Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Sophie Anderson

Iubita lui Charlie Adam, de la Liverpool, i-a înnebunit pe englezi!

Sophie Anderson e cum nu se poate mai fericită de cînd iubitul ei, Charlie Adam a semnat cu Liverpool. Şi-a făcut bagajele şi s-a mutat de la Blackpool la Liverpool, oraş pe care spune că-l adoră. „Toată lumea a fost atît de drăguţă cu noi de cînd ne-am mutat, oamenii sunt foarte prietenoşi şi ne-au ajutat pe Charlie şi pe mine să se acomodăm”. Tânăra de 21 de ani l-a întîlnit pe Charlie Adam în 2009 şi de atunci au fost [...]

Catrinel Menghia l-a înlocuit pe Charlie Sheen într-un spot publicitar

Catrinel Menghia e modelul român care promovează noul autoturism al celor de la Fiat, 500 Abarth. Ea nu a fost singura aleasă să facă reclamă maşinii. Şi Charlie Sheen a filmat un spot pentru autovehicul, însă, în cele din urmă, nu a mai fost difuzat, conform Fox News.Se pare că Fiat o preferă pe Catrinel Menghia, în detrimentul lui Charlie Sheen. Focoasa româncă i-a făcut pe americani să li se aprindă călcâiele în reclama pentru Fiat 500, care a fost difuzată [...]

Oksana Domnina şi Maxim Shabalin

Cuplul rus Domnina/Shabalin, primul loc după dansul impus la JO

Cuplul rus Oksana Domnina şi Maxim Shabalin, campioni mondiali en titre, ocupă primul loc în proba de dans, după dansul impus, de vineri, de la Jocurile Olimpice de la Vancouver. Ruşii au obţinut 43,76 puncte, devansându-i pe canadienii Tessa Virtue şi Scott Moir, medaliaţi cu bronz la CM (42,74), şi pe americanii Meryl Davis şi Charlie White (41,47). Dansul impus, pe un Tango Romantica, este primul din cele trei probe ale disciplinei. Următoarea, dansul orignal, are loc duminică, în timp ce [...]

Ellie White, în doliu. Tatăl cântăreţei a murit

Cântăreaţa Ellie White trece prin clipe extrem de grele. Vedeta se pregăteşte de înmormântare, după ce marţi, 25 august, tatăl ei s-a stins din viaţă.

Ellie White a anunţat prin intermediul a câtorva cuvinte publicate pe pagina ei de Facebook vestea cumplită. "Ne pregatim de inmormantare. Ramai cu bine, tatal meu.. Sper ca ti-ai gasit linistea!", a scris vedeta marţi seară. Surse apropiate cântăreţei ne-au spus că bărbatul ar fi suferit un stop cardiac şi ar fi murit în somn.

Ellie White a [...]

Ce mult i-a crescut burtica lui Ellie White! Cântăreaţa este însărcinată în patru luni

Ellie White urcă încă pe scenă. Deşi este însărcinată în aproape patru luni, cântăreaţa nu şi-a anulat concertele, ci le onorează în continuare şi probabil că o va face până în ultimul trimestru de sarcină.

Îi prieşte de minune sarcina! Ellie White a urcat pe scenă de Sărbători. Însărcinată în patru luni, solistei a început să i se contureze burtica de gravidă pe care şi-a expus-o mândră purtând o rochie mulată de culoare violet.

click.ro [...]

Ellie White e din nou însărcinată!

Bucurie mare în familia cântăreţei Ellie White! Artista a aflat recent că este însărcinată. Vestea i-a dar aripi, mai ales că îşi dorea de ceva timp să-i facă lui Mihăiţă un frăţior sau o surioară. "Dragii mei, vroiam să fiţi printre primii care afla asta. Voi fi din nou mămicaă!!", a scris Ellie pe contul ei de socializare. [...]

Charlie Sheen mai face praf un serial: vrea sa plece şi de la «Anger Management»

După ce s-a certat cu producătorul serialului "Two and a half men" şi a fost concediat, Charlie Sheen a prins rolul principal în "Anger Management".Actorul de 47 de ani s-a enervat după ce colega lui de platou, Selma Blair (40 de ani), s-a plâns producătorilor din cauza lipsei de etică a fostului star din "Doi bărbaţi şi jumătate".Sheen a ameninţat că refuză să mai filmeze dacă Selma va mai apărea în vreun episod şi a cerut concedierea ei. [...]

Sursa foto: click.ro

Ellie White şi-a închiriat picioarele în reclame

Imediat după ce a născut, pe 31 mai, solista Ellie White (31 de ani) a primit o propunere tentantă din partea postului Diva. Aceea de a folosi povestea ei de viaţă şi carieră, dar şi picioarele ei superbe, în campaniile din toamnă ale postului, mai ales că sloganul este „Mergi pe ritmul tău”.Şi nu singură, ci alături de gimnasta Anca Surdu şi de creatoarea de pantofi Cristina Bâtlan. Fiecare în parte şi-au spus poveştile, s-au lăsat filmate în mediul lor artistic, [...]

"The Devil in The White City", o nouă colaborare DiCaprio - Martin Scorsese

Actorul Leonardo DiCaprio se alătură regizorului Martin Scorsese în proiectul cinematografic al studiourilor Paramount Pictures 'The Devil in The White City', au confirmat surse apropiate producției, scrie variety.com, citat de agerpres.ro.

Proiectul, la care studiourile se gândesc de aproape un deceniu, îi reunește la aproximativ doi ani de la succesul peliculei 'The Wolf of Wall Street' pe actorul DiCaprio și regizorul Martin Scorsese.

Studiourile Paramount Pictures au achiziționat drepturile de producție ale cărții jurnalistului și scriitorului american Erik Larson 'The Devil in the [...]

Eveniment

O pălărie şi un baston ale lui Charlie Chaplin, vândute la licitaţie

O pălărie şi un baston care au aparţinut actorului Charlie Chaplin, considerate simboluri ale filmelor de comedie mute produse la Hollywood, au fost vândute la o licitaţie organizată de casa Bonhams, duminică, la Los Angeles. Bastonul şi pălăria lui Chaplin, interpretul personajului Charlot în câteva producţii cinematografice notabile din epoca filmului mut, precum „Luminile oraşului/ City Lights” şi „Timpuri noi/ Modern Times”, erau estimate la un preţ cuprins între 40.000 de dolari şi 60.000 de dolari, informează Reuters. [...]

Productie
Charlie Chaplin

Charlie Chaplin devine personaj animat

Charlie Chaplin va deveni personaj animat intr-un serial indiano-francez, productia fiind inspirata din scurtmetrajele umoristice realizate de celebrul comediant. Proiectul, care are un buget de 11,5 milioane de dolari, este o coproductie a DQ Entertainment, trustul francez Method Animation si MK2. Serialul animat va cuprinde 104 episoade, fiecare cu o durata de sase minute, si va fi inspirat din cele 70 de scurtmetraje umoristice realizate de Chaplin, dar va cuprinde si continut original. Mai multi radiodifuzori din Franta, Germania, Marea Britanie, [...]

Află cum a ales să nască Ellie White!

Deja mama unui băiat superb, Mihai (2 ani), zilele acestea, solista va deveni și mămică de fetiță! Sarcina lui Ellie White (30 de ani) ajunge săptămâna aceasta la termen. Artista a programat venirea pe lume a celui de-al doilea copil al său prin cezariană, peste doar câteva zile.

Ellie White s-a hotărât! Deşi la început plănuia să nască pe cale naturală, solista a decis, în cele din urmă, să dea viață fetiței printr-o operație de cezariană, la fel cum a procedat şi [...]

Foto Click.ro

Ellie White a ajuns la Urgență. Artista și-a luxat un deget

Ellie White a avut parte de un eveniment extrem de nefericit, aseară, după un concert pe care l-a susținut la Zilele Brașovului.
Cântăreața a fost transportată de urgență la spital, după ce și-a luxat degetul.Imediat după spectacol, Ellie s-a retras să semneze autografe, iar la plecare, în învălmășeală, mulțimea a închis ușa la mașină peste mâna cântăreței. Vedeta a fost supusă unor teste si unor radiografii, iar medicii au constatat că aceasta și-a luxat un deget în urma incidentului. [...]

Cele mai sexy imagini cu Ellie White: a pozat în FHM

Ea are un trup superb pe care nu se teme să îl expună. Cele mai sexy poze cu Ellie White fac furori pe internet, printre admiratorii vedetei. Elena Baltagan (31 de ani), cunoscută cu numele de șcenă Ellie White, este o cântăreață română de muzică dance și house. Elena s-a născut în orașul Buzău, iar de la vârsta de 7 ani a urmat Liceul de Arte din Buzău, la clasa de muzică. Elena a început să participe la diverse festivaluri naționale [...]

Ellie White nu vrea să reprezinte România la Eurovision. Află de ce!

Ellie White se află pe lista artiștilor pe care TVR îi dorește pentru a reperezenta România la Eurovision 2012, concurs care se va dezfășura la Baku, Azerbaidjan, însă nu se va înscrie cu nicio piesă în concurs. Motivul? Cântăreața este ocupă cu alte proiecte. "Știu că perioada de înscriere a început de ieri, însă în această perioadă sunt ocupată cu pregătirile pentru filmarea clipului Sete de noi, astfel că nu am cum să înregistrez o piesă special pentru Eurovisio", a spus [...]
2 3 4 5 6 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank