din domeniile cinematografic, muzical, literar si sportiv care promoveaza actiunile si idealurile Organizatiei Natiunilor Unite printr-o serie de aparitii publice si interventii in mass-media. Intr-un comunicat oficial, Ban Ki-moon, secretarul general ONU, l-a caracterizat pe Stevie Wonder, care este nevazator, ca fiind „o veritabila sursa de inspiratie pentru [...]

Premieră

Palestina a fost primită în UNESCO

UNESCO a votat luni în favoarea aderării palestinenilor, mişcare respinsă de Israel şi SUA, relatează BBC. Statul palestinian a primit 107 voturi pentru, 14 împotrivă şi 52 abţineri. Înainte de vot, SUA au spus că vor întrerupe finanţarea UNESCO, dacă această candidatură a palestinienilor este acceptată. În noiembrie, Consiliul de Securitate al ONU va vota dacă Palestina devine membru ONU. Aderarea la UNESCO pare un pas spre primirea calităţii de stat, potrivit corespondentului BBC, aceasta fiind prima agenţie a ONU în care [...]

La mulţi ani, tuturor doamnelor!

În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internaţional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial Adunarea Generală a ONU a fixat data de 8 martie Ziua Internaţională a Femeii, femeile au început din nou să demonstreze pentru drepturi egale şi dreptul de vot al femeilor. În [...]

De pus în ramă, şi cam atât

Ministrul Corlăţean s-a pozat cu familia Obama, dar a socializat doar cu omologi din Sri Lanka şi Uruguay

O poză spectaculoasă circulă de ceva vreme prin mediile de socializare româneşti, fără o expunere făţişă, pentru a nu se afla, totuşi, şi adevărul din spatele său. Este vorba despre o fotografie în care ministrul român de Externe, constănţeanul Titus Corlăţean, zâmbeşte stingher şi vădit emoţionat, încadrat, la stânga, de Barack Obama, cel mai puternic om de pe planetă, iar la drepta de soţia acestuia, Michelle. Poza a fost făcută în SUA, la finele lunii septembrie, la deschiderea sesiunii de toamnă [...]

Comisia Europeană vrea o 'discuție serioasă' cu Ungaria în problema migrației

Comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos, urmează să viziteze în curând Ungaria pentru a avea o 'discuție serioasă' cu autoritățile acestei țări, care au decis plasarea sistematică în detenție a tuturor solicitanților de azil, a anunțat miercuri purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

Vizita lui Avramopoulos la Budapesta ar putea avea loc în următoarele două săptămâni și a fost decisă în urma reuniunii de marți a colegiului comisarilor, unde s-a realizat o 'evaluare juridică detaliată' a legii votate de parlamentul ungar.

Conform [...]

Atac chimic în Siria: 72 de civili uciși, dintre care 20 de copii

Bilanțul atacului chimic împotriva orașului sirian Khan Shaykhun a ajuns la 72 de morți, dintre care 20 de copii, potrivit unor noi date ale organizației non-guvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează miercuri AFP.

'Sunt de asemenea 17 femei printre victime, iar bilanțul s-ar putea agrava, pentru că sunt persoane date dispărute', a precizat OSDO care anunțase anterior 58 de morți în urma acestui atac.

Aceste zeci de persoane, printre care copii, cu trupurile convulsionate și încercând să respire sub măștile de [...]

Angelina Jolie a vizitat refugiaţii sirieni din Iordania. A fost însoțită de fiicele sale Shiloh și Zahara

Angelina Jolie a vizitat refugiaţii sirieni din Iordania. Actrița Angelina Jolie, în vârstă de 42 de ani, s-a aflat, din nou, în mijlocul sirienilor refugiați în Iordania. Actrița, care este reprezentant special al Înaltului Comisar ONU (Organizația Națiunilor Unite) pentru Refugiați, a mers în tabăra de la Zaatari, fiind a cincea vizită pe care Angelina Jolie o face în această tabără, în ultimii 6 ani, scrie Libertatea. De această dată, a însoțită de doi dintre copiii săi. Este vorba despre fetițele [...]

Angelina Jolie a vizitat orașul Mosul după eliberarea de sub ISIS. Mesajul actriței

Angelina Jolie a fost trimis special al ONU pentru refugiați în orașul irakian Mosul, eliberat abia anul trecut de sub ocuparea Statului Islamic. Vedeta de la Hollywood a fost profund impresionată de ceea ce a văzut și a cerut comunității internaționale să nu uite de locuitorii care încearcă să-și reconstruiască orașul, scrie Reuters, citată de Libertatea. Forțele irakiene au recuperat în 2017 orașul Mosul din mâinile jihadiștilor care l-au ocupat în 2014 și l-au transformat în capitala “Califatului”. Peste 900.000 de [...]

Moşul poate fi închiriat şi cu 40 de lei pentru 30 de minute

Actorii de la Fantasio fac un ban de sărbători, jucându-l pe Moş Crăciun în privat

Pentru că salariile lor sunt mai mult decât mizere, actorii Teatrului Fantasio, Constanţa aşteaptă ca pâinea caldă un eveniment de unde să mai scoată un ban. Aşa se face că sărbătorile de iarnă reprezintă pentru mulţi dintre ei o bună perioadă pentru a-şi rotunji veniturile. Astfel că, actorii bat din uşă în uşă şi solicită să-l îmbrace pe Moş Crăciun şi să-i joace rolul. Fie că vorbim de societăţi, orfelinate sau la domiciliul solicitantului, actorii de la Fantasio îşi intră foarte [...]

Dosare penale şi demisii, într-un război de miliarde
Marian Iordache

Firma de termificare din Medgidia, executată silit de un avocat pentru 1 miliard. Primarul Iordache: „Bravo lui, şi-a găsit fraierii”

Despre societatea de furnizare energie termică din Medgidia, Apollo Ecoterm, putem spune că a fost în pragul falimentului. Chiar dacă, aparent, situaţia economică a societăţii este stabilă, probleme încă există. Mai mult, este pe punctul de a fi executată silită pentru suma de 100.000 lei, de către un cabinet de avocatură din Constanţa după ce acesta a reprezentat-o juridic în două dosare, unul civil şi unul penal. Avocatul Cristian Ion se chinuie din primăvară să recupereze debitul, însă, spune el, în [...]

Preţurile se negociază, plata se face înainte
sursa foto: minikidi.ro

Vând pe Facebook hainele rămase mici bebeluşilor: „De ce să le dăm altor copii? facem un ban în plus, nu?”

Magazinele second hand s-au mutat pe internet! Un grup de mămici, atât din Constanţa, cât şi din alte zone ale ţării, vând hăinuţele odraslelor prin intermediul Facebook. Este îmbrăcăminte care nu mai poate fi purtată, astfel că, în loc să le dea altor copii sărmani sau să le arunce, preferă să facă un ban în plus. Drept pentru care le fotografiază, după care postează pozele pe pagina lor de Facebook. Se fixează un preţ după care, în zilele următoare, dacă produsul [...]

Elton John va fi premiat pentru lupta contra HIV

Cântăreţul britanic Elton John va primi din partea Fundaţiei Harvard un premiu pentru implicarea sa în lupta contra HIV/SIDA, scrie Libertatea. Elton John îşi va adăuga astfel numele pe lista laureaţilor din anii precedenţi ai acestui premiu, ”Peter J. Gomes Humanitarian Award”, decernat de organizaţia ce îşi are sediul în cadrul Universităţii Harvard, în rândul cărora se află arhiepiscopul Desmond Tutu, fostul secretar general al ONU Ban Ki-moon şi laureata premiului Nobel pentru pace Malala Yousafzai. Cu peste 30 de albume [...]

Bancuri

Vine iepuraşul la urs.
- Nene ursule, hai la bar că fac eu cinste.
- O, bun, se bucură ursul, hai.
Ajung ei la bar, vine barmanul. Zice iepuraşul:
- Barman, o ţuică pentru mine şi o Cola pentru urs.
Se supără ursul, îl scoate pe iepuraş afară şi spune:
- Ascultă, iepuraşule, noi suntem prieteni, da’ dacă-mi mai faci o fază din asta, să ma umileşti în public, te bat de te las lat.
A doua zi, iar vine iepuraşul la urs.
- Hai, ursule la bar, [...]

Milionarul Lazia, acuzat că-şi bate joc de angajaţi

Probleme grave pentru Argos: muncitorii nu şi-au mai primit banii de anul trecut, creditorii cer falimentul

Trăim într-o perioadă în care nu ne mai pasă că muncim pe doi lei amărâţi şi suntem mulţumiţi, doar pentru că avem un loc de muncă. Însă, când nici în aceste condiţii nu suntem respectaţi, iar autorităţile nu-şi dau interesul să ne ajute, atunci singura soluţie este să ne facem singuri dreptate. Acesta este şi cazul angajaţilor societăţii Argos SA Cernavodă. De mai bine de patru luni, nu şi-au mai primit salariile şi nu au parte decât de promisiuni. Oamenii au [...]

Incredibil
Gigi Becali

Cum anunţă public Becali o ţeapă de milioane

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat că mijlocaşul Cristian Tănase nu va pleca mai devreme de doi ani şi jumătate cât mai are contract cu gruparea bucureşteană şi a precizat că îi va face un nou contract jucătorului pentru a nu plăti, în cazul unui transfer, cota de 50 la sută către FC Argeş. Cristian Tănase a fost transferat în 2009 de la FC Argeş, Gigi Becali plătind în schimbul jucătorului 1,8 milioane de dolari pentru 50 la sută din drepturile [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank