Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Ciprian Marica s-a plictisit de iubita sa, Ilinca Vandici? O vrea pe Adelina?

Sămânţa care a declanşat scandalul dintre Ilinca Vandici şi Adelina Pestriţu, de acum câteva zile, pare a avea legătură cu faptul că iubitul prezentatoarei TV, Ciprian Marica, a curtat-o pe vedeta Playboy. Revista Star a publicat mai multe mesaje pe care internaţionalul român i le-a trimis Adelinei. În legătură cu acest subiect, Adelina a declarat pentru Libertatea:“Într-adevăr, primeam mesaje de la el, imediat după ce am divorţat. Eu nu am acceptat să ne întâlnim. Probabil că de aici mi se trage [...]

Foto click.ro

S-au despărţit de tot!

Ciprian Marica şi Ilinca Vandici şi-au spus adio după doi ani de iubire, curmând o relaţie care a avut şi momente delicate„Când m-a sunat prima dată Ciprian am crezut că e o farsă”, povestea Ilinca Vandici în noiembrie 2009, la o lună după ce relaţia ei cu internaţionalul român n-a mai fost un secret.De la momentul respectiv au trecut aproape doi ani, în care ce doi s-au iubit cu năbădăi, dar cum orice început are şi sfârşit, relaţia dintre ei s-a [...]

Ciprian Marica S-A ÎMPĂCAT cu Ilinca Vandici. Bat clopote de NUNTĂ!

Ciprian Marica, atacantul lui Schalke, s-a împăcat cu vedeta de televiziune Ilinca Vandici, de care se despărţise în urmă cu aproape un an.Ciprian Marica şi Ilinca Vandici formează din nou un cuplu şi au chiar planuri de nuntă, scrie gsp.ro. Cei doi s-au certat în toamna anului trecut, după o relaţie care începuse în octombrie 2009, atunci când fotbalistul evolua la Stuttgart.
După despărţirea de Ilinca Vandici, atacantul a început o relaţie cu o altă prezentatoare TV, Laura Teodoru, care n-a durat [...]

Îţi mai aduci aminte de "FRANKFURT" de la VACANŢA MARE? Uite cum ARATĂ el ACUM!

Iulian Ilinca a rămas în memoria telespectatorlor graţie rolului "Frankfurt" pe care l-a interpretat în show-ul trupei de comedie "Vacanţa Mare". Toată lumea şi-l aminteşte pentru celebra replică "Te sparg, să moară mama!".Iulian Ilinca a făcut parte, ani de zile, din trupa de comedie "vacanţa mare", alături de care a cunoscut succese după succese.

Actorul i-a dat viaţă personajului "Frankfurt", celebru pentru replica "Te sparg, să moară mama!". După ce show-ul celor de la "Vacanţa mare" s-a destrămat, Iulian Ilinca nu a [...]

EUROVISION 2017: Ilinca şi Alex Florea, câştigătorii Eurovision România, promit un show exploziv la Kiev

EUROVISION 2017: Ilinca şi Alex Florea, artiştii care vor reprezenta România la Eurovision Song Contest 2017, la Kiev, au declarat, pentru Agenţia de presă News.ro, după ce au câştigat selecţia naţională, duminică seară, prin votul publicului, că îşi doresc să prezinte un show exploziv în competiţia muzicală şi că se aşteaptă să simtă multă presiune în următoarea perioadă, căreia îi vor face faţă.

EUROVISION 2017: "Eu vizualizez ceva foarte exploziv, nu ştiu dacă neaparat la propriu, dar (râde, n.r.)” a spus Ilinca.

”Nu [...]

Celebritatea i-a adus doar concerte în cluburi

Alex Florea își mai dă o șansă la Eurovision, dar fără Ilinca

După intens aplaudata melodie ”Yodel It” de la ultima ediție Eurovision, mai nimic nu a concretizat viitorul duo-ului muzical ce a obținut pentru România locul 7, Ilinca și Alex Florea. Solistul își mai dă o șansă și participă din nou la preselecție, de acestă dată singur, scrie Libertatea. Cum celebritatea și concertele au dispărut imediat după cea de-a 62-a ediție a Eurovision, Ilinca s-a concentrat pe Bacalaureat și a intrat la facultate, iar Alex cântă prin cluburile din Constanța, ca invitat [...]

Ilinca Vandici

Ilinca Vandici şi-a arătat sânii

Ilinca Vandici a pozat în sânii goi, şi asta în ciuda faptului că nu vrea să pară porno şi nici nu are de gând să îşi expună intimitatea în presă. Deşi nu pare să aibă noroc la bărbaţi, Ilinca Vandici stârneşte ceva interes în momentul în care pozează goală. Vedeta a apărut într-o revistă pentru bărbaţi, unde şi-a schimbat stilul propriu, transformându-se într-o femeie fatală. Ea explică însă că, în ciuda tinereţii, a aspectului fizic şi statutului de divă, se simte [...]

Ilinca Vandici: "Adelina Pestriţu şi-a folosit divorţul pe post de rampă de lansare! Nu ştie decât să se dezbrace"

Ilinca Vandici o atatcă dur pe Adelina Pestriţu. Prezentatoarea TV e deranjată de faptul că unele femei din showbiz-ul autohton îşi creează o imagine vorbind doar despre viaţa personală. "Adelina Pestriţu şi-a folosit divorţul pe post de rampă de lansare în monden şi are abilitatea de a nu lăsa presa să se plictisească, o dată la două zile dă un subiect. Nu ştie decât să se dezbrace şi să facă scandal. Partea proastă este că adolescenţii nu prea îşi aleg modele [...]

Foto Libertatea.ro

Gafă vestimentară! Ilinca Vandici și Irina Nicolae, îmbrăcate aproape la fel la un eveniment monden

Ilinca Vandici și Irina Nicolae s-au indispus una pe cealaltă, marți, la gala Celebrity Awards " Aristocrat & Story.După ce s-au gândit cu ce să se îmbrace și s-au pregătit ore bune pentru celebrul eveniment, cele două vedete au avut neplăcuta surpriză să constate că au aceleași gusturi în materie de modă.
Atât fosta componentă a trupei ASIA, cât și prezentatoarea de la Antena 2 s-au făcut apariția pe covorul roșu îmbrăcate în rochii cu lungime medie, negre, din dantelă, mânecile fiind [...]

Foto: Click.ro

Ilinca Vandici, ofertată de Acasă TV

Ilinca Vandici a fost ofertată cu postul de prezentatoare al unei emisiuni ce va începe pe postul Acasă TV, dar negocierile au eşuat, astfel că vedeta va rămâne în continuare la Antena 2.
Potrivit ADPM, Ilinca nu poate pleca din trustul Intact întrucât are un contract ce implică zeci de mii de euro, iar din acest motiv a fost nevoită să refuze oferta postului Acasă TV.

Ea va rămâne la Antena 2, unde va avea o emisiune de prime time în weekend.

În noul [...]

Ilinca Vandici

Cancan TV se mută de la Kanal D pe Acasă TV: Andreea Mantea, înlocuită cu Ilinca Vandici

Ilinca Vandici şi Adrian Artene vor prezenta emisiunea CANCAN TV, însă nu la Kanal D, aşa cum ne-au obişnuit în sezonul trecut ci la Acasă TV, începând de luni, 17 septembrie, de la 22.00 la 00.30, din platoul special amenajat la Studiourile MediaPro din Buftea. Aceştia vor aduce telespectatorilor exclusivităţi mondene, premiere din showbiz-ul românesc şI cele mai picante amănunte din viaţa celebrităţilor. „Am primit cu mare încântare propunerea de a prezenta emsisiunea CANCAN TV împreună cu Adrian Artene, Acasă. Este [...]

Ilinca Vandici, sătulă să fie slabă! Află de ce vrea să se îngraşe!

Frumoasa prezentatoare de la Acasa TV îşi doreşte să iasă din rândul vedetelor care promovează imaginea de femeie super slabă.Astfel, Ilinca Vandici susţine că nu ar avea nimic împotrivă dacă ar reuşi să ia în greutate, ba mai mult, susţine că s-ar bucura mult să aibă măcar două kilograme în plus.„Dacă reuşesc să mă îngraş unu-două kilograme sunt extrem de fericită şi nu-mi doresc să scap de ele”, a povestit Ilinca Vandici pentru Pro TV Magazin. [...]

Ilinca Vandici: "Sunt adepta căsătoriei, dar n-am nevoie de un iubit ca să fiu fericită"

În prezent, Ilinca Vandici este singură şi disponibilă. Prezentatoarea tv spune că în viaţa personală nu a descoperit încă partenerul perfect, dar nu-şi pierde speranţa.Vandici se declară fericită şi împlinită şi fără iubit. "Deocamdată nu am un iubit, nu mă grăbesc, nu consider că am nevoie de un iubit pentru a fi fericită, împlinită, pentru a trăi în echilibru sau pentru a face zi de zi lucruri ce îmi aduc bucurie în suflet!", a declarat Ilinca Vandici pentru evz.ro.Fosta iubită a [...]

Ilinca Vandici şi-a schimbat coafura! Îţi place?

Ilinca Vandici a decis să îşi facă o schimbare de look, pe care să le-o arate apoi prietenilor ei virtuali.Aşa că s-a lăsat pe mâinile unui stilist care i-a lucrat părul exact aşa cum şi-a dorit ea.Astfel, Ilinca a ajuns să aibă bulce bogate şi o coafură cu mult volum, foarte apreciată în mediul virtual."Avem bucle in aceasta dimineata....Multumesc, Cristi! :)) O duminica frumoasa va doresc!!" a scris ea în dreptul imaginii în care apare cu noua coafură, pe Facebook. [...]

Ilinca Vandici, incredibil de sexy! A pozat fără lenjerie intimă, într-o revistă pentru bărbaţi

Ilinca Vandici a pozat recent pentru ultimul număr al revistei FHM.Prezentatoarea emisiunii CanCan TV, difuzată de luni până joi de la ora 22:00, pe Acasă TV, apare pe coperta respectivei publicaţii într-o postură care nu mai are nevoie de niciun comentariu.Cu un sutien minuscul şi o atitudine foarte senzuală, Ilinca îşi acoperă zonele intime cu mâinile, lăsând imaginaţia privitorului să decidă dacă poartă sau nu lenjerie intimă.Imaginea este alb negru, iar continuarea pictorialului poate fi văzută în paginile revistei pentru bărbaţi [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank