Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Ovi este din nou jurat în Elveţia pentru Eurovision

Solistul are multe planuri legate de Eurovision. Ovidiu Cernăuţeanu (45 de ani), alias Ovi Jacobsen, a fost invitat să fie jurat în Elveţia la preselecţiile pieselor pentru Eurovision. „Invitaţie de a participa în Juriul Profesional pentru a contribui la intrarea Elveţiei la Eurovision 2020 - Am dori să vă invităm să faceţi din nou parte din juriul nostru profesional în acest an”, aşa suna invitaţia primită de Ovi. „Aceasta e o recunoaştere plăcută a activităţii mele la Eurovision şi sunt onorat [...]

Ovi

Ovi s-a răzgândit şi participă din nou la Eurovision. La anu’...

După ce anul trecut a obţinut locul 12 la Eurovision pentru România, alături de Paula Seling, Ovi afirma că nu va mai participa la o altă ediţie a binecunoscutului concurs. Cu toate acestea, artistul pare că s-a răzgândit şi vrea să revină pe scena celui mai popular destival european. Ce-i drept, nu anul acesta, ci la ediţia Eurovision din 2016. Înscrierile pentru Preselecţia Naţională Eurovision 2015 s-au încheiat duminică seară. Pe 12 februarie vor fi anunţate cele 12 melodii care vor [...]

Eurovision 2015 România. Finala Selecţiei Naţionale va avea loc la Craiova

Înscrierile pentru Eurovision 2015 România au început, iar cei care vor să se înscrie în Selecţia Naţională mai au doar şapte zile la dispoziţie.

Artiştii care vor să se înscrie la Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2015 România mai pot trimite piesele până pe data de 8 februarie. Melodiile pot fi trimise prin poştă sau depuse direct la Registratura TVR (din Calea Dorobanţilor, numărul 191, sector 1, Bucureşti), pe suport CD, cu menţiunea "Pentru Selecţia Naţională Eurovision 2015" înscrisă pe plic, sau [...]

Eurovision 2016. Ucraina a câştigat marea finală

Eurovision 2016. Marea finală a concursului Eurovision, competiţie de la care ţara noastră a fost exlcusă din cauza unor datorii, a fost câştigată de Ucraina.

Eurovision 2016. Jamala, cea care a câştigat marea finală, este o cântăreaţă de origine tătară şi a interpretat piesa "1944.Cântecul ”1944” are o mare încărcătură politică şi nu este o piesă ”tipică” pentru concursul Eurovision - versurile sale conţin referiri la Stalin, Peninsula Crimeea şi acuzaţii de epurare etnică. [...]

Prima semifinală Eurovision 2017. Ce țări s-au calificat în finala din 13 mai

Prima semifinală Eurovision 2017. În urma voturilor, 10 țări merg în finala din 13 mai din cele 18 câte au fost prezente în prima semifinală. Marți, 9 mai 2017, a avut loc prima semifinală Eurovision 2017, de la Kiev, Ucraina. Au urcat pe scenă reprezentanții din 18 țări, însă doar 10 au mers mai departe, în finală. Astfel, țările calificate în finala Eurovision 2017 din 13 mai sunt: Moldova, Azerbadjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru și Belgia. De menționat [...]

Paula Seling colaborează cu câştigătorul Eurovision 2009

Paula Seling va cânta în duet cu Alexander Rybak, câştigătorul Eurovision 2009. Ea l-a cunoscut pe Alex la Oslo, în 2010, când a participat alături de Ovi la Eurovision, iar el era invitat special. Prima lor piesă împreună, "I'll Show You", a fost cântată la emisiunea lui Dan Bittman. [...]

Transsexualul Naomi se bate să reprezinte România la Eurovision!

Naomi, transsexualul al cărui nume real este Florin Moldfoveanu, vrea să reprezinte România la concursul Eurovision, care va avea loc anul acesta în Suedia.Potrivit site-ului agentiadepresamondena.com, transsexualul Naomi s-a înscris în cursa pentru Eurovision cu nici mai mult nici mai puţin de patru piese.Selecţia Naţională Eurovision va avea loc luna viitoare, iar Naomi speră din tot sufletul să ajungă să-şi reprezinte ţara la finala din Suedia, din luna mai.Dacă va câştiga Selecţia Naţională, Naomi ar putea deveni cel de-al doilea transsexual [...]

Mihai Trăistariu va concura la Eurovision 2019 pentru Belarus

Mihai Trăistariu s-a retras de la Eurovision România, însă pasiunea lui pentru acest concurs nu poate fi îngrădită, așa că, artistul a hotărât să se înscrie la Selecția Națională Eurovision 2019, Belarus.

MIhai Trăistariu este foarte fericit că i s-a mai oferit o șansă să interpreteze piesa «Baya» la Selecția Națională pentru Belarus. „Fostul participant român la Eurovision va participa la procesul național de selecție a Eurovision 2019 pentru Belarus, cu piesa ‘Baya'”, este anunțul de pe site-ul oficial, eurovoix.com.

Mihai Trăistariu a [...]

Iubita lui David de Gea, portarul lui Manchester United, va reprezenta Spania la Eurovision

Edurne Garcia Almagro e reprezentanta Spaniei la ediția din acest an a Eurovision. Cîntăreața de muzică pop este de câțiva ani într-o relație cu David de Gea, portarul lui Manchester United. Jucătorul a fost foarte entuziasmat la aflarea veștii și a felicitat-o pe twitter: „Nu am fi putut avea o reprezentantă mai bună la Eurovision. Foarte mândru de tine, Edurne!”, a scris jucătorul, potrivit ligasexy.gsp.ro. [...]

Robert Turcescu participă la Eurovision 2015

Robert Turcescu revine în muzică. La câteva luni după s-a retras din presă, după ce a mărturisit că a fost ofiţer acoperit, el îşi urmează visul în muzică şi a trimis o piesă pentru Eurovision 2015.

Potrivit iasiclick.ro, Jurnalistul Robert Turcescu participă, din nou, la Eurovision. După ce, în anul 2013, a intrat în finala naţională, dar a pierdut în faţa lui Cezar Ouatu, Turcescu îşi încearcă din nou norocul la prestigiosul concurs şi s-a înscris cu o melodie la Eurovision 2015.

Duminică [...]

Mihai Trăistariu: "Dacă participă Inna la Eurovision, nu particip eu"

Cântăreţul Mihai Trăistariu a recunoscut că orgoliul său a stat la baza deciziei de a nu participa la Eurovision în acest an.Fiind singurul artist care a obţinut una dintre cele mai bune clasări ale României la Eurovision, Mihai Trăistariu s-a simţit jignit când nu a fost el cel căruia i s-a propus să participe şi anul acesta."Am fost foarte afectat când am aflat că Dan Manoliu (coordonatorul selecţiei - n.r.) a sunat-o pe Inna să-i propună să reprezinte România. M-a deranjat [...]

Costi Ioniță, la Eurovision: "Nu mă așteptam. Așa a vrut Dumnezeu!"

Compozitorul Costi Ioniță nu a vrut să mai participe la Eurovision și recunoaște că a fost surprins când a văzut că melodia compusă de el, "Zaleilah", a câștigat selecța națională.„După experienţele din anii trecuţi, eu nu mai voiam să particip la Eurovision, nu mai voiam să aud de concursuri cu jurii. Mă resemnasem. Cei de la Mandinga m-au sunat şi mi-au spus de preselecţie, eu nici măcar nu eram în ţară. Ei şi-au dorit foarte mult să participe, aşa că mi-am [...]

Cine e blonda sexy care reprezintă Moldova la Eurovision 2016

România nu mai merge la Eurovision, însă moldovenii de peste Prut sunt reprezentați de o blondă sexy de origine rusă! Lidia Isac, reprezentanta Moldovei la Eurovision a avut luni, 2 mai, prima repetiţie pe scena Globe Arena de la Stockholm.

Românii nu mai văd anul acesta la tv competiția Eurovision, dar îi pot ține pumnii strânși reprezentantei Republicii Moldova.

Lidia Isac are 23 de ani și este născută în Rusia, pe 27 martie 1993, în Saint Petersburg. Anul acesta, ea va reprezenta Republica [...]

Regizorul David Dobkin va regiza comedia "Eurovision" pentru Netflix

Regizorul David Dobkin ("Wedding Crashers") va regiza pentru Netflix comedia "Eurovision", cu Will Ferrell în rolul principal, conform unei informaţii publicate de TheWrap. Will Ferrell semnează scenariul acestei comedii alături de Andrew Steele. Acţiunea va parodia concursul Eurovision. Concursul Eurovision, ajuns la cea de-a 64-a ediţie, se va desfăşura în acest an la Tel Aviv, în Israel.

David Dobkin a mai avut o scurtă colaborare cu Will Farrell care a avut o apariţie cameo în "Wedding Crashers". El a mai regizat câteva [...]

Reprezentanta Croației la Eurovision 2018 este acuzată că a plagiat o piesă românească

Nu ar fi Eurovision fără o controversă legată de plagiat. Anul acesta reprezentanta Croației la Eurovision 2018 este acuzată că a plagiat o piesă românească " Ceea ce iubim a lui Guez, scrie Metro, citat de Libertatea. Pe 13 februarie artista croată Franka a fost desemnată să reprezinte Croația la Eurovision 2018 cu melofia Crazy. Pe 7 martie melodia a fost lansată oficial pe canalul de Youtube al Eurovision iar atunci s-a aflat că linia melodică seamănă foarte mult cu cea [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank