Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Brigitte Năstase, falimentată și înșelată de fostul logodnic? Toate dedesubturile relației

Pe o parte a câştigat bani, pe de altă parte i-a pierdut! Brigitte Năstase este în pragul falimentului şi urmează să îşi închidă magazinul de haine din mall. Bruneta arată cu degetul spre fostul iubit pe care îl acuză că ar fi ”păpat” toate încasările pe ultimele trei luni şi că ar fi lăsat-o cu datorii imense. Mai mult, relaţia cu Corneliu Oană se pare că ar fi costat-o vreo 70.000 €.

Dacă în ”Ferma” a stat timp de trei luni cu [...]

Raluca Podea face praf cuplul momentului: „Brigitte, mai bătrână ca Biblia, Pastramă, un obsedat“

Se inflamează spiritele în patrulaterul amoros Florin Pastramă-Brigitte Năstase-Corneliu Oană şi Raluca Podea. Aceasta din urmă, până odinioară iubita oficială a lui Pastramă, a izbucnit după ce a fost nevoită să asiste la telenovela de la “Ferma” (PRO TV), emisiune în care a văzut cum bărbatul ei începe o relaţie cu Brigitte. Raluca o face praf pe rivala ei. În timp ce Brigitte Năstase (42 de ani) se giugiuleşte cu noul logodnic, Florin Pastramă, în emisiunea “ Ferma”, de la Pro [...]

Brigitte, la un pas să-l lovească pe Florin Pastramă în luna de miere

Brigitte și Florin Pastramă se ceartă și în luna de miere! Florin Pastramă a fost apostrofat de soția lui, Brigitte, după ce și-a lipit degetele de paharul cu alcool. Florin Pastramă a apucat să soarbă de două ori din el și apoi s-a trezit cu o ceartă furtunoasă. Pastramă a fost la un milimetru să își ia o palmă pe după ceafă de la Brigitte.

Brigitte l-a altoit pe Ilie Năstase în plină stradă, iar Anamaria Prodan pe Dan Alexa într-o recepție [...]

Brigitte a cheltuit 6.000 euro ca să-i facă lui Florin Pastramă un moştenitor

Situaţie delicată pentru Brigitte şi Florin Pastramă. Se pare că cei doi soţi nu vor deveni părinţi în viitorul prea apropiat, deşi îşi doreau cu ardoare acest lucru. Brigitte s-a răzgândit şi nu mai vrea să facă fertilizări in vitro după ce ultima procedură, care a costat-o 6.000 de euro, nu a dat nici un rezultat. După ce s-au căsătorit în mai, Brigitte (42 de ani) şi Florin Pastramă (40 de ani) au decis să devină părinţi. Au încercat pe cale [...]

Brigitte l-a înșelat pe Ilie Năstase cu Cătălin Cazacu. Amănunte picante despre aventura secretă

Aflați în plin proces de divorț, Brigitte și Ilie Năstase nu au terminat seria dezvăluirilor despre ce s-a întâmplat în timpul relației pe care au avut-o. Brigitte l-a înșelat pe fostul tenismen cu un bărbat pe nume Cătălin, iar un apropiat al brunetei a dezvăluit că este vorba despre Cătălin Cazacu. Brigitte și Ilie Năstase sunt ca într-un roller coaster deși se află într-un proces de divorț care va începe să se definitiveze în toamnă. De la aventurile de care fostul [...]

Brigitte Năstase, escapadă romantică cu Pastramă în locul unde a cucerit-o fostul iubit

Cine credea că Brigitte Năstase şi Florin Pastramă joacă doar roluri de îndrăgostiţi pe platourile de filmare ale emisiunii Ferma de la Pro Tv s-a inselat amarnic. Fosta nevastă a lui Ilie Năstase pare îndrăgostită lulea de craiul Pastramă, pe care a reuşit să-l despartă de Raluca Podea, iubita care îl aştepta acasă. În acest weekend, bruneta şi noul ei iubit au fugit într-o escapadă romantică, destinaţia fiind Veneţia. Brigitte Năstase şi Florin Pastramă sunt nedespărţiţi. Chiar dacă telespectatorii încă îi [...]

Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt s-au certat în plină stradă

Ceartă ca la uşa cortului între Ilie Năstase şi viitoarea sa soţie, Brigitte, la ieşirea dintr-un restaurant de fiţe din Capitală. Brigitte a luat foc după ce Ilie a lovit-o în cap cu o uşă pe fiica sa, din neatenţieClick scrie că o banală ieşire în oraş, joi seară, la cină, a cuplului Ilie - Brigitte Sfăt s-a lăsat din nou cu ţipete în plină stradă.Însoţiţi de cei doi copii ai ei, Sara (4 ani) şi Robi (12 ani), Brigitte s-a [...]

Brigitte Sfăt îi ia apărarea lui Ilie Năstase. „De ce să fim proști?”

Brigitte Sfăt îi ia apărarea lui Ilie Năstase. Bruneta a comentat pe marginea lucrurilor pe care soțul ei le-a făcut recent.

Fostul mare campion la tenis Ilie Năstase a fost în centrul unui imens scandal zilele acestea. El a făcut comentarii rasiste la adresa jucătoarei americane Serena Williams și a avut un comportament jignitor la adresa britanicilor la Fed Cup.

Brigitte Sfăt, care nu mai locuiește cu Ilie Năstase, a sărit în apărarea partenerului ei de viață.
Ea și-a spus părerea despre cele întâmplate [...]

Brigitte Sfăt, scrisoare deschisă pentru Ilie Năstase. „Nu mai vreau să fiu din nou cârpa ta”

Brigitte Sfăt, scrisoare deschisă pentru Ilie Năstase. Bruneta a spus lucrurilor pe nume în relația cu soțul său. Brigitte Sfăt este căsătorită cu fostul campion la tenis Ilie Năstase, cu care, însă, a avut parte de un mariaj cu năbădăi. În urmă cu câteva luni, Brigitte Sfăt a decis să plece din casa partenerului său de viață, după care cei doi s-au reîmpăcat. Brigitte Sfăt, care a comentat despre amantele soțului ei, a publicat o scrisoare deschisă pentru partenerul său de [...]

Brigitte Năstase a renunțat la divorț. Mutarea Amaliei în America i-a redat suflul soției lui Ilie Năstase

Zilele trecute, soția lui Ilie Năstase anunța în gura mare că nu mai vrea să fie doamna Năstase și că se va separa de fostul mare tenismen. Între timp, Brigitte Năstase s-a răzgândit și nu mai divorțează. Mai mult, bruneta lasă să se înțeleagă că între ei este doar lapte și miere.

La o săptămână de când se bătea cu pumnul în piept că nu-l mai vrea ca soț pe Ilie Năstase, acuzându-l că nu s-a detașat de fosta lui soție, Brigitte [...]

Scandalul de la „Ferma“ ajunge la apogeu: Claudia Pavel vrea să o dea în judecată pe Brigitte

Sora Claudiei Pavel a spus că nu va lăsa ca acuzaţiile din reality show să-i afecteze imaginea cântăreţei şi că va face demersurile legale necesare.

„Ferma - Un nou început" a dat startul şi unui nou scandal în showbiz, acela între Claudia Pavel şi Brigitte Năstase, concurente ale acestui sezon. Cea care a inflamat atmosfera a fost Brigitte, care a afirmat că artista are o relaţie tensionată cu ea, după ce ar fi avut o aventură cu primul soţ al lui Brigitte.

"Normal [...]

Brigitte Năstase, pe tocuri cui, în goana după cadourile de Crăciun. Fiica ei a ajutat-o la cumpărături

Cumpărături pe ultima sută de metri fac toţi românii zilele acestea, iar Brigitte Năstase se numără printre clienţii mall-urilor. Bruneta şi fiica ei au mers împreună la o sesiune de shopping ca să aleagă daruri pentru cei dragi. Şi-au făcut loc cu greu prin aglomeraţie cu pungile de cadouri, epuizate după ce au luat la verificat toate ofertele magazinelor. O împătimită a modei, Brigitte Năstase nu iese din casă fără tocuri nici măcar atunci când ştie că are de făcut drumuri [...]

Cum îl răsfaţă Brigitte Sfăt pe Ilie Năstase

Ilie Năstase (67 de ani) se poate considera un om norocos. Relaţia dintre el şi Brigitte Sfăt (37 de ani) pare să fie una foarte fericită.

Fostul tenismen susţine că adoră să fie răsfăţat de soţia lui, iar când spune acest lucru nu se referă doar la răsfăţul din patul conjugal.

Conform unei emisiuni televizate de la Antena Stars, Brigitte este o adevărată gospodină, şi îl surprinde plăcut pe Ilie Năstase ori de ori are ocazia.

”Brigitte mă răsfață cu bucate tradiționale și alte [...]

Brigitte Sfăt vrea să păstreze numele soțului, după divorț

Brigitte Sfăt vrea să păstreze numele soțului, după divorț, așa cum au procedat și celelalte foste soții ale lui Ilie Năstase, scrie Libertatea. „Încă nu am discutat cu Ilie despre divorț, chiar dacă am depus actele încă de pe 12 octombrie anul acesta. Ilie a aflat despre divorț din presă. Da, vreau să-mi păstrez numele lui, pentru că sunt la fel de bună ca Amalia Năstase și ca celelalte foste soții. Pe Ilie nu-l deranjează. Mi se pare normal să port [...]

Discuții aprinse între Brigitte Sfăt și Ilie Năstase în vacanța la mare. Ce vorbe și-au aruncat cei doi

Brigitte Sfăt și Ilie Năstase au fost filmați în timpul vacanței pe care au petrecut-o de 1 Mai la mare. Replicile celor doi sunt uluitoare, scrie Libertatea. Brigitte Sfăt și Ilie Năstase formează poate unul dintre cele mai atipice cupluri din showbiz-ul atutohton. Brigitte Sfăt și Ilie Năstase se află în divorț, dar cu toate acestea se tot întâlnesc și petrec timp împreună. Au fost chiar și la mare împreună. La un emisiune de la Kanal D, Brigitte Sfăt, care a [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank