Anul IX, Nr. 533, Joi, 15 Noiembrie 2018


 
 

Mireille Mathieu nu mai are mult de trăit. Lumea muzicală este în stare de șoc

Mireille Mathieu, în vârstă de 72 de ani, a aflat că nu mai are mult de trăit, după ce a fost diagnosticată cu cancer. În prezent, celebra cântăreața franceză se tratează la o clincă privată din Germania, în mare secret, motiv pentru care nu se știe ce fel de cancer o macină și de când suferă de această boală, ci doar că e în fază terminală, scrie Libertatea. O sursă din interiorul instituției medicale, citată de Ciao, spune că artista s-a [...]
 

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]
 
 

Ilie Balaci a murit. Pe cine a sunat cu câteva ore înainte să moară

Ilie Balaci a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club, unde a petrecut până în jurul orei 4.00. La ora 9.00 se plângea de dureri puternice în gât.

Potrivit fostului fotbalist Aurică Beldeanu, Ilie Balaci a dormit noaptea trecută aproximativ patru ore. Fostul sportiv a petrecut cu prietenii într-un club, până la ora 4.
Filmul morţii lui Ilie Balaci

Surse apropiate familiei au declarat că ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, Ilie Balaci a sunat-o pe Luminiţa Cioroianu, medic ORL-ist şi prieten [...]

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Lili Sandu şi-a schimbat look-ul!

Schimbare radicală de look pentru Lili Sandu. Actriţa care filmează pentru o nouă producţie cinematografică apare în câteva imagini tunsă băieţeşte şi cu părul vopsit brunet.

Pentru că a primit un rol nou, Lili Sandu a acceptat această provocare. Ea a postat fotografiile cu noul ei look pe pagina de Facebook, iar prietenii ei virtuali au fost încântaţi de rezultat, chiar dacă actriţa a renunţat la coafura cu bucle. [...]

Lili Sandu

Lili Sandu zice că s-a dus să lucreze cu „zeii actoriei”

Lili Sandu a plecat din ţară de aproximativ doi ani de zile, pentru a lua cursuri de actorie. Acum, vedeta a revenit pentru o scurtă acasă, pentru a-şi onora unele proiecte. Se spune că Lili Sandu ar fi fost confundată cu actriţa Kim Kardashian. Ce-i drept, există o asemănare între ele. Lili a spus, la Acasă tv, că nu o deranjează această asemănare, ci din contră. „Sincer, pentru mine este o onoare să fiu confundată cu Kim”, a spus Lili. Cât [...]

Lili Sandu s-a apucat de kickboxing în America

Plecată în Los Angeles, pentru a-şi împlini visul american, şi a-şi face o carieră în actorie, Lili Sandu îşi face timp şi pentru hobby-urile sale.Recent, ea s-a înscris la kickboxing, declarându-se foarte încântată de acest sport. Mai mut, Lili a glumit cu prietenele sale, spunându-le că dacă vreodată se gândeşte să renunţe la actorie şi la muzică, se va anterna serios şi va urca în ring. "Tocmai mă pregătesc să plec la kickboxing, am început să mă antrenez şi-mi place la [...]

Lili Sandu a părăsit România! Rămasă fără emisiune, fosta iubită a lui Stelea s-a întors în SUA

Patru luni a stat Lili Sandu în România, timp în care a avut pe mână un proiect tv şi a făcut furori la evenimentele mondene. Şatena a revenit în ţară după o absenţă de mai bine de şase ani, însă aventura ei pe plaiuri mioritce s-a încheiat la scurt timp după ce a pus punct colaborării cu trustul Intact. După ce a rămas fără postul de co-prezentator al emisiunii „Danseaza printre stele”, Lili Sandu a decis să se întoarcă în America [...]

Mare amor, mare
Lili Sandu

Lili Sandu, fosta soţie a lui Bogdan Stelea e noua iubită a stelistului Szukala

Fosta soţie a lui Bogdan Stelea, Lili Sandu, în vârstă de 34 de ani, este noua prietenă a fundaşului central polonez al Stelei, Lukasz Szukala. Lukasz Szukala, unul dintre cei mai liniştiţi fotbalişti din lotul lui Reghecampf din punct de vedere al vieţii extrasportive, pare să-şi fi găsit marea dragoste. De mai bine de o săptămînă, fundaşul polonez este într-o relaţie cu fosta nevastă a lui Bogdan Stelea, Lili Sandu, stabilită de ceva timp în SUA, după ce a renunţat la [...]

Sursa foto: click.ro

Bogdan Stelea s-a întors la Lili Sandu?

Încurcate sunt căile vieţii! La nouă ani de la despărţire, Lili Sandu şi Bogdan Stelea au fost surprinşi sâmbătă, din nou împreună, într-un club. Au fost extrem de joviali, şi-au aruncat bezele şi au glumit, ca în vremurile când se iubeau nebuneşte. Scena nu va fi însă deloc pe placul Laurei Alistar, iubita lui oficială.

Bogdan (46 de ani) a divorţat anul acesta de designerul Mirela Stelea, apoi s-a afişat în public cu o bruneţică simpatică, Laura Alistar. Surpriză, însă! Sâmbăta trecută, [...]

What's UP a părăsit Exatlon după ce s-a certat cu Lili Sandu

What's UP a părăsit competiția Exatlon din cauza unor neînțelegeri pe care le-a avut cu Lili Sandu și alți concurenți. Un alt motiv pentru care el a ales să se retragă din competiție a fost dorul de casă și de soția sa.

Artistul s-a certat foarte tare cu Lili Sandu, iar la începutul competiției el a avut un conflict foarte intens cu un războinic. What’s UP a interpretat greșit niște gesturi pe care războinicul le-a făcut într-un mod jignitor, însă a trecut [...]

Lili Sandu a plecat la coada vacii în ținută de 2.000 €

Actriţă, dar şi fostă solistă a trupei Trinity, Lili Sandu a prins un contract baban cu PRO TV, după luni bune de şomat. Numai că a pornit cu stângul la show-ul ”Ferma vedetelor”, căci colegii ei de suferinţă au cam ridicat din sprânceană când au văzut-o îmbrăcată, la plecarea în Cipru, ca din reviste.
Lili Sandu (36 de ani) revine în televiziune, în calitate de concurentă a show-ului “Ferma vedetelor”, care se filmează la o fermă din Cipru, şi care va fi [...]

Lili Sandu se mărită! S-a răzgândit în privința căsătoriei, pentru că vrea un copil cu Silviu Tolu

Lili Sandu și Silviu Tolu au ajuns la concluzia că trebuie să-și ducă relația la un alt nivel. După 3 ani de conviețuire și după expreriența trăită de artistă la "Exatlon" - cei doi nu s-au văzut și nu au vorbit timp de o lună! -, îndrăgostiții vor să își întemeieze o familie cu acte și să devină părinți, scrie Libertatea.

Lili Sandu mărturisea la începutul verii faptul că o sperie căsătoria și că nu se află pe lista de priorități a [...]

Sursa foto: click.ro

Răzvan Ciobanu dă de pământ cu producătorii de la "Dansez printre stele"

Prima ediţie a show-ului "Dansez printre stele", de la Antena 1, nu a avut deloc succesul scontat.

Pe lângă audienţele mult mai mici decât pricipalul rival, PRO TV, emisiunea a fost criticată şi din punct de vedere stilistic.

Răzvan Ciobanu a precizat, pe pagina lui de Facebook, că Lili Sandu şi Jojo au fost transformate radical şi nu în bine, şi a taxat echipa de stilişti a show-ului.

"Iar nu am avut de lucru şi mă uit la "Dansez printre stele"... parcă m-aş uita [...]

Ea este sora lui Lili din «La bloc», moartă din cauza unei boli incurabile!

Actorii din serialul "La bloc" sunt în stare de şoc după moartea surorii actriţei Mariana Dănescu. Adriana Dănescu a fost diagnosticată cu cancer şi s-a stins după o grea suferinţă.

Sora celei care a interpretat-o pe Lili Jurcă în serialul "La bloc" nu era străină de televiziune. Ea a apărut în producţia Pro TV-ului în urmă cu câţiva ani, când a fost "Lucia", subordonata lui Lili.

Adriana Dănescu a lucrat ani buni la Antena 1 Piteşti fiind nu doar realizatoare de reportaje, ştiri [...]

Fetiţa Ralucăi Sandu a împlinit doi ani

Simona, fetiţa Ralucăi Sandu, a împlinit, duminică, 2 anişori, ocazie perfectă pentru o petrecere la care au luat parte rudele şi prietenii micuţei.Petrecerea de serbare a zilei de naştere a Simonei a fost organizată de Raluca Sandu la Complexul Sportiv Mogoşoaia, acolo unde au fost prezenoei 15 copii cu părinoeii lor, dar şi bunicii Lise şi Mircea Sandu. Simo a avut două torturi, iar la final s-a bucurat de toate jucăriile pe care le-a primit. “A fost o zi frumoasă şi [...]

STRATEGIE
Mircea Sandu

Plan ascuns al lui Mircea Sandu: „Tot el va conduce Federaţia”

Înainte de alegerile FRF din luna martie, Mircea Sandu l-a numit în funcţia de director tehnic al loturilor naţionale pe Anghel Iordănescu. Numirea „Generalului” l-a mirat pe Dumitru Dragomir, care susţine că totul este un plan al lui Mircea Sandu: „În faţa lui Iordănescu nu avea nimeni nici o şansă. Iordănescu ieşea preşedinte detaşat, îl bătea chiar şi pe Mircea Sandu. Dar l-au ameţit, i-au dat un salariu foarte bun şi l-au pus într-o muncă fără răspundere, exact ce îi place [...]

Supravieţuitor
Mircea Sandu

Mircea Sandu: „Nepoţii şi fotbalul m-au ajutat”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, luni, la primirea „Premiului special pentru Victoria Anului”, în cadrul Galei „Fantasticii Fanatik”, că datorită nepoţilor şi fotbalului a putut să treacă peste boala cu care a fost diagnosticat. Sandu a fost operat şi s-a vindecat de cancer la colon. [...]

Raluca Sandu se mărită!

Raluca Sandu (33 de ani), fiica preşedintelui FRF, se va căsători cu Ziv Tetelman (38 de ani), un milionar evreu. Cei doi au mai încercat, în trecut, să-și întemeieze o familie, dar, fără succes. Cei doi au mai fost odată la un pas de a căsători, în urmă cu un ani, evenimentul fiind, în cele din urmă, anulat.

Raluca Sandu are o fetiță, pe nume Simona, iar Ziv Tetelman are doi băieți, David și Daniel.
Sursa: evzmonden.ro [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Succes total la Atena pentru designerii români. Cătălin Botezatu, invitat special

După succesul avut la Paris, Federația Română de Design și Accesorii a fost invitata să ducă mai mulți designeri români la cel mai important eveniment de moda din Atena, "Athens Xclusive [...]
 

El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Florin Busuioc a fost salvat de la moarte de un angajat al Filarmonicii Oltenia, care i-a aplicat actorului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Tânărul a povestit cum a [...]

Mihail lansează piesa „Dorul mă ia”

Unul dintre cei mai sensibili și apreciați artiști ai ultimilor ani, Mihail revine pe piața muzicală cu piesa „Dorul mă ia”. Așa cum și-a obișnuit publicul, artistul împletește versuri de suflet [...]
 

Mariana Mihuț, o viață între teatru și Victor Rebengiuc: „A meritat să rămân cu el”. Actrița împlinește 76 de ani

Actrița Mariana Mihuț împlinește 76 de ani, din care 53 i-a petrecut alături de Victor Rebengiuc, jumătatea sa de mai bine de jumătate de secol. Doi actori uriași, care se completează [...]
 

Actorul Florin Busuioc, Busu de la PRO TV, a făcut INFARCT

Actorul Florin Busuioc, cunoscutul prezentator al rubricii Meteo de la PRO TV, a făcut infarct! Totul s-a întâmplat pe scenă, la Craiova. Florin Busuioc făcea parte din distribuția spectacolului Central Park, [...]

Suma uriașă spartă de Bianca Drăgușanu la shopping pentru a uita de coșmarul de la Asia Express

Bianca Drăgușanu nu a rezistat prea mult la Asia Express, dar zilele petrecute fără bani și înfometată în Sri Lanka au făcut-o pe blondă să iasă la ședințe intense de shopping. [...]
 

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de [...]
 

Michael Jackson, pe primul loc în topul celor mai bogate vedete care nu se mai pot bucura de avere

Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de bbc.com şi Mediafax. Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de [...]

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este preţul cerut pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină

Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax. Casa în stil colonial, cu o suprafaţă de 385 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a oraşului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei [...]

Autorităţile ruse au blocat lansarea unui film în care americanii îl salvează pe preşedintele rus

Ministerul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea prevăzută joi a filmului hollywoodian 'Hunter Killer', în care militarii americani îl salvează pe preşedintele rus şi împiedică declanşarea unui al treilea război mondial, invocând motive administrative, relatează AFP, citată de Agerpres. "Compania de distribuţie nu a furnizat la timp copia filmului la calitatea necesară vizionării la cinemateca de stat Gosfilmofond", a informat Ministerul Culturii într-un comunicat pentru a justifica interdicţia difuzării filmului.

Adaptare a cărţii scrisă de George Wallace şi Don Keith, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank