Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Decizie

Datornicii la sănătate vor fi executaţi silit

Peste 9.500 de persoane din judetul Constanta care s-au inregistrat la fisc in ultimii cinci ani ca desfasoara activitati independente nu si-au platit contributia de asigurari de sanatate. Potrivit reprezentantilor Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS), in urma unui protocol incheiat intre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) s-a obtinut o lista cu acesti datornici, care a fost publicata pe site-ul casei judetene. [...]

Bijuteriile Mariei Antoinette, la licitaţie. Este una dintre cele mai importante colecţii regale scoase vreodată la vânzare

Peste 100 de bijuterii care i-au aparţinut reginei Marie Antoinette a Franţei vor fi scoase la licitaţie la Geneva, pe 12 noiembrie, iar specialiştii spun că aceasta este una dintre cele mai importante colecţii de accesorii de acest tip regale scoase vreodată la vânzare, potrivit AFP, citată de Mediafax. Aceasta este pentru prima dată când bijuteriile, din diamante şi perle, care aparţin familiei Bourbon-Parma, vor fi scoase la licitaţie, iar evenimentul este organizat de casa Sotheby’s.

Printre bijuteriile care i-au aparţinut soţiei [...]

Anunţ misterios

Manevra lui Duda? Regele Mihai i-a retras titlul de Principe al României nepotului său Nicolae şi l-a exclus din succesiunea la tron

Regele Mihai a decis luni să retragă titlul de „Principe al României” nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Mama fostului principe, „Alteţa Sa Regală Principesa Elena a primit înştiinţarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele”.
„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele [...]

Andreea Bănică

Andreea Bănică face plajă la umbră, în curtea casei

Vara a venit, iar vedetele tânjesc după mare şi plajă. Şi cum spectacolele încă nu au început pe litoral, artiştii se bronzează care pe unde apucă. Cum ar fi în curtea casei, aşa cum a procedat zilele trecute şi Andreea Bănică. Cântăreaţa şi-a obişnuit fanii să-i ţină la curent cu absolut orice face. Că merge la o şedinţă foto, la o filmare sau la cumpărături, Andreea anunţă toate aceste detalii pe Facebook. Astfel, am aflat că blonda şi-a scos zilele trecute [...]

Prinţul Charles, vizită oficială în România. Preşedintele Klaus Iohannis organizează o recepţie la Cotroceni

Prinţul Charles al Marii Britanii va efectua o vizită oficială în România şi va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Cotriceni, pe 29 martie, unde se va organiza o recepţie.

" Președintele României va avea o întrevedere oficială cu Prințul Charles. Acesta se va afla în vizită oficială în România. Și, de asemenea, Președintele României va fi și gazda unei recepții în onoarea acestui înalt oaspete", a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

"Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, moştenitorul [...]

Kate Middleton are o tumoare la cap

Casa regala a Marii Britanii pare urmărită de ghinion. Revista americană Globe a anunţat că soţia prinţului William şi viitoarea regină a Angliei, ducesa Kate Middleton, ar avea o tumoare la cap şi ar putea să moară chiar înainte să nască, în luna iulie a acestui an.Starea de rău acuzată de ducesa Kate în urmă cu câteva luni, când a fost internată de urgenţă la Londra, ar putea fi cauzată de o tumoare la creier, nu de sarcină. Această informaţie şocantă, [...]

Kate Middleton, ÎNSĂRCINATĂ CU GEMENI!

Ducesa de Cambridge este însărcinată. Ca şi în cazul primei sarcini, şi de această dată zvonurile sunt numeroase. Dacă sarcina lui Kate este o certitudine, nu se cunoaşte nimic oficial nici dacă este vorba despre un singur copil sau despre gemeni. Presa britanică vehiculează tot mai mult ultima ipoteză şi oferă şi două variante de nume presupus alese de către cei doi părinţi.
Pe 8 septembrie, confirmarea sarcinii lui Kate a venit oficial de la Palatul Buckingham, fără a preciza dacă este [...]

Prințul Harry i-a „furat“ un sărut iubitei sale, Meghan Markle, la închiderea Jocurilor Paralimpice Invictus

După o declarație de dragoste și o apariție în public ținându-se de mână, s-ar putea spune că nu mai era nevoie de o confirmare că prințul Harry al Marii Britanii și iubita sa, actrița Meghan Markle, formează un cuplu. Însă, sâmbătă seară, cei doi și-au afișat în public afecțiunea după ce reprezentantul Casei Regale a Marii Britanii și-a părăsit locul oficial de la ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice Invictus pentru a se alătura prietenei sale și a-i ''fura'' un sărut, [...]

Grupul de modă american Michael Kors a cumpărat Versace

Grupul de modă american Michael Kors a oficializat marţi cumpărarea casei italiene Versace, cu suma 2,1 miliarde de dolari (1,83 miliarde de euro), confirmând informaţiile apărute luni în presa internaţională, informează AFP, PA şi DPA. De asemenea, compania americană a anunţat că îşi va schimba denumirea în Capri Holdings, care va cuprinde brandurile Michael Kors, Versace şi Jimmy Choo.

"Achiziţionarea casei Versace este un pas important pentru grupul nostru. Cu resursele noastre, considerăm că Versace se va dezvolta pentru a depăşi o [...]

Prinţul a plătit 1.000.000 de dolari pentru o noapte cu Kim Kardashian

Kim Kardashian va face un milion de dolari într-o singură noapte. Un prinţ arab a plătit o avere pentru ca vedeta americană să-l însoţească, luna viitoare, la o petrecere.

Adel Al-Otaibi, un moştenitor al familiei regale din Emiratele Arabe Unite, a plătit 1.000.000 de dolari (3.588.000 lei) pentru ca starleta de 34 de ani să-i fie însoţitoare la o petrecere organizată de el la Palat [...]

Alexandru Ciucu va crea gratuit noile uniforme ale Poliției Române

Alexandru Ciucu, designerul Casei Regale și soțul cântăreței Alina Sorescu, este cel care va crea noile uniforme ale Poliției Române și susține că va face acest lucru gratuitDesignerul a fost solicitat să se ocupe de noile uniforme ale Poliţiei Române, uniforme ce vor fi dăruite, cel mai probabil, de Crăciun sau la începutul anului 2013.

"Am fost solicitat în acest sens de către conducerea Poliţiei Române şi i-am dat curs în mod firesc. Mă simt onorat că mi-au făcut această propunere. Consider [...]

Cine este Trevor Engelson, fostul soț al lui Meghan Markle

Meghan Markle, viitoarea mireasă a prințului Harry, nu este la prima căsătorie. Actrița americană a mai fost măritată doi ani cu Trevor Engelson, un producător de cinema și televiziune. Cei doi s-au cunoscut în 2004 și au avut o relație de șase ani, înainte să se logodească în 2010. Nunta, în stil boem, a avut loc în 2011, în Ocho Rios (Jamaica), însă viața conjugală a durat puțin. Doi ani mai târziu ei au semnat actele de divorț pe motive de [...]

Surpriză la Palatul Bukingham - Regina Elisabeta a II-a și-a ales succesorul

Regina Elizabeth a Marii Britanii a început să facă aranjamentele necesare pentru ca prințul Charles să devină prinț regent peste trei ani, când aceasta va împlini vârsta de 95 de ani, a declarat Robert Jobson, expert în chestiuni regale, relatează publicația Daily Mail, preluată de mediafax. Conform lui Jobson, decizia reginei de a preda conducerea fiului său înainte ca aceasta să moară are scopul de a „sprijini instituția monarhică”.

„În cazul în care regina va muri sau se va îmbolnăvi, dorește să [...]

Stela Popescu

Stela Popescu, de-a casei la restaurantul Colonade

Nu puţine sunt vedetele care şi-au achiziţionat o casă sau un apartament la Constanţa, pentru a scăpa de prblema cazării pe timpul sezonului estival. Printre acestea se numără şi îndrăgita actriţă Stela Popescu. Artista are o casă cu grădină imensă în localitatea 2 Mai şi, chiar dacă în sezonul rece nu locuieşte acolo, are grijă de locuinţa sa şi o vizitează frecvent. La fel s-a întâmplat şi week-end-ul trecut, când Stela Popescu a venit în Constanţa pentru a vedea dacă totul [...]

Angelina Jolie

Streaptease pe balcon

Angelina Jolie a fost surprinsă anul trecut în sânii goi pe balconul casei sale din Franţa. Nu mai contează de ce a hotărât să iasă goală şi să se îmbrace în văzul lumii! Cert este, că a făcut-o. Spre deliciul paparazzilor. [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank