Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Bianca Rus, implicată într-un grav accident rutier

Bianca Rus a văzut moartea cu ochii, joi seară, în timp ce se ducea la filmările emisiunii "Ceai cu Bianca", pe care o prezintă la Giga TV.Bianca a fost victima unui accident rutier, care a avut lor în fața Casei Presei, unde se află sediul postului tv la care lucrează, dar și al altor ziare și televiziuni de la noi.
În urma accidentului, mașina Biancăi a fost distrusă, iar aceasta s-a ales cu câteva răni ușoare.
"Un angajat iresponsabil de la al post [...]

Gheorg şi Bianca Rus

Bianca Rus, în război cu fostul ei partener de scenă, Gheorg: „Este afon, când începea să cânte invitaţii se ţineau de urechi”

Invitată în emisiunea „Draga mea prietenă” de la Kanal D, Bianca Rus a povestit care este motivul pentru care nu vrea să apară pe scenă alături de Gheorg. „Este afon muzical şi mă repet. Colegul meu s-a supărat, pentru că eu lucrez la următorul CD, care este un proiect de muzică ţigănească şi el s-a ofticat şi supărat foarte tare că nu l-am inclus şi pe el nici măcar cu o melodie”, a declarat, la „Draga mea prietenă”, Bianca Rus. Cântăreaţa [...]

Bianca Rus, în DEPRESIE din cauza kilogramelor în plus

Cântăreața și prezentatoarea TV Bianca Rus a intrat în depresie din cauza kilogramelor în plus și este hotărâtă să ia decizii drastice pentru a slăbi."M-am îngrășat 30 de kg în doi ani și jumătate. Nu mai știu ce să fac, am încercat toate dietele, am băut ceaiuri de slăbit, m-am înfometat... . Am de suferit pe toate planurile din cauza greutății. Înainte eram foarte fericită, aveam tot ce și-ar putea dori o femeie. Aveam bani, carieră, urâtă nu sunt, dar kilogramele [...]

Bianca Rus se laudă pe internet cu noua siluetă

Bianca Rus şi-a surprins toţi prietenii virtuali, după ce a postat o fotografie în care le arată acestora noua ei siluetă. Fanii ei au fost pur şi simplu şocaţi de schimbare şi au bombardat-o cu întrebări prin care-i cer acesteia să le spună şi lor secretul.

Cântăreaţa Bianca Rus a postat pe o reţea de socializare o fotografie cu care şi-a uimit toţi prietenii virtuali. În imagine, se observă că artista a câştigat lupta cu kilogramele şi a slăbit considerabil. Impresionaţi de [...]

Bianca Drăguşanu

Bianca Drăguşanu, leşinată după Botezatu

Relaţia dintre Cătălin şi Bianca Drăguşanu s-a rupt definitiv, după ce paparazzi au surprins-o pe Bianca Drăguşanu în apartamentul lui Adrian Cristea. Cătălin Botezatu a spus că îi pare rău că s-a ajuns aici. „Deşi am rugat-o să stea departe de viaţa mondenă zbuciumată nu a făcut-o. Bianca nu mai există pentru mine”, a spus Cătălin Botezatu. Mai mult, furios pe toate cele întâmplate, designeul a rugat-o pe Bianca „să părăsească emisiunea (n.r.- «Un show păcătos») şi televiziunea dacă mai are [...]

Sursa foto: click.ro

Bianca Drăguşanu, întâlnire cu un negru musculos

Face ce face şi tot la sportivi trage! Biancăi Drăguşanu par să îi placă numai cei pentru care exerciţiile fizice sunt în topul priorităţilor. După ce s-a iubit cu Adi Cristea şi cu Victor Slav, Bianca l-a cunoscut acum pe celebrul luptător de K1, Remy Bonjasky. Pe tocuri, îmbrăcată într-o salopetă de mătase, uşoară, menită să îi evidenţieze formele provocatoare executate din bisturiu, Bianca a coborât din bolidul ei de lux, în dreptul locaţiei în care a avut loc evenimentul în [...]

Marius Moga: „Da, m-am însurat cu Bianca“. Micul Mozart s-a căsătorit pe furiş în Alba Iulia

Relaţia dintre albaiulianul Marius Moga (33 de ani) şi clujeanca Bianca Lăpuşte (21 de ani) a evoluat cu paşi repezi.După ce s-a despărţit de Iulia Vântur, compozitorul s-a combinat de mai bine de un an cu o altă colegă de trust a fostei iubite, reporterul ştirilor PRO Tv, Bianca Lăpuşte. Cei doi s-au mutat împreună, iar în urmă cu şapte luni blondina cu ochi albaştri a rămas însărcinată, cei doi urmând să devină părinţii unei fetiţe, la toamnă.

Marius Moga s-a însurat [...]

Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu Alex Bodi. Escapadă la Istanbul

Răsturnare de situație. După ce înainte de Crăciun și-au spus adio, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au împăcat. N-au putut sta prea mult timp departe unul de celălalt. Bianca Drăgușanu a avut o relație cu Alex Bodi, însă s-a despărțit de acesta la câteva zile după Crăciun. După separarea de Bianca Drăgușanu, Alex Bodi s-a întors în brațele fostei soții, femeia care i-a dăruit un copil. Despre Bianca Drăgușanu s-a spus că ar fi avut, după separarea de Alex, o relație [...]

Adi Mutu

Adrian Mutu, bănuit că a înscris la Bianca Drăguşanu

După recentul scandal de dopaj, care incă nu şi-a consumat ultimul episod, Briliantul este implicat într-o nouă poveste cu iz de adulter, alături de Bianca Drăguşanu (25 de ani), adică blonda lui Bote. S-ar părea că Adrian Mutu a remarcat-o pe frumoasa Bianca şi şi-a manifestat intenţia de a o cunoaşte. Alex, prieten apropiat al fotbalistului şi care se ştia cu Bianca, i-a făcut cunoştinţă cu Mutu. Bianca, Alex şi Adi au ieşit împreună şi, între altele, au cinat la restaurantul [...]

Negociază tariful
Bianca Drăguşanu

Arpad Paszkany o vrea pe Bianca Drăguşanu, starleta n-ar zice nu

Bianca Drăguşanu s-ar putea să revină în televiziune. Fostei asistente a lui Dan Capatos i s-a propus să prezinte o emisiune mondenă la o televiziune locală din Cluj. Bianca încă nu a acceptat oferta, însă răspunsul ar putea fi afirmativ, mai ales că propunerea nu vine din partea oricui. Concret, milionaruil Arpad Paszkany, patronul CFR-ului, este cel care a pus ochii pe Bianca Draguşanu. Arpad Paszkany a lansat de curând două televiziuni în Cluj şi pregăteşte şi câteva transferuri de senzaţie. [...]

Bianca e bănuită că, împreună cu o prietenă, ar fi şterpelit haine, în urmă cu cinci ani! Filmată în magazin, în timp ce ascundea blugi în poşetă?

Ce-au în comun Winona Ryder, Megan Fox şi Lindsay Lohan cu Bianca Drăguşanu? Se pare că nu doar frumuseţea, ci şi o pasiune secretă, aceea de a-şi însuşi din magazine obiecte pe care “uită” să le plătească. Un cititor CANCAN ne-a descris, pe celebra adresă pont@cancan.ro, un astfel de episod din trecutul Biancăi Drăguşanu. Incidentul s-a petrecut la începutul anului 2007, în Hunedoara, oraŞul ei natal, pe vremea când era o necunoscută care se chinuia să-şi facă loc în lumea modei. [...]

Pusă la zid de clientele magazinului virtual pe care-l promovează. Bianca Drăguşanu, acuzată că dă ţepe cu extensii!

După desele certuri în care a fost implicată, atât în povestea de dragoste pe care a trăit-o cu Botezatu, cât şi după ce s-a cuplat cu Adrian Cristea, Bianca Drăguşanu a ajuns din nou în centrul unui scandal de proporţii, de data aceasta legat de extensiile de păr natural. În ultima vreme, Bianca a pomenit în emisiunea unde este asistentă că are un site care se ocupă cu extensii de păr naturale şi în acest scop se oferă drept exemplu pentru [...]

Botezatu: „Subiectul Bianca Drăguşanu a apus demult”

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai iubiţi şi mai talentaţi designeri din România. Multe femei s-au învârtit în jurul lui, dar puţine au avut ocazie să ajungă în dormitorul vedetei. Şi Bianca a fost una dintre ele, însă acum, asistenta tv îşi vede de viaţa ei alături de Adrian Cristea şi se laudă cu o relaţie de invidiat care se va concretiza, spune ea, într-o căsătorie. Deşi multe voci susţin că au mai rămas sentimnete între Bianca şi Bote, ei [...]

Bianca Drăguşanu întoarce cărţile pe faţă: "Am vrut să divorţez de Victor la 2 săptămâni după nuntă"

Bianca Drăguşanu a hotărât să facă lumină în scandalul amoros în care este protagonist principal, la o zi după ce soţul său, Victor Slav, a anunţat că vrea să divorţeze.Scandalul dintre cei doi a izbucnit după ce Bianca Drăguşanu a plecat singură într-o escapadă la Paris, în timpul căreia s-a întâlnit cu fostul său iubit, fotbalistul Adrian Cristea.

Bianca Drăguşanu a mărturisit că mariajul ei cu Victor a început să scârţâie încă din primele săptămâni, când l-a prins pe prezentator schimbând mesaje [...]

MARIA ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU
Maria Popescu

Drama unei copile de 5 ani care se luptă cu o tumoră pe creier inoperabilă. O poate salva doar un tratament în străinătate, dar părinţii sunt prea săraci

În lipsa medicamentelor şi a aparaturii de specialitate, România îşi condamnă la moarte copiii bolnavi de cancer sau alte boli la fel de grave. Cei care au recomandare să facă radioterapie află că nu pot fi trataţi în propria lor ţară, fiind nevoiţi să bată la uşi străine. Părinţii unei fetiţe de 5 ani îşi caută salvarea în străinătate, pentru că tratamentul care trebuie administrat copilului se face sub anestezie, iar aici nu există specialişti. Micuţa Maria Popescu din Constanţa suferă [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank