Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020 |
Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel ![]() Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...] James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran ![]() Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor. Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...] Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi! ![]() Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte. Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...] Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020 ![]() Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia. Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...] Radio KISS FM
[loto] ![]() |
Scandal pe zecimale Hotelul Ambasador, victima unei inspectii fiscale eronate?6,95 (din 169 voturi)![]()
![]() Orice persoana care are in proprietate o cladire aflata in Romania trebuie sa plateasca, anual, impozit pe cladire. In cazul in care o cladire se afla in proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate in partea din cladire aflata in proprietatea sa. In cazul in care nu se pot stabili partile individuale ale proprietarilor in comun, fiecare proprietar in comun datoreaza o parte egala din impozitul pentru cladirea respectiva. Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri. Este cunoscut faptul ca inspectia fiscala se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit, taxa, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat si pentru fiecare perioada supusa impozitarii. Anual, atat persoanele fizice, cat si cele juridice sunt obligate sa plateasca impozitul pe cladire catre bugetul local al orasului in care se afla amplasata cladirea. Cum sta situatia la Ambasador Societatea Ambasador Mamaia SRL, avand personalitate juridica, are ca obiect de activitate servicii hoteliere. Reprezentantii unitatii hoteliere sunt nemultumiti de modul in care s-a calculat impozitul aferent imobilului Hotel Ambasador, dar si modul in care a fost calculat impozitul pentru celelalte cladiri din patrimoniu, respectiv Complex magazine dotari Azur (Restaurant Briza Marii), pentru anii 2004, 2005 si 2006. Drept urmare, societatea Ambasador Mamaia a deschis o actiune in instanta impotriva Serviciului Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL), solicitand anularea dispozitiei emisa de SPITVBL, nr.R.B6565/10.02.2009, precum si admiterea contestatiei formulate de catre subscrisa impotriva Deciziei de impunere nr. B 168544/17.12.2008 emis de Consiliul Local Constanta " SPITVBL si desfiintarea partiala a acestuia prin care se constata obligatii suplimentare in valoare de 110.743 lei reprezentand impozit pe cladiri, majorari aferente si penalitati de intarziere aferente, ca fiind ilegala. Situatie delicata? In perioada 09.10.2008-17.12.2008, societatea Ambasador Mamaia SRL a facut obiectul unei inspectii fiscale, avand drept scop verificarea impozitelor si taxelor locale datorate de hotel Ambasador. Inspectia fiscala s-a finalizat prin intocmirea unui Raport de inspectie fiscala prin care au fost stabilite diferente de plata fata de bugetul local al Municipiului Constanta " Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanta in suma de 111.960 lei. In urma acestei inspectii fiscale, a fost emisa Decizia de impunere nr. B 168544/17.12.2008 de catre SPITVBL, pentru debitul de 111.960 lei, reprezentand impozit pe cladiri pentru perioada 2005-2008, in suma de 54.840 lei si majorari de intarziere pana la data de 17.12.2008, in suma de 55.903 lei; impozitul pe teren pentru perioada 2007-2008, in suma de 432 lei si majorari de intarziere pana la data de 17.12.2008, in suma de 34 lei, precum si taxa hoteliera aferenta anului 2008, in suma totala de 790 lei, majorari de intarziere pana la 17.12.2008, in suma de 56 lei. Din valoarea totala a fost scazuta suprasolvirea de 95 lei pentru taxa teren folosita aferenta perioadei 2007-2008. „Impotriva acestei decizii de impunere am formulat contestatie in termen legal, inregistrata sub nr. B 6556/01.09.2009. La contestatia formulata, SPITVBL a emis Dispozitia nr. R. B6565/10.02.2009 prin care au fost respinse in totalitate cererile subscrisei. Consideram Dispozitia nr. R. B6565/10.02.2009 prin care a fost respinsa contestatia subscrisei in ceea ce priveste impozitul pe cladiri pentru perioada 2005-2008, in suma de 54.840 lei si majorari de intarziere pana la 17.12.2008, in suma de 55.903 lei ca fiind ilegala, deoarece, in mod gresit, SPITVBL a interpretat si a aplicat prevederile legale. Astfel, urmarea controlului efectuat s-a considerat gresita aplicarea cotei de impozitare de 1,5% din valoarea imobilului prin raportare la declaratia fiscala proprie, organul fiscal aplicand o cota de 5% pentru perioada 2005-2006, deoarece noi aveam obligatia conform art.2 al Anexei privind Normele privind reevaluarea imobilizarilor corporale la HG NR. 1553/2003 sa reevaluam bunul detinut in regim de leasing. Totodata, in conformitate cu Legea Contabilitatii nr.82/1991 «imobilizarile corporale cuprind terenuri si constructii; instalatii tehnice si masini; alte instalatii, utilaje si mobilier; avansuri si imobilizari corporale in curs de executie», a declarat unul dintre reprezentantii societatii Ambasador Mamaia SRL, in dosarul de pe rolul Tribunalului Constanta. Cum se calculeaza impozitul pe cladiri? Intr-adevar, conform art.253 din Codul Fiscal, in cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozit, ce se stabileste prin hotarare a consiliului local si poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1%, inclusiv. Valoarea de inventar a cladirii este valoarea de intrare a cladirii in patrimoniu, inregistrata in contabilitatea proprietarului cladirii, conform prevederilor legale in vigoare. „Privind art.253 alin(6) din Codul Fiscal se au in vedere urmatoarele: in cazul cladirii care a fost reevaluata conform prevederilor legale in vigoare, valoarea de inventar a cladirii este valoarea inregistrata in contabilitatea proprietarului. Dupa reevaluare, daca in ultimii trei ani anteriori anului fiscal prin procesul verbal incheiat in urma sedintei Consiliului de Administratie s-a aprobat noua valoare a cladirii ca urmare a efectuarii reevaluarii si aceasta a fost inregistrata in contabilitate, impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite potrivit prevederilor pct.53 asupra valorii de inventar a cladirii”, a mai spus reprezentantul unitatii hoteliere. Reguli privind impozitarea hotelului Ambasador Hotelul Ambasador a fost dobandit in sensul prevederilor codului fiscal, de catre societatea Ambasador Mamaia SRL la data de 31 august 2004, data perfectarii contractului de vanzare-cumparare, moment la care acest bun a intrat in proprietatea societatii. „Conform normelor codului fiscal in vigoare in anul ianuarie 2004, aplicarea unei cote majorata pentru impozit se realiza pentru cladirile dobandite inainte de 1 ianuarie 1998 si care nu au fost reevaluate pana la acel moment. Avand in vedere ca societatea noastra nu se incadreaza in aceste prevederi (a dobandit cladirea la 31 august 2004), nu avea obligatia efectuarii reevaluarii. Prevederile legale intaresc aceasta regula prin faptul ca stabilesc ca, in cazul unei cladiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar, impozitul pe cladire se datoreaza de proprietar si nu de utilizator. Avand in vedere ca din 2000 si pana la data dobandirii in proprietate, 31 august 2004, subscrisa a beneficiat de contract de leasing nr.74/04.05.2000, obligatia de plata a impozitului ii apartine locatorului din contract de leasing, si anume societatea Mamaia SA”, a mai spus acelasi reprezentant al societatii, care a mai declarat ca: „Prin urmare, data de la care trebuie sa calculam cei 3 ani anteriori anului de referinta este 31 august 2004, si de la care a inceput sa curga obligatia de plata a impozitului. De la aceasta data va curge termenul de 3 ani, dupa care subscrisa trebuie sa efectueze reevaluarea cladirii, in cazul nostru el implinindu-se la data de 31 august 2007. Inauntrul acestui termen, se calculeaza si se aplica o cota de impozitare de 1% pana la 01.01.2007 si respectiv o cota de 1,5% in perioada de 01.01.2007 si pana la 31 august 2007, din valoarea de inventar, iar dupa trecerea lui, in conditiile in care nu s-a efectuat reevaluarea se calculeaza si se aplica o cota de impozitare majorata prin hotararea consiliului local, dar in conditiile prevederilor codului fiscal. Fata de aceste considerente, calcularea si aplicarea unei cote majorate de impozit de 5% pentru 2005, 2006 si 2007(august), deoarece societatea Ambasador Mamaia SRL nu a efectuat in perioada 2000-2006, nici o reevaluare, in conformitate cu prevederile art.253 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal”, marturiseste reprezentantul, sustinand in continuare un alt aspect mai important pentru cazul de fata. „Nelegalitatea deciziei si dispozitiei atacate o putem determina si prin raport de prevederile pct.52 din anexa la HG 44/2004 care stabilesc ca sunt considerate ca fiind reevaluate si cladirile la care s-au executat lucrari de reconstituire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, cu aprobarea Consiliului de Administratie. Desi organul de control, in cuprinsul Raportului de inspectie fiscala ca si in cuprinsul Dispozitiei pe care o atacam prin prezenta actiune, retine ca «in cursul anului 2005 a fost consemnata trecerea unor investitii in modificarea cladirilor de contul 231 «Investitii» incepand cu data de 01.01.2006, in conformitate cu prevederile pct.55 din HG. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, s-a considerat cladirea Hotel Ambasador ca fiind reevaluata», totusi aplica o cota de impozit majorata incepand cu acest an pana la finalul 2008", a explicat reprezentantul hotelului Ambasador. Lucrari de modernizare la hotelul Ambasador Tot cu privire la acest aspect, in cuprinsul raportului de inspectie fiscala se prevede ca in urma controlului s-a constatat ca au fost efectuate urmatoarele investitii. „Incepand cu perioada 1998-2002, s-au efectuat o serie de lucrari de modernizare la Hotel Ambasador. Mai tarziu, din anul 2003 s-au efectuat lucrari de modernizare la hotel Ambasador si Complex Magazine dotari Azur. Lucrarile de modernizare au continuat incepand cu anul 2004, 2005, 2006 si 2007 la Hotel Ambasador. Atfel, prin raportare la aceste constatari si la prevederile pct.55 din norme metodologice urmeaza a se constata ca in mod gresit s-a retinut de catre organul fiscal ca societatea Ambasador Mamaia SRL nu a efectuat in perioada 2000-2006 nicio reevaluare. De altfel aceste investitii au facut si obiectul declaratiilor de impunere aferente anilor mentionati mai sus precum si a impozitarii acestora”, a declarat reprezentantul unitatii hoteliere. Societatea Ambasador Mamaia SRL nu contesta doar modul de calcul al impozitului aferent imobilului hotel Ambasador, ci si modul in care a fost calculat impozitul pentru celelalte cladirii, Complex magazine dotari Azur (Restaurant Briza Marii), pentru anii 2004, 2005 si 2006. „Pentru fiecare din anii de mai sus, art.253, alin.2 din Codul Fiscal prevede ca prin hotararea consiliului local cota de impozit poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1%, inclusiv. Incalcand aceasta prevedere, SPITVBL stabileste o cota de impozitare de 1,5% prin Hotararea nr.208/30.05.2003, pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru 2005 si respectiv nr. 547/23.09.2005 pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru 2006. Astfel, obligatiile fiscale suplimentare stabilite in sarcina subscrisei prin Decizia de impunere nr. B 168544/17.12.2008 emisa de SPITVBL, trebuie calculata tinand seama ca aferent anilor 2004, 2005 si 2006 societatea trebuia sa achite cota de 1% pentru impozitul aferent cladirilor Complex magazine dotari Azur (Restaurant Briza Marii) si Hotel Ambasador (incepand cu 31.08.2004)”, a concluzionat reprezentantul societatii Ambasador Mamaia SRL. 15/12/2009, 12:00 - Prima Pagina ![]() Părerea ta contează Din aceeaşi categorie Spike Lee, primul cineast de culoare care va prezida juriul Festivalului de Film de la Cannes Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes l-au desemnat marţi pe Spike Lee în calitate de preşedinte al juriului ediţiei din 2020. Regizorul american va deveni astfel primul cineast de culoare ce va ocupa această funcţie, informează AFP. Deşi festivalul de pe Croazetă - cel mai mare din lume - a primit deja, în cadrul juriului său principal, artişti americani de culoare, precum regizoarea Ava DuVernay în 2018 şi actorul Will Smith în 2017, desemnarea unui cineast de culoare în fruntea [...] Oscar 2020: Netflix se ia din nou la trântă cu marile studiouri de film Clivajul dintre vechiul Hollywood şi noile medii de streaming este foarte vizibil şi în lista nominalizărilor la Oscar. Serviciul de streaming video Netflix Inc ameninţă să se impună în faţa studiourilor de la Hollywood tocmai în ceea ce era considerat fieful acestora - gala anuală de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc luna viitoare pe 9 februarie (dimineaţa zilei de 10 februarie în România) la Hollywood. Două filme produse de Netflix, thrillerul cu mafioţi "The Irishman" şi drama despre [...] Will Smith şi Martin Lawrence revoluţionează Miami Beach cu noul film din seria ''Bad Boys'' Will Smith, Martin Lawrence şi Nicky Jam au revoluţionat Miami Beach cu premiera noului film 'Bad Boys For Life', al treilea din această saga de acţiune, şi care va fi lansat vineri pe marile ecrane, relatează EFE. "Trebuia să ne întoarcem la Miami unde a început totul", a declarat Will Smith, care reia rolul lui Mike Lowrey. Alături de el era prezent Martin Lawrence, care îşi repetă personajul Marcus Burnett. Cei doi actori au fost întâmpinaţi de sute de fani care [...] Tânărul actor Harry Hains, în vârstă de 27 de ani, a murit săptămâna trecută pe 7 ianuarie, din motive care încă nu au fost făcute publice, potrivit ziarului spaniol La Vanguardia. Harry Hains era cunoscut pentru rolurile interpretate în seriale precum "American Horror Story" şi "The OA" şi era implicat în alte cinci proiecte ale căror lansări sunt programate în următorii doi ani. Mama tânărului, Jane Badler, este persoana care a anunţat trista veste pe Instagram şi care i-a adus un [...] Ei ne-au părăsit în 2019! An negru pentru scena românească Anul 2019 ne-a luat mai multe personalităţi ale scenei, alături de care am crescut, şi care au făcut roluri memorabile, în teatru şi film sau au lansat zeci de şlagăre. Tamara Buciuceanu avea probleme cardiace Tamara Buciuceanu a murit pe 15 octombrie la 90 de ani. Celebra actriţă fusese internată din data de 2 octombrie, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultima vreme starea ei de sănătate se agravase. Reprezentanţii spitalului au anunţat oficial decesul actriţei. „Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia [...] Scriitoarea britanică J.K. Rowling, în mijlocul unei controverse legate de persoanele transgender Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria ''Harry Potter'', se află în mijlocul unei controverse după ce a şi-a arătat joi sprijinul pentru o cercetătoare concediată după ce a scris pe Twitter că persoanele transgender nu îşi pot schimba sexul biologic, informează Press Association. Maya Forstater şi-a pierdut slujba în luna martie după ce a publicat pe Twitter mai multe mesaje împotriva propunerilor guvernamentale de a modifica Gender Recognition Act (Legea privind recunoaşterea genului) pentru a permite persoanelor transgender să [...] ![]() |
![]() De la mătură a ajuns pe scena Eurovision Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...] ![]() Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...] ![]() Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!» Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...] Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă ![]() Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...] ![]() De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...] Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie ![]() În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...] ![]() |
|
![]() Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...] ![]() Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...] ![]() Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...” Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...] | |||
![]() Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!” Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...] ![]() Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...] | |||
![]() Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...] | |||
![]() Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...] ![]() În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...] ![]() Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...] | |||
![]() Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...] ![]() Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...] ![]() Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...] ![]() În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...] ![]() Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...] | |||
![]() Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...] ![]() Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...] |