Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 21 Septembrie, Duminică, 22 Septembrie 2019


 
 

Elena Udrea și Adrian Alexandrov și-au creștinat fiica. Primele imagini de la botezul micuței

Fostul ministru Elena Udrea (45 de ani) și partenerul ei de viață, afaceristul Adrian Alexandrov (32 de ani), o botează astăzi, 20 septembrie 2019, pe fetița lor, Eva Maria, care tot astăzi împlinește un an. Ceremonia de creștinare are loc la Mănăstirea Cașin din București.

Iată primele imagini de la botezul fetiței Elenei Udrea. Fostul ministru a spus că naşii sunt prieteni vechi de familie și a dat detalii și despre ținute: se va asorta cu fiica ei, rochiile fiind create de [...]
 

Fiica lui Adrian Minune a intrat în echipa lui Horia Brenciu la „Vocea României“

Al nouălea sezon al show-ului „Vocea României” (PRO TV) are o mulţime de surprize, iar printre acestea va fi participarea lui Karmen (21 de ani), fiica lui Adi Minune, potrivit OK! Magazine.

Solista îl va cuceri cel puţin pe unul dintre juraţi care îşi va întoarce primul scaunul la audiţiile pe nevăzute, impresionat de vocea ei. Pe 1 august 2019, Karmen a devenit mămică, astfel că în această perioadă se va împărţi între fetiţa ei şi concursul muzical de la PRO TV, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Schimbare
Leonardo

Leonardo, noul antrenor al Interului

Tehnicianul brazilian Leonardo a fost numit, vineri seară, în funcţia de antrenor principal al echipei Internazionale Milano, la care sunt legitimaţi românii Cristian Chivu şi Denis Alibec, informează site-ul oficial al grupării italiene. Leonardo, care îl va înlocui la formaţia milaneză pe spaniolul Rafael Benitez, demis din funcţie joi, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2012. [...]

Henrique Leonardo Veloso

Brazilianul Henrique Leonardo Veloso va semna un contract cu Dinamo

Jucătorul brazilian Henrique Leonardo Veloso, care a fost testat de antrenorul Cornel Ţălnar în meciurile amicale din Antalya cu Zakarpattia şi Coreea de Nord, va semna un contract cu Dinamo pentru 3 sau 4 ani, a declarat Nicolae Badea, preşedintele CA al grupării „alb-roşii”. „Leonardo va rămâne la Dinamo. E vorba de un transfer definitiv cu opţiune de prelungire din partea noastră, pentru că încercăm să fim cât mai prudenţi. Contractul va fi pe 3 sau 4 ani dar cu o [...]

Mădălina, Leonardo DiCaprio vrea să te părăsească!

Nici două luni nu au trecut de când întreaga lume a aflat că Leonardo DiCaprio se iubeşte cu românca Mădălina Ghenea, şi zvonurile despre o eventuală despărţire au început să apară.Conform presei din SUA, actorul Leonardo DiCaprio, 37 de ani, le-ar fi mărturisit prietenilor săi că îi simte lipsa fostei iubite, actriţa Blake Lively, de care s-a despărţit înainte cu câteva săptămâni să apară fotografiile din Australia, în care starul e alături de Mădălina Ghenea, 24 de ani. National Enquirer relatează [...]

Liderul pieţei de încălţăminte din România

Cu pierderi imense în 2013 şi în insolvenţă de 5 ani, Leonardo îşi închide magazinele din Constanţa

Retailerul român de încălţăminte şi marochinărie Leonardo, aflat în insolvenţă, îşi închide magazinele la foc automat. Potrivit datelor de pe site-ul propriu, Leonardo, care a deschis primul magazin în 1994 în Oradea, are în administrare directă 98 magazine, situate în 59 de oraşe, numai în Bucureşti având 12 unităţi. Sau cel puţin avea 98 de magazine, întrucât în Constanţa Leonardo a închis deja mai multe unităţi. Iar la cele care au mai rămas se practică reduceri atât de masive, încât se [...]

Top 3 picturi celebre

1. Mona Lisa (Gioconda), de Leonardo da Vinci " cunoscuta si sub numele de “Gioconda” " este o pictura celebra a artistului italian Leonardo da Vinci, realizata intre anii 1503 " 1506, in timpul Renasterii, la Florenta (Italia). Aceasta pictura reprezinta o femeie cu expresie ganditoare si un suras enigmatic, abia schitat. Mona Lisa este cea mai renumita opera din istoria picturii si este si cea mai recognoscibila (cel mai usor de recunoscut) pictura din lume. In prezent, tabloul este expus [...]

Paparatzzi

Leonardo DiCaprio, orgie în Caraibe cu un harem de fete nesătule

A luat-o razna de tot! După ce s-a despărţit de iubita sa, fotomodelul Toni Garrn (22 de ani), actorul Leonardo DiCaprio (40 de ani) o ţine numai într-un dezmăţ cu mai multe fete frumoase laolaltă. Eroul din filmul “Titanic”, Leonardo DiCaprio, a fost surprins petrecând în stil mare împreună cu şase fete pe o plajă din insula St. Barts. Starul, cu o avere de 220 de milioane de dolari, a petrecut şi Revelionul împreună cu aceeaşi gaşcă de frumoase pe iahtul [...]

Rihanna, amor cu Leonardo DiCaprio la minus 10 grade Celsius

Rihanna preferă să fie provocatoare indiferent de vreme.

Cântăreaţa din Barbados, în vârstă de 26 de ani, şi Leonardo DiCaprio (40 de ani) continuă să se vadă pe ascuns, deşi toată lumea ştie că cei doi formează un cuplu.

Cu toate că afară era un frig de crăpau pietrele, diva şi-a dat întâlnire cu „craiul” de la Hollywood într-un club din New York. Fără să ţină cont de temperaturile scăzute de afară de până la minus 10 grade Celsius, RiRi a aruncat pe [...]

Fratele lui Leonardo DiCaprio, arestat!

Fratele vitreg al lui Leonardo DiCaprio este acuzat de posesie de droguri şi hărţuire. El a fost arestat după ce a fugit cu fiica sa de şase ani şi s-a ascuns undeva în Texas.

În timp ce Leo se bucură de succesul filmului "Lupul de pe Wall Street"; Adam Farrar a fost prins de poliţie în Texas, după ce a fost acuzat de posesie de droguri, furt şi hărţuire telefonică.Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit când a vrut [...]

Cât te costă să dormi în patul lui Leonardo DiCaprio

Ţi-ai dorit vreodată să dormi în patul unei celebrităţi de la Hollywood? Ei bine, Leonardo DiCaprio s-a gândit la asta şi pentru 5000 de dolari pe noapte, actorul te lasă să dormi în patul lui. Starul din Titanic e conştient că vila lui în stil european din cartierul de fiţe Hamptons, este locul ideal pentru o petrecere în weekend. Aşa că s-a gândit de ce să nu o închirieze.

Este super dotată, are piscină, terase mari, o sufragerie cât un teren de [...]

Mădălina Ghenea, incendiară în Haiti

Mădălina Ghenea, iubita actorului Leonardo Di Caprio, femeia care acum e comparată în frumuseţe cu Angelina Jolie, se implică, precum marea actriţă, şi în campanii umanitare.
Fotomodelul a fost de curând în Haiti unde a realizat o şedinţă foto, de unde vă prezentăm câteva fotografii, dar a profitat de ocazie şi a petrecut un timp alături de orfanii de acolo, precum Angelina Jolie.
Mădălina şi-a postat o parte dintre fotografiile realizate în Haiti pe contul său de Facebook, dovedind încă o dată că [...]

Leonardo DiCaprio, obligat să returneze un trofeu Oscar, într-un caz de posibilă fraudă

Actorului american Leonardo DiCaprio i s-a cerut să returneze un trofeu Oscar, solicitarea făcând parte dintr-o anchetă care priveşte un caz de fraudă desfăşurată de autorităţile americane. Nu este vorba despre premiul Oscar primit de Leonardo DiCaprio în 2016, pentru rolul din "The Revenant: Legenda lui Hugh Glass", ci de cel cu care a fost recompensat Marlon Brando pentru interpretarea din filmul lansat în 1954 "Pe chei/ On the Waterfront", de Elia Kazan.

Respectivul trofeu Oscar i-a fost făcut cadou lui DiCaprio [...]

Leonardo DiCaprio s-a despărțit de Nina Agdal. Starul este din nou singur

Leonardo DiCaprio s-a despărțit de Nina Agdal după un an de relație și este din nou singur, citează E!News surse apropaite actorului. Despărțirea dintre cei doi a fost una amiabilă, a spus un apropiat al cuplului, care a adăugat că au rămas prieteni și fiecare a decis să meargă mai departe. DiCaprio, 42 de ani, și Nina Agdal, 25 de ani, au fost văzuți prima dată împreună în mai 2016. De atunci, starul de la Hollywood și fotomodelul danez au fost [...]

Foto Libertatea.ro

Mădălina Ghenea, în film cu «comisarul Cattani»

Cariera de actriţă a româncei Mădălina Ghenea, manechin de succes în Italia, se conturează tot mai frumos. Presa din Peninsulă a informat recent că fosta iubită a starului Leonardo DiCaprio va juca într-un film alături de Michele Placido, eroul poliţist din celebrul serial “Caracatiţa”.“Roman e il suo cucciolo” se numeşte filmul în care Mădălina Ghenea, olteanca devenită faimoasă în toată lumea anul trecut, după ce a ieşit la iveală relaţia de amor cu Leonardo DiCaprio, va juca alături de actori cunoscuţi [...]

Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio au refuzat să joace cuplul gay din filmul "Brokeback Mountain"

Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio se numără printre actorii care au refuzat să joace cuplul gay din pelicula "Brokeback Mountain - O iubire secretă/ Brokeback Mountain", de Ang Lee, a povestit regizorul american Gus Van Sant pentru site-ul specializat Indie Wire, citat de Mediafax. Lista de actori care au refuzat să apară în pelicula "Brokeback Mountain", în faza iniţială a proiectului, îi include pe Brad Pitt şi pe Leonardo DiCaprio, a declarat regizorul american Gus Van Sant într-un interviu. Regizorul a [...]

Foto Click.ro

Contract pe sume colosale! Bianca şi Cruduţa, imaginea unui cunoscut magazin de pantofi!

Timp de un an, asistentele lui Dan Capatos nu vor mai fi nevoite să dea banii pe pantofi şi genţi. Cele două păcătoase au semnat un contract bănos cu magazinul Leonardo. Tot anul 2012, Bianca, Cruduţa, dar şi manechinul Andrada Daiana Borches vor fi imaginea cunoscutului magazin de pantofi.
Milionarii roiesc în jurul păcătoaselor de la Antena 1, iar fetele jubilează de bucurie, conturile lor umflându-se pe zi ce trece tot mai mult! Bogătaşul Florin Panea, cu o avere estimată la 35 [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Munti, uriaşul de la "Chefi la cuţite", a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 100 de kilograme

Câştigătorul sezonului 6 Chefi la cuţite este de nerecunoscut după ce a reuşit să ajungă de la 170 de kilograme la mai puţin de 100. Mihai Munteanu, zis şi Munti, şi-a [...]
 

Alexandru Darie a fost înmormântat în lacrimile fostei soţii şi ale actorilor care l-au iubit

Durere apăsătoare şi lacrimi amare duminică la înmormântarea lui Alexandru Darie. Regizorul s-a stins din viaţă, miercuri, după ce organismul lui slăbit a renunţat să mai lupte cu o ciroză hepatică [...]

Reacția Iuliei Albu cu privire la rochia de botez a Elenei Udrea: „Păpușa Barbie a politicii românești“

Elena Udrea şi logodnicul său, cu 12 ani mai mic, Adrain Alexandrov, au fost în centrul atenției presei deoarece aceștia şi-au creştinat copilul, pe micuţa Eva Maria, la Mănăstirea Caşin. Iulia [...]
 

Legătura secretă dintre Antonia şi Monica Gabor. Aveau doar 19 ani și un trecut comun la Milano

În 2008, nimeni nu ştia de existenţa frumoasei Antonia, iar prezenţa ei în showbiz s-a produs “prin alianţă” cu Monica Gabor, la vremea aceea soţia lui Irinel Columbeanu. Moni a ajutat-o [...]
 

Ioana Tufaru e în al nouălea cer! S-a căsătorit!

Ioana Tufaru se iubește de câșiva ani cu Ionuț, bărbatul căruia i-a și dăruit un fiu pe nume Luca. Marti, fiica Andei Călugăreanu s-a căsătorit că partenerul ei de viață, devenind [...]

Alexandru Darie a murit

Regizorul Alexandru Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Fiul actorului Iurie Darie era internat de aproape două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Ducu Darie [...]
 

Andreea Răducan a născut

Andreea Răducan a născut luna trecută. Ea a adus pe lume prin cezariană, un băieţel perfect sănătos. Bebeluşul a primit nota 10 la naştere. Fosta gimnasta nu este la prima experienţă [...]
 

A murit singur, de Crăciun, cu inima frântă. Tragediile care i-au grăbit sfârşitul lui George Michael

Avea numai 53 de ani în ziua de Crăciun 2016, când şi-a dat ultima suflare. Faimosul cântăreţ a murit prematur din cauza suferinţei simţite în urma dispariţiei celor dragi din viaţa lui. Tulburarea de care a suferit George Michael aproape toată viaţa lui adultă era de natură psihologică şi l-a împierdicat pe superstar să se împace cu moartea celor dragi şi să treacă peste momentele dramatice din viaţa lui. Şi, nu numai că n-a acceptat niciodată pierderea peroanelor iubite, dar l-a [...]

Whoopi Goldberg se alătură distribuţiei serialului 'The Stand', inspirat din cartea lui Stephen King

Actriţa Whoopi Goldberg s-a alăturat distribuţiei 'The Stand', un miniserial de televiziune pe care îl pregăteşte postul american CBS, pe baza romanului omonim publicat de Stephen King în 1978, relatează EFE. Goldberg a anunţat încorporarea sa în serial, într-un interviu cu Stephen King din cadrul programului 'The View', pe care îl prezintă însăşi actriţa. 'The Stand' este un roman post-apocaliptic, o ficţiune cu accente horror, care se petrece într-o lume decimată de ciumă şi în care se poartă o luptă între [...]

A murit artistul american Daniel Johnston, figură emblematică pentru scena rockului alternativ

Interpretul, compozitorul şi artistul vizual american Daniel Johnston, figură emblematică în lumea rockului alternativ, a decedat miercuri la vârsta de 58 de ani, a declarat pentru AFP fratele şi managerul său, Dick Johnston. Muzicianul a construit în aproape 40 de ani un univers poetic unic, populat de utopii copilăreşti, probleme de comunicare şi iubire pierdută.

În ultimele luni, enigmaticul autor, compozitor, interpret şi artist vizual a revenit de mai multe ori la spital pentru probleme renale, a indicat Dick Johnston, însă moartea [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank