Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Gloria Estefan, recompensată cu medalia de aur pentru arte din partea guvernului spaniol

Gloria Estefan, vedeta pop americană de origine cubaneză care a cunoscut succesul în anii '1980, a fost recompensată luni de către guvernul spaniol pentru contribuţia sa deosebită în domeniul artelor, informează Reuters, citată de Agerpres. Însoţită de soţul său, Emilio, producător muzical, cântăreaţa a primit Medalia de Aur pentru merit în domeniul artelor din partea ministrului Culturii, Jose Guirao, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la opera Teatro Real din Madrid. Evenimentul a fost organizat în mod special pentru Estefan, care nu [...]

Se bat pentru un rol
Thalia

Războiul divelor: Jennifer Lopez şi Thalia se urăsc de moarte

Cele două artiste se luptă pentru a interpreta rolul Gloriei Estefan într-un musical pe Broadway. Rolul într-un musical care se află în pregătire pe scena de pe Broadway a născut un conflict la distanţă între Jennifer Lopez şi Thalia, cele două luptându-se pentru a o interpreta pe celebra cântăreaţă Gloria Estefan, 55 de ani. Jennifer Lopez, 43 de ani, e convinsă că rolul i se potriveşte şi că numele ei asigură succesul piesei, deoarece vedeta este foarte populară în SUA. De [...]

Ambasadorul SUA: Lăsaţi-i pe imigranţi să devină parte a noii Românii. Ajutaţi-i să fie musulmani şi români

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, îi îndeamnă pe români să îi primească cu inima deschisă pe refugiaţii musulmani, considerând că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, potrivit mediafax.ro. „Recent am primit un e-mail de la James Bond. Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că îşi iubeşte foarte mult ţara, România, şi că este [...]

Decizie definitivă a Tribunalului sportiv
Marian Iancu

Poli Timişoara urmează să joace în Liga II-a, patronul Iancu se lasă de fotbal

Tribunalul de la Lausanne a decis ca Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa să rămână retrogradate, după ce nu li s-a acordat licenţa pentru Liga I. Similar, FC Bihor, nu are dreptul să promoveze în primul eşalon, deşi a obţinut acest lucru pe cale sportivă. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a menţinut decizia Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor de fotbal de a nu acorda licenţa pentru Liga I cluburilor Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC [...]

Thalia este însărcinată cu al doilea copil

Cântăreaţa americană Thalia şi producătorul muzical Tommy Mottola au anunţat că familia lor se măreşte, binecunoscuta vedetă de telenovele fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil.Bebeluşul urmează să vină pe lume în vara acestui an. Thalia şi Mottola sunt căsătoriţi din anul 2000 şi au împreună o fetiţă, Sabrina Sakae, născută în anul 2007.
Mottola, fostul soţ al celebrei cântăreţe americane Mariah Carey, mai are doi copii, Michael şi Sarah, dintr-un mariaj anterior. Thalia este una dintre cele mai apreciate vedete din [...]

Regulamentul e doar pentru proşti
Protestele suporterilor Timişoarei

Soarta Timişoarei şi a Bistriţei va fi decisă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv

Răsturnări incredibile de situaţie la Comitetul Executiv al FRF. FC Timişoara şi Gloria Bistriţa rămân în continuare fără licenţe pentru Liga I şi, implicit, retrogradate, iar FC Bihor nu are nici acum drept de promovare. Deşi C.Ex. al FRF a votat iniţial ca ele să poată juca în primul eşalon şi fără licenţe, situaţia s-a răsturnat din nou şi s-a adoptat un amendament care le permite să meargă la TAS. „Azi s-a votat în Comitetul Executiv ca FC Timişoara, Gloria Bistriţa [...]

Gloria Florentina Melu

Vezi ce vedetă din Lala Band a devenit studentă la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius Constanţa s-a ales cu o nouă vedetă. Tânăra Gloria Florentina Melu, care face parte din trupa Lala-Ban, a intrat în anul I la facultatea de Arte. La sesiunea de admitere din septembrie, Gloria Florentina Melu, poreclită „Harry Potter” de colegii din Lala Band, a devenit studentă la Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului (Actorie) din cadrul Universităţii Ovidius, intrând la fără taxă. Gloria Florentina Melu a fost elevă a Colegiului Naţional de arte „Dinu Lipatti”, secţia muzică şi e [...]

Dosarul Transferurilor: Copos, Mihai Stoica, Borcea, fraţii Becali, Pădureanu, Gică Popescu şi Neţoiu, închisoare cu executare!

Patroni de echipe, impresari, manageri, dar şi un fost mare jucător de fotbal au fost condamnaţi astăzi la închisoare cu executare. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dat sentinţa în Dosarul „Transferurilor".

Primul verdict în Dosarul Transferurilor a venit puţin după ora 14.00: George Copos a primit 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Managerul Stelei, Mihai Stoica, a primit şi el 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, deşi iniţial se credea că faptele sale erau prescrise.Următorul condamnat a [...]

Albume ale lui Tony Bennett, The Temptations, Fleetwood Mac, incluse în Arhiva de înregistrări a SUA

Albume ale lui Tony Bennett, The Temptations şi Fleetwood Mac se numără printre cele 25 de materiale discografice care au fost înscrise în acest an în National Recording Registry, Arhiva de înregistrări a Congresului american, informează The Hollywood Reporter, citat de Mediafax. Acestora li se alătură înregistrări muzicale ale lui Harry Belafonte, Kenny Rogers, Yo-Yo Ma, Groucho Marx, Run-DMC, The Ink Spots, Bill Haley & His Comets, Kenny Rogers, Arlo Guthrie and Chic, a anunţat, miercuri, Arhiva de înregistrări a SUA. [...]

Sebastian Colţescu

Debut cu scandal în Liga I: arbitrii au decis rezultatele a jumătate din meciuri

Campionatul românesc de fotbal, oricum printre cele mai slabe din Europa, a debutat în forţă, cu nu mai puţin de patru meciuri din şapte decise prin erori de arbitraj. Arbitrii români au fost din nou în centrul atenţiei în partidele din prima etapă a sezonului Ligii I. Potrivit conducătorilor de club şi presei de specialitate, rezultatele meciurilor Pandurii Târgu Jiu - Unirea Urziceni, Universitatea Craiova - CFR Cluj şi FC Timişoara - Gloria Bistriţa au fost influenţate de erorile de arbitraj. [...]

Oana Roman s-a combinat în club cu Szukala!

Lukasz Szukala, fotbalist la Gloria Bistriţa, a avut parte de o seară fierbinte în Capitală, distrându-se pe cinste vinerea trecută cu fiica fostului premier. Aflat în Bucureşti pentru câteva zile înainte de plecarea spre Germania, neamţul de origine poloneză s-a gândit că nu ar fi rău să testeze un pic cluburile din Capitală. Astfel, vineri seară, Szukala a descins în Princess Club. Până aici, nimic spectaculos, doar că, surpriză, Lukasz era însoţit de Oana Roman. Fotbalistul Bistriţei, aflat sub contract cu [...]

Siena - despre gloria de altădată a oraşelor din Toscana

Cum apar primele raze de soare, Piazza del Campo din centrul Siennei în Toscana, se umple de lume. Aidoma unor reptile care au nevoie de soarele primăvăratic ca să se trezească la viaţă, sute de oameni caută soarele tonic de primăvară în centrul oraşului. Unii protejaţi de ochelari, cu fulare de caşmir în jurul gâtului îşi sorb simandicos cafeaua, alţii mai puţin formali, se tolănesc pe pavajul de cărămidă roşie adulmecând aerul binecuvântat al Toscanei. Piazza del Campo este una dintre [...]

Ilie Stan va fi noul antrenor al Stelei

La Steaua, în ultimii ani se repetă acelaşi scenariu, dar cu actori diferiţi. Tehnicianul israelian Ronny Levy a plecat de pe banca "roş-albaştrilor" înainte ca lumea să înceapă măcar să se gândească la paltoane. Noul "salvator" al Stelei va fi, cel mai probabil, Ilie Stan. În virtutea obişnuinţei, nici nu a fost numit oficial şi lumea se întreabă deja cât va rezista sub comanda lui Becali.Steaua schimbă din nou antrenorul, după al doilea semieşec din Europa League. Israelianul Ronny Levy va [...]

Farul, singura echipă din Constanţa înfrântă

Săgeata a spulberat Gloria Buzău, Callatis este suspectată de blat

Puţinii spectatori buzoieni prezenţi sâmbătă în tribunele stadionului din Crîng să urmărescă la lucru echipa favorită Gloria în duelul cu una dintre pretedentele la promovare, Săgeata Năvodari, vor fi nevoiţi să meargă la babe pentru a le descânta de sperietură, este prezentarea plastică a celor de la liga2.ro. Asta deoarece prestaţia gazdelor a fost una jalnică şi asupra căreia au planat multe suspiciuni la final tabela de marcaj indicând un neverosimil 4-0 în favoarea formaţiei dobrogene, susţine sursa menţionată, potrivit căreia [...]

Îl mai ştii pe Arsenie, ex O-Zone? A câştigat un concurs important în America Latină

Arsenium a câștigat trofeul celui mai important concurs din America Latină - Vina del Mar, la categoria cel mai bun interpret. La acest festival, participă anual artiști talentați din întreaga lume.Show-ul a ajuns la cea de-a 55-a ediție și a fost urmărit de zeci de milioane de oameni în America Latină. De-a lungul timpului au participat la Vina del Mar nume importante ale muzicii internaționale precum: Gloria Gaynor, Elton John, Jonas Brothers, Daddy Yankee, Romeo Santos, Gloria Trevi, Wisin & Yandel [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank