Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Vrea să fie tată din nou, la 76 de ani

Gheorghe Zamfir se roagă ore în șir pentru a-și vedea cea mai mare dorință împlinită

A avut întreg mapamondul la picioare, sunt zeci de elevi de care s-a ocupat personal și mii de alți instrumentiști pentru care maestrul este reperul suprem în interpretarea la nai. Însă cel mai mare simbol al muzicii moderne românești, Gheorghe Zamfir are un mare regret: nu poate să aibă un copil cu soția sa, Nicoleta Beca, scrie Libertatea. Admirată ori contestată, iubirea lor ce încă se scrie neîmpiedicată de diferența de vârstă dintre cei doi (solista de muzică populară este cu [...]

Nicoleta Luciu va avea la botez 7 perechi de naşi

După ce toată lumea a stat cu sufletul la gură aşteptând venirea pe lume a tripleţilor, acum vedeta este urmărită de o ţară întreagă în lupta ei cu kilogramele, însă Nicoleta Luciu ne pregăteşte o surpriză, având în planuri un botez aparte.Kim, Kevin si Karoly au împlinit o lună de când au venit pe lume. Mămica lor se gândeşte deja la...botez, deşi e convinsă că va aştepta să treacă frigul. Are o surpriză imensă pentru invitaţi.

Şapte perechi de prieteni s-au anunţat [...]

Nicoleta Luciu îşi pune silicoane

Nicoleta Luciu vrea să revină cât mai repede la forma care a consacrat-o. Pe lângă siluetă, la care lucrează intens, actriţa îşi doreşte să-şi recapete şi forma sânilor.
„Sunt hotărâtă să-mi pun silicoane. Dacă fac numai reconstrucţie, sânii vor rămâne mai mici. Am nevoie şi de o proteză mamară casă am sânii ca înainte. Acum se uită în pământ, trebuie să se uite în faţă. Niciodată în cariera mea de model sau de actriţă nu mi-a fost ruşine să mă dezbrac, acum [...]

Nicoleta Luciu - primul pictorial sexy după naşterea tripleţilor

Nicoleta Luciu a realizat primul pictorial, la mai puţin de trei luni după ce a născut, şi nu a fost singură, ci alături de sora ei, Iuliana, scrie ziarul Click.Surorile Luciu au pozat în rochii potrivite pentru Crăciun sau Revelion, elegante şi sexy, în acelaşi timp, iar fotografiile au fost postate pe contul de Facebook al Nicoletei.

Nicoleta a reuşit să slăbească peste 22 de kilograme într-un timp record, iar acum are din nou corpul de invidiat care a făcut-o celebră. Ea [...]

Bine de ştiut şi după mesele îmbelşugate de sărbători!
Nicoleta Luciu

Diete minune - Vezi cum şi-au revenit vedetele de la noi şi din străinătate imediat după naştere

Frumoasele vedete şi proaspetele mămici au şocat pe toată lumea slăbind în timp record după naştere. Atât vedetele din România, cât şi cele din străinătate ne-au demonstrat că se poate. Nicoleta Luciu a slăbit spectaculos şi deja a avut prima ei defilare, iar Victoria Beckham este din nou size zero.

Soţia lui David Beckham a născut anul acesta cel de-al patrulea copil. Victoria a folosit dieta Five Hands pentru a da kilogramele jos, care presupune să mănânci doar câte „o mână” de [...]

Nicoleta Luciu, în braţe la Moş Crăciun

Nicoleta Luciu a slăbit spectaculos şi este foarte mândră de acest lucru. Vedeta poartă ţinute foarte mulate, chiar şi în casă.
Actrita l-a aşteptat pe Moş Crăciun într-o rochie în dungi care îi punea foarte bine noua ţinută iî valoare.Nicoleta nu s-a sfiit să se aseze în poala Moşului şi a postat pe pagina ei oficială de facebook o fotografie care o infăţişează în această ipostază [...]

Luciu face 2.000 € în 45 de minute!

Frumoasa Nicoleta Luciu este de o lună de zile soţia miliardarului Zsolt Csergo, cu care are patru copii. Deşi ar putea foarte bine să fie casnică pentru tot res­­tul vieţii, Nicoleta nu vrea să fie o femeie întreţinută, aşa că merge mai departe cu actoria şi muzica. Şi scoate bani frumoşi, nu glumă! Vedeta impresariată de Radu Groza are mare priză la public, aşa că nu duce lipsă de concerte.Mai ales acum, în plină campanie electorală, Nicoleta Luciu are şi câte [...]

Mihaela Rădulescu a gafat-o rău de tot în propria emisiune!

Mihaela Rădulescu a făcut o gafă de zile mari! Vedeta a invitat-o pe Nicoleta Luciu în emisiunea "Alegerile Mihaelei" căreia i-a pus câteva întrebări nepregătite.
Prezentatorea TV habar nu avea că Nicoleta Luciu a născut doi băieţi şi o fată."Arăţi extraordinar! Eşti mamă a 4 băieţi. În urmă cu câteva luni ai născut tripleţii şi îl mai ai şi pe Zsolt. Cum de ai reuşit să te menţii? "Nicoleta a lămurit situaţia în câteva secunde "Am născut doi băieţi şi o fată""Nu [...]

Nicoleta Luciu se RETRAGE de la "Dansez pentru tine?" Uite ce spune un apropiat al vedetei!

Nicoleta Luciu ia în calcul posibilitatea de a se retrage din noul sezon al emisiunii "Dansez pentru tine". Cel puțin asta susține un apropiat al vedetei, care spune că bruneta este supărată din cauză că imaginile compromițătoare cu soțul ei, Zsolt Csergo, au fost făcute publice la Acasă TV, postul la care lucrează de mai mulți ani, și se gândește să se retragă din show-ul care va debuta la sfârșitul acestei luni."Nico se simte frustrată, pentru că imaginile cu Zsolt au [...]

Co-prezentatoarea lui Pavel Bartoş
Nicoleta Luciu

Nicoleta Luciu prezintă Vocea României în locul Roxanei Ionescu

Marti, ProTV dă startul ediţiilor Live de la „Vocea României”. Antrenorii îşi vor arunca în luptă vocilor câte trei din cei 6 membri ai echipelor. Sistemul este unul foarte simplu: performează concurenţii unuia dintre antrenori, se dă start vot, perioada de votare durează câteva minute, după care se opreşte şi începe evoluţia concurenţilor din următoarea echipă. Primul clasat din fiecare echipă merge direct în ediţia următoare, iar antrenorul mai salvează un concurent din cei clasaţi pe locurile 2 şi 3. O [...]

Ce-a fost şi ce-a ajuns

Dezastru pentru Cardinal Motors: încă o bancă îi execută, pentru datorii de aproape 1 milion de euro

După ce, la finele anului trecut, o instituţie bancară a reuşit să „pună mâna” pe un imobil aparţinând societăţii Cardinal Motors SA, iată că o altă bancă îşi cere drepturile. Este vorba de Porsche Bank România, care a solicitat începerea executării silite imobiliare, împotriva a doi dintre asociaţi, Paul Mihai Nicu Precup, respectiv, Nicoleta Anca Precup.
Faptul că societatea constănţeană Cardinal Motors este pe butuci de mai mult timp, nu mai este o noutate pentru nimeni. Creditorii au început deja să-i execute [...]

Nicoleta Luciu le taie mâine moţul tripleţilor

Zii importantă mâine pentru familia Nicoletei Luciu. Kevin şi Karoly vor rămâne fără moţ, iar fetiţei, Kim, naşii îi vor rupe turta. Evenimentul va fi unul restrâns, la care vor lua parte doar familia şi naşii tripleţilor, Marina şi Peter Imre.În urmă cu un an şi cinci luni, Nicoleta Luciu (32 de ani) devenea din nou mămică. Dar, nu una oarecare, ci mămică de tripleţi. O fetiţă şi doi băieţei: Kim, Kevin şi Karoly. A fost o imensă bucurie pentru Nicoleta [...]

Aşa arăta Luciu, când era la liceu

E frumoasă, foarte sexy şi e una dintre cele mai dorite femei din România. Posesoarea celui mai geneors bust din showbizul nostru era o fată ca oricare alta în adolescenţă.O fată simplă, puţin plinuţă, îmbrăcată cu blugi şi tricou, cu bentiţă pe cap şi părul creţ. Aşa arăta Nicoleta Luciu, căci despre ea este vorba, pe vremea când era la liceu. "Ani de liceu! Eu, împreună cu verişoara mea, Ana, în clasa a 9-a!", a scris Nicoleta pe Facebook, lângă fotografia [...]

Noua casnică de la MasterChef, poze incendiare!

MasterChef este o rampă de lansare pentru tinerele dornice de afirmare, care încearcă să demonstreze că, pe lângă numeroasele lor talente, au aptitudini şi în bucătărie.Este cazul şi "Noii casnice", cum a fost supranumită Ana Nicoleta Matea, bruneta siliconată, care îşi doreşte o carieră ca şi actriţă. Până să concureze însă în emisiunea "MasterChef", tânăra a aprins imaginaţia bărbaţilor cu un pictorial sexy realizat anul trecut pentru revista FHM.

Dezinvoltă, Ana Nicoleta Matea şi-a etalat atuurile fizice de care este foarte mândră [...]

Vladimir Drăghia, cuvinte dure despre scena de sex cu Nicoleta Matea

Nicoleta Matea, noua "casnică" de la Masterchef, a apărut în câteva scene fierbinţi în serialul "Narcisa Sălbatică", iar partenerul ei de 'nebunii' a fost Vladimir Drăghia.După prima scenă de sex oral nereuşit filmată alături de Nicoleta, care era secretara lui în serial, Drăghia declara pentru apropomagazin.md: "Nu a fost o scenă grea, m-am obişnuit deja. Fata însă, nu mi-a plăcut deloc. Nu a fost o alegere reuşită".
Libertatea.ro [...]
Inapoi 2 3 4 5 6 7 8 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank