Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Monica Bârlădeanu joacă într-un serial american de succes

După Catrinel Menghia, o altă româncă va juca în celebrul serial american „CSI: Crime și investigații". Monica Bârlădeanu va apărea în episodul intitulat „Boston Brakes" și a început deja filmările. Românca a postat pe Facebook fotografii făcute în culise.

Monica nu este la prima experiență de acest gen. În 2006, ea a mai jucat și în alt serial american de succes, este vorba despre "Lost" ("Naufragiații"). Ea a debutat în episodul 11 din seria a doua, intitulat "The Hunting Party". Românca a [...]

Inna este cel mai căutat artist român de pe Facebook!

Conform unui clasament realizat recent, pagina de Facebook a Innei este cea mai populară din România şi ocupă primul loc în top.Inna ocupă locul întâi într-un top al celor mai populare pagini Facebook din România. Potrivit clasamentului realizat de facebrands.ro, aceasta are 5.276.556 de prieteni pe acest site de socializare.Pe locul doi se află trupa Akcent, cu 1.202.010 de fani, în timp ce pagina de Facebook a Alexandrei Stan a strâns 1.004.485 de prieteni şi se află pe locul al treilea.Pe [...]

Sursa foto: click.ro

Adina Barbu, pe coperta Playboy! Cum arată bruneta cu unul dintre cele mai generoase busturi din România

Are un trup pe care imperfecţiunile nu-şi găsesc locul şi un bust care le-ar face invidioase chiar şi pe cele mai dotate femei. Adina Barbu încinge din nou imaginaţia bărbaţilor în noul număr al revistei Playboy.

Ediţia de octombrie a revistei Playboy o aduce pe copertă pe Adina Barbu, una dintre femeile cu cei mai mari sâni din România. Tânăra, supranumită "noua Nicoleta Luciu", are un bust impresionant, dar în ultimii doi ani a dispărut din lumina reflectoarelor. Ea şi-a deschis o [...]

Matt Damon filmează în România

Matt Damon a sosit la Bucureşti luni seară şi s-a declarat entuziasmat de faptul că va colabora din nou cu regizorul Terry Gilliam, care s-a chinuit luni bune să facă rost de bani pentru filmul “The Zero Theorem”. Acţiunea se petrece în viitor şi, pentru acest rol, apropiaţii actorului ne-au declarat că Matt s-ar fi tuns la chelie. Artistul va rămâne în România aproximativ o săptămână, iar filmările, care încep astăzi, vor avea loc la Buftea.
Ieri, celebrul actor, care are în [...]

Şoc
John Terry

Un fotbalist legendar al Angliei a decis să se retragă

John Terry, legenda încă în activitate a celor de la Chelsea, a şocat întreaga Anglie în momentul în care şi-a anunţat retragerea din fotbalul internaţional. Furios pe decizia oficialilor care au decis să continue investigaţiile în celebrul caz de rasism dintre Anton Ferdinant şi jucătorul celor de la Chelsea, întâmplat la un meci din sezonul trecut, fotbalistul în vârstă de 31 de ani a luat o decizie neaşteptată. „În primul rând aş vrea să mulţumesc tuturor selecţionerilor care m-au chemat la [...]

Celebrul model brazilian Ana Braga, pe coperta din iunie a Playboy

Primul număr de vară al revistei Playboy vine cu un pictorial care o are protagonistă pe brazilianca Ana Braga, un pictorial realizat la Los Angeles de Edward Aninaru, cunoscut drept "fotograful român al vedetelor de la Hollywood".

Celebrul model brazilian Ana Braga, sau fata din Ipanema, cum este cunoscută în Statele Unite, este originară din Rio de Janeiro, dar acum trăieşte şi lucrează ca model şi actriţă în America.

Ana a pozat în mai multe rânduri pentru celebra revistă cu iepuraşi şi nu [...]

Despre democraţie II ...

Democraţia nu este o deducţie matematică dovedită o dată pentru totdeauna. Democraţia este doar o credinţă susţinută fervent, un angajament care este testat iar şi iar în furnalul arzător al istoriei. Jack Kemp
Democraţia constă în a-ţi alege dictatorii după ce ţi-au spus ceea ce cred că vrei să auzi. Alan Coren
Democraţia este un sistem minunat care ne protejează împotriva tiraniei şi asigură un mecanism pentru schimbare. Edward de Bono
Democraţia este guvernarea poporului, de către popor, pentru popor. Abraham Lincoln
Democraţia este [...]

Jason Isaacs, noul căpitan de navă din serialul "Star Trek"

Jason Isaacs a fost distribuit în rolul căpitanului Lorca din serialul "Star Trek: Discovery" care urmează a fi lansat la sfârșitul verii sau începutul toamnei, relatează marți deadline.com.

Jason Isaacs se alătură astfel listei scurte de actori care au interpretat căpitani de navă în Star Trek, pe care se mai află William Shatner, Patrick Stewart, Avery Brooks, Kate Mulgrew și Scott Bakula.

Sonequa Martin-Green, Sasha din "The Walking Dead", deține și ea un rol important în serial, în care ar urma să mai [...]

foto: FHM

Ştefania Calofir, scandal cu soțul pentru pozele nud

Ştefania Calofir, singura cântăreaţă care doreşte să îşi facă o operaţie estetică de reducere a sânilor, a pozat foarte sexy pentru revista FHM, reuşind, astfel, să-l scoată din minţi pe soţul ei.Ştefania Calofir, având iniţial acceptul soţului ei pentru pictorialul din FHM, a renunţat de tot la haine în faţa aparatului foto, chiar dacă, la început, nu s-a prevăzut acest lucru. Pozele în care apare însă apetisanta cântăreaţă l-au scos din minţi pe soţul acesteia, care a înnebunit când şi-a văzut [...]

Nominalizati

„4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, in top

Lungmetrajul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, de Cristian Mungiu, distins, in 2007, cu premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, a fost inclus in topul celor mai bune 50 de filme ale anilor 2000. Filmul lui Cristian Mungiu s-a clasat pe locul 44, inaintea horror-ului japonez semnat de Takeshi Miike „Auditia” si inaintea filmului „Brokeback Mountain: O iubire secreta”. Pe primul loc in acest top s-a situat „Stralucirea eterna a mintii neprihanite/ Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, [...]

Inna e cea mai de succes interpretă a momentului: câştigă 800.000 € din muzică!

Inna e, fără indoială, cea mai de succes interpretă romancă a momentului. Cantăreaţa a acumulat, conform revistei Bravo, aproximativ 800.000 de euro in doar doi ani, de cand a debutat in showbiz.Dacă există un artist român căruia nu-i pasă absolut deloc de criză, acela e Inna. După ce a făcut senzaţie în toată Europa, dar şi în Statele Unite şi Asia cu piesele “Hot” şi “Amazing”, care se află pe primele locuri în topurile muzicale, micuţa interpretă născută la Neptun cu [...]

Un român, fotograf pentru Céline Dion

„Fotograful Innei" a ajuns bine de tot în America. Stabilit de trei ani la Hollywood, Edward Aninaru (38 de ani) a bifat încă un succes notabil.

După ce a realizat şedinţe foto cu vedete din România precum Inna, Catrinel Menghia sau Mădălina Ghenea, iată că fotograful a fost angajat pentru a realiza o şedinţă foto pentru Céline Dion şi cântărețul Ne-Yo, laureat Grammy.

Cei doi l-au solicitat în ianuarie pentru un set de fotografii la videoclipul „Incredible
". „Am făcut această şedinţă foto pentru [...]

O statuie din ceară a lui Meghan Markle, la Muzeul Madame Tussauds din Londra

O statuie din ceară a lui Meghan Markle, logodnica prinţului Harry al Marii Britanii, a fost inaugurată, miercuri, la Muzeul Madame Tussauds din Londra, la mai puţin de două săptămâni până la nunta acestora, programată pe 19 mai, transmite AFP, citată de Agerpres. Statuia poartă o copie a inelului de logodnă al lui Meghan Markle şi este îmbrăcată într-o rochie verde asemănătoare celei pe care fosta actriţă americană a purtat-o când şi-au anunţat logodna, în noiembrie 2017. Statuia a fost aşezată [...]

Londra: Muzeul Victoria şi Albert îşi va redenumi una dintre galerii după Sir Elton John

Muzeul Victoria şi Albert din Londra îşi va redenumi una dintre galerii după Sir Elton John în urma unei donaţii "semnificative" din partea cântăreţului, informează Press Association. Colecţia privată de fotografie a lui Sir Elton va putea fi de asemenea admirată de public în muzeu, în cadrul unei noi colaborări pe termen lung a acestuia cu instituţia, menită să revoluţioneze accesul publicului la fotografie.

Artistul şi soţul său David Furnish au făcut o donaţie către noul Centru de Fotografie al muzeului, deschis [...]

Hormonul de creştere îmbunătăţeşte performanţa sprinterilor

Un atlet care îşi administrează hormon de creştere poate să-şi îmbunătăţească capacitatea de sprint cu 4-5 la sută şi astfel să treacă potenţial de pe ultima pe prima treaptă a podiumului, au explicat, marţi, cercetătorii australieni, care au efectuat un studiu. Această cercetare, finanţată de către Agenţia Mondială Antidoping (WADA), demonstrează că utilizarea substanţei interzise poate permite sprinterilor să alerge mai repede, dar nu îmbunătăţeşte puterea, forţa sau rezistenţa. Hormonul de creştere, care figurează pe lista substanţelor interzise de codul antidoping [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank