Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 21 Septembrie, Duminică, 22 Septembrie 2019


 
 

Elena Udrea și Adrian Alexandrov și-au creștinat fiica. Primele imagini de la botezul micuței

Fostul ministru Elena Udrea (45 de ani) și partenerul ei de viață, afaceristul Adrian Alexandrov (32 de ani), o botează astăzi, 20 septembrie 2019, pe fetița lor, Eva Maria, care tot astăzi împlinește un an. Ceremonia de creștinare are loc la Mănăstirea Cașin din București.

Iată primele imagini de la botezul fetiței Elenei Udrea. Fostul ministru a spus că naşii sunt prieteni vechi de familie și a dat detalii și despre ținute: se va asorta cu fiica ei, rochiile fiind create de [...]
 

Fiica lui Adrian Minune a intrat în echipa lui Horia Brenciu la „Vocea României“

Al nouălea sezon al show-ului „Vocea României” (PRO TV) are o mulţime de surprize, iar printre acestea va fi participarea lui Karmen (21 de ani), fiica lui Adi Minune, potrivit OK! Magazine.

Solista îl va cuceri cel puţin pe unul dintre juraţi care îşi va întoarce primul scaunul la audiţiile pe nevăzute, impresionat de vocea ei. Pe 1 august 2019, Karmen a devenit mămică, astfel că în această perioadă se va împărţi între fetiţa ei şi concursul muzical de la PRO TV, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Chelsea Londra a câştigat campionatul Angliei

Formaţia Chelsea Londra a câştigat, duminică, al patulea titlu de campioană a Angliei din istoria sa, primul din 2006, după victoria, scor 8-0, cu Wigan, în ultima etapă din Premier League. Londonezii a pus capăt domniei grupării Manchester United, care a eşuat în încercarea de a deveni primul club ce câştigă patru titluri consecutive de campioană a Angliei, în ciuda victoriei, scor 4-0, cu Stoke City. După titlurile din 2005 şi 2006 sub conducerea lui José Mourinho, Chelsea nu mai reuşise [...]

Soluţie
Adrian Mutu

Mutu, aproape să scape de datoria pentru Chelsea

Fostul impresar Ioan Becali a dezvăluit că Adrian Mutu este la un pas să scape de datoria de 17 milioane de euro către clubul englez Chelsea Londra. „Am o relaţie bună cu Chelsea, mai ales cu noul preşedinte. M-am întâlnit până acum de două ori cu el în problema lui Mutu, în legătură cu cele 17 milioane de euro. Problema e aproape rezolvată”, a spus Giovani Becali la GSP TV, potrivit ziare.com. Dat în judecată la TAS, Adrian Mutu a fost [...]

Mourinho are o clauză de 42 de milioane de euro dacă va fi dat afară de la Chelsea!

Chelsea e pe locul 15 în clasament, iar Jose Mourinho a primit deja un ultimatul din partea conducerii clubului. Roman Abramovic e gata acum să-l dea afară pe portughez, dacă acesta nu va reuşi să câstige urmatoarea partida din Premier League, potrivit sport.ro. Concedierea lui Mourinho va fi extrem de costisitoare pentru patronul rus al lui Chelsea. Mourinho are contract până în 2019 şi cea mai mare clauză de reziliere din istorie, de 41 de milioane de euro! Mourinho primise un [...]

Chelsea, ce frumoasă ai fost mireasă!

Fiica lui Bill şi Hilary Clinton s-a căsătorit sâmbătă cu iubitul ei într-o localitate aflată la 2 ore distanţă de New YorkPeste 400 de invitaţi au participat la ceremonia de căsătorie a lui Chelsea Clinton (29 de ani) cu alesul său, Marc Mezvinsky (31 de ani).Nunta a avut loc într-un loc pitoresc, pe o proprietate din apropierea râului Hudson, Rhinebeck.„Astăzi, suntem mândri şi emoţionaţi să-i vedem pe Chelsea şi Marc unindu-şi destinele la Astor Courts de faţă cu familia şi cei [...]

Prinţul George al Marii Britanii împlineşte 6 ani

Anul trecut, fiul cel mare al ducilor de Cambridge a apărut la balconul Palatului Buckingham şi a făcut o plimbare prin grădina Chelsea Flower Show a mamei sale. George este de asemenea un fan al tenisului, după ce a luat lecţii de la campionul elveţian Roger Federer. Părinţii prinţului, ducesa Catherine de Cambridge şi prinţul William, sunt mari iubitori de sport şi încearcă să le transmită această pasiune şi celor trei copii ai lor. Roger Federer - jucătorul favorit al lui [...]

Adrian Mutu

Francezii l-au salvat: Mutu are bani să-şi plătească datoria către Chelsea

Adrian Mutu este în faţa ultimului său contract de cinci stele, la final de carieră. Cu banii pe care îi va câştiga în Franţa, şi-ar putea plăti datoria către Chelsea. Mutu a semnat pe doi ani cu francezii de la Ajaccio. La 33 de ani, Briliantul este în faţa ultimului său contract de 1 milion de euro. La finalul acestei înţelegeri, va avea 35 de ani, iar de aici se va termina cu fotbalul pe bani mulţi. Mutu a adunat până [...]

Dan Petrescu

Dan Petrescu, unul dintre candidaţii pentru postul de antrenor al echipei Chelsea

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, joi, că ar fi măgulit dacă ar fi adevărate informaţiile potrivit cărora se află pe o listă scurtă cu antrenori doriţi de gruparea Chelsea, însă a menţionat că "toate gândurile" sale se îndreaptă spre formaţia Kuban Krasnodar.
"Nu ştiu cât de adevărate sunt informaţiile potrivit cărora numele meu apare pe o listă scurtă cu antrenori doriţi de Chelsea, dar, dacă este aşa, atunci cred că orice antrenor ar fi măgulit. Am spus de multe ori până acum, [...]

Şoc
John Terry

Un fotbalist legendar al Angliei a decis să se retragă

John Terry, legenda încă în activitate a celor de la Chelsea, a şocat întreaga Anglie în momentul în care şi-a anunţat retragerea din fotbalul internaţional. Furios pe decizia oficialilor care au decis să continue investigaţiile în celebrul caz de rasism dintre Anton Ferdinant şi jucătorul celor de la Chelsea, întâmplat la un meci din sezonul trecut, fotbalistul în vârstă de 31 de ani a luat o decizie neaşteptată. „În primul rând aş vrea să mulţumesc tuturor selecţionerilor care m-au chemat la [...]

Adrian Mutu

Mutu, bun de plată pentru Chelsea

Tribunalul Federal al Elveţiei a anunţat că menţine decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), prin care atacantul român Adrian Mutu era obligat la plata unei daune în valoare de 17 milioane de euro către Chelsea Londra. Pe 14 septembrie 2009, internaţionalul român a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian recursul la decizia TAS, cu ajutorul fraţilor Victor şi Ioan Becali. La 21 octombrie, Tribunalul Federal al Elveţiei decisese suspendarea temporară a deciziei TAS, dar acum a respins recursul ca fiind nefondat. [...]

Negocieri avansate între Chelsea şi Atletico

Revenire de senzaţie! Fernando Torres s-ar putea întoarce în Spania, la echipa sa de suflet

Chelsea i-a cumpărat deja pe Diego Costa şi Filipe Luis de la Atletico Madrid, iar după aducerea lui Didier Drogba londonezii sunt gata să şi cedeze un jucător pe „Vicente Calderon”, conform gsp.ro. După ce au plătit 60 de euro pentru primii doi, englezii îi dau drumul lui Fernando Torres pentru a recupera 17 milioane de euro, anunţă Eurosport. Negoicerile vor mai dura câteva zile, pentru că Atletico îşi doreşte ca oficialii lui Chelsea să mai lase din preţ. Directorul executiv [...]


Scorsese şi DiCaprio anunţă că vor filma împreună ''Killers of the Flower Moon''

Regizorul Martin Scorsese şi actorul Leonardo DiCaprio vor lucra din nou împreună la thrillerul ''Killers of the Flower Moon'', a anunţat studioul Imperative Entertainment citat joi de EFE şi Agerpres. Proiectul, bazat pe cartea de succes cu acelaşi nume a lui David Grann, va fi cel de-al şaselea film realizat de cei doi după ''Gangs of New York'', ''The Aviator'', ''The Departed'', ''Shutter Island'' şi ''The Wolf of Wall Street''.

"Când am citit cartea lui David, am început imediat să o vizualizez: [...]

Microbişti adevăraţi

Deputatul Babuş, la meciul Stelei cu Chelsea, alături de soţie şi consilierul George Vişan

Chiar dacă nu au primit bilete de la deputatul Gigi Becali pentru super-meciul din optimile Europa Leagur, de la Bucureşti, de pe Naţional Arena, dintre Steaua şi actuala deţinătoare a Ligii Campionilor, Chelsea, politicienii constănţeni au ţinut cu tot dinadinsul să fie alături de echipa favorită. Printre aceştia s-a aflat deputatul Radu Babuş, dar şi colegul său de partid, consilierul local PSD George Vişan. Babuş nu a vrut să meargă însă la meci doar cu băieţii. Tânărul deputat a fost însoţit [...]

Melania Trump i-a mulțumit lui Chelsea Clinton pentru că i-a luat apărarea lui Barron

Prima doamnă, Melania Trump i-a mulțumit lui Chelsea Clinton, fiica lui Bill și Hillary Clinton, pentru că i-a luat apărarea lui Barron în scandalul privind felul în care s-a îmbrăcat mezinul președintelui american, scrie CNN, citat de libertatea.ro. Melania Trump a mulțumit, marți seara, pe Twitter, fostei prime fiice de la Casa Albă, după ce aceasta i-a luată apărarea lui Barron împotriva agresiunii online.”Mulțumesc Chelsea Clinton " este atât de important să îi încurajăm pe toți copiii noștri să fie înșiși! [...]

DECIZIE
Adrian Mutu

Adrian Mutu a scăpat de datoria de 21 milioane euro către Chelsea

Veşti excelente pentru Adrian Mutu! „Briliantul” nu trebuie să-şi mai facă griji - cel puţin pentru moment - în privinţa datoriei pe care o avea de plătit către Chelsea, în urma scandalului de dopaj în care a fost implicat în 2004. FIFA a anunţat sâmbătă că fotbalistul român a scăpat fără să plătească 21 de milioane de euro. După mai bine de nouă ani de incertitudine, oficialii forului inernaţional de fotbal i-au transmis vestea cea mare. FIFA a decis că ambele [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Munti, uriaşul de la "Chefi la cuţite", a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit aproape 100 de kilograme

Câştigătorul sezonului 6 Chefi la cuţite este de nerecunoscut după ce a reuşit să ajungă de la 170 de kilograme la mai puţin de 100. Mihai Munteanu, zis şi Munti, şi-a [...]
 

Alexandru Darie a fost înmormântat în lacrimile fostei soţii şi ale actorilor care l-au iubit

Durere apăsătoare şi lacrimi amare duminică la înmormântarea lui Alexandru Darie. Regizorul s-a stins din viaţă, miercuri, după ce organismul lui slăbit a renunţat să mai lupte cu o ciroză hepatică [...]

Reacția Iuliei Albu cu privire la rochia de botez a Elenei Udrea: „Păpușa Barbie a politicii românești“

Elena Udrea şi logodnicul său, cu 12 ani mai mic, Adrain Alexandrov, au fost în centrul atenției presei deoarece aceștia şi-au creştinat copilul, pe micuţa Eva Maria, la Mănăstirea Caşin. Iulia [...]
 

Legătura secretă dintre Antonia şi Monica Gabor. Aveau doar 19 ani și un trecut comun la Milano

În 2008, nimeni nu ştia de existenţa frumoasei Antonia, iar prezenţa ei în showbiz s-a produs “prin alianţă” cu Monica Gabor, la vremea aceea soţia lui Irinel Columbeanu. Moni a ajutat-o [...]
 

Ioana Tufaru e în al nouălea cer! S-a căsătorit!

Ioana Tufaru se iubește de câșiva ani cu Ionuț, bărbatul căruia i-a și dăruit un fiu pe nume Luca. Marti, fiica Andei Călugăreanu s-a căsătorit că partenerul ei de viață, devenind [...]

Alexandru Darie a murit

Regizorul Alexandru Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Fiul actorului Iurie Darie era internat de aproape două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Ducu Darie [...]
 

Andreea Răducan a născut

Andreea Răducan a născut luna trecută. Ea a adus pe lume prin cezariană, un băieţel perfect sănătos. Bebeluşul a primit nota 10 la naştere. Fosta gimnasta nu este la prima experienţă [...]
 

A murit singur, de Crăciun, cu inima frântă. Tragediile care i-au grăbit sfârşitul lui George Michael

Avea numai 53 de ani în ziua de Crăciun 2016, când şi-a dat ultima suflare. Faimosul cântăreţ a murit prematur din cauza suferinţei simţite în urma dispariţiei celor dragi din viaţa lui. Tulburarea de care a suferit George Michael aproape toată viaţa lui adultă era de natură psihologică şi l-a împierdicat pe superstar să se împace cu moartea celor dragi şi să treacă peste momentele dramatice din viaţa lui. Şi, nu numai că n-a acceptat niciodată pierderea peroanelor iubite, dar l-a [...]

Whoopi Goldberg se alătură distribuţiei serialului 'The Stand', inspirat din cartea lui Stephen King

Actriţa Whoopi Goldberg s-a alăturat distribuţiei 'The Stand', un miniserial de televiziune pe care îl pregăteşte postul american CBS, pe baza romanului omonim publicat de Stephen King în 1978, relatează EFE. Goldberg a anunţat încorporarea sa în serial, într-un interviu cu Stephen King din cadrul programului 'The View', pe care îl prezintă însăşi actriţa. 'The Stand' este un roman post-apocaliptic, o ficţiune cu accente horror, care se petrece într-o lume decimată de ciumă şi în care se poartă o luptă între [...]

A murit artistul american Daniel Johnston, figură emblematică pentru scena rockului alternativ

Interpretul, compozitorul şi artistul vizual american Daniel Johnston, figură emblematică în lumea rockului alternativ, a decedat miercuri la vârsta de 58 de ani, a declarat pentru AFP fratele şi managerul său, Dick Johnston. Muzicianul a construit în aproape 40 de ani un univers poetic unic, populat de utopii copilăreşti, probleme de comunicare şi iubire pierdută.

În ultimele luni, enigmaticul autor, compozitor, interpret şi artist vizual a revenit de mai multe ori la spital pentru probleme renale, a indicat Dick Johnston, însă moartea [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank