Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Leo de la Strehaia povestește cum le-a cucerit pe Renata și pe mama ei: „Am trăit cu amândouă”

Miercuri seară (27 mai), Leo de la Strehaia a povestit cum a cucerit-o pe Renata și ce a trebuit să facă pentru a o convinge să îl accepte în viața ei.

Leo a povestit telespectatorilor, dar și surorii lui, prin ce a trecut și câți bani a cheltuit pentru femeia de care s-a îndrăgostit. La Wow Biz, Leo a mărturisit că, inițial, acesta a cunoscut-o pe mama Renatei, de care i-a plăcut foarte mult, dar pe care nu a reușit să o [...]

Leo Iorga va fi operat pentru extirparea unei tumori cerebrale

Leo Iorga trece prin momente cumplite. Unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România va fi operat peste cinci zile pentru extirparea unei tumori cerebrale.

Anunţul a fost făcut de muzicianul Adrian Ordean pe contul său de pe platforma de socializare Facebook.

"Colegul şi prietenul meu Leo Iorga trebuie să se supună unei operaţii în regim de urgenţă pe data de 9 mai 2014. Operaţia are ca scop extirparea unei tumori cerebrale", a scris Adrian Ordean.

El a precizat că Leo Iorga mai [...]

Leo Iorga are nevoie de 50.000 de euro pentru tratament

Leo Iorga are nevoie de 50.000 de euro pentru tratament, pentru a trata cancerul la plămâni de care suferă de ani de zile. Soția artistului este disperată, mai ales că acesta nu dispune de suma mare de bani, scrie Libertatea. Leo Iorga se luptă de ani de zile cu cancerul la plămâni, iar tratamentul revoluționar poate fi realizat doar într-o clinică din Turcia. Soția cântărețului este disperată deoarece ei nu dispun de acești bani. “Starea de sănătate a lui Leo nu [...]

Renata, în război cu mama sa, după ce a prins-o cu Leo de la Strehaia

Răsturnare de situaţie în cuplul Leo de la Strehaia (39 de ani) şi Renata (25 de ani). Deşi a cerut-o în căsătorie pe brunetă, se pare că Prinţul Ţiganilor nu a reuşit să o uite pe mama Renatei, Dana Criminala. Aceasta şi-a făcut bagajele şi a plecat din casa lui, iar Leo nu a stat prea mult pe gânduri şi a căutat alinare în braţele mamei Renatei.

Leo de la Strehaia a rămas cu buza umflată, după ce a fost părăsit de [...]

Leo Iorga, internat de urgenţă. Cu ce afecţiune se luptă din nou artistul

Leo Iorga trece din nou printr-o situaţie dificilă. Artistul a fost internat de urgenţă după ce medicii au depistat că are din nou probleme cu singurul plămân pe care îl mai are. "Leo este la spital, starea lui este stabilă. Se pare că pneumonia făcută în august a reaparut. Echipa medicală este profesionistă şi se ocupă de Leo cu multă atenţie'', a fost mesajul postat de un apropiat al artistului. Fiul muzicianului şi-a arătat dezamăgirea după ce a fost nevoit să [...]

Leo Iorga e în doliu! Nepotul său a murit într-un accident de circulaţie!

Fostul solist al trupei Compact trece prin momente cuplite. Nepotul său, fiul bateristului Cristi Iorga, şi-a pierdut astăzi viaţa într-un cumplit accident de circulaţie.

Luigi Iorga se îndrepta spre Pecica, când a pierdut controlul autototurismului şi a intrat într-un gard de ciment. Accidentul s-a petrecut pe şoseaua de centură a municipiului Arad.

Afectat peste măsură de cumpita tragedie, Leo Iorga a postat pe Facebook un mesaj cutremurător. "A plecat un înger spre Cer... Luigi Iorga... Cristi, suntem alături de tine în cumplita încercare [...]

Uite cum au negociat maşina Leo de la Strehaia şi Loredana Chivu!

A luat maşina, a promis în schimb amor, dar apoi s-a răzgândit. Loredana Chivu şi l-a pus în cap pe Leo de la Strehaia. Bărbatul i-a dat un autoturism de lux în speranţa unor favoruri sexuale, însă a rămas cu buza umflată. Acum cei doi se ceartă la televizor şi se târăsc prin tribunale.

Totul a început când în urmă cu aproximativ o lună, Loredana Chivu l-ar fi sunat pe Leo de la Strehaia ca să-i ceară 20.000 de euro, pentru a-şi [...]

Leo de la Strehaia, atacat cu spray paralizant! Prinţul ţiganilor s-a bătut cu Renata şi cu Dana Criminala

Triunghiul amoros dintre Leo de la Strehaia, Renata şi Dana Criminala este istorie! Relaţia dintre cei trei s-a sfârşit brusc, după un scandal monstru. Aflaţi în Delta Dunării, cei trei nu au rezistat prea mult şi s-au luat la ceartă. S-a lăsat cu înjurături ca la uşa cortului, palme şi pumni şi a culminat cu un atac cu spray paralizant.

Leo de la Strehaia le-a vrut pe mama şi fiica şi a rămas fără amândouă. Le-a invitat în Delta Dunării la o [...]

Leo Iorga îşi închiriază vila de la mare pentru a se trata de cancer

A tot încercat să vândă vila de la Eforie Nord, pentru a-și putea plăti tratamentele anticancer și creditele la bancă, însă, în lipsa cumpărătorilor, preferă să o închirieze la prețuri fără concurență. Astfel, Leo Iorga (54 de ani) va acoperi ratele și o mică parte din costurile terapiilor de zeci de mii de euro. Vila Iorga’s House se află la intrarea în stațiunea Eforie Nord și la cinci minute de mers cu mașina de Lacul Techirghiol, faimos pentru nămolul cu efecte [...]

Fostul primar al Mangaliei zice că fostul prefect l-a băgat în boală cu suspendările lui
Claudiu Tusac

Tusac l-a dat în judecată pe Palaz şi-i cere daune morale de 3.000.000 de euro: „O să dau petreceri pentru bătrâni”

De când nu mai este primar al municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac are un ţel bine pus la punct. Acela de a-i face să plătească pe cei care i-au tras de sub fund scaunul de primar. Fostul edil a promis, după ce a fost suspendat de prefectul de atunci al Constanţei, Claudiu Iorga Palaz, că-l va face să plătească scump pentru că, spune Tusac, a răspuns unei comenzi politice. Ţi iată că s-a ţinut de cuvânt. Tusac a deschis încă un [...]

Ei ne-au părăsit în 2019! An negru pentru scena românească

Anul 2019 ne-a luat mai multe personalităţi ale scenei, alături de care am crescut, şi care au făcut roluri memorabile, în teatru şi film sau au lansat zeci de şlagăre.

Tamara Buciuceanu avea probleme cardiace

Tamara Buciuceanu a murit pe 15 octombrie la 90 de ani. Celebra actriţă fusese internată din data de 2 octombrie, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultima vreme starea ei de sănătate se agravase. Reprezentanţii spitalului au anunţat oficial decesul actriţei. „Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia [...]

Leo de la Strehaia s-a despărţit de iubită

Renata Gheorghe şi Leo de la Strehaia nu mai formează un cuplu. "Prinţul ţiganilor" a anunţat pe contul lui de socializare că s-a despărţit de iubita lui, asistenta Adrianei Bahmuţeanu.

După o relaţie de aproape doi ani, presărată cu numeroase despărţiri şi împăcări, Leo de la Strehaia şi Renata şi-au spus "adio". Prinţul ţiganilor şi-a anunţat prietenii de decizia pe care a luat-o pe contul lui de pe reţeaua de socializare. "Eu şi Renata Gheorghe am stabilit să o luăm pe [...]

Leo de la Strehaia și Anamaria Prodan sunt la cuțite, de la un gest

Prințul țiganilor este supărat foc pe soția lui Reghecampf. Anamaria Prodan a distrubit, pe o rețea de socializare, un articol care îl denigra pe Leo de la Strehaia. El s-a supărat foc și a ținut să comenteze chiar pe pagina ei.

Leo de la Strehaia vrea să înceapă o ceartă pe internet, pe care să o mute în emisiunea la care participă mereu. Deși în urmă cu patru zile prințul țiganilor a declarat că nu mai vrea să facă circ la tv, [...]

Cancerul a recidivat! De câţi bani are urgent nevoie Leo Iorga

Celebrul solist Leo Iorga (54 de ani) se luptă de opt ani cu o boală nemiloasă, cancerul de plămâni. Din păcare, el a primit recent o veste cumplită: boala a recidivat, deși a urmat toate tratamentele revoluționare. „Acum o săptămână, a primit vestea recidivării tumorii (cancer stadiu 3-4) la singurul plămân rămas. În 2011, Leo a fost supus primei operaţii pentru extirparea unei tumori la plămân. A suportat stările chinuitoare date de chimioterapie, a încercat şi varianta vaccinului cubanez, a făcut [...]

Dansatoarea din buric zice că roiesc pretendenţii în jurul său
Jasmine

Jasmine: „Nu mă mai întorc la Leo de la Strehaia, mi-a făcut prea mult rău ca să-l iert”

Jasmine nu a avut o viaţă prea liniştită în ultima perioadă şi asta din cauza fostului său iubit, Leo de la Strehaia. Cei doi, după ce s-au despărţit, şi-au spălat rufele în public, aruncându-şi unul altuia vorbe grele şi dureroase. Acest scandal nu i-a făcut lui Jasmine bine în carieră, ba, din contră, a avut de suferit. A anulat câteva proiecte importante din cauza stresului şi a lipsei de concentrare. Jasmine spune că nu o mai interesează Leo de la Strehaia, [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank