Anul IX, Nr. 533, Luni, 10 Decembrie 2018


 
 

O româncă absolventă de Drept, cea mai frumoasă din Europa

Originară din Piteşti şi absolventă de Drept, românca Andreea Coman (25 de ani) a obţinut pe 7 decembrie titlul de Miss Supranaţional Europe 2018 la finala internaţională din Polonia a concursului internaţional Miss Supranaţional 2018, una dintre cele mai importante competiţii de frumuseţe din lume, ce a reunit 72 de fete de pe toate continentele.

Andreea, care a ajuns în Top 10 în marea finală, a fost aleasă cea mai frumoasă concurentă din Europa. Titlul suprem, de Miss Supranaţional 2018, a fost [...]
 

Adela Popescu a născut un băiețel. Cum arată vedeta după 5 ore de travaliu

Adela Popescu este foarte fericită deoarece duminică, 9 decembrie, a devenit mămică pentru a doua oară. Adela Popescu a anunțat luni, 10 decembrie, pe rețelele de socializare că a născut, iar prietenii virtuali i-au scris imediat mesaje de fericitare.

Alături de mesajul în care a anunțat nașterea celui de-al doilea băiețel, vedeta a publicat și o fotografie de la clinica privată, după cinci ore de travaliu. Adela Popescu se simte foarte împlinită deoarece după 9 luni, și-a putut ține în brațe cel [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Cătălin Botezatu şi Monica Columbeanu

Cătălin Botezatu şi Monica Columbeanu s-au distrat într-un club din Mamaia

După câteva luni în care s-au ignorat, acum Monica Columbeanu şi Cătălin Botezatu s-au împăcat şi au petrecut împreună într-un club din Mamaia. Cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, ei au mers la mare să se distreze. Paparazii i-au filmat în clubul „Crush” de pe malul mării. Monica Columbeanu şi Cătălin Botezatu au vorbit şi au dansat până dimineaţa, ei aflându-se şi în compania altor prieteni. Cei doi, au fost recunoscuţi de mai multe persoane care se aflau în club la [...]

Cătălin Botezatu, la braţ cu Andreea Bănică

Romanian Music Awards 2012, cel mai important eveniment muzical al anului, a adus la Craiova "crema" showbizului autohton, iar creatorul de modă Cătălin Botezatu nu putea lipsi de la acest show.El a venit însoţit de o superbă cântăreaţă, al cărei păr blond este deja un trademark. Mai mult, Botezatu atingea uşor cu pieptul sânul descoperit al frumoasei Andreea Bănică.

Libertatea.ro [...]

Ce spune Botezatu despre plecarea Biancăi Drăguşanu de la «Un show păcătos»

Cătălin Botezatu a fost rampa de lansare a Biancăi Drăguşanu în showbiz-ul românesc, iar vestea că a demisionat din postura de asistentă tv nu l-a lăsat indiferent.

Botezatu crede că decizia Biancăi de a se retrage din televiziune şi a se muta la Cluj-Napoca, pentru a nu-l mai scăpa din ochi pe iubitul său, fotbalistul Adrian Cristea, nu îi va afecta viitorul.

„Asta este! Eu am încercat să fac ceva bun, dar e majoră, are o altă viaţă, iar eu îi doresc să [...]

Cristi Brancu şi Oana Turcu

Cristi Brancu a adoptat dieta lui Cătălin Botezatu

Cristian Brancu a ajuns la kilogramele dorite cu ajutorul lui Cătălin Botezatu. Prezentatorul Tv a slăbit după sărbători 6 kg. Având în vedere că mulţi l-au întrebat cum a reuşit să dea jos atât de repede, moderatorul de la Antena 2 explică pentru cei care l-au întrebat că secretul a constat într-o cură cu ceaiuri şi pastile Zein, pe care le ia şi Cătălin Botezatu. Cristi spune că Botezatu i-a sugerat să slăbească cu produsele pe care le foloseşte el în [...]

Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu renunţă la diplomaţie

După ce ani la rând a păcălit presa cu calităţile lui de gentleman, Botezatu şi-a dat arama pe faţă. Lipsit de maniere, Botezatu a făcut-o pe Bianca „bolnavă mintal”, ţinând să precizeze că ar călca-o în picioare dacă s-ar întâlni faţă în faţă. Şi asta doar pentru a-şi proteja imaginea. „Este bolnavă mintal!Obsedată! E leşinată după publicitate! Minte cu neruşinare. Ce căuta la balconul lui Cristea? De-abia aseară mi-am dat seama cât poate fi de perversă. Eu am făcut-o, eu o [...]

Botezatu a fugit la mare!

Designerul a dat o fugă pe litoral şi a ajuns direct pe plaja pustie. Chiar dacă nu a mai găsit nisipul fierbinte, ci acoperit de zăpadă, Cătălin Botezatu nu a ezitat să arunce, totuşi, un ochi în largul mării, tocmai din turnul salvamarilor.

Cătălin Botezatu s-a transformat în "salvator" de ocazie. Designerul s-a fotografiat pe plaja pustie din Mamaia. El a intrat pe plajă, ba chiar s-a urcat într-un turn, unde în sezonul estival stau salvamari [...]

Bianca Drăguşanu

Bianca Drăguşanu, îmbrăcată în Dior de Botezatu

Iubita lui Catalin Botezatu, Bianca Drăguşanu, a împlinit sâmbătă 28 de ani, motiv de petrecere mare în clubul „Bamboo”, unde blonda a avut rezervată zona VIP. Bianca a avut parte de numeroase cadouri, felicitări din partea prietenilor şi din partea admiratorilor, dar şi de un show de modă cu bărbaţi dezbrăcaţi pus în scenă de chiar iubitul ei, Cătălin. De altfel, el s-a ocupat de toată petrecerea care a costat aproximativ 30.000 de euro. Botezatu i-a oferit cinci ţinute de la [...]

Vânătăile Biancăi Drăguşanu s-au vindecat miraculos

Scandalul bătăii aplicate de designerul Cătălin Botezatu fostei lui iubite Bianca Drăguşanu începe să fie pus sub semnul întrebării. Poate fi considerat un joc de imagine, atâta vreme cât Bianca, la numai o zi după ce a susţinut că are vânătăi pe tot corpul din cauza bătăii aplicate de Botezatu, a apărut foarte dezbrăcată, astfel că urmele violenţei nu se vedeau. Dacă marţi seara Bianca Drăguşanu a venit cât mai îmbrăcată insinuând că are vânătăi pe corp în urma bătăii aplicate [...]

Cătălin Botezatu va fi bunic. Mădălina Barbu este gravidă

La cei 45 de ani împliniţi Bote mai "bifează" un succes, de data aceasta pe plan familial.Mădălina Barbu, câştigătoarea concursului Next Top Model 1, este însărcinată cu Andrei Iordache, presupusul fiu al designerului Cătălin Botezatu.Cei doi au o relaţie de mai multe luni, lucrurile fiind se pare, foarte serioase. Mădălina şi-a postat pe pagina personală de Facebook o fotografie în care apare însărcinată în mai multe luni, cu descrierea "JR", scrie ADPM.Mădălina Barbu a participat la "Next Top Model by Cătălin [...]

Cătălin Botezatu, operat din nou la inimă!

La numai un an și jumătate de ultima sa intervenție medicală, Cătălin Botezatu (48 de ani) a necesitat, din nou, atenția cadrelor medicale. Din cauza unor noi probleme de sănătate, designerul s-a internat într-o clinică din Instanbul, Turcia, marți, 6 octombrie.

După ce și-a făcut un set de analize, medicii au decis că este cazul ca Botezatu să intre în operație. Aceasta este cea de-a doua intervenție în zona inimii pe care designerul o suferă în decurs de nici doi ani, având [...]

Raluca Dumitru şi Răzvan Botezatu sunt împreună? Cei doi s-au sărutat pe buze, în direct!

Răzvan Botezatu prezintă în fiecare dimineaţă, emisiunea "Star Matinal", de la Antena Stars, alături de Rocsana Marcu şi asistenta Raluca Dumitru. Cei trei sunt plini de energie zilnic şi aduc zâmbetul pe buze telespectatorilor, încă de la primele ore ale zilei.

În ultima perioadă, au circulat câteva zvonuri potrivit cărora se spunea că Răzvan Botezatu ar avea o relaţie cu Raluca Dumitru. Cei doi au infirmat zvonul, dar sunt mereu apropiaţi în timpul emisiunii, iar gesturile îi trădează.

antenastar.ro [...]

Botezatu îl îmbracă pe Mozart

După ce a creat ţinutele stewardeselor, ale cofetarilor sau halatele medicilor şi asistentelor, Cătălin Botezatu a trecut la realizarea costumelor de operă.
Zilele trecute, a avut loc premiera piesei “Don Giovani”, la Opera Română din Craiova, iar pe scenă, printre soliştii internaţionali ovaţionaţi de public, a urcat şi Botezatu.

“El a creat ţinutele pentru cele nouă personaje, pentru cor şi corpul de balet, toate realizate în mai puţin de o lună. A respectat tiparele de clasic, baroc, structural şi senzual”, a declarat Ivona [...]

Ana Maria Botezatu, diagnosticată cu cancer. Anunţul a fost făcut în direct

Ana Maria Botezatu, una dintre cele mai iubite cântârețe de muzică populară, a fost diagnosticată cu cancer. Ana Maria Botezatu a făcut tristul anunț în aceeași zi în care a fost înmormântată cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete.

Ana Maria Botezatu povestește că se luptă cu boala de mai multă vreme, iar acum parcă se simte mai bine. „Medicii mi-au spus că am cancer la colon. La Fundeni s-a dat diagnosticul corect. A trebuit să fac operație de scoatere de fiere. Am [...]

Concurentele de la «Burlacul» nu-l vor pe Vladimir Drăghia, ci pe Cătălin Botezatu!

Ieri, a fost prima zi de filmare a emisiunii "Burlacul", care îl are în centrul atenţiei pe actorul Vladimir Drăghia. Acesta a pornit în căutarea femeii care să-i fie parteneră. Cătălin Botezatu, în rol de moderator al show-ului, se bucură însă de mai mult succes printre domnişoarele care participă la reality-show decât are Vladimir.

Potrivit Ring, tinerele selectate pentru a-i cuceri burlacului Vladimir Drăghia s-au întrecut în a-l seduce pe Cătălin Botezatu.

"Se pare că cel puţin jumătate din fetele care au trecut [...]

EXCENTRIC

Botezatu şochează din nou: a purtat un fular din piele de crocodil

Cătălin Botezatu nu ezită să ne surprindă oricând are ocazie, prin vestimentaţia sa. De data aceasta, ne-a lăsat cu gura căscată. Zilele trecute, designerul a participat la un eveniment, acolo unde a degustat unul dintre sortimentele whiskey-ului Jameson. Îmbrăcat elegant, cu o cămaşă albastră şi cu un sacou negru, Botezatu a şocat atunci când şi-a accesorizat la gât o fular negru din piele de crocodil, confecţionat în forma unui şarpe. Creatorul l-a asortat cu o pereche de ochelari, cu lentile rotunde [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Vocea României, sezonul opt, se apropie de sfârşit!

Vineri, la Pro Tv, concurenţii au urcat pe scenă într-o ediţie live, ceea ce a sporit şi mai mult emoţiile celor care aspiră la premiul cel mare.
Telespectatorii și-au ales favoriții, iar [...]
 

Narcisa Guță s-a lăudat cu darurile primite de Moș Nicolae

Copii sau părinți… cu toții și-au verificat în această dimineață ghetuțele, după ce s-au trezit, nerăbdători să vadă dacă Moș Nicolae i-a vizitat. Iar vedetele nu fac excepție de la această [...]

Prima imagine cu fetița lui Cabral și a Andreei Ibacka: «Grăsuță, scandalagioaică și atentă»

Cabral este un tătic mândru și fericit, prezentatorul TV mărturisind că a fost asaltat cu sute de mesaje din partea fanilor, după ce Andreea Ibacka a născut. Pentru a satisface curiozitatea [...]
 

S-a încheiat războiul cu Angelina Jolie! Brad Pitt a câştigat în instanţă tot ce a vrut de la fosta soţie

Brad Pitt, în vârstă de 54 de ani şi Angelina Jolie, de 43 de ani, au reuşit să ajungă la o înţelegere la doi ani după despărţire! Conform revistei americane „US [...]
 

Dima Trofim: «Sora mea trebuia să trăiască, a fost greşeala medicilor»

Dima Trofim (29 de ani), solist şi actor, a aflat de tragica veste în urmă cu trei luni, pe când filma pentru ”Ultimul trib” (Antena 1), tocmai în Madagascar. Voia să [...]

Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday: ~Este cea mai mare înşelătorie! Nu cumpăraţi aşa ceva!~

E clar că Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday. Celebrul cântăreţ de muzică populară şi-a achiziţionat de pe internet, la reducere, un detecor de radar cu laser şi [...]
 

Corina Bud, filmată goală complet în cadă!

Nu mai este niciun secret că solista Corina îşi foloseşte conturile de pe reţele de socializare nu doar pentru a-şi promova cariera şi a-şi ţine la curent fanii cu activităţile ei, [...]
 

Vladimir Drăghia, încă o lovitură, după condamnare! Asta i-a pus capac!

Autorităţile au emis, recent, o somaţie pe numele lui Vladimir Drăghia, în care susţin că acesta nu şi-a plătit dările către stat. Astfel, ANAF a făcut public un document ce conţine adresa la care domiciliază prezentatorul, precum şi numele şi prenumele acestuia, în care se menţionează faptul că Drăghia ar fi omis să îşi achite impozitele pentru sumele câştigate în prima jumătate a anului curent. Dacă nu va demonstra că a plătit impozitele respective, prezentatorul TV s-ar putea trezi cu toate [...]

Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă

Cântăreaţa Rihanna (30 de ani) şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă, fiindcă are o relaţie cu totul specială cu el. Lionel Braithwaite, căruia i se spune Bravo, este serbat în fiecare an de nepoata lui. Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă la clubul de fiţe Cliff din Durants. În acest weekend, diva a dat o fugă în ţara insulară natală, Barbados, pentru a-l serba cu prilejul împlinirii venerabilei vârste. Aniversarea cu multă muzică şi [...]

Bunicul Antoniei e coleg de azil cu „Mama Zina“. Cât plătește solista în fiecare lună

Bunicul Antoniei s-a mutat în azilul din Ghermăneşti, unde se află, de cinci ani, şi Zina Dumitrescu şi unde şi-a trăit ultimele zile şi Ion Columbeanu. Bărbatul a trecut prin mai multe probleme de sănătate, aşa că are nevoie de supraveghere permanentă. Ultimii doi ani au fost extrem de grei pentru bunicul Antoniei (29 de ani). În vârstă de 73 de ani, Mihai Constantinescu a suferit crunt din cauza problemelor de sănătate. Anul trecut, el a fost diagnosticat cu stenoză cardiacă, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank