Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Jessica Biel şi Justin Timberlake AU DEVENIT PĂRINŢI

Actriţa Jessica Biel, care este căsătorită cu cântăreţul şi actorul american Justin Timberlake, a născut un băieţel, acesta fiind primul copil al cuplului, informează revista People. Jessica Biel, în vârstă de 33 de ani, a născut un băieţel, care a primit numele Silas Randall Timberlake, au confirmat reprezentanţii actriţei, sâmbătă, pentru people.com. Aceştia au precizat că atât mama, cât şi bebeluşul se simt foarte bine, iar tatăl este extaziat. Justin Timberlake a confirmat abia pe 31 ianuarie, cu ocazia celei de-a [...]

Jessica Biel

Cu mască şi fără mască - Jessica Biel

Ouch! Jessica Biel arată oribil când nu este machiată. Strălucirea cu care ne-a obişnuit în filmele unde a jucat, a fost, se pare, datorată exclusiv cosmeticelor care îi retuşează foarte bine tenul. [...]

Jessica Biel

Cu mască şi fără mască - Jessica Biel

Unele vedete sunt aproape de nerecunoscut atunci când nu sunt nemachiate. Cu toate acestea, cu unele trucuri, ele se transforma în divele iubite de toţi bărbaţii. Drept exemplu, Jessica Biel. [...]

Justin Timberlake și Jessica Biel s-au logodit

După un lung șir de despărțiri și împăcări, Justin Timberlake și Jessica Biel au făcut marele pas. Actorul și-a făcut curaj și a cerut-o pe Jessica de soție. Cei doi s-au logodit la sfârșitul lunii decembrie.

Justin Timberlake ar fi cerut-o în căsătorie pe Jessica Biel, într-un loc plin de zăpadă, undeva în inima munților, în statul Wyoming, potrivit US Magazine.

"A fost locul perfect deoarece Jessica este o împătimită a sporturilor de iarnă și iubește zăpada și muntele. Justin a considerat că [...]

Jessica Biel, scene îndrăznețe în cel mai recent rol. Cum a fost filmată soția lui Justin Timberlake

Jessica Biel a revenit pe micile ecrane cu un rol îndrăzneț. Soția lui Justin Timberlake apare într-un mini-serie thriller numită The Sinner, pentru care a filmat mai multe scene îndrăznețe, scrie libertatea.ro. Jessica Biel a fost filmată goală la duș, dar și în alte scene intense, potrivit Daily Mail. Ea joacă în mai multe episoade ale seriei The Sinner, fiind unul dintre cele mai îndrăznețe roluri ale sale. Totodată, aceasta este și producătorul executiv al serialului care este bazat pe volumul [...]

Jessica Biel

Cu mască şi fără mască - Transformare uriaşă! Vezi cum arată Jessica Biel nemachiată

Purtând o rochie albă ca de mireasă, cu tentă retro, Jessica Biel a fost una din cele mai frumoase şi delicate apariţii la Globurile de Aur. Perfect machiată, coafată şi „accesorizată”, nimeni nu a reuşit să o eclipseze. Dar cu numai câteva zile înainte nu semăna deloc cu Jessica cea de pe covorul roşu. Cu părul natural, fără machiaj şi îmbrăcată sport părea doar o femeie obişnuită. Iată cât de mare a fost schimbarea. [...]

Jessica Biel

Luke Evans şi Jessica Biel, într-un film despre viaţa lui Antonio Vivaldi

Actorul britanic Luke Evans şi actriţa americană Jessica Biel vor juca într-un film despre viaţa compozitorului Antonio Vivaldi, a anunţat regizoarea mexicană Patricia Riggen. Povestea filmului se va concentra pe presupusa legătură dintre Vivaldi şi cântăreaţa Anna Tessiere. [...]

E oficial! Justin Timberlake a luat-o de nevastă pe Jessica Biel!

Petrecerea, care se pare că ar fi costat 6.5 milioane de dolari, a fost plănuită în cel mai mare secret, cuplul chiar ţinându-şi invitaţii în ceaţă despre locul exact unde va fi ţinută, asta după ce i-au adus în Sudul Italiei.
Justin, 31 de ani, şi Jessica, 30 de ani, sunt împreună de cinci ani şi logodiţi din decembrie anul trecut, când artistul a cerut-o de soţie pe actriţă, oferindu-i un inel cu diamant făcut la comandă special pentru ea.

După ceremonie, Timberlake [...]

Lucy din „Al șaptelea cer”, de nerecunoscut la 37 de ani

Numele lui Beverley Mitchell probabil că nu vă spune nimic azi. Este vorba despre o actriță și cântăreață de muzică country, cunoscută doar pentru un rol: cel a lui Lucy Camden din serialul Al șaptelea cer, scrie okmagazine.ro. Este vorba despre sora mai mică a personajului interpretat de Jessica Biel, actrița blondă și minionă care a ajuns azi la 37 de ani. Din 2007, de când a fost difuzat ultimul episod al celebrului serial, n-am mai auzit mare lucru despre Beverley, [...]

Britney Spears, în depresie

Solista Britney Spears (30 de ani) a căzut în depresie de când a aflat că Justin Timberlake (31 de ani), fostul ei iubit, s-a însurat cu actriţa Jessica Biel (30 de ani). Prietenii lui Britney sunt foarte îngrijoraţi.

„Are purtarea unei femei nebune. O detestă cu adevărat pe Jessica, deşi aceasta nu i-a făcut nimic. Pur şi simplu nu vrea să accepte că Justin s-a căsătporit".

Chiar dacă Britney şi Timberlake s-au despărţit în 2002, iar în prezent ea e logodită cu fostul [...]

Alyssa Milano

Topul celor mai faimoase iubite de sportivi din istorie

Pe pe listă nu lipsesc iubite celebre precum Rihanna, cea care are o relaţie cu Matt Kemp de la LA Dodgers, Nicole, iubita lui Lewis Hamilton, actriţa Jessica Biel care a fost împreună cu Derek Jeter, Irina Shayk, iubita lui Cristiano Ronaldo, soţia lui Francesco Totti, Ilary Blasy, sau Adriana Lima, căsătorita cu Marko Jaric.
Pe primele locuri sunt:
5. Abigail Clancy, iubita lui Peter Crouch
4. Irina Shayk, iubita lui Cristiano Ronaldo
3. Kim Kardashian, iubita lui Kris Humphries de la New Jersey [...]

De ce o urăşte de moarte Christina Aguilera pe Britney Spears

Dezvăluiri de pe vremea când erau vedete Disney! Ryan Gossling era îndrăgostit în 1993 de Britney Spears, iar Christina Aguilera era amorezată de Ryan în secret. A spus-o chiar Aguilera recent, scrie Click. Cântăreaţa Britney Spears (36 de ani) îi făcea ochi dulci lui Justin Timberlake (37 de ani), iar iubirile adolescentine de atunci le-au marcat vieţile. Christina Aguilera (37 de ani) nu o înghite nici cu lămâie pe Britney, fiindcă, din cauza ei, nu a putut să ajungă la inima [...]

Membrii trupei ‘N Sync s-au reunit pentru a-și inaugura steaua de pe Walk of Fame

Trupa ‘N Sync și-a încetat activitatea în 2002, dar membrii celebrei formații care făcea furori cu piesa „Bye Bye Bye” s-au reunit după 15 ani, pentru un eveniment important din viața lor, scrie okmagazine.ro. Pe 30 aprilie a avut loc un eveniment memorabil, căci Justin Timberlake, Chris Kirkpatrick, Joey Fatone, Lance Bass și JC Chasez au venit la Hollywood Boulevard pentru a-și inaugura steaua de pe Walk of Fame. ‘N Sync a primit o stea pe Aleea Celebrităților, iar fanii, dar [...]

Mădălina Ghenea se iubeşte cu Gerard Butler! Iată cum se sărută şi cum îi pune el mâna pe fund!

Până acum era numai un zvon! Dar iată că imaginile realizate de paparazzi pe Coasta de Azur au dovedit că, într-adevăr, românca Mădălina Ghenea (24 de ani) are o relaţie cu actorul Gerard Butler (42 de ani).
Fotografiile realizate weekendul trecut în care Mădălina Ghenea şi Gerard Butler apar împreună în timp ce se delectează cu stridii şi şampanie, fac shopping sau se sărută pasional pe Coasta de Azur au fost publicate de vanityfair.it. Alte poze cu cei doi îndrăgostiţi vor apărea [...]

Pe cine vor să ia Prințul Harry și Meghan Markle dădacă pentru bebelușul lor. A lucrat pentru cele mai mari vedete

Meghan Markle și Prințul Harry al Marii Britanii vor deveni părinți abia în primăvara anului viitor, însă deja se gândesc cine îi va ajuta cu creșterea bebelușului, scrie Libertatea. Potrivit presei britanice, Prințul Harry și partenera sa de viață, Meghan Markle, s-au gândit deja la o dădacă pentru bebelușul lor, care urmează să vină pe lume în primăvara anului viitor. Cea pe care o vor să se ocupe de copil ar fi Connie Simpson. Connie Simpson este super cunoscută, aceasta lucrând [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank