Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 19 Octombrie, Duminică, 20 Octombrie 2019


 
 

Dramă incredibilă trăită de Victor Rebengiuc: „Tata ne-a părăsit“! Actorul a vorbit despre cele mai grele clipe ale vieţii lui

Se apropie cu paşi repezi de vârsta de 90 de ani, este unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut vreodată România, însă viaţa lui Victor Rebengiuc nu a fost întotdeauna roz. La 86 de ani, marele actor român şi-a amintit de cele mai grele clipe din viaţa lui, atunci când tatăl său l-a părăsit, iar bunicii au fost cei care l-au crescut. La acea vreme, Victor Rebengiuc mânca mai mult fasole, varză şi cartofi, iar carnea era un [...]
 

Hitul 'Con Altura' al cântăreţei spaniole Rosalia a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube

Noua senzaţie a muzicii spaniole Rosalia a obţinut un nou succes în cariera sa fulgerătoare: videoclipul piesei 'Con Altura', în care colaborează cu J. Balvin şi El Guincho, a depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube, relatează joi EFE. "OK, o să plâng", a scris Rosalia pe reţelele de socializare. Ea a însoţit aceste cuvinte cu o imagine în care anunţa că piesa 'Con Altura' a doborât recorduri în mai puţin de şase luni de la lansare şi datorită ei a [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Sexy
Irina Shayk

Logodnica lui Ronaldo a pus o imagine cu ea goală pe net

Cea mai sexy poză de până acum cu Irina Shayk! Logodnica lui Cristiano Ronaldo, Irina Shayk, a postat pe Instagram cea mai îndrăzneaţă poză de până acum! Irina Shayk a devenit celebră în toată lumea datorită formelor sale şi datorită relaţiei cu Cristiano Ronaldo. Ea a bifat numeroase pictoriale sexy, însă urmează să apară şi într-unul cu adevărat incendiar! Irina Shayk a apărut într-un articol pentru „V Magazine“ - imaginea care însoţeste articolul nu are nevoie de vreo descriere. [...]

Fiţoasă
Irina Shayk şi Cristiano Ronaldo

Irina Shayk refuză Playboy: „Am primit o ofertă de a poza dezbrăcată”

Irina Shayk rămâne fidelă mărcii de lenjerie intimă „La Clover”. Rusoaica a participat la o nouă sesiune foto concepută special pentru ziua îndrăgostiţilor. Cu acest prilej, iubita lui Ronaldo a fost întrebată dacă ar accepta să pozeze dezbrăcată. Răspunsul ei a fost prompt. „Nu mă veţi vedea niciodată în Playboy. Anul trecut am primit o ofertă imensă, dar am refuzat-o categoric. Sunt un model de lenjerie, dar am clasa mea”, a spus Irina Shayk. [...]

SEXY

Irina Shayk, cu sânii goi într-un pictorial incendiar

Cristiano Ronaldo este foarte mândru de iubita sa, care îi bagă în boală pe toţi fanii portughezului şi nu numai. Irina Shayk a renunţat la haine pentru un pictorial de senzaţie pentru Sports Illustrated. Frumoasa rusoaica a renunţat la sutien şi a încercat să îşi acopere sânii cu mâna. Nu a scăpat însă de fotografi care au reuşit să o prindă în offside. Este cea mai sexy ipostază în care a fost pozată vreodată Irina Shayk. Iubita lui Ronaldo nu obişnuieşte [...]

Irina Shayk

Iubita lui Cristiano Ronaldo a pozat în rolul de Crăciuniţă sexy

Irina Shayk, iubita fotbalistului Cristiano Ronaldo, îi ajută pe reprezentanţii sexului puternic să intre în atmosfera Sărbătorilor. Supermodelul de origine rusă Irina Shayk tocmai a pozat în lenjerie roşie provocatoare, ca parte a unui costum de Crăciuniţă, pentru catalogul Intimissimi. Întâmplarea face ca, înainte de ipostaza de iarnă, Irina să pozeze super sexy într-un décor paradisiac tropical, complet goală. Irina este iubita starului de la Real Madrid Ronaldo de pe bine de un an, de când s-au cunoscut la un pictorial [...]

SEXY
Irina Shayk

Irina Shayk, udă şi cu sfârcurile la vedere în spuma mării

Ronaldo are cu ce se mândri! Iubita sa, Irina Shayk, arată mai mult decât bine şi, cu siguranţă, mulţi forbalişti ar vrea să fie în locul lui. Ori de câte ori are ocazia, Irina pozează în ipostaze incendiare, încingând imaginaţia bărbaţilor. Iar ultima şedinţă foto a făcut furori. Irina Shazk este extrem de fierbinte în mare, iubita lui Ronaldo face ravagii pe nisipul ud. Bruneta a publicat o fotografie pe contul de Instagram în care se află în spuma mării şi [...]

FELICITARE
Irina Shayk

Cel mai sexy iepuraș: Irina Shayk, ținută hot de Paște

Weekend-ul trecut creștinii au sărbătorit Paștele. De această ocazie au profitat și câteva fotomodele, pentru a realiza poze tematice. La acest obicei s-a alăturat și Irina Shayk. Iubita lui Cristiano Ronaldo a pozat în sutien și cu o pereche de urechi de mătase neagră pe cap. Prin această fotografie, Irina a dorit să le ureze „Paște Fericit” fanilor ei de pe Instagram. În altă ordine de idei, Cristiano Ronaldo s-a recuperat după accidentare și ar putea fi titular în meciul cu [...]

Sexy
Irina Shayk

Irina Shayk şi o nouă şedinţă foto incediară

Irina Shayk a devenit imaginea brandului Beach Bunny şi a fost protagonista unei şedinţe foto care pregăteşte campania de vară. Iubita lui Ronaldo este al doilea fotomodel celebru care pozează pentru acest brand, după ce anul trecut Kate Upton s-a ocupat tot de campania de vară. Evident, fotografiile de promovare au fost făcute în lenjerie intimă, iar Irina a probat mai multe modele. Clipul şedinţei foto a fost urcat pe Youtube şi se apropie de 900.000 de vizualizări. Insuficient pentru Irina, [...]

Iubita lui Cristiano Ronaldo i-a zăpăcit pe români cu frumuseţea ei!

Senzuala Irina Shayk a fost invitata specială a celebrului creator de modă Roberto Cavalli la lansarea primului său magazin din România.Iubita fotbalistului Cristiano Ronaldo a radiat pur şi simplu. Îmbrăcată într-o ţinută sexy, Irina Shayk a atras toate privirile.

A fost relaxată şi a zâmbit seducător tuturor celor prezenţi. [...]

Bradley Cooper și Irina Shayk, vacanță romantică pe coasta Amalfi

Actorul american Bradley Cooper (40 de ani) și fotomodelul Irina Shayk (29 de ani) petrec câteva zile de vacanță în Italia, cei doi fiind văzuți sărutându-se pe coasta Amalfi, scrie UPI.com.

Cooper și Shayk stau la hotelul de cinci stele Le Sireneuse și nu au fost deranjați deloc de fotografii care-i urmăreau cu obiectivul, ba mai mult, s-au îmbrățișat și au înotat împreună în Marea Tireniană.

'Erau foarte jucăuși și iubitori', a declarat un martor pentru revista People, adăugând că cei [...]

Pictorial incendiar
Irina Shayk

Iubita lui Cristiano Ronaldo, sexy în arena de coride

Cu un pictorial extrem de incitant, fotomodelul rus Irina Shayk a fost protagonista ultimului număr al celebrei reviste americane Sports Illustrated. Şedinţa foto cu iubita lui Cristiano Ronaldo s-a desfăşurat la Sevilla, având ca temă principală tradiţionalele coride (lupte cu tauri) organizate în Andaluzia. Cristiano Ronaldo (27 ani) şi Irina Shayk (26 ani) sunt împreună din aprilie 2010. [...]

Irina Shayk este cea mai sexy crăciuniță!

Irina Shayk este cea mai sexy crăciuniță! Fotomodelul rus a devenit imaginea campaniei de sărbători a brandului de lenjerie intimă italian, Intimissimi. Astfel, aceasta a fost protagonista unei ședințe foto sexy la Milano, special realizată pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Superba rusoaică, în vârstă de 30 de ani, s-a lăsat fotografiată printre o mulțime de cutii de cadouri, în timp ce poartă pe ea doar lenjerie intimă roșie, dând impresia că este o Crăciuniță extrem de sexy. Aceasta își etalează mândră corpul [...]

Bradley Cooper şi Irina Shayk vor deveni părinţi pentru prima dată

Actorul Bradley Cooper (41 de ani) şi top modelul Irina Shayk (30 de ani) se pregătesc să devină părinţi pentru prima dată, conform mai multor reviste americane.

Frumoasa rusoaică a fost prezentă recent la Paris la prezentarea noii colecţii a Casei Victoria’s Secret, fără ca semnele unei sarcini să fie încă vizibile.

Irina a defilat pe catwalk, însă ţinuta purtată, un outfit cu franjuri, putea ascunde foarte bine o sarcină. Se pare că top modelul a intrat în al doilea trimestru de sarcină, [...]

Iubita lui Cristiano Ronaldo a refuzat Playboy
Irina Shayk

Irina Shayk, în sânii goi pentru Esquire!

Ultimul pictorial al Iriney Skayk e de-a dreptul halucinant. Rusoaica a pozat cum nu se poate mai sexy pentru Esquire, demonstrând, încă odată, de ce este una dintre cele mai dorite femei din lume. Deşi milioane de bărbaţi şi-ar dori să o vadă comple goală în Playboy, iubita lui Cristiano Ronaldo exclude complet aceasta idee. Irina susţine că revista lui Hugh Hefner i-a oferit sume impresionante de bani, însă nu are nici cel mai mic gând de a renunţa la chiloţei. [...]

PROPAGANDĂ
Irina Shayk

Iubita lui Ronaldo, imagi-nea Olimpiadei de la Soci

Irina Shayk e „jumătatea“ lui Cristiano Ronaldo de aproape patru ani şi unul dintre cele mai de succes manechine. Rusoaica a fost aleasă pentru a promova Jocurile Olimpice de Iarnă, iar pictorialul realizat de Irina Shayk a fost unul extrem de sexy, ea apărând în fotografii acoperindu-şi bustul doar cu o pereche de mănuşi cu logoul Soci şi purtând o şapcă inscripţionată cu „Rusia“. Irina arată partea frumoasă a Olimpiadei, fiindcă media este înţesată de filmuleţe şi fotografii în care sunt [...]

Spre încântarea mamei sale
Irina Shayk

Ronaldo, bănuit că o înşeală pe Irina Shayk cu o actriţă portugheză

Cristiano Ronaldo este bănuit de presa portugheză că nu i-ar fi fidel actualei sale logodnice, Irina Shayk. Cotidianul Correio de Manha a dezvăluit că între superstarul Realului şi actriţa portugheză Rita Pereira ar fi o poveste de dragoste mai puţin ştiută de public. Cei doi se cunosc de foarte mult timp, Rita fiind foarte apropiată de familia lui Ronaldo. Ea este una dintre cele mai bune prietene a surorii jucătorului şi, în plus, se află în relaţii foarte bune cu mama [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Alexa, noi dezvăluiri despre bătaia primită de la Anamaria Prodan

În luna iulie a acestui an, fanii sportului şi nu numai au fost luaţi prin surprindere de un gest făcut de Anamaria Prodan: după un meci al echipei Astra, impresara l-a [...]
 

Ramona Bădescu a născut în secret la o clinică privată din Roma

Vis împlinit pentru Ramona Bădescu. Bruneta, în vârstă de 50 de ani, a dus foarte bine sarcina la bun sfârşit şi a născut prin cezariană un băieţel perfect sănătos. Fericitul eveniment [...]

Curg mesaje și lacrimi pentru Tamara Buciuceanu. Ștefan Bănică, profund afectat: „Drum lin, tanti Tama“

Tamara Buciuceanu-Botez a murit marți, la vârsta de 90 de ani. Actrița Tamara Buciuceanu, care a cunoscut celebritatea în 1987, cu rolul exigentei profesoare de matematică ”Isoscel”, din ”Liceenii”, s-a stins [...]
 

Unde va fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Tamarei Buciuceanu Botez

După ce au circulat mai multe informaţii privind locul de unde cei care au iubit-o pe Tamara Buciuceanu îşi pot lua rămas bun de la regretata actriţă, se pare că familia [...]
 

Andreea Bănică, rușinată de pozele din Playboy: „Mi-au scos bikinii în photoshop“

Dezvăluiri surprinzătoare ale Andreei Bănică despre pictorialul realizat în urmă cu nouă ani pentru revista Playboy! Artista a declarat că a fost nevoie de multă muncă de convingere din partea soțului [...]

La concertul Celine Dion, cel mai scump bilet costă 3.075 de lei

Câştigatoare a două premii Oscar şi a cinci premii Grammy, Celine Dion (51 de ani) va susţine în premieră un concert extraordinar, în cadrul turneului „Courage World Tour”, la Bucureşti, miercuri, [...]
 

Tamara Buciuceanu-Botez a murit. Marea actriță avea 90 de ani și probleme cu inima

Dimineața a început cu emoții, după ce medicii de la Elias au anunțat că starea de sănătate a actriței Tamara Buciuceanu Botez s-a agravat. Din păcate, cel mai negru scenariu a [...]
 

Prinţul Harry depune noi plângeri în instanţă împotriva unor tabloide britanice

Prinţul Harry a depus plângere în justiţie împotriva companiei care deţine mai multe tabloide britanice, printre care şi The Sun, a indicat vineri acest grup de presă, la câteva zile după lansarea unor proceduri judiciare similare împotriva Mail on Sunday în legătură cu publicarea unei scrisori private adresate de Meghan tatălui său, relatează AFP. ''Confirmăm că a fost depusă o plângere de către ducele de Sussex", a precizat News Group Newspapers, proprietarul The Sun (cel mai citit tabloid britanic) şi a [...]

Justin Bieber a spart 1,3 milioane dolari la nuntă. Numai florile au costat 300.000

Nu s-a uitat la bani! Cântăreţul Justin Bieber a “spart” 1,3 milioane dolari ca să-şi facă o nuntă de pomină cu fotomodelul Hailey Baldwin. Ei s-au cununat civil în secret în urmă cu un an, la New York. Justin Bieber (25 de ani) şi Hailey Baldwin (22 de ani) şi-au spus “da”, luni, 30 septembrie, la apusul soarelui, în capela romantică Somerset din statul Carolina de Sud. Petrecerea, la care au participat 70 de invitaţi, a avut loc la Wilson Ballroom [...]

Albumul „Abbey Road“ al trupei The Beatles revine în fruntea clasamentelor muzicale

Albumul ''Abbey Road'' al trupei The Beatles se află din nou în fruntea clasamentelor muzicale britanice după 50 de ani de la prima sa ediţie, informează AFP şi Reuters. "E incredibil că Abbey Road încă rezistă după toţi aceşti ani. Este într-adevăr un album extrem de reuşit'', a spus fostul component al trupei Beatles Paul McCartney într-un comunicat de presă. ''Abbey Road'', care include melodii precum ''Something'' şi ''Come Together'', a fost penultimul album lansat de The Beatles înainte de destrămarea [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank