Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Reclama e sufletul comerţului, chiar şi în prostituţie

Eşti bărbat şi vrei în paradis? O damă de companie din Constanţa ţi-l promite pentru 40 de euro, cu urlete de plăcere

Aviz domnilor potenţi financiar! Tatiana vă poate purta pe aripile pasiunii, spre Paradisul Extazului Pur! Cine este Tatiana? O escortă din Constanţa, care, pentru câteva zeci de euro, îi face pe bărbaţi să urle de plăcere, după cum spune chiar ea, pe site-ul propriu. „Sunt o escortă cu clasă, bisexuală, voluptoasă, rafinată, senzuală, o profesionistă, şi te aştept, pe tine, dragul meu domn, pentru a pluti, împreună, înlănţuiţi, pe aripile pasiunii spre Paradisul Extazului Pur! Calităţile mele mă recomandă, sună pentru [...]

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]

Fast-Food-ul Shanghai, o afacere orientală

Mulţi dintre cei care s-au hotărât să intre în afaceri pe cont propriu şi, pentru că doreau ceva cu şanse mari de reuşită, s-au îndreptat spre franciză. Franciza este o strategie de dezvoltare a unei afaceri. Este o formă de comerţ care pune în legătură un francizor - proprietar al unei mărci şi deţinător de know-how - şi un comerciant independent care se numeşte francizat. Pentru proprietarul afacerii, franciza este un mod de extindere a afacerii. Pentru francizat, este o oportunitate [...]

Sfaturi

6 sfaturi pentru a reuşi în franciză

1. Verificaţi dacă această meserie vi se potriveşte 
Alegeţi o meserie care să vă placă şi încercaţi să scrieţi despre experienţă, competenţele şi obiectivele dumneavoastră. Dacă aveţi cunoştinţe în domeniul pe care l-aţi ales trebuie să acceptaţi că marea majoritate a francizorilor vă vor cere să aplicaţi doar metodele lor. În general sunt acceptaţi francizorii fără experienţă în domeniu ales pentru a se evita dificultăţile de adaptare şi acceptare.

2. Asiguraţi-vă că marca aleasă are succes 
Succesul aparent al unei mărci poate avea [...]

Singurul club din Florida care nu are...ring de dans!
Theo Paşa şi Joshua Castellano

Fiţele lui Becali nu prind la americani: Bamboo Miami, o investiţie fără cap, care nu apucă anul

Inaugurat cu mare tam tam în primăvara acestui an, după o investiţie de 2 milioane de dolari, clubul Bamboo din Miami nu are un viitor tocmai roz. Luxul exorbitant pe care-l afişează îi lasă cu gura căscată pe toţi americanii care-i calcă pragul, fără absolut nici o excepţie. Şi vorbim aici despre localnicii şi turiştii uneia din cele mai luxoase staţiuni din lume. Ca tot ce-i românesc, însă, bambuiştii mioritici îşi dau cu firma în cap atunci când vine vorba despre [...]

Inna s-a făcut de râs în America! A întârziat 4 ore la show şi a înjurat DJ-ul!

Fanii din America abia aşteptau să o vadă pe Inna în concert, dar se pare că nimic nu a mers bine pentru româncă.Inna trebuia să susţină două show-uri în Amrica, unul la Chicago şi altul la Washington, dar se pare că socotelile din ţară nu s-au potrivit cu cele de la faţa locului.
La primul dintre spectacole, cel de la Chicago, cântăreaţa a întârziat nu mai puţin de patru ore.

De altfel, a încercat să dreagă busuiocul şi şi-a cerut scuze pe contul [...]

Chiar dacă n-a mai scos nimic nou, Adele este în continuare în top! A fost numită cea mai bună artistă a anului 2012!

Cântăreaţa a fost încoronată ca fiind cea mai bună artistă a anului 2012, de către revista Billboard, în timp ce albumul său "21" a fost declarat ca fiind cel mai bun disc al acestui an.
Este al doilea an la rând când Adele a primit acest titlu, pe locul doi fiind Rihanna, iar pe trei Taylor Swift.
În top 10 s-au clasat Drake, Justin Bieber, Nicki Minaj, Katy Perry, Maroon 5, LMFAO şi One Direction, informează metro.co.uk.
Cele trei cântece ale anului 2012 au [...]

Încă o piesă cu scandal pentru Inna

Abia s-a stins scandalul presupusului plagiat în care a fost implicată Inna, după ce i s-a reproșat că piesa ei cea nouă, ”More than friends” seamănă cu o meloedie a lui Pittbull, că o nouă melodie încinge spiritele.Se pare că versurile unei piese de-a Innei ar semăna cu cele ale cântăreței britanice Alexandra Burke.

Inna a fost zilele trecute protagonista unui scandal de proporții. Vedeta a fost acuzată că cea mai recentă piesă, ”More than Friends” seamănă cu melodia lui Pittbull, ”Everybody”. [...]

Sfaturi

Sfaturi pentru a reuşi în franciză

1. Verificaţi dacă această meserie vi se potriveşte
Alegeţi o meserie care să vă placă şi încercaţi să scrieţi despre experienţă, competenţele şi obiectivele dumneavoastră. Dacă aveţi cunoştinţe în domeniul pe care l-aţi ales trebuie să acceptaţi că marea majoritate a francizorilor vă vor cere să aplicaţi doar metodele lor. În general sunt acceptaţi francizorii fără experienţă în domeniu ales pentru a se evita dificultăţile de adaptare şi acceptare.

2. Asiguraţi-vă că marca aleasă are succes
Succesul aparent al unei mărci poate [...]

Casa artistei Alanis Morissette, prădată de hoți. Aceștia au furat bijuterii și bunuri în valoare de 2.000.000 $

Cântăreața canadiană de muzică rock Alanis Morissette a fost jefuită. Casa sa din cartierul Brentwood din Los Angeles a fost prădată de hoți, care au reușit să fure bijuterii și bunuri în valoare de 2.000.000 de dolari, informează TMZ și revista People. Un purtător de cuvânt al poliției din Los Angeles a confirmat jaful precizând că au fost furate dintr-un seif dintr-o casă din Brentwood bijuterii și bunuri în valoare de 2 milioane de dolari, însă acesta nu a dezvăluit cine [...]

Jason Aldean și Jennifer Lopez și-au anulat mai multe concerte după atacul de la Las Vegas

Jason Aldean, vedeta muzicii country care cânta în Las Vegas în momentul sângerosului atac armat de duminică, a declarat marți ca va anula trei spectacole prevăzute pentru această săptămână, în semn de omagiu pentru victimele celui mai sângeros atac din istoria modernă a Statelor Unite, informează AFP, citată de Agerpres. Aldean și-a anulat concertele din Los Angeles, San Diego și Anaheim, California, din cadrul turneului său "They Do not Know Tour". Turul va fi reluat în Tulsa, Oklahoma, pe 12 octombrie, [...]

Enrique Iglesias dă în judecată cea mai mare companie de înregistrări din lume, acuzând pierderi de „milioane de dolari”

Starul muzicii latino Enrique Iglesias a dat în judecată fosta sa companie de înregistrări, Universal, pe care o acuză de neplata unor drepturi de autor privind distribuirea online a muzicii sale, transmite AFP, citat de Mediafax. Plângerea împotriva Universal Music Group - cea mai mare companie în domeniu - a fost depusă la o instanţă din Miami (SUA), reşedinţa lui Iglesias. Starul în vârstă de 42 de ani acuză Universal că i-a calculat în mod sistematic venituri mai mici din drepturile [...]

Enrique Iglesias vrea să renunţe la turnee „în viitorul apropiat”

Starul muzicii latino Enrique Iglesias a declarat într-un interviu că se gândeşte serios să renunţe la turnee "în viitorul apropiat", dar acest lucru nu înseamnă că va renunţa definitiv să cânte, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax. Iglesias a spus că, de-a lungul anilor, a mai luat în considerare acest lucru. "Au fost zile în care mi-a trecut acest lucru prin minte. Probabil acest lucru va deveni realitate în viitorul apropiat", a declarat cântăreţul pentru publicaţia britanică The Sun. Totuşi, artistul în [...]

Celebrul actor Jack Nicholson, în vârstă de 81 de ani, este de nerecunoscut

Pentru celebrul actor Jack Nicholson, sportul pare să fie o pasiune care vine mâncând, iar acest fapt l-a adus în pragul obezităţii, lasă să se înţeleagă imaginile publicate de revista americană People. Jack Nicholson a apărut din nou în public alături de fiul său Ray, pe marginea terenului, în timpul unei partide a echipei de baschet preferate, Los Angeles Lakers, la finalul lunii ianuarie.

Favoriţii celor doi au pierdut meciul, iar celebrul actor şi fiul său şi-au îndulcit seara cu cartofi prăjiţi [...]

O melodie înregistrată de Whitney Houston la apogeul carierei a fost lansată pentru prima dată

O melodie înregistrată de Whitney Houston la apogeul carierei a fost lansată pentru prima dată, informează vineri Press Association. Houston a înregistrat o versiune a hitului lui Steve Winwood "Higher Love" în 1991, după ce a interpretat-o live la un concert la Tokyo cu un an înainte.

Melodia urma să apară iniţial pe cel de-al treilea album al lui Houston, "I'm Your Baby Tonight", potrivit lui Clive Davis, directorul muzical care i-a îndrumat cariera.

Davis, care a ajutat-o pe Houston să devină una [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank