Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Show

O vară plină cu fotbal mare pentru echipele româneşti

Vom avea amicale cu echipe de top, Supercupa României, derby-uri în Liga 1, meciuri în preliminariile şi poate chiar în grupele Ligii şi Europa League, debutul României în preliminariile Mondialului. Nu doar Campionatul European e urmărit cu interes de publicul din România. Începând de la finalul acestei săptămâni, echipele de club din Liga 1 încep seria meciurilor amicale. Cum pe lista adversarilor sînt echipe cu nume în Europa, precum Anderlecht, Sparta Praga, Galatasaray, Barcelona, acestea au o miză mult mai mare [...]

Gaz Metan s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după 5-4 la loviturile de departajare cu Mainz

Echipa Gaz Metan Mediaş s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 5-4 (1-1, 0-1) la loviturile de departajare, formaţia germană FSV Mainz, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei. Nemţii au deschis scorul prin Risse, în minutul 31, Gaz Metan reuşind egalarea prin Bawab, în minutul 61. Alex Munteanu s-a accidentat şi nu a mai putut continua jocul în minutul 110, iar Gaz Metan Mediaş a jucat cu un [...]

CLASAMENT

România are 35 de companii din cele mai mari 500 din Europa Centrală

România este prezentă cu 35 de companii în topul celor mai mari 500 din Europa Centrală după cifra de afaceri raportată anul trecut realizat de Deloitte, mai puţine decât în clasamentul din 2012. Totodată, în două topuri separate ale celor mai mari 50 de bănci şi companii de asigurări din regiune, România se regăseşte cu 6, respectiv 4 prezenţe. În ultimii doi ani, prezenţa României în topul celor mai mari 500 din regine s-a redus, de la 38 de companii în [...]

Cristian Borcea

Borcea îl anunţă pe Ciubotariu, dar îl aşteaptă pe Andone

Acţionarul dinamovist Cristian Borcea a declarat, luni, la reunirea lotului echipei Dinamo, că antrenorul formaţiei bucureştene este Liviu Ciobotariu, care se poate afla în această funcţie ca interimar sau definitiv, însă a precizat că a discutat cu Ioan Andone şi îl aşteaptă totuşi pe acesta. „Le-am spus jucătorilor că sunt cei mai buni, că îi aşteaptă un an greu, trebuie să se pregătească cât mai bine, că primul obiectiv este intrarea în Liga Europa şi că trebuie să asculte de antrenor. [...]

ÎNGRIJORARE

Al-Qaida planifică atentate împotriva trenurilor de mare vitează din Europa

Reţeaua extremistă Al-Qaida planifică atentate împotriva unor trenuri de mare viteză din toată Europa, afirmă luni cotidianul german Bild, citând surse apropiate serviciilor secrete. Potrivit cotidianului german, aceste atentate ar putea lua forma unor acte de sabotaj pe căile ferate, în tunele, precum şi bombe în trenuri. Potrivit Bild, informaţia privind planificarea unor astfel de atentate provine de la Agenţia Naţională de Securitate (NSA), care a interceptat o convorbire telefonică, în urmă cu câteva săptămâni, între oficiali de rang înalt ai [...]

Fabulos
Gigi Becali

Gigi vrea doar Steaua în Europa

Gigi Becali explică de ce nu poate niciodată să ţină cu Dinamo sau Rapid. Chiar şi cu finul Borcea are probleme, însă nu poate să pună Steaua înaintea altei echipe. „Vreau numai Steaua să se califice în Europa League. Îmi pare rău pentru finul, dar eu nu pot să ţin cu Dinamo sau cu Rapid. Niciodată. În cupele europene zic că ţin cu Dinamo, cu finul, dar nu pot. Creierul nu poate să-mi controleze inima. Inima e mai puternică decât creierul [...]

Optimişti

Veste excelentă primită de Steaua de la Trnava

Steaua a primit o veste surprinzător de bună de la Trnava, locul unde va merge joi să obţină calificarea în play-off-ul din Europa League. Adversara roş-albaştrilor a pierdut pe teren propriu în campionatul slovac, 0-1 cu Slovan Bratislava. După 3 etape, Spartak stă dezastruos în clasament, ocupând poziţia a 10-a, antepenultima, cu doar două puncte după 3 etape şi doar un gol înscris. Mai mult, deşi are 6 jocuri oficiale în această vară, vicecampioana Slovaciei a bătut doar două echipe. A [...]

CFR Cluj şi Unirea Urziceni în LC, Steaua, FC Vaslui, FC Timişoara şi Dinamo în Liga Europa

CFR Cluj, campioana României, şi Unirea Urziceni, ocupanta locului 2, vor evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor, în timp ce formaţiile FC Vaslui, Steaua, FC Timişoara şi Dinamo vor fi reprezentantele Ligii I în Liga Europa. CFR Cluj va juca în grupele Ligii Campionilor, în timp ce Unirea Urziceni va evolua în turul trei preliminar al principalei competiţii europene intercluburi. FC Vaslui, care pe lângă locul 3 în campionat este şi finalistă a Cupei României (unde va întâlni campioana CFR [...]

Foto Cancan.ro

O nemţoaica e cea mai tare în decolteu din Europa! Are sânii de 20 kg

Are o talie XS, dar un bust XXL. Un model din Hamburg se laudă că are cei mai mari sâni de pe bătranul continent, fiecare dintre aceştia cântărind câte zece kilograme. Nemţoaica, însa, îi vrea şi mai mari, motiv pentru care anul acesta îşi va face noi implanturi cu silicon.Beshine este o blondă de 28 de ani din Hamburg care este cunoscută şi sub numele de "Doamna Pepeni". Pe bună dreptate, fiindcă tânăra are cel mai mare bust din Europa. Sânii [...]

România are trei echipe calificate în grupele Ligii Europa: Steaua, Rapid şi FC Vaslui

Echipele Steaua Bucureşti, FC Vaslui şi Rapid au obţinut calificarea în grupele Ligii Europa, iar Dinamo şi Gaz Metan Mediaş au ratat prezenţa în această fază a competiţiei, în urma rezultatelor înregistrate, joi, în manşa secundă a play-off-uluiFormaţia Steaua Bucureşti a fost prima echipă din cele cinci angrenate în play-off-ul Ligii Europa care a obţinut calificarea în grupe, în urma remizei, scor 1-1 (0-0), din meciul cu ŢSKA Sofia, din deplasare, după ce în tur românii se impuseseră cu 2-0. În [...]

Să înceapă ziua c-un plin
Daniel Buzdugan

Buzdugan, trezit de gaiţele de cameriste care voiau să-i umple minibarul la 8 dimineaţa

Aflat pe litoral weekend-ul trecut, pentru a onora invitaţia edilului Valentin Vrabie, de a participa şi a prezenta concertul dedicat localnicilor cu ocazia zilelor localităţii Peştera, Daniel Buzdugan a avut o experienţă un pic cam neplăcută la hotelul Europa, unde a fost cazat. El s-a plăns că angajatele unităţii de cazare l-au trezit din somn dis de dimineaţă. „Hotel Europa -Eforie Sud. Ora 8 dimineaţa, sâmbăta când tot omul, turistul, cetăţeanul venit la mare vrea să se odihnească... Exact atunci 2 [...]

Liviu Dragnea (sursa foto: turnucustiri.ro)

Liviu Dragnea: Am fost în Brazilia, unde merg de 9 ani

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că a fost în concediu în Brazilia, dar şi „în Europa şi în ţară”, potrivit mediafax.ro. Întrebat dacă a fost în concediu în Brazilia, Liviu Dragnea a spus: „Am fost şi în Brazilia. Am auzit că a fost o problemă naţională. Am fost unde merg de nouă ani”. Liderul PSD a mai spus că a fost în concediu şi „în Europa, şi în ţară”. El a adăugat că nu are nici [...]

Veste-ȘOC din showbiz: Moni s-a despărțit de chinezul Mr. Pink

Prezentă la un eveniment monden, Monica Gabor a dezvăluit că planurile ei de viitor includ călătorii, dar nu în America. "Am să mai stau câteva săptămâni în Europa, nu doar în România, intenţionez să călătoresc cu managerul meu pentru mai multe proiecte. A rămas acelaşi manager (N.Red. Matei Miko, fostul naş al ei şi al lui Irinel Columbeanu), sunt foarte fidelă persoanelor care m-au ajutat în viaţă. Este vorba despre mai multe prezentări de modă în Europa", a declarat Monica Gabor [...]

Diego Maradon

Maradona are oferte din Europa

Walter Soriano, impresarul fostului selecţioner al Argentinei, Diego Maradona, a declarat că tehnicianul ar fi încântat de un angajament cu gruparea engleză Aston Villa, rămasă fără antrenor de o săptămână. „Cred că Diego ar fi foarte deschis ideii de a merge în Anglia şi a antrena echipa Aston Villa. Este foarte atras de fotbalul englez şi de modul de viaţă din ţara voastră şi ştiu că ar dori să se mute acolo. Iubeşte Anglia de provincie şi respectul respectul vostru pentru [...]

FMI avertizează: Europa ar putea să se prăbuşească în 2 săptămâni

Europa ar putea să se prăbuşească în 2 săptămâni, a declarat consilierul FMI Robert Shapiro. Măsurile de austeritate suportate de români ar putea să se dovedeasă inutile în faţa tăvălugului unei crize de o magnitudine greu de imaginat. „Cred că în două-trei săptămâni vom avea o prăbuşire a datoriei suverane. Vorbim despre cele mai mari bănci din lume, din Germania, din Franţa. Va ajunge în Regatul Unit, parţial şi din cauza problemei datoriei suverane a Irlandei, se va întinde peste tot [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank