Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Tenorul Costel Busuioc a picat din nou BAC-ul. A luat nota 1,50 la ROMÂNĂ!

Tenorul român Costel Busuioc a picat şi de această dată examenul de bacalaureat. Acesta a susţinut cea de-a doua sesiune a bacalaureatului în cadrul Liceului I.N. Roman, ca elev al Seminarului Teologic, obţinând următoarele note: Limba şi Literatura Română - 1,50, Istorie - 6,65 şi Geografie - 5,10. Reamintim faptul că la prima sesiune a examenului de maturitate a avut note asemănătoare cu cele înregistrate acum. Nici atunci Busuioc nu a reuşit să convingă comisia să-l treacă la Română, acesta fiind [...]

Tenorul Costel Busuioc a picat Bacalaureatul cu 1.20 la Limba Română

Tenorul Costel Busuioc, care a devenit celebru pentru că a câştigat un concurs muzical în Spania, a picat examentul de Bacalaureat pe care l-a dat la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria" din Constanţa.El a obţinut doar 1.20, în timp ce la Istorie a luat 4,20, iar la Geografie 5,10. [...]

Narcis Ianău e bun la Geografie, dar slăbuţ la Istorie. A luat Bac-ul cu 8,31

Puştiul care a impresionat cu vocea sa la "Românii au talent", Narcis Ianău, s-a descurcat onorabil la examenul de Bacalaureat. Tânărul, care a absolvit Colegiul Naţional de Artă "George Apostu" din Bacău, a obţinut media 8,31 în urma evaluării de la Bac.

Liceele din judeţul Bacău sunt printre instituţiile de învăţământ care au cea mai mare rată de promovare la această ediţie de Bacalaureat. La Colegiul de Artă "George Apostu", nu mai puţin de 86,31% dintre elevi au luat examenul, printre care [...]

Margherita a picat din nou Bacalaureatul!

Margherita din Clejani, fata lui Ioniţă şi a Vioricăi, a picat exemenul de Bacalaureat ea aflându-se la a doua încercare de a îl promova.
Tânăra de 19 ani a obţinut 6.4 la Limba şi Literatura Română, 5.2 la Istorie şi 6.35 la Geografie. Media finală a fost 5.98, la doar 2 sutimi de nota minimă de promovare.

Anul trecut, Margherita a ratat sesiunea examenelor, din cauză ca a aţipit în toiul probei.

Se pare că fata Vioricăi nu a putut să se concentreze îndeajuns [...]

Mădălina Pamfile a luat Bacalaureatul. Vezi notele asistentei păcătoase

Mădălina Pamfile a scăpat de emoţii. Asistenta lui Capatos a aflat, în final, ce note a luat la examenul de Bacalaureat. 61,03% % dintre elevii din Capitală nu au promovat examenul de Bacalaureat.

Mădălina Pamfile se poate declara fericită, deoarece a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. Bruneta, absolventă a liceului privat din Bucureşti Constantin Angelescu, a obţinut media generală de 7.66, scrie libertatea.ro.

Mădălina Pamfile a reuşit să ia nota 7.10 la proba scrisă de limba română, 7.10 la proba scrisă la [...]

Aveaţi alte pretenţii?

Sânziana e Buruiană la geografie: s-a sărutat pătimaş cu Simona Traşcă în jungla din deltă

Sânziana Buruiană, Simona Traşcă şi Andreea Tonciu formează o echipă indestructibilă. Cele trei sunt cele mai bune prietene, îşi petrec cea mai mare parte a timpului împreună şi muncesc împreună. De curând, cele două au obţinut un proiect mult visat, şi anume emisiunea „Fete Bune”, difuzată de Prima TV, în cadrul căreia se prezintă evenimentele, peripeţiile din viaţa celor trei. Fetele nu ezită, ori de câte ori au ocazia, să se fotografieze în diferite ipostaze, mai mult sau mai puţin obişnuite. [...]

Concurs

Titularizare pe post, cu subiecte naţionale

Aproape 1.500 de candidaţi constănţeni vor susţine joi, 2 august, concurs pentru ocuparea posturilor vacante în învăţământul preuniversitar constănţean " examenul de titularizare pe post şi în sistem. Examenul se va susţine în 94 de centre de concurs, cu subiecte formulate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Potrivit datelor furnizate de I.S.J. Constanţa, la examen s-au înscris 1.473 de candidaţi, 117 absolvenţi de anul acesta, 1.356 din anii anteriori, în condiţiile în care cei mai mulţi concurează pentru posturi de [...]

Andreea Tonciu SE VA VOPSI BLONDĂ, dacă pierde un pariu!

Focoasa Andreea Tonciu, care e recunoscută pentru conservatorismul ei pentru culoarea părului, ar putea ajunge să se vopsească... blondă! Modelul a pus pariu şi se va supune consecinţelor în cazul în care va pierde.Andreea Tonciu a mers vineri în platoul emisiunii "Happy Hour" pentru a pune la cale un nou pariu cu Maruţă pentru săptămâna viitoare, de data aceasta ea urmând să răspundă la întrebări din biologie. Ea a acceptat noul "târg" şi a promis că se va face blondă în [...]

Costel Busuioc: «Sunt un erou că m-am dus la BAC!»

Tenorul Costel Busuioc, care a devenit celebru pentru că a câştigat un concurs muzical în Spania, a picat examentul de Bacalaureat pe care l-a dat la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria" din Constanţa.
Cu toate acestea artistul se consideră un erou că a participat la examenul maturităţii.

Busuioc recunoaşte că nu a fost pregătit, deşi a făcut meditaţii. "Eu zic că a fost un act de curaj să mă duc să dau BAC-ul, având în vedere clasa socială din care vin. Sunt [...]

Adelina Pestrițu

Limba română, duşmanul de moarte al vedetelor care au picat BAC-ul

Luni a început prima sesiune de Bacalaureat din acest an, iar emoţiile absolvenţilor de liceu au atins cote maxime. Și vedetele noastre au trecut prin aceleași emoții, cu ani în urmă. Emoțiile nu au fost, pentru unii dintre ei, constructive, ba, din contră. Au fost nevoiți să revină și în sesiunea din toamnă sau, mai rău, anul sau anii următori. Culmea, disciplina care le-a făcut probleme a fost...limba română. Deschidem lista „picaților“ cu frumoasa Adelina Pestrițu. În 2006, ea a obținut, [...]

Vai, ce ruşine! Îl vezi zilnic la TV, dar aşa gafă nu a mai făcut! Oana Roman l-a pus la punct!

Oana Roman i-a dat o lecţie moderatorului Rareş Bogdan. După ce moderatorul de la Realitatea TV a făcut o gafă colosală pe post, spunând că premierul Victor Ponta şi-a petrecut ultima lună într-o "ţară arabă", făcând referire la Turcia, locul unde primul ministru a fost operat la genunchi, Oana Roman i-a ţinut o scurtă lecţie de... geografie."Astăzi am deschis televizorul. Ajung din greșeală pe un post unde un domn moderator la un post de știri afirmă, citez: " în lumea arabă [...]

Ea e românca desemnată Miss Tourism Europa 2012!

Cristina Roventa, reprezentanta României la concursul Miss Tourism World 2012, care s-a desfăşurat duminică seară, în Thailanda, a primit titlul de Miss Tourism Europe 2012, fiind considerată cea mai frumoasă concurentă din Europa.

Finala Miss Tourism World 2012 a avut loc pe scena teatrului Siam Niamit din Bangkok, spaţiu care figurează în Cartea Recordurilor ca având cea mai mare scenă din lume.

În urma competiţiei internaţionale de frumuseţe Miss Tourism World 2012, desfăşurată în perioada 30 noiembrie - 17 decembrie, Tatyana Maksimova, din [...]

Pentru doritori, oferim şi meditaţii

„Atitudinea” vă trece Bac-ul: iată cum ar putea suna subiectele din toamnă

Zeci de mii de absolvenţi ai claselor a 12-a au picat Bacalaureatul, sesiunea aceasta fiind recunoscută drept cea mai slabă din ultimii 20 ani. Pentru că sunt demni de...milă, unele persoane mai inventive, cei drept, le-au sărit în ajutor şi le oferă subiectele din toamnă, în speranţa că, poate vor reuşi să treacă cu bine şi de acest pas. Ce-i drept, la aceste subiecte chiar nu au cum să nu le găsească rezolvare.

Subiectul I (Limba şi Literatura Română)
Se dă textul: [...]

Bianca a fost desemnată MISS WORLD ROMÂNIA 2014!

Timişoreanca Bianca Fanu, viitor medic, este cea mai frumoasă româncă din lume, ea urmeînd să ne reprezinte ţara în cea mai importantă competiţie internaţională de frumuseţe, Miss World 2014.

Bianca a câştigat coroana şi titlul de cea mai frumoasă româncă din lume la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul competiţiei naţionale Miss World România 2014, organizată într-un club din capitală.

Conform noului regulament Miss World, o candidată este desemnată oficial că reprezentanta a unei ţări, doar în urmă aprobării candidaturii ei de către Organizaţia [...]

Gigi şi Mitică se fac zdrenţe, dar nu se jignesc, iar Loredana caută Volga la Chişinău
Marian Vanghelie

Perlele vedetelor din România, de la prostie, la umor în formă pură

Şi vedetele sunt oameni şi greşesc. Chiar mult şi des, şi mai ales în exprimare. Am cules câteva citate memorabile ale politicienilor, ale unor sportivi cunoscuţi, dar şi a unor artişti din lumea muzicii, care nu de puţine ori s-au făcut de râsul tuturor.

Cu perlele social-democratului Marian Vanghelie, ne-am obişnuit, omul e deja bun de patrimoniu naţional. Însă, cine citeşte fraza de mai jos şi nu ştie că este rostită din guriţa lui Vanghelie, ar spune că a aparţine unui [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank