Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Dacă are valoare…
Corina Creţu

Fosta amantă a lui Collin Powell, europarlamentara PSD Corina Creţu, numită comisar european de Politică Regională

Europarlamentara PSD Corina Creţu a fost acceptată pentru postul de comisar european de către preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţin surse guvernamentale citate de România TV. Dacian Cioloş, propus pentru portofoliul agriculturii, a ieşit din cărţi. Corina Creţu ar urma să se ocupe de Politica Regională. Premierul Victor Ponta i-a trimis, la data de 30 iulie, o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, în care Dacian Cioloş era prima propunere pentru funcţia de comisar european, iar Corina Creţu a doua. În [...]

Cristina Neagu

Performanţă istorică: medalie de bronz pentru România la Europenele de handbal

România a învins duminică Danemarca, în finala mică, scor 16 - 15, câştigând astfel medalia de bronz la Campionatul European de handbal. Fetele lui Radu Voina şi-au revenit astfel după înfrângerea ruşinoasă de sâmbătă, în faţa Suediei şi bifează astfel cea mai mare performanţă a româncelor, care în 2000 terminaseră pe locul 4 la Europeanul din Rusia. Cu toate acestea, naţionala României era văzută înainte şi în timpul competiţiei drept una din marile favorite la titlul european. În urma acestui rezultat, [...]

Evident, subiectul îngrijora de moarte alegătorul român
Gigi Becali

Ce urme a lăsat Becali în Parlamentul European: nervos că nu era lăsat să exporte oi în Turcia

În cei trei ani de mandat, eurodeputatul George Becali s-a evidenţiat prin trei intervenţii personale. A încasat, în schimb, sute de mii de euro, dar va rămâne, fără doar şi poate, în memoria înţelepţilor care l-au ales europarlamentar prin intervenţia sa de mare impact geo-strategic, privind exportul de ovine şi bovine româneşti în Turcia. Culmea, oficialii europeni i-au şi răspuns, ba chiar l-au băgat în seamă şi la o doua întrebare, legată de stadiul aplicării programului „Fructe în şcoli”, dar au [...]

CRBL merge în Parlamentul European

Noi artişti se alătură campaniei “Uniţi pentru drepturile artiștilor”, dornici sa își susţină interesele în Parlamentul European si sperând ca prin implicarea lor sa aducă o contribuție semnificativa la schimbarea legislaţiei europene, care se va aplica implicit si în Romania. CRBL a decis să susțină demersul tanarului europarlamentar Petru Luhan, care dorește alinierea drepturilor artiștilor romani la cele ale artiștilor din Uniunea Europeana. CRBL a decis să susțină demersul tanarului europarlamentar Petru Luhan, care doreşte alinierea drepturilor artiştilor romani la cele [...]

Candidat pentru Bruxelles
Gică Slabu

Gică Slabu cheamă constănţenii la vot: „Dacă PP-DD ajunge în Parlamentul European, glasul vostru va fi auzit la nivel european”

Candidatul la un loc în Parlamentul European, Gică Slabu, este în plină campanie electorală. Pentru a fi cât mai aproape de electorat, preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PP-DD, alături de Dan Diaconescu, a parcurs aproape jumătate de judeţ pentru a se întâlni cu electoratul ce va merge la vot pe 25 mai pentru alegerile europarlamentare, pentru a intra în contact cu el şi asculta doleanţele. Rezultatul a fost unul bun, spune el, întrucât a aflat doleanţele oamenilor. „Deplasarea cu Dan Diaconescu [...]

Infractor în Germania, vedetă respectabilă în România
Marcel Avram şi Denisa Săndulescu

Afacerile neştiute ale impresarului Marcel Avram: de la dosarul Zambaccian, la firme fantomă şi ţepe de milioane de euro

Despre Marcel Avram, în România se vorbeşte doar la superlativ, ca impresarul care i-a adus la Bucureşti pe Michael Jackson, Metallica, AC/DC, Rammstein, Iron Maiden, zilele trecute pe Robbie Williams şi cam tot ce înseamnă superstar de talie mondială. Când nu e de bine, numele lui este însă evitat, cu eleganţă, de presa centrală. Iar când e de rău, informaţiile dispar până şi de pe google. Dacă nu ştiaţi, orice variantă în limba română a vreunei pagini wiki despre Marcel Avram [...]

Au vrut să ţepuiască o firmă, dar şi-au luat-o cu mare ...artă
Tribunalul Constanţa

Cum a ajuns Şcoala de Artă şi Meserii să plătească un miliard pentru lucrări care valorau de trei ori mai puţin

De trei ani de zile, fosta Şcoală Populară de Artă şi Meserii, actualul Centru Cultural Judeţean Theodor Burada, este târătă prin instanţe de reprezentanţii unei societăţi cu care instituţia a colaborat în anul 2004. Conform unui contract semnat, societatea Aromgaz Construct trebuia să execute nişte lucrări de reparaţii şi amenajare a unei părţi din clădire, numai că nu şi-au respectat promisiunile de finalizare a lucrărilor, susţin cei de la centrul cultural. După cinci ani de judecată, au plătit însă factura triplu, [...]

Cetatea Eternă, unul din marile oraşe ale lumii

Minunăţiile turistice ale Romei pe care nu trebuie să le ratezi

Roma este un oraş care abundă in obiective turistice şi atracţii. Acest lucru face din Roma o destinaţie preferată de turiştii din lumea întreagă. Deşi localnicii nu văd decât aglomeraţia şi imbulzeala din centrul Romei, turiştii din toate colţurile lumii apreciază multitudinea de obiective turistice între care se disting forumurile şi Coloseumul din Roma. Obiective turistice, obiective culturale sau istorice se găsesc însă la tot pasul şi cea mai bună modalitate de a explora oraşul este aceea de a-l descoperi pe [...]

În preliminariile CE 2012,

Ne batem iar cu Franţa

Reprezentativa României va face parte din Grupa D de calificare la Campionatul European din 2012, alături de Franţa, Bosnia-Herţegovina, Belarus, Albania şi Luxemburg, conform tragerii la sorţi de la Varşovia. Din delegaţia României au făcut parte selecţionerul Răzvan Lucescu, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, secretarul general Adalbert Kassai şi directorul sportiv Daniel Prodan. România a fost ultima echipă din urna a doua a tragerii la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2012. Imediat după aflarea rezultatului tragerii la sorţi, preşedintele [...]

Moneda unică, salvată de către miniştrii de Finanţe din zona euro

După o săptămână de coşmar pentru euro, atacat la nivel global de speculatori pe fondul neîncrederii în planul de salvare financiară a Greciei şi în contextul dificultăţilor care apar în alte ţări din sudul Europei a fost creat un mecanism de stabilitate pentru moneda unică. Astfel, statele din zona euro vor avea acces la împrumuturi garantate de către Comisia Europeană de pînă la 440 de miliarde de euro. La asta se vor adăuga finanţări de urgenţă de pînă la 60 de [...]

Adrian Severin

Severin a rămas fără imunitate

Comisia Juridică a Parlamentului European (JURI) a votat luni, în unanimitate, ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin. Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, solicitată de DNA, a fost votată, în unanimitate, în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European, anunţă TVR. Ministerul Justiţiei a transmis la 5 aprilie preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, solicitarea DNA de ridicare a imunăţii europarlamentarului Adrian Severin pentru suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. În 21 [...]

Elena Băsescu, în Parlamentul European cu micuţa Sofia

Mezina preşedintelui Traian Băsescu şi-a reluat activitatea profesională şi s-a gândit să le-o prezinte pe micuţa Sofia şi colegilor ei din Parlamentul European. Se pare că nepoţica preşedintelui i-a cucerit pe demnitari, care nu s-au arătat deloc deranjaţi de gestul Elenei Băsescu.

Fiica cea mică a preşedintelui a postat pe o reţea de socializare un album de fotografii intitulat „Înapoi la muncă", în care a postat mai multe imagini cu ea şi cu fiica ei, Sofia, în Parlamentul European. Elena s-a gândit [...]

Traian Băsescu

Băsescu: România trebuie să refuze refugiaţi, pentru că nu e membru Schengen. Nu mă face responsabil de ceea ce nu sunt

România trebuie să refuze ideea de cotă de refugiați pentru că nu este stat membru Schengen, a afirmat luni Traian Băsescu, susținând că, dacă ar mai fi fost președinte, ar fi cerut Parlamentului o dezbatere și o hotărâre pe această problemă, potrivit agerpres.ro. „România trebuie să refuze ideea de cotă, nici voluntară, nici nevoluntară, dintr-un motiv simplu: pentru că România nu este stat membru Schengen. Colapsul sistemului Schengen s-a petrecut în statele care sunt membre Schengen și nu în România. Necazul [...]

Din categoria: niciodată să nu-i credeţi pe guvernanţi
Iuliu Winkler

România este, detaşat, pe ultimul loc în UE la absorbţia fondurilor. Până şi Bulgaria ne-a depăşit fluierând

România riscă să piardă circa 7 miliarde de euro din sumele alocate de Uniunea Europeană pentru exercițiul financiar 2007-2013, în condițiile în care țara noastră a absorbit, până la jumătatea acestui an, circa 57% din fondurile europene alocate în exercițiul financiar trecut, a declarat luni, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), potrivit agerpres.ro. „Domnul ministru al Finanțelor, fost ministru al Fondurilor Europene, încă mai vorbește, pe la seminarii, de o absorbție de 80%. Actualul ministru al Fondurilor Europene este [...]

Chris Rankin, celebru pentru rolul din "Harry Potter", vine în România, la East European Comic Con

Actorul britanic Chris Rankin, celebru pentru rolul Percy Weasley din seria "Harry Potter", este invitat la East European Comic Con, un eveniment care are loc în perioada 18 - 20 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti, potrivit organizatorilor, scrie Agerpres. Chris Rankin se va întâlni cu fanii în zilele de 19 şi 20 mai. Actorul în vârstă de 34 de ani s-a făcut remarcat în rolul lui Percy, unul dintre fiii lui Arthur Weasley şi frate al lui Ron, Fred, George [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank