Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Sfidare
 Kover Laszlo

Preşedintele Parlamentului Ungariei face campanie pentru PCM în România

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, se va afla, marţi, în judeţul Mureş, pentru a susţine candidaţii Partidului Civic Maghiar (PCM), urmând să viziteze opt localităţi, iar seara să participe la festivitatea de închidere a campaniei în Târgu Mureş, anunţă rtv.net. Preşedintele PCM Mureş, Laszlo Gyorgy, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, va susţine, marţi, candidaţii partidului în opt localităţi din judeţ - printre care Târgu Mureş, Sighişoara, Acăţari, Miercurea Nirajului şi Sovata - şi [...]

Gafă amuzantă a lui Snoop Dogg: a dat check-in în Bogata, comună din Mureş

Rapperul Snoop Dogg a comis o gafă amuzantă cu ocazia concertelor programate în Bogota, Columbia, potrivit mediafax.ro. Artistul a postat o fotografie pe Instagram şi, pentru a-şi anunţa fanii că a ajuns în Columbia, a vrut să dea check-in în Bogota. Din greşeală, însă, Snoop Dogg a dat check-in în Bogata, Mureş, o comună cu 2.018 locuitori, conform recensământului din 2011. După cum era de aşteptat, fanii artistului au început să-l ironizeze pe acesta, pe motiv că a încurcat Bogota, Columbia [...]

Botezatu lansează colecția vestimentară medicală concepută pentru UMF Târgu Mureș

Designerul Cătălin Botezatu își lansează, în data de 27 iulie, colecția de articole vestimentare medicale și sportive, UMF Collection, constând în costume medicale, halate și tricouri, special concepută pentru Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, scrie Agerpres. 'Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș marchează încheierea anului universitar 2016-2017 prin lansarea noii colecții de articole vestimentare promoționale pentru studenții Universității: costume medicale, halate și tricouri. După examenul de admitere din data de 26 iulie și în [...]

Angelina Jolie din Târgu Mureş
Anca Mărcuş

O gimnastă de performanţă din România face ravagii în SUA cu apariţiile sexy

Anca Mărcuş este din Târgu Mureş şi se bucură de un mare succes peste Ocean, după ce a fost aleasă în 2010 drept dublura Angelinei Jolie într-unul dintre filmele în care a jucat aceasta. Din cauza unui contract de confidentialitate, ea nu a putut dezvălui în ce filme a înlocuit-o pe cea mai mediatizată actriţă din lume. Născută şi crescută în România, Anca Marcus s-a stabilit în Statele Unite cu 12 ani în urmă şi i-a cucerit pe americani cu fizicul [...]

ȘOC! Profeția lui MRU ar putea să se împlinească mai devreme

Profeția lui Mihai Răzvan Ungureanu despre apariția unui partid naționalist puternic în următoarea perioadă în România se împlinește chiar mâine la Târgu Mureș unde se va anunța formarea unui pol naționalist unic.

Cele mai puternice filiale din PRU se întâlnesc încă din această seară la Târgu Mureș pentru a pregăti relansarea curentului naționalist din România, iar mâine acestea se vor întâlni cu partidul Forța Națională pentru a concretiza coagularea vectorilor naționaliști sub un singur steag. La întâlnire participă europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședintele [...]

Laura Cosoi se mărită, peste 10 zile, într-un decor de vis!

Zece zile de libertate mai are Laura Cosoi, iar apoi o vom vedea mireasă şi cu verigheta pe deget. Frumoasa actriţă a decis ca evenimentul să aibă loc la un conac de vis, de lângă oraşul natal Iaşi, dar ca să îl mulţumească şi pe ginerică, ei vor repeta petrecerea şi în oraşul de baştină al mirelui, Târgu Mureş.

Trei zile şi trei nopţi va petrece Laura Cosoi (33 de ani), care se mărită în weekendul 7 - 9 august. Evenimentul, în [...]

sursa foto:click.ro

Un fost concurent MasterChef şi soţia acestuia au murit într-un accident auto

Răzvan Gabriel Trifan, în vârstă de 34 de ani, şi soţia acestuia, Maria, în vârstă de 32 de ani, şi-au pierdut viaţa, marţi, într-un grav accident rutier pe raza comunei Saschiz, judeţul Mureş. Fiica lor, de doar 1 an, se află în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean Tg. Mureş, medicii fiind rezervaţi în privinţa diagnosticului.

Pasionat de gătit, Trifan a participat în anul 2013, la cea de a II-a ediţie a show-ului "MasterChef", unde a prezentat un sturion în crustă de [...]

Doi răniți în urma unei tamponări frontale dintre un Logan și un autobuz

Două persoane au fost rănite în urma unei tamponări frontale produse, miercuri dimineața, pe raza comunei Adămuș, între un autoturism Logan și un autobuz în care se aflau trei persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș, căpitan Cristian Virag, la fața locului a intervenit Secția din Târnăveni a ISU Mureș cu două autospeciale cu 11 subofițeri și o ambulanță.

În urma tamponării, care s-a produs din vina șoferului autoturismului, conducătorul auto al Loganului a fost [...]

Elena Gheorghe, implicată într-un accident rutier!

Maşina de lux condusă de Cornel Ene, soţul şi impresarul cântăreţei Elena Gheorghe, a fost implicată luni (1 iunie) într-un accident rutier produs în localitatea Teaca din Bistriţa-Năsăud.

Autoturismul condus de Cornel Ene a acroşat un biciclist care i-a apărut brusc în faţă. Biciclistul, un localnic de 59 de ani, se află la spital, cu multiple traumatisme, informează Ştirile Pro tv. De asemenea, Elena se afla în maşină alături de soţul ei. Aceştia se întorceau de la un concert susţinut duminică seara [...]

Mărură

CFR Călători închide agenţia de voiaj din Constanţa

CFR Călători va opri activitatea agenţiilor de voiaj CFR din Drobeta-Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa, înfiinţând în schimb birouri de voiaj, aflate în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele respective. [...]

Campanie
Gyorgy Frunda

Frunda (UDMR): „România să o lase mai uşor cu statul naţional”

Gyorgy Frunda (UDMR) afirmă că „numitorul comun al Uniunii Europene şi al Împărăţiei Mariei Tereza sunt regiunile, iar viitorul se bazează pe aceste regiuni”, subliniind că regiuni din Transilvania au dobândit autonomia sub Maria Tereza, iar România „să o lase mai uşor cu statul naţional”. Senatorul UDMR de Mureş Gyorgy Frunda a declarat, luni, la lansarea candidaţilor UDMR din judeţul Mureş, că el este apt pentru reprezentarea intereselor maghiarilor din Transilvania, „cu experienţa dobândită” după 22 de ani de politică. Frunda [...]

Cântăreţul Mircea Rusu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Cunoscutul artist Mircea Rusu, faimos pentru şlagărul ”Iarba verde de acasă” şi totodată primar al localității mureşene Band, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de la Tribunalul Mureş. Rusu este acuzat de săvârşirea a 13 infracţiuni de abuz în serviciu, privind lucrări care nu au fost realizate, însă au fost decontate din bugetul Primăriei Band.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a patru persoane, între care şi primarul din localitatea mureşeană Band, cantautorul Mircea Rusu, care este acuzat de săvârşirea [...]

Prinţul Harry se află în România

Prinţul Harry, fiul cel mic al Prinţului Charles, se află într-o vizită neoficială în România. Potrivit ADPM, Prinţul Harry a vizitat comuna Viscri, acolo unde Alteţa sa Regală şi-a cumpărat o casă în urmă cu mulţi ani. Acesta a aterizat vineri, la prânz, pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş. Prinţul Harry nu are vreo reţinere în a zbura cu avioanele companiilor low cost, acesta ajungând pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mures cu un zbor Wizz Air de la Londra. sursa: click.ro [...]

PERFORMANŢĂ

„Bătrânii” din Constanţa au luat aur la Campionatul Internaţional de veterani la judo

Pe 19 Octombrie 2013, oraşul Miercurea Ciuc a fost gazda Campionatului Internaţional de Veterani la judo. La eveniment au participat şi „bătrâneii” constănţeni. În total, s-au înscris 90 de sportivi, iar Constanta a fost reprezentată cu succes de 4 judoka, care au revenit acasă cu aur: Gelal Timur la catehoria 73 de kg de la LPS locul 1, Roca Marian la categoria 81 de kg. loc 1, Lozovanu George la categoria 100 kg de la clubul Hunter, loc 1 şi Acmola [...]

Paula Rusu pleacă de la Realitatea la România TV

Realizatoarea TV a păsăsit studioul Realitatea TV, în favoarea celui de la România TV. Paula a confirmat plecarea pentru paginademedia.ro, dar a refuzat să expună motivele pentru care pleacă.
Paula a lucra timp de 4 ani la Antena 3 ca editor-prezentator. Înainte de asta, a făcut parte din echipa ProTv Târgu Mureș timp de 7 ani.

În luna iunie a anului trecut, Paula a plecat de la Antena 3 la TVR, dar a păsărit postul public de televiziune în noiembrie, pentru Realitatea TV.

La [...]
2 3 4 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank