Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 7 Decemrbie, Duminică, 8 Decembrie 2019 |
Cătălin Botezatu, chef grandios după ce a învins cancerul. „Am trecut pe lângă doamna cu coasa“ ![]() Cătălin Botezatu o ține din petrecere, în petrecere. Designerul a împlinit 53 de ani pe 3 decembrie, prilej cu câte prietenii apropiați s-au întrecut în a-i face surprize peste surprize și cadouri care mai de care mai scumpe. Cel mai costisitor cadou primit de Cătălin Botezatu a fost o pereche de ochelari din aur de 18 karate, o avere pe care Cătălin o va purta „pe ochi” de acum înainte. ”Sper să nu mi-i fure Băduleasca” (n.r. prietena lui, Raluca Bădulescu), [...] Fiica Iuliei Albu, machiaj spectaculos la doar 10 ani. Reacția vedetei ![]() Mikaela, fiica Iuliei și a lui Mihai Albu, s-a transformat într-o domnișoară adorabilă și, la doar 10 ani, pare să îi calce pe urme mamei sale atunci când vine vorba de apariții. Micuța apare rar în fotografiile din mediul online ale părinților săi, aceștia parcă dorind să o țină numai pentru ei, însă și atunci când mai apare vreo poză cu Mikaela, toți admiratorii mamei sale nu mai știu ce complimente să îi facă acesteia. Mikaela a devenit o domnișoară superbă, care [...] Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon! ![]() Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams. Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct. Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...] Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018 ![]() Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open. Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...] Radio KISS FM
[loto] ![]() |
Christina Aguilera: „Industria muzicală e plină de lupi“(minim 2 voturi)![]()
![]() Cântăreaţa americană Christina Aguilera a acordat săptămânalului britanic The Sunday Times un interviu, publicat duminică, în care artista pop a spus că "industria muzicală e plină de lupi", informează contactmusic.com. În vârstă de 38 de ani, cântăreaţa americană lucrează de multă vreme în această industrie şi a recunoscut că a asistat de câteva ori "la partea întunecată a lucrurilor" din acest sector de activitate. "Era o industrie cu atât de mulţi lupi. Bărbaţi mai în vârstă, care aveau alte intenţii. Când eşti atât de tânără şi creşti într-o industrie condusă doar de bărbaţi, ajungi să vezi partea întunecată a lucrurilor şi să auzi modul în care bărbaţii vorbesc despre femei, am auzit şi cum vorbeau despre sânii mei", a declarat vedeta americană. "Mă gândesc uneori în trecut, la acea versiune tânără a mea, care avea nevoie pe atunci doar de o îmbrăţişare, şi i-aş spune că nu toţi bărbaţii sunt aşa. Nu sunt de acord cu oamenii care acceptă astfel de lucruri şi spun: 'Ei bine, băieţii vor fi mereu băieţi'. Pentru că eu cred că bărbaţii ar trebui să fie traşi la răspundere", a adăugat ea. Christina Aguilera consideră că este important ca toţi oamenii să înţeleagă că femeile "nu sunt doar creaturi unidimensionale" şi că "sexualitatea lor nu ar trebui văzută doar din punctul de vedere al bărbaţilor". Reflectând la propria sa evoluţie, artista a declarat: "În acel prim single al meu ("Genie in a Bottle"), eram doar o marionetă, făcând ceea ce casa de discuri voia ca eu să fac, într-o perioadă în care explozia muzicii pop era foarte mare". "Şi e a amuzant să priveşti înapoi, pentru că acum publicul le vede pe Kylie Jenner şi Miley Cyrus, persoane care reinventează pantalonii din piele neagră, lucruri pentru care eu am fost aspru criticată în trecut. Însă eram interesată să aduc acest aspect în discuţiile naţionale din acea vreme, m-am simţit confortabil în propria mea piele, să împărtăşesc lumii sexualitatea mea şi o parte din mine". "Să fiu neînfricată este ceva ce mi-am dorit întotdeauna, pentru că am văzut-o pe mama mea în atât de multe situaţii în care era slabă şi atât de dominată. Aceasta a fost una dintre deciziile mele, ca femeie, să nu mă simt niciodată neajutorată în faţa unui bărbat", a adăugat Christina Aguilera. 19/10/2019, 07:48 - Prima Pagina ![]() Părerea ta contează Din aceeaşi categorie ![]() Martin Scorsese declanşează polemică la Hollywood după ce spune că filmele Marvel „nu sunt cinema“ Regizorul Martin Scorsese a declanşat vineri polemică la Hollywood după ce a declarat că, în opinia sa, filmele cu supereroi precum cele produse de studiourile Marvel ''nu sunt cinema'', ci îl duc cu gândul mai degrabă la un ''parc de distracţii'', potrivit AFP. "Nu le urmăresc. Am încercat, să ştiţi. Dar nu sunt cinema", a declarat cineastul în vârstă de 76 de ani reporterului revistei britanice ''Empire'', care l-a întrebat dacă a urmărit vreodată filme din univers cinematic Marvel. "Sincer, aşa bine [...] ![]() Prinţul Harry depune noi plângeri în instanţă împotriva unor tabloide britanice Prinţul Harry a depus plângere în justiţie împotriva companiei care deţine mai multe tabloide britanice, printre care şi The Sun, a indicat vineri acest grup de presă, la câteva zile după lansarea unor proceduri judiciare similare împotriva Mail on Sunday în legătură cu publicarea unei scrisori private adresate de Meghan tatălui său, relatează AFP. ''Confirmăm că a fost depusă o plângere de către ducele de Sussex", a precizat News Group Newspapers, proprietarul The Sun (cel mai citit tabloid britanic) şi a [...] ![]() Justin Bieber a spart 1,3 milioane dolari la nuntă. Numai florile au costat 300.000 Nu s-a uitat la bani! Cântăreţul Justin Bieber a “spart” 1,3 milioane dolari ca să-şi facă o nuntă de pomină cu fotomodelul Hailey Baldwin. Ei s-au cununat civil în secret în urmă cu un an, la New York. Justin Bieber (25 de ani) şi Hailey Baldwin (22 de ani) şi-au spus “da”, luni, 30 septembrie, la apusul soarelui, în capela romantică Somerset din statul Carolina de Sud. Petrecerea, la care au participat 70 de invitaţi, a avut loc la Wilson Ballroom [...] ![]() Albumul „Abbey Road“ al trupei The Beatles revine în fruntea clasamentelor muzicale Albumul ''Abbey Road'' al trupei The Beatles se află din nou în fruntea clasamentelor muzicale britanice după 50 de ani de la prima sa ediţie, informează AFP şi Reuters. "E incredibil că Abbey Road încă rezistă după toţi aceşti ani. Este într-adevăr un album extrem de reuşit'', a spus fostul component al trupei Beatles Paul McCartney într-un comunicat de presă. ''Abbey Road'', care include melodii precum ''Something'' şi ''Come Together'', a fost penultimul album lansat de The Beatles înainte de destrămarea [...] ![]() Steaua lui Johnny Depp, de pe Walk of Fame, a fost vandalizată. Ce mesaj obscen au scris făptaşii Johnny Depp, în vârstă de 56 de ani, este cu siguranţă unul dintre cei mai controversaţi actori de la Hollywood. Actorul, originar din Kentucky, a devenit cunoscut datorită rolului deţinut în filmul “Nightmare On Elm Street” şi a interpretat, cu succes, numeroase roluri pentru care a primit aprecieri atât din partea criticilor de film, cât şi a telespectatorilor. În ciuda faptului că a devenit recunoscut la nivel mondial şi a jucat în atât de multe pelicule reuşite, viaţa lui Depp nu [...] ![]() Lady Gaga, surprinsă într-o stare ciudată pe stradă. A căzut din picioare Lady Gaga nu a trăit una dintre cele mai glorioase momente din viața ei, atunci când în timp ce se îndrepta spre mașina care o aștepta, a căzut fulgerator din picioare. Din păcate pentru vedetă, paparazzi sunt mereu pe urmele ei și au surprins incidentul stânjenitor în toată „splendoarea” lui. O altă situație mai neobișnuită pe care au observat-o admiratorii vedetei a fost însă starea în care se afla aceasta, celebra artistă părând să nu fie tocmai în apele ei. Nu [...] ![]() |
![]() Modelul Doina Ciobanu, cu sânii pe afară în Londra Fotomodelul şi vedeta de Internet Doina Ciobanu a făcut senzaţie la petrecerea organizată de Naomi Campbell după gala British Fashion Awards, luni noaptea, la clubul de fiţe Tramp. Moldoveanca de 25 [...] ![]() Cornel Galeș a murit într-un accident rutier în Spania Vestea șocantă a morții lui Cornel Galeș scoate la iveală detalii cutremurătoare din viața soțului Ilenei Ciuculete. Chiar dacă acesta publica pe rețelele sociale imagini în care părea că duce o [...] ![]() Cât te costă să faci Revelionul cu vedetele Vedetele nu au odihnă nici în noaptea de 31 decembrie, alegând să petreacă alături de fanii lor, la localurile din Capitală sau de la munte. Click! vă spune cât vă costă [...] Omagiu pentru Răzvan Ciobanu! O colecție i-a fost dedicată regretatului designer ![]() Un omagu a fost adus pentru regretatul designer Răzvan Ciobanu. Omagiul este din parte designerului Nicoleta Negură. Aceasta a dedicat o colecție pentru Răzvan Ciobanu, în memoria lui, numele colecției fiind chiar rasa de pisici pe care o plăcea! De asemenea, la lansare, a ținut un discurs prin care și-a exprimat admirația față de Răzvan Ciobanu ca om și ca designer, scrie wowbiz.ro. [...] ![]() Mihai Popescu, supraviețuitorul din Colectiv, se pregătește să dea BAC-ul fără mâini. Povestea de viața impresionantă a adolescentului Adolescentul este elev în clasa a XII-a și se pregătește să dea examenul maturității. Tânărul încă nu s-a hotărât dacă va continua cu informatica sau dacă va da examen de admitere pentru a intra la Facultatea de Psihologie. Deși trauma prin care a trecut este una imensă, tânărul încă își păstrează optimismul și spune că orice s-ar întâmpla trebuie să mergi mai departe. „Cam [...] Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani ![]() Mihai Constantinescu a murit marţi, 29 octombrie, după ce în octombrie îşi revenise după patru luni de comă. El suferise un infarct în mai şi fusese internat de atunci la Spitalul Floreasca. Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani. Soția lui, Simona Secrier (49 de ani), a fost cea care a chemat pe 13 mai ambulanța la reședința artistului, după ce l-a găsit inconștient în casă. Cântărețul a suferit atunci un stop cardio-respirator, iar medicii l-au resuscitat timp de [...] ![]() |
|
![]() Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...] ![]() Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...] ![]() Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...” Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...] | |||
![]() Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!” Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...] ![]() Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...] | |||
![]() Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...] | |||
![]() Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...] ![]() În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...] ![]() Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...] | |||
![]() Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...] ![]() Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...] ![]() Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...] ![]() În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...] ![]() Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...] | |||
![]() Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...] ![]() Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...] |