Anul IX, Nr. 533, Marți, 22 Ianuarie 2019


 
 

Ferma 2019. Divele au ajuns în iad!

Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, scrie click.ro.upă ce Iulia Vântur şi Monica Bârlădeanu au prezentat „Ferma Vedetelor”, show-uri filmate în ţară şi în Cipru, PRO TV a schimbat formatul, titlul emisiunii şi prezentatorii. „Ferma 2019” va începe pe 29 ianuarie şi îi va scoate pe concurenţi din zona de confort, iar gazdele Mihaela Rădulescu (49 de ani) şi Cristian Bozgan vor fi aşa cum nu aţi văzut vreodată un [...]
 

Graviduţa Mirela Vaida va cânta la Eurovision

Va concura în prima semifinală Eurovision România 2019, organizată pe 27 ianuarie, la Iaşi, şi va urca pe scenă însărcinată în 8 luni. Cântăreaţa Mirela Boureanu Vaida (36 de ani), actriţă a Teatrului de Revistă „C. Tănase” din Capitală, va aduce pe lume al treilea copil, un băieţel, şi se simte excelent. „Până la 40 de ani, fac şi al patrulea copil. Nasc natural, iau avionul şi mă duc la Eurovision”, a declarat vedeta, în ipoteza în care va reprezenta România [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Dorul de familie, cel mai cumplit blestem

Copiii de la Centrul de plasamant Antonio, bătuţi de soartă, dar niciodată învinşi: „De la Moşul, aş vrea ghete de iarnă şi un joc de inteligenţă”

     6,00 (din 44 voturi)
Au fost bătuţi de soartă, nevoiţi, de la vârste fragede, să ţină piept loviturilor vieţii şi să înveţe să ierte. Să-şi ierte proprii părinţi că i-au abandonat şi lăsaţi să suspine de dorul lor. Vorbim despre cei 73 de copii din cadrul Centrului de Plasament Antonio din Constanţa care, deşi nu simt dragostea părinţilor, o acceptă pe cea a colectivului instituţiei. Unii sunt foarte mici, au doar câţiva anişori, alţii au trecut cu mult de perioada copilăriei şi muncesc pentru a-şi face un rost în viaţă. Însă, toţi au un singur lucru în comun: dorul de familie şi dorinţa de a avea una.
Nu-şi doresc telefoane mobile de ultimă generaţie, nu vor laptopuri sau tablete, aşa cum cer copiii care trăiesc lângă părinţii lor. Îşi doresc să primească de la Moş Crăciun îmbrăcăminte, încălţăminte şi jocuri. Cei 73 de copii din Centrul de plasament Antonio au primit aici dragostea şi căldura pe care nu au primit-o niciodată de la familiile lor. Colectivul Centrului de plasament a devenit pentru toţi aceşti copilaşi o adevărată familie, iar psihologul Mirela Tanislav a fost, practic, pionul principal. I-a învăţat pe toţi să se autodepăşească şi să treacă peste toate problemele cu care s"au confruntat atunci când erau în sânul familiei, să-şi depăşească trecutul şi să-şi fixeze nişte obiective pe care să le urmeze. Fiecare copil în parte are propria poveste, mai tristă sau mai puţin tristă. În ciuda faptului că nu primesc mângâirea unui tată, sfatul unei mame, copiii Centrului de plasament Antonio obţin performanţe la şcoală. De exemplu, un puşti de 15 ani este premiant. Avea doar şapte ani când a fost adus în centru. Mama lui a plecat în străinătate să muncească şi a fost lăsat în grija unei mătuşe. Pentru că mama nu o ajuta financiar, femeia a fost nevoită să-l dea pe micuţ la centrul de plasament. De curând, băiatul a aflat că mai are un frate, cu care ţine legătura, telefonic. Dacă i s-ar ivi posibilitatea să ajungă, din nou, lângă mama, nu ar vrea să plece. „Îmi este bine aici. Am de toate, nu-mi lipseşte nimic. Vorbescu cu fratele la telefon, mai vorbesc şi cu mama, dar ea este cam bolnavă”, povesteşte băiatul. Întrebat ce-şi doreşte să-i aducă Moşul, nu o să vă vină să credeţi ce a răspuns: o pereche de ghete, pentru iarnă şi un joc de inteligenţă. „Îmi place să mă joc pe astfel de jocuri. Îmi testez inteligenţa”, a spus el. Are medii de 9 şi îşi doreşte să înveţe bine, ca să ajungă bucătar pe un vas de croazieră. Alte două fete de 20 de ani, sunt studente, una la Drept, alta la Istorie. Au ajuns în centru în urmă cu doi ani. „Au venit din familie. Au o educaţie foarte bună şi preferă să nu-şi mai răscolească trecutul, să se mai ducă înapoi. Au avut o problemă în familie. A muncit mult să treacă peste aceste lucruri, să se echilibreze. Ne bucurăm că nu-şi iau rolul de victimă”, a spus psihologul centrului, Mirela Tanislav. Cel mai mic copil din centru are 3 ani şi a ajuns aici, împreună cu cei trei fraţi. Părinţii nu i-ai mai putut creşte, din cauza banilor, însă micuţii s-au acomodat repede. Mulţi dintre ei, de sărbători sau în vacanţe, ajung în grija unor familii care îşi doresc să facă un bine, să le ofere ceea ce nu au primit de la părinţii lor. „Ei suferă toţi acum. Este perioada asta de Crăciun, când se conturează o dorinţă a lor profundă de a avea o familie, de la cel mai mic, la cel mai mare. Unii o verbalizează, alţii nu. Sunt câţiva copii care au relaţii de ataşament cu câteva familii din Constanţa, s-a legat o relaţie extraordinar de frumoasă între ei, de la momentul primei întâlniri, până în prezent. Sunt susţinuţi, nu numai din punct de vedere emoţional, ci şi material. Îi iau şi în vacanţe, şi la sfârşit de săptămână, dar şi de sărbători”, a mai spus psihologul. Micuţii abia aşteaptă să-l vadă pe Moş Crăciun, iar pentru asta se pregătesc cum se cuvine. „Sunt incluşi într-un program artistic, lucrăm de o lună de zile. O să primim foarte mulţi musafiri, de la oameni de rând până la oaspeţi de seamă ai Constanţei. În general, copiii din centrele de plasament pregătesc un program artistic în fiecare an, unde vine Moş Crăciun şi le oferă cadouri. Este cel mai mare eveniment aşteptat de ei. Cei mai mari au confecţionat diverse obiecte pentru expoziţie, dar şi pentru a le oferi musafirilor care vin cu daruri”, a concluzionat Mirela Tanislav.
Mirela Sorina PASCAL
25/11/2013, 23:47 - Prima Pagina

Părerea ta contează


Comentarii (9)
crork (09/11/2015, 11:51):
"TgyU51 Super-Duper site! I am loving it!! Will be back later to read some more. I am taking your feeds also."
backlinks (16/10/2015, 14:24):
"SDJbS6 A round of applause for your blog post. Want more."
com crorkzz (04/08/2015, 20:11):
"yMx7Q1 Just wanna comment that you have a very decent internet site , I love the design and style it actually stands out."
seo service (01/07/2015, 18:20):
"sMhXnO Muchos Gracias for your post.Thanks Again. Much obliged."
link building (17/07/2014, 20:17):
"wr9WPZ Thanks-a-mundo for the post.Thanks Again. Keep writing."
good backlinks (19/06/2014, 02:18):
"NHPVSe Major thanks for the blog post.Really looking forward to read more. Great."
stunning seo guys (20/04/2014, 11:52):
"VCRy6n Major thanks for the post.Really thank you! Keep writing."
best prices (01/04/2014, 19:47):
"k8gYJ1 Say, you got a nice article post.Much thanks again. Much obliged."
Din aceeaşi categorie

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]

Morgan Freeman, învinovățit pentru moartea nepoatei. Actorul a fost acuzat de abuz sexual

Numele lui Morgan Freeman, din nou târât prin tribunale! Morgan, care deține una dintre cele mai cunoscute voci de la Hollywood și care a narat și jucat în numeroase filme de succes, a fost acuzat din nou de întreținerea de relații sexuale cu nepoata sa, care era minoră la vremea respectivă. De asemenea, celebrul actor a fost învinovățit chiar de moartea acesteia, presupunându-se că E’Dena Hines a fost ucisă de fostul ei iubit tocmai din cauza faptului că l-ar fi înșelat [...]

Cum arăta Meryl Streep pe când i-a fost refuzat un rol sub motivaţia că era „prea urâtă”?

E una dintre marile actriţe premiate ale cinematografiei mondiale, având în palmares nu mai puţin de 3 trofee Oscar şi 9 Globuri de Aur câştigate. Cu toate acestea, Meryl Streep nu a avut un debut lin. Pentru că avea frumuseţea tipică a vremurilor de atunci, Meryl Streep s-a lovit de refuzul regizorilor de a lucra cu ea. Acum patru ani, actriţa povestea că la începutul carierei sale a fost respinsă din cauza aspectului ei fizic, chiar dacă avea deja un Oscar [...]

Gala premiilor Oscar rămâne fără prezentator principal pentru prima dată după 1989

Gala de decernare a premiilor Oscar, cea mai urmărită ceremonie organizată la Hollywood, ar trebui să se deruleze fără prezentator principal pentru prima dată în ultimii 30 de ani, după retragerea actorului Kevin Hart în urma unor polemici generate de câteva mesaje mai vechi ale sale, publicate pe Twitter şi considerate homofobe, informează AFP. Organizatorii ceremoniei nu au anunţat încă în mod oficial acest lucru, însă mai multe surse din industria cinematografică au confirmat că pregătirile pentru cea de-a 91-a gală [...]

Brad Pitt, în mari tandreţuri cu Charlize Theron

La mai bine de doi ani de când s-a produs despărţirea de mama celor şase copii ai săi, Angelina Jolie, starul hollywoodian pare că îşi reface bine-mersi viaţa sentimentală alături de nimeni alta decât frumoasa Charlize Theron. Actorul de 55 de ani a fost zărit recent în compania actriţei Charlize Theron (43), conform celor publicate de The Sun şi preluate de Daily Mail pe 20 ianuarie. Iar cel care le-a făcut cunoştinţă celor doi A-listeri este nimeni altul decât fostul iubit [...]

Filmul 'Green Book', marele câştigător al Premiilor Sindicatului Producătorilor din SUA

'Green Book' a obţinut trofeul Darryl F. Zanuck pentru cel mai bun film, la gala Premiilor Sindicatului Producătorilor din SUA (Producers Guild Awards - PGA), care s-a desfăşurat sâmbătă seară în oraşul Los Angeles, relatează agenţiile EFE şi Reuters. Filmul, avându-i ca protagonişti pe Mahershala Ali şi Viggo Mortensen şi regizat de Peter Farrelly, s-a impus în faţa peliculei 'Roma' a cineastului mexican Alfonso Cuarón, nominalizată la aceeaşi categorie.

'Black Panther', 'BlacKkKlansman', 'Bohemian Rhapsody', 'Crazy Rich Asians', 'The Favourite', 'A Quiet Place', [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Melania Medeleanu a născut la fel de discret cum a purtat toată sarcina

Melania Medeleanu este proaspătă mămică. Vedeta, care se ocupă de mulţi ani de copii bolnavi din tabăra MagiCAMP, are cea mai mare grijă acum de bebeluşul ei, un băieţel care a [...]
 

Ozana Barabancea s-a operat din nou. Vedeta vrea să arate iar ca în liceu

Chiar și după ce a reușit să scape de toate kilogramele nedorite, Ozana nu renunță încă la ajutorul venit din partea medicilor esteticieni. Artista și-a propus să arate din nou ca [...]

Soțul Andei Adam a fost condamnat la trei ani de închisoare

Anda Adam și soțul ei trec prin momente grele deoarece el a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a fost judecat pentru că a falsificat carduri. El a [...]
 

Războiul dintre Bahmuțeanu și Prigoană continuă. Prezentatoarea TV, nevoită să facă un test antidrog

După ce în ultima perioadă foștii soți Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au acuzat reciproc de afecțiuni psihice, corelate cu comportament agresiv și posibilitatea consumului de substanțe interzise prin lege, prezentatoarea [...]
 

Oana Roman este foarte mândră de cum arată. Nu vrea să audă de operații estetice

Oana Roman este foarte mândră de cum arată și le-a spus tuturor ce părere are despre operațiile estetice, mărturisind că ea nu vrea să audă de așa ceva. Chiar dacă are [...]

Mesajul Valentinei Pelinel de ziua lui Cristian Borcea. Gravidă cu gemeni, a pozat în rochie mulată

Valentina Pelinel şi Cristian Borcea au demonstrat că nimeni şi nimic nu le poate sta în cale, iar joi, 17 ianuarie, de ziua fostului acţionat de la Dinamo, soţia lui a [...]
 

Iată unde se află şi cum arată în prezent Vincenzo Castellano! El este în continuare soţul Antoniei

După despărţirea de Antonia, Vincenzo Castellano, cel care în acte încă îi este soţ, deşi relaţia lor s-a încheiat în urmă cu mai bine de patru ani, a decis să dispară [...]
 

"Roma", marele câştigător la Critics' Choice Awards

Filmul "Roma", o odă adusă de regizorul mexican Alfonso Cuarón copilăriei sale petrecute în Ciudad de Mexico în anii '70, este marele câştigător al celei de-a 24-a ediţii a premiilor Critics' Choice, considerate un barometru pentru Oscaruri, informează Xinhua şi APP.

"Roma" a fost recompensat la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun film într-o limbă străină", în timp ce Cuarón a primit trofeul pentru "cel mai bun regizor" şi "cea mai bună cinematografie".

Filmat în alb-negru, în spaniolă şi mixtecă, [...]

''The Upside'' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

În pofida cronicilor negative şi a unei controverse stârnite pe tema modului de reprezentare a persoanelor cu handicap, ''The Upside'', adaptarea americană a peliculei franceze ''Les Intouchables'', a debutat în fruntea box-office-ului nord-american, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, relatează AFP.

Realizat la mai bine de şapte ani după versiunea originală, care a atras peste 20 de milioane de spectatori în sălile de cinema din Franţa, ''The Upside'' a generat încasări de 19,6 milioane de dolari în intervalul [...]

Cristina Săptar, dată afară din casă de fostul soț!

Divorțată din vara lui 2016, Cristina Spătar a continuat să locuiască în vila fostului soț, dând de înțeles că acesta ar fi un compromis făcut de dragul copiilor. Situația s-a schimbat brusc în urmă cu puțin timp.
Cântăreața a fost nevoită să lase în urmă condițiile de lux de care s-a bucurat ani buni și să caute o locuință pe măsura puterii ei financiare. Acum, ea stă cu chirie, cu tot cu cei doi copii ai săi, Aida și Albert, într-un apartament [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank