Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 7 Decemrbie, Duminică, 8 Decembrie 2019


 
 

Cătălin Botezatu, chef grandios după ce a învins cancerul. „Am trecut pe lângă doamna cu coasa“

Cătălin Botezatu o ține din petrecere, în petrecere. Designerul a împlinit 53 de ani pe 3 decembrie, prilej cu câte prietenii apropiați s-au întrecut în a-i face surprize peste surprize și cadouri care mai de care mai scumpe. Cel mai costisitor cadou primit de Cătălin Botezatu a fost o pereche de ochelari din aur de 18 karate, o avere pe care Cătălin o va purta „pe ochi” de acum înainte. ”Sper să nu mi-i fure Băduleasca” (n.r. prietena lui, Raluca Bădulescu), [...]
 

Fiica Iuliei Albu, machiaj spectaculos la doar 10 ani. Reacția vedetei

Mikaela, fiica Iuliei și a lui Mihai Albu, s-a transformat într-o domnișoară adorabilă și, la doar 10 ani, pare să îi calce pe urme mamei sale atunci când vine vorba de apariții. Micuța apare rar în fotografiile din mediul online ale părinților săi, aceștia parcă dorind să o țină numai pentru ei, însă și atunci când mai apare vreo poză cu Mikaela, toți admiratorii mamei sale nu mai știu ce complimente să îi facă acesteia.

Mikaela a devenit o domnișoară superbă, care [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Sir Alex Ferguson

Sir Alex Ferguson, pe viaţă la Manchester United

Tehnicianul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat că va rămâne activ după ce se va retrage din activitatea de antrenor şi că probabil va exista un rol pentru el la gruparea din Manchester. „Voi rămâne activ. Cred că va exista un rol pentru mine la United, după ce mă voi retrage”, a spus Ferguson într-un interviu ce urmează să fie difuzat de BBC, adăugând că după retragere ar putea fi ambasaror al grupării Manchester United. Tehnicianul în vârstă de 70 [...]

Prime

Ceferiştii s-au umplut de bani după victoria cu Manchester United

Campioana României a reuşit un rezultat istoric pe Old Trafford, 1-0 cu Manchester United, dar n-a fost suficient pentru a merge în optimile Ligii Campionilor. Entuziasmaţi de cele zece puncte scoase în grupă, ceferiştii au stabilit noul obiectiv pentru Liga Europa, competiţie în care sunt calificaţi: finala! Până atunci, se vor bucura de prima colosală pe care o vor primi după succesul de la Manchester: în jur de 50.000 de euro, pentru fiecare fotbalist! [...]

Invincibilă

Timişoara, egala lui Manchester United şi Real Madrid

Timişorenii sunt în topurile fotbalului european, făcând parte din grupul echipelor neînvinse din acest sezon. Cu opt victorii şi opt egaluri în acest sezon, FC Timişoara este în grupul echipelor neînvinse în acest sezon din Europa. Din acest top fac parte şi nume mari ca Manchester United, FC Porto şi Real Madrid, dar şi maltezii de la La Valetta. Iată care sunt echipele neînvinse în acest sezon: FC Timişoara (România), Real Madrid (Spania), Manchester United (Anglia), Litex Lovech (Bulgaria), Cernomoreţ Burgas [...]

Oţelul Galaţi, în grupa C a Ligii Campionilor, cu Manchester, Benfica şi FC Basel

Campioana României, Oţelul Galaţi, va evolua în grupa C a Ligii Campionilor, alături de echipele Manchester United (Anglia), Benfica Lisabona (Portugalia) şi FC Basel (Elveţia),conform tragerii la sorţi de joi, de la Monte Carlo. Manchester United este campioana Angliei, în timp ce Benfica Lisabona a încheiat campionatul Portugaliei pe locul 2, după FC Porto. FC Basel, campioana Elveţiei, a mai jucat cu o echipă din România şi în sezonul trecut al Ligii Campionilor, când a întâlnit pe CFR Cluj.
Faza grupelor [...]

Iubita lui David de Gea, portarul lui Manchester United, va reprezenta Spania la Eurovision

Edurne Garcia Almagro e reprezentanta Spaniei la ediția din acest an a Eurovision. Cîntăreața de muzică pop este de câțiva ani într-o relație cu David de Gea, portarul lui Manchester United. Jucătorul a fost foarte entuziasmat la aflarea veștii și a felicitat-o pe twitter: „Nu am fi putut avea o reprezentantă mai bună la Eurovision. Foarte mândru de tine, Edurne!”, a scris jucătorul, potrivit ligasexy.gsp.ro. [...]

Primăvara sexy
Dulce

Ea va fi şefa galeriei lui CFR Cluj la meciul cu Manchester United

Clujenii sunt în faţa celei mai mari performanţe din istoria clubului din Gruia, iar conducătorii CFR-ului sunt în stare de orice pentru a obţine calificarea în primăvara europeană a Ligii Campionilor. Şi dacă stimulentele sportive şi cele financiare nu ar fi de ajuns, conducătorii campioanei au decis să le permită fotbaliştilor să fie alături de familii în Marea Britanie, la meciul de meircuri cu Manchester United. Aşa că, precum la meciul de la Braga, câştigat cu 2-0, soţiile şi iubitele jucătorilor [...]

Bilet gratuit

Suporterii lui Arsenal, despăgubiţi pentru umilinţa de la Manchester

Suporterii echipei Arsenal, care au asistat la înfrângerea, cu scorul de 8-2, din meciul cu Manchester United, disputat duminică, pe stadionul Old Trafford, vor fi despăgubiţi de clubul londonez. Aproximativ 3.000 de fani au făcut deplasarea la Manchester, oraş aflat la 340 de kilometri de Londra, pentru a-şi vedea echipa preferată suferind cea mai severă înfrângere din ultimii 115 ani. Suporterii respectivi vor putea lua gratuit de la club un bilet pentru alt meci al echipei Arsenal în deplasare. „Suporterii noştri [...]

Holly Peers

Holly Peers, trofeul suprem pentru fotbaliŞtii din Premier League

Holly Peers continuă să fascineze imaginaţia bărbaţilor cu un nou pictorial excitant, în care arată tot ce are ea mai bun, inclusiv sânii superbi, după care oftează fotbaliştii din Premier League! S-a născut pe 30 iulie 1987, la Manchester. S-a remarcat ca „Fata de la Pagina 3" în cotidianul The Sun, în 2009. În 2010, a intrat în Top 5 „Sexy Babes” din Regatul Unit. La ora actuală, pentru fata din Manchester şi-au arătat interesul atât fotbaliştii lui Sir Alex Ferguson [...]

Un jucător de la Manchester United i-a oferit unei studente 10.000 de lire sterline pentru o partidă de sex în trei

Andreas Pereira, un junior de 19 ani de la Manchester United, a ajuns în centrul unui scandal după ce în presa britanică a ajuns informația că a intenționat să plătească o studentă pentru a face sex în trei cu el și cu încă un coechipier. Mijlocașul belgian se află pe final de contract cu United și până acum a refuzat toate ofertele de prelungire ale clubului, chiar dacă între timp a bifat și primul său meci în Premier League, fiind folosit [...]

Au cu ce...
Nikoleta Lazanova

Suporterii lui United au găsit primul „11" al nevestelor

Fotbalul şi femeile frumoase merg mînă în mînă în Marea Britanie. Aici, fanii le apreciază la fel de mult pe nevestele fotbaliştilor ca şi pe jucători. OK, poate că fotbalul nu are nici o legătură cu simpatia suporterilor pentru iubitele favoriţilor, cert este că britanicilor le place foarte mult să facă fel de fel de topuri pe seama acestora. Fanii lui Manchester United au fost invitaţi de un forum al suporterilor s-o aleagă pe cea mai sexy nevastă a jucătorilor şi [...]

Personalităţi sportive şi oameni cu conturi grase în bănci
Fabio Capello

Topul oamenilor puternici din Anglia

Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, a fost desemnat de publicaţia „The Times” cea mai puternică personalitate sportivă din Marea Britanie, tehnicianul italian depăşind în ierarhia de 100 de persoane nume precum Joseph Blatter, Alex Ferguson sau Bernie Ecclestone. Capello (63 de ani), care a fost numit la conducerea naţionalei Angliei la sfârşitul anului 2007, a urcat pe primul loc în această ierarhie, realizată anual de publicaţia „The Times”, după ce în 2009 el ocupa poziţia a 8-a. „Urcând de pe locul 8 [...]

Debora Comba, fabuloasă în „Playboy”
Debora Comba

I-a tăiat respiraţia lui Chicharito de la Man United, dar a rămas insensibilă la avansurile lui

Debora Comba a realizat un set fabulos de poze pentru Playboy Argentina. Debora este un model din Mexic, cu numeroase apariţii la tv. Formele ei înnebunitoare au atras atenţia, tocmai la Londra, fotbalistului Javier „Chicharito” Hernandez, vedeta echipei Manchester United, însă, deocamdată, a rămas insensibilă la apelurile lui. Chicharito Hernandez a jucat în Mexic pentru clubul Guadalajara şi, recent, a fost declarat de marele Pele, mai bun decât... Lionel Messi, vedeta Barcelonei. Debora nu este la primul pictorial nud. Ea este [...]

Geniul Barcelonei face istorie
Lionel Messi

Messi a câştigat Balonul de Aur pentru al treilea an consecutiv

Argentinianul Lionel Messi, de la FC Barcelona, a câştigat pentru a treia oară consecutiv trofeul acordat celui mai bun fotbalist din lume. Din acest an, „Balonul de Aur” se acordă la comun de către FIFA şi „France Footbal”. Messi i-a devansat pe Xavi Hernandez şi Cristiano Ronaldo. Messi, în vârstă de 24 de ani, care s-a impus şi în 2009 şi 2010, egalează astfel performanţa lui Michel Platini, primul fotbalist care a câştigat de trei ori la rând acest trofeu. La [...]

Sophie Howard şi Holly Peers

Fetele care i-au înebunit pe fotbaliştii din Premier League lovesc din nou

Fetele cu sâni mari joacă sensual! Sophie Howard şi Holly Peers, fetele nebune din Nuts, revin cu un nou pictorial incitant. Cele două englezoaice fac parte din categoria modelelor din UK dotate cu sâni mari sau foarte mari şi care au tangenţă cu fotbalul: Alice Goodwin, Lucy Pinder, Rhian Sugden, Rosie Jones, Imogen Thomas, Leilani Dowding, Sammy Braddy sau Emma Frain. Holly Peers continuă să fascineze imaginaţia bărbaţilor cu pictoriale excitante, în care arată tot ce are ea mai bun, inclusiv [...]

Ofensă
Webb

Babel l-a făcut pe arbitrul Webb „diavol”

Liverpool a pierdut cu Manchester United în Cupa Angliei, iar atacantul olandez al cormoranilor, Ryan Babel, şi-a exprimat frustrarea într-un mod care îi va aduce o serie de probleme, postând pe Twitter o fotografie trucată cu Webb îmbrăcat într-un tricou al „diavolilor roşii”. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Bianca Drăguşanu, între fostul şi actualul iubit

Bianca Drăguşanu are o viaţă sentimentală complicată în care apar mereu persoane din trecut. Blondina care era hotărâtă în urmă cu o lună să divorţeze de Alex Bodi, în urma unui [...]
 

Cine este „creierul“ afacerii lui Smiley. A fost desemnat managerul anului

Smiley este un artist în vogă, care dincolo de comcerte din care câştigă bine, îşi suplimentează veniturile din emisiunile PRo Tv la care este prezentator şi jurat, dra şi din casa [...]

Modelul Doina Ciobanu, cu sânii pe afară în Londra

Fotomodelul şi vedeta de Internet Doina Ciobanu a făcut senzaţie la petrecerea organizată de Naomi Campbell după gala British Fashion Awards, luni noaptea, la clubul de fiţe Tramp. Moldoveanca de 25 [...]
 

Gest cutremurător al preşedintelui de la Valea Dacilor. Tânărul s-ar fi spânzurat cu un tricolor

Preşedintele „Valea Dacilor” a fost găsit mort, duminică dimineaţa, având un tricolor în jurul gâtului. Rareş Damian avea 33 de ani.

Gest cutremurător al unui tânăr cunoscut pentru acţiunile de promovare a [...]
 

Cornel Galeș a murit într-un accident rutier în Spania

Vestea șocantă a morții lui Cornel Galeș scoate la iveală detalii cutremurătoare din viața soțului Ilenei Ciuculete. Chiar dacă acesta publica pe rețelele sociale imagini în care părea că duce o [...]

Cât te costă să faci Revelionul cu vedetele

Vedetele nu au odihnă nici în noaptea de 31 decembrie, alegând să petreacă alături de fanii lor, la localurile din Capitală sau de la munte. Click! vă spune cât vă costă [...]
 

Brigitte, şefa unui clan mafiot în videoclipul solistului Nana

Pentru prima oară, Brigitte Pastramă (42 de ani) a fost protagonistă în videoclipul celebrului artist de culoare Nana, care a făcut senzaţie în 1997 cu piesa ”Lonely”. Filmările au avut loc [...]
 

Omagiu pentru Răzvan Ciobanu! O colecție i-a fost dedicată regretatului designer

Un omagu a fost adus pentru regretatul designer Răzvan Ciobanu. Omagiul este din parte designerului Nicoleta Negură. Aceasta a dedicat o colecție pentru Răzvan Ciobanu, în memoria lui, numele colecției fiind chiar rasa de pisici pe care o plăcea! De asemenea, la lansare, a ținut un discurs prin care și-a exprimat admirația față de Răzvan Ciobanu ca om și ca designer, scrie wowbiz.ro. [...]

Mihai Popescu, supraviețuitorul din Colectiv, se pregătește să dea BAC-ul, chiar dacă a rămas fără mâini

Mihai Popescu, supraviețuitorul din Colectiv, se pregătește să dea BAC-ul fără mâini. Povestea de viața impresionantă a adolescentului

Adolescentul este elev în clasa a XII-a și se pregătește să dea examenul maturității. Tânărul încă nu s-a hotărât dacă va continua cu informatica sau dacă va da examen de admitere pentru a intra la Facultatea de Psihologie. Deși trauma prin care a trecut este una imensă, tânărul încă își păstrează optimismul și spune că orice s-ar întâmpla trebuie să mergi mai departe.

„Cam [...]

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani

Mihai Constantinescu a murit marţi, 29 octombrie, după ce în octombrie îşi revenise după patru luni de comă. El suferise un infarct în mai şi fusese internat de atunci la Spitalul Floreasca.

Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani. Soția lui, Simona Secrier (49 de ani), a fost cea care a chemat pe 13 mai ambulanța la reședința artistului, după ce l-a găsit inconștient în casă. Cântărețul a suferit atunci un stop cardio-respirator, iar medicii l-au resuscitat timp de [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank