Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 17Iulie 2019


 
 

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută din filmul ''Willy Wonka And The Chocolate Factory'', a murit

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută pentru rolul Violet Beauregarde din filmul "Willy Wonka And The Chocolate Factory", a murit la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa, citată de PA. Fost copil-vedetă, actriţa americană a interpretat acest personaj în ecranizarea din 1971 a bestsellerului "Charlie and the Chocolate Factory" scris de Roald Dahl. Denise Nickerson, care a suferit un grav accident vascular cerebral anul trecut, a murit în urma unor recidive multiple şi a fost deconectată de la aparatele cu [...]
 

Jazzmanul Gary Crosby, premiat cu Medalia Reginei pentru Muzică

Gary Crosby este primul artist de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, distincţie acordată anual în Marea Britanie, relatează joi Press Association.

Contrabasistul în vârstă de 64 de ani a acceptat personal premiul, miercuri, în cadrul unei audienţe speciale cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Crosby - lider de formaţie, compozitor, aranjor muzical şi profesor - a fost recompensat pentru talentul muzical, impactul deosebit asupra jazzului din Marea Britanie şi eforturile sale în susţinerea tinerilor care provin din medii defavorizate.

Premiul, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Foto Click.ro

Bătălia silicoanelor: Sabrina Nistor, concurența Adinei Barbu!

Adina Barbu, vedeta cu cele mai frumoase și mai mari silicoane, are acum o concurență serioasă.Sabrina Nistor are 29 ani, s-a născut la Galați și de 9 ani este model și dansatoare în Italia. Ea a realizat două calendare în Italia și a fost o perioadă angajată unei televiziuni. Sabrina Nistor este celebră pentru bustul ei impresionant, care a fost mărit cu 1 kg de silicon!
Click.ro [...]

Inna și Cristi Nistor, mai mult decât o relație de prietenie?!

După ce și-a epuizat agenda încărcată de concerte internaționale, faimoasa Inna a stat aproape de cei dragi cu ocazia Sărbătorilor, dar a onorat și invitatia PRO TV-ului de a cânta in finala concursului de “voci”. De acolo, Elena Apostoleanu a rămas cu amintiri frumoase, inclusiv cu o prietenie stransă legată cu partenerul de duet, Cristi Nistor. Inna a fost suprinsă de paparazzii WOWbiz.ro iesind din Centrul Vechi alături de o prietenă pe care a numit-o “PR-ul Alexandra”, dar și de, surpriza!, [...]

Cristi Nistor, de la „Vocea României”, este în doliu: i-a murit tatăl

Cristi Nistor, concurent la show-ul „Vocea României” de anul trecut, trece prin clipe foarte grele, după ce tatăl său, Florin Nistor, a decedat în cursul nopţii de duminică, 23 iunie. Recent, Florin Nistor suferise o operaţie de transplant de ficat, însă lucrurile un au decurs aşa cum şi-ar fi dorit Cristi. Cu durere în suflet, Cristi a publicat pe pagina personală de Facebook mesajul despre moartea tatălui său. „Dragii mei s-a stins cel mai frumos om pe care mi-a fost dat [...]

Sursa foto: evz.ro

Iubitul unei vedete de televiziune a fost ARESTAT într-un dosar cu prejudiciu de 3 milioane de euro

Afaceristul Ciprian Nistor, iubitul lui Laurette, a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul se ridică la circa trei milioane de euro.

Iniţial, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă, azi, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a Dorinei Gonţ şi a lui Radu Abagiu, Adrian Mihai şi Ciprian Nistor.

Preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti, Dorina Gonţ, şi omul de afaceri Ciprian Nistor, precum şi ceilalţi doi inculpaţi pot contesta decizia în [...]

Laurette, la Judecătorie: divorţează!

Laurette şi Ciprian Nistor au divorţat ieri, la Judecătoria Sectorului 1, după câteva luni de la căsătorie. Focoasa mulatră a ajuns miercuri încă de la primele ore ale dimineţii la Judecătorie, unde s-a judecat divorţul dintre ea şi Ciprian Nistor. Soțul mulatrei nu s-a prezentat în fața judecătorilor, preferând să își trimită doar avocatul, astfel că, mulatra nu a putut divorța până ieri, notează b1.ro. [...]

PERFORMANŢĂ
Bogdan Juratoni

Bogdan Juratoni, în sferturi la Campionatele Mondiale de box de la Alma Ata

Din cei cinci pugilişti români care participă la Campionatul Mondial de la Alma-Ata (Kazahstan), doar doi continuă competiţia. Sâmbătă, în primul tur, la categoria 49 kg, Ovidiu Berceanu a fost învins la puncte, decizie 3-0 de chinezul Bin Lu. În turul doi, la 56 kg, Răzvan Andreiana a pierdut tot la puncte, şi tot în unanimitate, în faţa favoritului al optulea, kazahul Kairat Ieralîiev. Merg mai departe, în schimb, Bogdan Juratoni (75 kg) şi Mihai Nistor (plus 91 kg). Deşi boxează [...]

Fostul iubit al lui Laurette a fost trimis în judecată

Fostul iubit al manechinului Laurette a fost trimis în judecată, fiind acuzat de complicitate la dare de mită. Este vorba despre omul de afaceri Ciprian Nistor, care este deja arestat, într-un alt dosar.

Ciprian Nistor este acuzat că ar fi primit, în 19 februarie, de la o persoană (denunţător în cauză), suma de 30.000 de euro, pentru a obţine date și informații dintr-un dosar penal.
„În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în zilele de 12 februarie 2015 şi 30 martie 2015, inculpatul Nistor Ciprian [...]

Soțul lui Laurette joacă dur. Vrea să o scoată vinovată la divorț

Lumea mondenă se pregătește pentru un nou război, și anume cel dintre Laurette Atindeou și soțul ei, Ciprian Nistor. Bărbatul a introdus cererea de divorț și vrea ca magistrații să o scoată vinovată la divorț, scrie click.ro. Săptămâna trecută, pe data de 7 decembrie, Ciprian Nistor, prin intermediul avocaților care-l reprezintă, a depus cererea de divorț la Judecătoria Sectorului 1, din București. După cum se știe, afaceristul este închis la penitenciarul Gherla încă din vară, unde își ispășește pedeapsa de 15 [...]

Vezi care sunt finaliștii la ”Vocea României”!

Dintre cei opt concurenți care au ajuns în semifinală, doar patru au rămas pentru a se ”bate” la premiul de 100.000 de euro și un contract mult visat.Cei opt concurenţi care au ajuns în semifinală sunt: Silviu Paşca şi Tibi Scobiola, din echipa lui Smiley; Laurian Manta şi Julie Mayaya, din echipa lui Horia Brenciu; Fely Donose şi Vizi Imre, din echipa lui Marius Moga; Cristi Nistor şi Ciprian Teodorescu, din echipa Loredanei.

Telespectatorii i-au ales pentru a participa la marea finală [...]

Oana de la Activ s-a mutat în Arabia Saudită.

Oana Nistor, cântăreaţa trupei Activ, a lăsat cariera muzicală pe plan secund şi vrea să se dedice în totalitate familiei. Soţia fotbalistului Ovidiu Petre a hotărât să părăsească România şi să se mute cu soţul şi fetiţa sa de doi ani în Arabia Saudită. [...]

Zece gimnaste din România la Campionatul European de la Birmingham

Campionatul European de gimnastică feminină, junioare şi senioare, va debuta miercuri, la Birmingham, unde a avut loc şi ediţia masculină din 2010. După cele patru zile de concurs la masculin, Birmingham vă găzdui începând de miercuri şi competiţia feminină, la junioare şi senioare, cu finale pe echipe şi pe aparate. În plus, junioarele vor avea şi un concurs de individual-compus, primele 14 sportive clasate obţinând calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret, de la Singapore, din acest an. Lotul României deplasat la [...]

Andi Moisescu, pe scenă la"Vocea României". Vezi cu ce finalist cântă în duet!

Andi Moisescu, realizatorul emisiunii "Apropo TV" și juratul de la "Românii au talent", urcă pe cenă, miercuri, în marea finală de la "Vocea României".Andi Moisescu va cânta alături de Julie Mayaya, finalista din echila lui Horia Benciu, un colaj de piese românești, una și una!

"€œCariera mea muzicală a început alături de Horia, la un eveniment caritabil care a avut loc într-un club, și a continuat anul asta la Sala Palatului în spectacolul '€œMy way'. Așadar, am cântat în club, am umplut [...]

Taxa de poluare şi de primă înmatriculare, mană cerească pentru avocaţi

Piaţa muncii din România este plină de avocaţi de câţiva ani buni. Locurile în barou sunt numărate, iar ca să lucreze la un cabinet de avocatură, este imposibil pentru un avocat începător şi fără bani. În consecinţă, aceştia au găsit alternative din care să poată supravieţui, la fel ca într-o afacere. Iar portiţa de scăpare, cel puţin pentru un avocat mai îndrăzneţ, a fost taxa de primă înmatriculare şi cea de poluare. „Recuperare integrală, în instanţă, a taxei de primă înmatriculare [...]

Vadim Tudor

Vadim: „M-apuc să vorbesc sau îţi aplic direct două perechi de palme?”

„Deci, după cum mi-au raportat nişte generali din serviciile secrete române, nord-coreene, bhutaneze şi congoloze, pentru un CD cu Marian Nistor cu autograful lui Hitler, situaţia e groasă. Atât de groasă că mă întreb unde dracu e lungimea....Dar să revenim! Deci! Unde eram? A, la mare! Interesant...eram sigur că mă urcasem în caleaşca de Bruxelles...Mă rog, care vreţi tabletele cu poruncile lui Moise, în original, cu autograful Angelinei Jolie? Le dau ieftin, un rudotel porunca!” [...]

România, medalie de argint pe echipe la junioare la CE de gimnastică

Echipa naţională de gimnastică feminină junioare a României a câştigat miercuri medalia de argint în concursul pe echipe, cu un punctaj total de 164,700 puncte, la Campionatele Europene de la Birmingham. După subdiviziunea a doua în care a evoluat, echipa de junioare a României ocupa primul loc, cu un total de 164,700 puncte, obţinut din următoarele punctaje: Diana Bulimar 54.525 puncte, Larisa Iordache 55.550, Dorina Diana Rusu 50.250, Beatrice Mărgărit 40.550, şi Mădălina Neagu 26.600. Echipa României nu a mai pierdut [...]

 

Ilie Năstase și soția lui și-au botezat nepoțica la Constanța

Petrecere mare în familia Ioanei Simion. Ffiul ei din prima căsnicie, Teodor, și iubita lui turcoaică, Deniz, și-au botezat fetița. Micuța Anastasia are patru luni și a fost creștinată la o [...]
 

Cine sunt noii jurați de la MasterChef. O combinație extraordinară de pasiune și experiență definește noua echipă

Pasiunea pentru gusturile rafinate a adus împreună trei personalități diferite, în cel mai bun show culinar de divertisment din lume! Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și cunoscutul artist și expert [...]

9 ani fără Mădălina Manole. Poze rare cu „Fata cu părul de foc“ și gestul emoționant al celui mai bun prieten

Pe 14 iulie, în urmă cu nouă ani, fanii, colegii și familia Mădălinei Manole au aflat că mult iubita lor Mădălina Manole, poreclită “fata cu părul de foc”, a ales să-și [...]
 

Ce mult a slăbit Adelina Pestriţu înainte de nuntă! Stresul şi-a pus amprenta asupra siluetei

O săptămână a mai rămas până la nunta Adelinei Pestriţu cu Virgil Şteblea, timp în care bruneta face ultimele proble ale celor două rochii de mireasă pe care le va îmbrăca [...]
 

Ed Sheeran a mâncat fasole cu ciolan şi mici în România. A stat 4 zile la Snagov şi s-a distrat copios

Ed Sheeran, britanicul devenit milionar din muzică, a impresionat publicul din România, prin simplitate şi bun simţ, iar la plecare şi-a făcut fani noi. Este vorba despre gazdele de la Grădina [...]

Elena este câştigătoarea sezonului 5 „Bravo, ai stil!“ și a marelui premiu de 100.000 de lei

Finala „Bravo, ai stil!“, sezonul 5 a fost o adevărată provocare pentru concurente deoarece concurentele au fost nevoite să demonstreze că sunt cele mai stilate femei din România, prin diverse artificiii [...]
 

Ion Caramitru, anchetat de Guvern: scandal uriaș în lumea teatrului

Unul din cei mai cunoscuți actori români, Ion Caramitru, va fi anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii, pe fondul scandalului iscat la Teatrul Național București. În calitate de director [...]
 

Actorul Alain Delon, spitalizat din cauza unor migrene

Actorul Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a fost internat vineri în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului, din cauza unor ameţeli şi a unor dureri de cap, aparent lipsite de gravitate, au dezvăluit surse din anturajul starului francez, citate de AFP. Aceste simptome par să fi fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, a precizat o sursă, adăugând că "totul merge bine" pentru starul francez, care a fost supus unor teste medicale ca [...]

Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez, născute în aceeaşi zi, lovite de aceeaşi dramă

Cele mai îndrăgite actriţe de telenovele, una originară din Venezuela, iar celaltă, din Mexic, s-au născut în aceeaşi zi, pe 10 decembrie, însă în ani diferiţi. Deşi au jucat în multe seriale lacrimogene, Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez au ele însele poveşti de viaţă care te emoţionează profund. Ambele au trecut pe lângă moarte, îar Edith a pierdut, din nefericire, această luptă grea. Edith Gonzalez (54 de ani) s-a născut pe 10 decembrie 1964, în Mexic, iar colega ei, Gabriela Spanic [...]

Un „iepuraș” Playboy riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui doctor

Fostul „iepuraș” Playboy Kelsey Turner (26 de ani) și iubitul ei Jon Logan Kennison (27 de ani) riscă pedeapsa cu moartea, după ce au fost acuzați de uciderea doctorului psihiatru Thomas Burchard (71 de ani). În mașina modelului a fost găsit cadravrul în descompunere al bărbatului din California. Kelsey Turner și iubitul ei susțin că sunt nevinovați, dar dacă jurații consideră contrariul, cei doi pot primi pedeapsa cu moartea. Săptămâna aceasta, Diana Pena (31 de ani), fosta lor colegă de apartament, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank