Anul IX, Nr. 533, Marți, 22 Ianuarie 2019


 
 

Ferma 2019. Divele au ajuns în iad!

Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, scrie click.ro.upă ce Iulia Vântur şi Monica Bârlădeanu au prezentat „Ferma Vedetelor”, show-uri filmate în ţară şi în Cipru, PRO TV a schimbat formatul, titlul emisiunii şi prezentatorii. „Ferma 2019” va începe pe 29 ianuarie şi îi va scoate pe concurenţi din zona de confort, iar gazdele Mihaela Rădulescu (49 de ani) şi Cristian Bozgan vor fi aşa cum nu aţi văzut vreodată un [...]
 

Graviduţa Mirela Vaida va cânta la Eurovision

Va concura în prima semifinală Eurovision România 2019, organizată pe 27 ianuarie, la Iaşi, şi va urca pe scenă însărcinată în 8 luni. Cântăreaţa Mirela Boureanu Vaida (36 de ani), actriţă a Teatrului de Revistă „C. Tănase” din Capitală, va aduce pe lume al treilea copil, un băieţel, şi se simte excelent. „Până la 40 de ani, fac şi al patrulea copil. Nasc natural, iau avionul şi mă duc la Eurovision”, a declarat vedeta, în ipoteza în care va reprezenta România [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
foto:click.ro

Dima Trofim revine din Madagascar pentru înmormântarea surorii lui

Fostul solist din trupa LaLa Band şi actor în „Pariu cu viaţa”, Dima Trofim (29 de ani), a plecat în urmă cu o lună în Madagascar, la 7.000 km distanță, pentru filmările la „Ultimul Trib”, reality-show-ul Antenei 1. Din păcate, solistul va reveni, de urgență, zilele acestea, în țară, pentru a-și conduce sora pe ultimul drum.

Rodica a încetat din viață la doar 45 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul la sân. El îi e recunoscător pentru cariera pe [...]

Dima Trofim: «Sora mea trebuia să trăiască, a fost greşeala medicilor»

Dima Trofim (29 de ani), solist şi actor, a aflat de tragica veste în urmă cu trei luni, pe când filma pentru ”Ultimul trib” (Antena 1), tocmai în Madagascar. Voia să pună mâna pe marele premiu de 100.000 de euro pentru a-şi ajuta sora mai mare în lupta cu nemiloasa boală.

Zilele acestea, Dima Trofim (29 de ani) se află la Chişinău, lângă familia îndoliată, care deplânge moartea prematură a Rodicăi, sora lui mai mare, care i-a fost ca o a doua [...]

«Ferma vedetelor»: Dima a făcut-o lată şi e bun de plată. Concurentul s-a pozat de Paşte la o paranghelie, în afara fermei

De Paşte l-am văzut la televizor, la PRO TV, închis în ferma de la Cocani (judeţul Dâmboviţa), dar în realitate el era liber ca pasărea cerului şi ciocnea ouă cu mai mulţi prieteni din Republica Moldova, printre care Tolik Simonov, Trofim Morar, Alexandra Timofte şi Melnic Dima, partenerul lui de afaceri. Cum a fost posibil? Ei bine, toţi concurenţii de la “Ferma vedetelor” au primit de la producători o permisie de Paşte, pentru a fi alături de cei dragi, însă li [...]

Ce emisiunea va difuza PRO TV când se va termina "SUNT CELEBRU, scoate-mă de AICI"

Peste o săptămână emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de aici” se va termina, iar locul acestui show va fi luat de "Ferma vedetelor", emisiune ce se va difuza cinci zile pe săptămână.

Noua emisiune de la Pro TV va fi difuzată de luni până joi, dar și sâmbăta și va fi prezentată de Iulia Vântur, cea care nu a mai prezentat niciun show de la "Dansez pentru tine".

Cele 12 vedete care intră în „jocul” celor de la Pro TV sunt: Ștefan Stan, Vica [...]

Pamela de România, scene lesbi cu o brunetă

Simona Traşcă a încins atmosfera într-un club din Capitală! Ea s-a pipăit şi s-a sărutat în văzul tuturor cu manechinul Cristina Dima.În timpul unei prezentări de modă din clubul Princes din Regie, Simona Traşcă, alias Pamela de România, a poftit la formele voluptoase ale unei brunete.Cristina Dima, originară din Timişoara, s-a lăsat pipăită de blondă fără reţineri. [...]

Vica Blochina (sursa foto: protv.ro)

Te-ai întrebat ce onorarii au participanţii de la „Ferma vedetelor”? Unul dintre ei ia nu mai puţin de 14.000 de euro!

„Ferma vedetelor” şi onorariile participanţilor. Îi vedeţi aproape în fiecare zi la TV, râdeţi şi plângeţi cu ei însă, este imposibil să nu vă fi întrebat, măcar o dată, cât încasează vedetele de la fermă, pentru chinul pe care-l trag. Ei bine, potrivit click.ro, Oana Radu care, în 2011, făcea furori la concursul „Vocea României”, a primit un onorariu de 6.000 de euro. Ştefan Stan a primit 9.000 de euro, Vica Blochina- 14.000 de euro, sportivul Ionuţ Iftimoaie a încasat 11.000 [...]

Iulia Vântur, iubita lui Dima din LaLa Band

Iulia Vântur este una dintre cele mai frumoase femei din showbizul românesc şi acest lucru îl ştie cel mai bine şi Dima, fostul component al trupei Lala Band. Artistul a ales-o pe blondă să fie protagonista videoclipului “Cersesc iubire”.Între cei doi se înfiripă o poveste pasională în care Iulia joacă rolul femeii fatale din viata personajului masculin. Cei doi s-au cunoscut la emisiunea "Dansez pentru tine", acolo unde Iulia prezenta alături de Ştefan Bănică şi Dima a fost concurent.

Noul sau single, [...]

Ce vedete vedete pleacă în Madagascar, în „Ultimul Trib”. Cine a avut curajul să intre în luptă

Ce vedete pleacă în Madagascar, în ”Ultimul Trib”. Triburile din Madagascar sunt completate de șapte vedete pregătite să lupte în insula africană! Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei pornesc într-o aventură exotică în ”Ultimul Trib”, în curând, la Antena 1, scrie Libertatea.

'Ultimul Trib', noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor [...]

Fosta iubită a lui Adrian Cristea s-a aruncat de la etajul 4

Cristiana Dima, cunoscută ca femeia cu care Adrian Cristea ar fi înşelat-o pe Bianca Drăguşanu pe vremea când cei doi formau un cuplu, se află internată la Spitalul Județean din Timișoara, după o tentativă de sinucidere. Tânăra de 23 de ani s-a aruncat de la etajul 4, dar a supravieţuit miraculos. Medicii spun că e o minune că a scăpat.

Cristiana Dima, tânăra de 23 de ani, a încercat să se sinucidă aruncându-se la etajul patru al unui bloc. Este vorba de [...]

Cică

Autostrada va fi gata pe 10 iulie

Tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia nu va fi gata nici până la sfârşitul acestei luni, aşa cum s-a promis. Este foarte probabil ca Autostrada Cernavoda Medgidia să fie gata abia pe 10 iulie, potrivit şefului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Marin Dima. [...]

Contract cu repetiţie, de 3 milioane de euro
Sorin Frunzăverde (sursa debanat.ro)

Enel angajează bodyguarzi de la firma care i-a adus finului lui Frunzăverde o condamnare pentru corupţie

Enel Distribuţie Dobrogea SA a angajat cu 3 milioane de euro bodyguarzii unei firme de pază din Reşiţa din cauza căreia finul lui Sorin Frunzăverde a fost condamnat în decembrie 2014 la 3 ani de închisoare şi o amendă penală de 20.000 de lei pentru fapte de corupţie. Contractul echivalează cu cifra de afaceri a societăţii pe un an de zile şi vine în continuarea celui atribuit în 2012, când Enel Distribuţie Dobrogea oferea aceleiaşi firme din anturajul lui Frunzăverde alţi [...]

„Cadouri” surpriza la factura

In perioada sarbatorilor, cand toata lumea ofera cadouri, insa cu cat mai putini bani, unii dintre semenii nostri au gasit cateva solutii pentru a face cadouri gratis pentru ei, dar pentru care platesc altii. Iar cea mai la indemana formula este aceea a furtului de credit pentru telefon. Un client vechi al Vodafone a picat intr-o plasa pe care i-a intins-o o persoana ce i-a „stors” multi euro de pe factura. „Nu credeam ca se poate sa mi se fure bani [...]

Torent Computers, executată silit pentru 2 miliarde lei vechi

Torent Computers SRL se prezintă ca principal furnizor de echipamente de calcul şi service IT din judeţ şi unul dintre cei mai importanţi distribuitori naţionali. Vizibil afectată de criză, societatea are la ora actuală datorii frumuşele către colaboratorii săi. Torent Computers SRL este o companie cu capital privat, ce a ajuns în decurs de câţiva ani lider în domeniul IT în judeţul Constanţa. Pe lista partenerilor Torent Computers se numără şi ProCA România din Bucureşti, ce are ca domeniu de activitate [...]

Tragedie îngrozitoare!
Emanuel Coroma

A murit în accidentul din Mamaia de ziua mamei lui. Femeia primea în acelaşi timp urări de „La mulţi ani” şi mesaje de condoleanţe

A murit chiar de ziua de naştere a mamei sale! Vorbim despre Emanuel Coroma, unul dintru cei doi băieţi care au pierit atât de tragic, pe 3 martie, în accidentul ce a avut loc în stațiunea Mamaia, zona Butoaie. În timp ce mama lui, Elena, un renumit psiholog din Năvodari, își sărbătorea ziua de naștere, fiul ei avea să-și curme viața în tragicul accident. Aşa s-a ajuns în situaţia aproape delirantă ca, pe pagina de Facebook a femeii, în seara de [...]

Alina Eremia a lăsat Pro TV pentru Antena 1

Alina Eremia, din trupa LaLa Band, îşi doreşte de multă vreme să participe la un show de dans. A trebuit să schimbe televiziunea ca să-şi vadă visul împlinit, iar de luna viitoare va concura cu alte 11 vedete în competiţia “Dansează printre vise”, de la Antena 1.

Când colegii ei din LaLa Band, Sore şi Dima, făceau furori la PRO TV cu dansurile lor senzaţionale, Alina îi privea şi-şi dorea să fie în locul lor.Acum, are ocazia să facă furori pe ringul [...]
2 3 Inainte

 

Melania Medeleanu a născut la fel de discret cum a purtat toată sarcina

Melania Medeleanu este proaspătă mămică. Vedeta, care se ocupă de mulţi ani de copii bolnavi din tabăra MagiCAMP, are cea mai mare grijă acum de bebeluşul ei, un băieţel care a [...]
 

Ozana Barabancea s-a operat din nou. Vedeta vrea să arate iar ca în liceu

Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din partea medicilor esteticieni. Artista și-a propus să arate din nou ca [...]

Soțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare

Anda Adam și soțul ei trec prin momente grele deoarece el a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost judecat pentru că a falsificat carduri. El a [...]
 

Războiul dintre Bahmuțeanu și Prigoană continuă. Prezentatoarea TV, nevoită să facă un test antidrog

După ce în ultima perioadă foștii soți Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au acuzat reciproc de afecțiuni psihice, corelate cu comportament agresiv și posibilitatea consumului de substanțe interzise prin lege, prezentatoarea [...]
 

Oana Roman este foarte mândră de cum arată. Nu vrea să audă de operații estetice

Oana Roman este foarte mândră de cum arată și le-a spus tuturor ce părere are despre operațiile estetice, mărturisind că ea nu vrea să audă de așa ceva. Chiar dacă are [...]

Mesajul Valentinei Pelinel de ziua lui Cristian Borcea. Gravidă cu gemeni, a pozat în rochie mulată

Valentina Pelinel şi Cristian Borcea au demonstrat că nimeni şi nimic nu le poate sta în cale, iar joi, 17 ianuarie, de ziua fostului acţionat de la Dinamo, soţia lui a [...]
 

Iată unde se află şi cum arată în prezent Vincenzo Castellano! El este în continuare soţul Antoniei

După despărţirea de Antonia, Vincenzo Castellano, cel care în acte încă îi este soţ, deşi relaţia lor s-a încheiat în urmă cu mai bine de patru ani, a decis să dispară [...]
 

"Roma", marele câştigător la Critics' Choice Awards

Filmul "Roma", o odă adusă de regizorul mexican Alfonso Cuarón copilăriei sale petrecute în Ciudad de Mexico în anii '70, este marele câştigător al celei de-a 24-a ediţii a premiilor Critics' Choice, considerate un barometru pentru Oscaruri, informează Xinhua şi APP.

"Roma" a fost recompensat la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun film într-o limbă străină", în timp ce Cuarón a primit trofeul pentru "cel mai bun regizor" şi "cea mai bună cinematografie".

Filmat în alb-negru, în spaniolă şi mixtecă, [...]

''The Upside'' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

În pofida cronicilor negative şi a unei controverse stârnite pe tema modului de reprezentare a persoanelor cu handicap, ''The Upside'', adaptarea americană a peliculei franceze ''Les Intouchables'', a debutat în fruntea box-office-ului nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, relatează AFP.

Realizat la mai bine de şapte ani după versiunea originală, care a atras peste 20 de milioane de spectatori în sălile de cinema din Franţa, ''The Upside'' a generat încasări de 19,6 milioane de dolari în intervalul [...]

Cristina Săptar, dată afară din casă de fostul soț!

Divorțată din vara lui 2016, Cristina Spătar a continuat să locuiască în vila fostului soț, dând de înțeles că acesta ar fi un compromis făcut de dragul copiilor. Situația s-a schimbat brusc în urmă cu puțin timp.
Cântăreața a fost nevoită să lase în urmă condițiile de lux de care s-a bucurat ani buni și să caute o locuință pe măsura puterii ei financiare. Acum, ea stă cu chirie, cu tot cu cei doi copii ai săi, Aida și Albert, într-un apartament [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank