Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Dinu Gheorghe şi George Copos

Copos e disperat după ce a aflat că Dinu Gheorghe ajunge la Steaua

George Copos a aflat care este motivul pentru care Dinu Gheorghe i-a spus „pas”, duminică, la negocieri. Copos l-a chemat pe Dinu Gheorghe în Poiana Braşov, să îl convingă să se întoarcă în Giuleşti, dar s-a lovit de un refuz categoric. „Noi ne-am înţeles în absolut toate privinţele cu domnul Dinu Gheorghe, din păcate, chiar nu ştiu ce s-a întâmplat aseară. Înseamnă că dânsul are o problemă”, spunea Copos, luni dimineaţă. Între timp s-a aflat şi problema lui Dinu Gheorghe - [...]

Doliu
Elena Băsescu

A murit mama preşedintelui României

Elena Băsescu, mama preşedintelui Traian Băsescu, a murit, luni, la Constanţa, la vârsta de 81 de ani. Informaţia privind decesul mamei preşedintelui ţării a fost confirmată de apropiaţi ai familiei. Mai mulţi vecini ai Elenei Băsescu spun că sâmbătă şeful statului a venit în vizită la mama sa, ştiind că este grav bolnavă. Tot vecinii afirmă că la sfârşitul săptămânii trecute un preot a mers la Elena Băsescu şi a împărtăşit-o. În octombrie 2009, Elena Băsescu, ce suferea de cancer la [...]

Manechinul Elena Hueanu va deveni mămică şi va avea o fetiţă

Elena Hueanu, manechinul care i-ar fi impresionat cu frumusețea pe actorul Jean Claude Van Damme și pe afaceristul Elan Schwartzenberg, va deveni mămică. Aceasta a aflat sexul copilului său în direct la emisiunea Can Can TV.Deşi trece prin clipe grele după ce a aflat că fratele ei suferă de o boală incurabilă, Elena Hueanu are şi motive de bucurie. Aceasta a aflat că ea şi fostul dinamovist Cristi Coandă vor deveni părinţi peste şase luni.
Elena a făcut o ecografie în [...]

La doar un an după ce s-au cunoscut
Ana Gheorghe şi Vlad Pârvulescu

Un fotbalist celebru de la Steaua se însoară cu sora Elenei Gheorghe şi va deveni tată

Nici nu s-a terminat bine nunta Elenei Gheorghe, că familia artistei se pregăteşte pentru un nou eveniment la fel de important. Ana, sora cântăreţei, va spune „Da” la starea civilă, luni, 29 octombrie. Ana Gheorghe se căsătoreşte cu stelistul Vlad Pârvulescu, căruia îi va dărui un copil. „Da, o să avem un băieţel! Te iubim tati! Baftă la meci!”, a scris sora Elenei Gheorghe, joi seara, pe reţeaua de socializare Facebook, înainte de meciul Stelei cu echipa norvegiană Molde. Paul Pârvulescu [...]

Fratele lui Gheorghe Turda a murit. Interpretul de muzică populară, în doliu

Fratele lui Gheorghe Turda a murit din cauza unor probleme medicale mai vechi. Ioan Turda avea 64 de ani şi a fost primar în localitatea Săpânţa, scrie libertatea.ro. Fratele lui Gheorghe Turda a murit, iar vestea cumplită a căzut ca un trăsnet pentru interpretul de muzică populară, mai ales că cei doi aveau o relaţie apropiată şi se vedeau foarte des. Gheorghe Turda este unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti de muzică populară. Fratele acestuia era primar şi avea [...]

George Lipoveanu

Fata lui Lipoveanu de la UNPR s-a angajat la Ministerul Turismului

Fata liderului UNPR Constanţa, George Lipoveanu, este angajată a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Mai exact, este reprezentantul în teritoriu al ministerului şi se ocupă de clasificarea şi verificarea unităţilor hoteliere şi de alimentaţie publică de pe litoral. Facem precizarea că oficiul în cauză, care ştie tot ce „mişcă” pe litoral, cine şi câte stele are şi aşa mai departe, a fost condus, indiferent de ministru ori guvernare, de Corina Gheorghe. Odată cu ministrul Elena Udrea, Corina Gheorghe a stat ce [...]

Elena Cârstea, supărată pe juriul de la Eurovision: «Vă mulţumesc, sunt o artistă de nota 7»

Venită din America special ca să participe la preselecţia naţională pentru Eurovision 2013, Elena Cârstea este foarte dezamăgită de rezultatul obţinut.Deşi a susţinut mereu că nu o interesează neapărat punctajul, ci vrea pur şi simplu să-şi bucure fanii cu muzica ei, Elena Cârstea s-a supărat foarte rău când a văzut că primeşte nota 7 pe linie din parte juraţilor.

"Vă mulţumesc pentru punctaj, asta sunt eu, o artistă de nota 7. În fine, oamenii de acasă văd mai multe şi nu vreau [...]

Elena Udrea

Elena Udrea: „Boc a fost prea indulgent”

Elena Udrea a declarat luni, la ieşirea de la şedinţa BPN, că PDL are nevoie de disciplină. „Nu vreau să mă refer la persoane, dar cred ca trebuie să existe o disciplină de partid. Faptul că n-au fost sancţionaţi de la început a dus ca astăzi toată lumea să vorbească în afara partidului, şi nu în interiorul lui”, a spus Udrea. Întrebată dacă preşedintele PDL, Emil Boc, a fost prea indulgent, Elena Udrea a răspuns: „A fost indulgent şi dânsul recunoaşte [...]

Elena Băsescu nu s-a împăcat cu Syda! Bogdan Ionescu nu a fost la Cannes

După ce în ultima perioadă s-a zvonit că Elena Băsescu s-a împăcat cu Bogdan Ionescu, alias Syda, alături de care a petrecut la festivalul de la Cannes, surse de încredere au declarat pentru CANCAN că cei doi nu s-au întâlnit pe Riviera Franceză.Mai mult, aceleaşi surse susţin că Syda nu a fost prezent la festivalul de la Cannes şi că EBA a petrecut alături de mai mulţi amici, printre care Codin Maticiuc şi Rani Adamescu.
Elena Băsescu a venit singură din [...]

A murit tatăl Nadiei Comăneci

Tatăl Nadiei Comăneci a murit. Gheorghe Comăneci, tatăl fostei campioane olimpice la gimnastică, a încetat din viaţă joi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde era internat din 26 decembrie, din cauza unei ciroze decompensate.Gheorghe Comăneci, în vârstă de 76 de ani, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2011, în stare gravă, cu diagnosticul de ciroză decompensată.

Analizele de sânge au relevat o hemoglobină scăzută (8 în loc de 12), astfel că [...]

Elena de la Mandinga, goală în baie!

Nu mai are probleme cu tenul şi pare că se simte bine în pielea ei. Acest lucru a determinat-o parcă pe Elena de la Mandinga să fie mai îndrăzneaţă! Cântăreaţa s-a fotografiat goală în cada plină cu spumă într-un moment de relaxare."It's time for relax! Good night everybody! (E timpul pentru relaxare. Noapte buna tuturor)".

Se pare că tratamentul urmat a avut rezultatele scontate şi acum Elena se bucură din plin de faptul că şi-a recăpătat tenul inpecabil.

"Am făcut câteva şedinţe cu [...]

Ce omagiu i-a adus Elena Gheorghe bunicii sale: „Mi-a spus să scot și un album de muzică armânească“

Elena Gheorghe pregătește pas cu pas evenimentul care poartă numele hitului lansat la sfârșitul anului trecut. «Lună Albă» este invitația lansată pe 23 mai la Sala Palatului, un concert cu muzică și tradiții aromâne și un prilej perfect pentru lansarea celui de al doilea album de muzică armânească semnat de artistă! Proiectul care va fi pus în scenă este un omagiu adus bunicii artistei care astăzi nu o mai poate vedea cântând decât din ceruri.

“Da, a fost o persoană foarte specială [...]

Sărbători
Elena UDREA

Elena Udrea petrece Revelionul la Predeal

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, în a treia zi de Crăciun, că îşi va petrece Revelionul în staţiunile Predeal şi Poiana Braşov, după ce de Crăciun a mers la Sinaia, unde şi-a serbat şi ziua de naştere. Reamintim că, pe 26 decembrie, Elena Udrea a împlinit 37 de ani. Ministrul Elena Udrea şi-a serbat ziua de naştere la Cabana Schiori din staţiunea prahoveană Sinaia, alături de preşedintele Traian Băsescu şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase „Voi [...]

Colaborare
Elena Udrea

Elena Udrea combate evaziunea din turism

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a declarat luni că va semna un parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) pentru combaterea evaziunii fiscale în turism. „Evaziunea în turism este foarte mare, operatorii sunt obişnuiţi să nu declare numărul real al turiştilor”, a precizat Elena Udrea. De asemenea, aceasta a mai spus că MDRT vrea să implementeze un program informatic destinat evidenţei turştilor. “La anul, sperăm să vă putem oferi statistici mai exacte în ceea ce priveşte numărul de turişti”, a spus Udrea. [...]

Elena Cârstea s-a sufocat în timp ce cânta, în direct la TV

Marţi seară, la Acasă TV, Elena Cârstea a avut parte de o întâmplare neplăcută, în timp ce cânta o piesă dedicată mamei sale, pe care o revăzuse după trei ani de absenţă din ţară.

Invitată să cânte o melodie, artista s-a oprit la jumătatea piesei. Elena s-a înecat, a simţit că se sufocă şi a început să tuşească puternic. Cu ochii în lacrimi, vedeta a spus că este alergică la buretele ce îmbraca microfonul şi că nu poate continua melodia. Ilinca Vandici [...]
Inapoi 2 3 4 5 6 7 8 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank