Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Editorial

Am vorbit mult despre criza economică. Despre efectele şi repercusiunile asupra economiilor ţărilor afectate, inclusiv, România. Dar, mai presus, de toate, poate ar trebui subliniat un alt aspect neplăcut al recesiunii. Cel care acţionează în mod direct asupra societăţii româneşti în ansamblu. Asupra graiului românesc. Asupra culturii şi a educaţiei. Unicef a tras o concluzie dureroasă în ceea ce ne priveşte: suntem prea săraci pentru a mai merge la şcoală. Criza economică a dus la o creştere a absenteismului şcolar cu [...]

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu a fost onorată pe scena Teatrului Național

Angela Gheorghiu a fost onorată joi seară pe scena Teatrului Naţional printr-un spectacol inedit cu ocazia acordării artistei Ordinului "Steaua României" în grad de Comandor.La spectacol au fost invitaţi numeroşi artişti români. La eveniment au luat parte, din public, şi alte personalităţi din lumea culturală precum Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti, senatorul şi dramaturgul Radu F. Alexandru, fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu, dar şi artişti precum Margareta Pâslaru, Horia Brenciu sau Rodica Popescu Bitănescu. Nu au lipsit de [...]

Editorial

Deputatul PDL Silviu Prigoană nu are linişte. Şi asta nu pentru că Bahmuţeanca îi mai face un copil, ci pentru că parlamentarii stau cu fundul pe scaunele nepotrivite. Ba chiar în clădirea în care nu ar trebui. Mai exact, Prigoană vrea ca Palatul Parlamentului să treacă treptat în administrarea CGMB până la 1 ianuarie 2012, Legislativul urmând să se mute într-o clădire care în prezent are destinaţia de mall cultural şi se află în administrarea Ministerului Culturii. Această iniţiativă l-a chinuit [...]

Dreapta s-a lansat la Opera Română

Blaga către candidaţii ARD: „Îl vreţi pe Crinuţ la Cotroceni? Atunci, la muncă!”

Vasile Blaga i-a îndemnat pe candidaţii ARD să treacă la muncă dacă nu îl mai vor pe Crin Antonescu la Cotroceni, informează rtv.net. În discursul susţinut, luni, pe scena Operei Române din Bucureşti, preşedintele PDL l-a numit pe liderul liberal „Crinuţ”. „Vreţi să guverneze în continuare Ponta? Îl vreţi pe Crinuţ la Cotroceni? Vreţi să ne depărtăm tot mai mult de Europa? Vreţi ca minciuna să rămână politică de stat? Atunci, la muncă şi hai să repornim împreună România”, a spus [...]

Mai multe vedete sud-africane vor cânta în deschiderea CM

Mai multe vedete sud-africane, între care şi cântăreţul de jazz Hugh Masekela, vor participa la spectacolul din deschiderea Cupei Mondiale din Africa de Sud, a anunţat FIFA. FIFA a făcut acest anunţ în contextul în care în ultima perioadă a fost criticată pentru că a ales vedete internaţionale şi nu locale. Grupul Freshlyground, Mzansi Youth Choir, Soweto Gospel Choir şi Hugh Masekela, dar şi cântăreţul african de hip hop K'naan se vor afla pe scena amplasată în incinta stadionului Orlando din [...]

Oana Pellea dă de pământ cu cei care-l laudă post-mortem pe Andrei Gheorghe

Oana Pellea este din nou indignată de ipocrizia din societate, manifestată sub diverse forme în presa din România, după moartea lui Andrei Gheorghe. Fiica marelui actor, Amza Pellea, critică vehement atitudinea celor care, pe vremea când jurnalistul trăia, îl criticau, iar acum, îl laudă, pentru a-și face singur imagine favorabilă, scrie Click. Oana Pellea și-a manifestat dezgustul față de falsitatea din această societate printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care scoate în evidență calitățile sub-apreciate ale lui Andrei [...]

Imbecilii care ne conduc. Liberalii lu’ peşte prăjit şi ministrul lor neţesălat

Chiar credeam că am suficientă experienţă în mizeria politicii din România. De un deceniu, la început cu mâna la nas, apoi imunizat la duhorile lor, rânesc la politicieni de mi-a venit acru. Dacă, din când în când, mai am şansa vreunui Vanghelie sau Duşa să mă mai facă să zâmbesc, sunt de-a dreptul fericit, c-am înghiţit hapul mai uşor. Ce a putut săvârşi însă fiinţa aceasta care ne pândeşte de pe fundul unor borcane m-a lăsat cu gura căscată. Daniel Barbu [...]

Păpuşa Barbie celebrează Día de Muertos

Păpuşa Barbie a întruchipat de-a lungul timpului mai multe personaje, de la femeia de afaceri, la astronaut sau cântăreaţă rock, însă recent, în semn de omagiu pentru o tradiţie mexicană, ea a ajuns să înfăţişeze... un schelet, informează AFP. Inspirată de celebra Día de Muertos, această nouă Barbie, prezentată joi în Mexic, reprezintă personajul Catrinei, un schelet feminin îmbrăcat în haine bogat colorate, devenit un simbol al culturii populare locale.

Această ediţie specială a Barbie, inspirată de un personaj creat în jurul [...]

Criza de bani, nu de ministri!
 Emil Boc

Boc a facut „Poc!” si a iesit un nou guvern

Dupa o scurta perioada de la demiterea singurului Guvern de dupa 1989, condus cu fala, de Emil Boc, acesta a renascut, din propria cenusa, dar cu mici modificari genetice. Asadar, subalternii lui Boc, denumiti generic deciboci, centiboci si miliboci, si-au vazut numele pe lista noului Guvern, Boc IV, deocamdata.Iar din meniul guvernamental pentru 2010 fac parte: Teodor Baconschi la Ministerul Afacerilor Externe, acesta fiind recompensat pentru buna organizare a alegerilor prezidentiale de la Paris, specialistul Mihail Dumitru pentru Ministerul Agriculturii, Daniel [...]

Cezar Ouatu: Aş vrea să câştig Eurovision 2020, ca să aduc Finala din 2021 la Timişoara

Interpretul Cezar Ouatu, care a reprezentat România în Finala Eurovision 2013, vrea să revină în această competiţie muzicală în 2020, pentru a aduce ediţia din 2021 a Eurovision la Timişoara, când oraşul va exercita titlul de Capitală Europeană a Culturii. El a declarat marţi, la Timişoara, că doreşte să se prezinte singur în noua provocare, cu o baladă. ''În acest serial Eurovision, dacă o să mă prezint din nou aş vrea să câştig în 2020, să mă pot reîntoarce în 2021 [...]

Lista neoficială a viitorilor 20 de miniştri din Cabinetul Ponta

Premierul desemnat, Victor Ponta, va anunţa, marţi seară, lista Cabinetului cu care se va prezenta în faţa Parlamentului. Victor Ponta preciza, luni seară, că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane. Ponta adăuga că noul Cabinet va avea 20 de posturi, patru dintre acestea fiind de ministru delegat, fără portofoliu. Singurul nume cert de politcian care va face parte din Cabinetul Ponta este cel al liderului PC Daniel Constantin. Astfel, numele vehiculate până în [...]

Gloria Estefan, recompensată cu medalia de aur pentru arte din partea guvernului spaniol

Gloria Estefan, vedeta pop americană de origine cubaneză care a cunoscut succesul în anii '1980, a fost recompensată luni de către guvernul spaniol pentru contribuţia sa deosebită în domeniul artelor, informează Reuters, citată de Agerpres. Însoţită de soţul său, Emilio, producător muzical, cântăreaţa a primit Medalia de Aur pentru merit în domeniul artelor din partea ministrului Culturii, Jose Guirao, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la opera Teatro Real din Madrid. Evenimentul a fost organizat în mod special pentru Estefan, care nu [...]

284 de voturi „pentru”, doar 92 „împotrivă”
Victor Ponta

Victor Ponta îşi trece Guvernul fluierând prin Parlament: USL a preluat oficial puterea

Guvernul Ponta a primit luni votul de învestitură din partea Parlamentului, conform datelor oficiale, întrunind 284 de voturi „pentru” şi 92 „împotrivă”, din 370 exprimate. Pentru învestire erau necesare voturile a 231 de parlamentari. Votul a fost secret, cu bile. Premierul desemnat Victor Ponta a prezentat plenului reunit al Parlamentului programul de guvernare şi echipa. Ce promite Guvernul Ponta? Salarii şi pensii reîntregite, miniştri performanţi şi un Guvern condus de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni. Toţi miniştrii propuşi de [...]

Justin Bieber nu va mai putea cânta în China din cauza „comportamentului său nepotrivit“

Autoritățile chineze au decis să închidă porțile unor viitoare concerte ale cântărețului canadian Justin Bieber din cauza "comportamentului său nepotrivit" în interiorul și în afara țării, relatează vineri EFE, citată de Agerpres. "Nu este adecvat să intre în țară artiști care au avut comportamente nepotrivite", a informat Biroul Municipal al Culturii din Beijing într-un comunicat publicat săptămâna aceasta, ca răspuns la cererea unui fan ca Bieber să cânte în China. Autoritățile nu i-au permis deocamdată cântărețului în vârstă de 23 de [...]

Ca sa-si pastreze functia,
Senol Zevri

Zevri, dispus sa treaca la UDMR

Momentul adevarului, in ceea ce priveste noile schimbari din cadrul institutiilor deconcentrate care au sef national maghiar, se apropie. Astfel ca directorii care detin functii de conducere in institutii care apartin de Ministerul Sanatatii, Mediului sau Culturii, stau ca pe ace. Unul dintre ei, inspectorul sef al Agentiei pentru Protectia Mediului, Senol Zevri, este in stare de gesturi radicale, numai sa nu piarda functia, obtinuta cu atata greutate. „UDMR este liber sa vrea orice, chiar sa ne inlocuiasca. Daca acest lucru [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank