Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Donatorii de sânge primesc bilete gratuite la Untold sau Neversea

Împreună cu Institutul Național de Transfuzii Sanguine și cu platforma tehnologică de donare de sânge „Și Eu Donez”, organizatorii UNTOLD și NEVERSEA au lansat campania de donare de sânge care a mobilizat mii de tineri din România, BLOOD NETWORK. De la o ediție la alta, campania BLOOD NETWORK inițiată de organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA se dezvoltă puternic, atât în privința numărului de oameni care donează sângeîn centrele fixe cât și la caravanele mobile BLOOD NETWORK.Împreună cu Institutul Național de Transfuzii [...]

Frosttide rulles!

Frosttide- doar o altă trupă metal? NU! E o trupă finlandeză grozavă! Urmăriţi-i! Frosttide- just another one metal band ? NO! A gorgeous finnish metal band! Watch them!

Înfiinţată în 2009, Frosttide nu ar spune nimic în metal. Greşit! Finlandezii stăpânesc un stil aparte chiar şi pentru supra-aglomerată piaţă a folk-metal-ului. Serioşi, stăpâni pe „sculele” lor, entuziaşti şi, mai ales, cu imaginaţie, au reuşit un album excelent, „Blood Oath”, scos chiar anul acesta, în 2015. Bine închegat, cu un echilibru remarcabil al genurilor abordate, plăcut şi chiar „dansant”, opera Frosttide este de referinţă în metalul folk-death melodic din ultimii ani. Frust, generos în muzică, echilibrat şi sonor, ultima creaţie [...]

Rod Stewart lansează în septembrie un album nou pe care l-a descris ca fiind „profund personal“

Cântăreţul britanic Rod Stewart, în vârstă de 73 de ani, va lansa pe 28 septembrie un nou album de studio, intitulat ''Blood Red Roses'' şi înregistrat de casa de discuri Republic Records, conform unui anunţ făcut pe site-ul său, scrie Agerpres. Albumul conţine 13 piese originale şi trei coveruri. În prima piesă, ''Didn't I'', lansată joi online, cântăreţul îşi exprimă dragostea şi regretele din calitatea sa de tată. Deşi în cântec se referă la o fiică, artistul pare să se adreseze [...]

Măcăne în România şi asta îi ocupă tot timpul
Mircea Badea

Cum şi-a ţepuit Mircea Badea partenerii de afaceri cu aproape 1,5 miliarde

E un rebel care face şpagatul pe scaune, îi spurcă pe ăia de-l supără pe patronul său de la antene, pe poliţişti, pe colegii de breaslă şi pe oricine îi intră în câmpul vizual şi e veşnic nemulţumit de ţara în care trăieşte, iar asta îi ocupă tot timpul. Vorbim, evident, de Mircea Badea, clientul favorit al CNA pentru derapajele sale de limbaj şi graţia deosebită manifestată în ocolirea deontologiei profesionale. Şi dacă, vor, nu vor, românii îl cam ştiu pe [...]

Angelina Jolie, cădere nervoasă în duş: "Brad m-a găsit plângând"

Angelina Jolie (36 ani) a avut recent o cădere nervoasă din cauza primul film pe care l-a regizat recent, "In The Land of Blood and Honey". Actriţa povesteşte într-un interviu acordat revistei "Marie Claire" că filmul pe care îl regizează a distrus-o emoţional, scrie haveuheard.net. Pelicula, care aduce în atenţie războiul din Bosnia, spune povestea de iubire dintre un soldat sârb şi o bosniacă. "Am avut o cădere emoţională în duş şi Brad m-a găsit plângând. Am simţit o responsabilitate imensă. [...]

Extratereştrii s-ar simţi în largul lor
Izvoarele termale “Iazul Sângeriu” (Japonia)

Peisaje ireale: cinci locuri ciudate de pe Pământ care par de pe altă planetă

Mama Natură ne surprinde destul de des, mai ales când vine vorba de varietate şi lucruri ciudate. Peisajele de pe planeta noastră sunt superbe, sălbatice şi, uneori, ciudate. Există câteva locuri care ne taie respiraţia prin originalitatea lor, care ne duce cu gândul al extratereştri. Iată 5 locuri ciudate care par de pe altă planetă.
Insula Socotra (Oceanul Indian)
Peisajele de pe această insulă spulberă orice noţiune de normalitate de pe planeta Pământ. Ca şi insulele din arhipelagul Galapagos, Socotra este plină [...]

Michael Jackson ocupă primul loc în topul Forbes dedicat celor mai bogate celebrități decedate

Cântărețul american Michael Jackson, care a murit din cauza unei intoxicații acute cu propofol în iunie 2009, a câștigat 75 de milioane de dolari în ultimele 12 luni și a ocupat pentru a șaptea oară - și pentru al cincilea an consecutiv - primul loc în topul Forbes dedicat celor mai bogate celebrități decedate, informează contactmusic.com, citat de Agerpres. Această sumă provine din veniturile generate de muzica și drepturile sale de publicare. Printre materialele recente cu și despre Michael Jackson se [...]

Massive Attack cântă în România pe 21 iunie

Trupa Massive Attack va susține, pe 21 iunie, un concert la Arenele Romane din București. Trupa Massive Attack a luat naștere la Bristol, cu 30 de ani în urmă, și este considerată un pionier al genului trip hop și inovatoare a muzicii electronice. Massive Attack a fost recompensată cu Best British Dance Act, MTV Music Awards și Q Awards, a înregistrat 5 albume de studio, care s-au vândut în 11 milioane de exemplare și a avut numeroase colaborări cu nume importante [...]

Scott Wilson a murit. Actorul din „Walking Dead” a pierdut lupta cu leucemia la 76 de ani

Actorul care a jucat rolul lui Hershel Greene din "The Walking Dead" în perioada 2011-2014 a murit chiar înainte de difuzarea celei de-a 9 serie a serialului.Scott Wilson a fost bolnav de leucemie și s-a stins în acest week-end. Oficialii show-ului TV au fost cei care au făcut anunțul trist pe pagina de Twitter:

„Suntem profund întristați de vestea că Scott Wilson, actorul incredibil care l-a jucat pe Hershel în „The Walking Dead” a murit la vârsta de 76 de ani. Gândurile [...]

Sylvester Stallone: „Rambo 5“ nu este o declaraţie despre relaţiile dintre SUA şi Mexic

Celebrul actor american Sylvester Stallone a prezentat joi în Mexic noul său film 'Rambo 5: Last Blood', despre care a spus că "nu este o declaraţie despre ceea ce se întâmplă între Mexic şi SUA, este doar un scenariu", relatează EFE. Filmul prezintă reîntoarcerea la violenţă a lui John Rambo, a cărui nepoată dispare trecând graniţa în Mexic pentru a merge la o petrecere, plecând dintr-o localitate din Arizona, unde eroul principal trăieşte retras la o fermă.

După zece ani, acest personaj [...]

„Joker“ s-a instalat pe prima poziţie în box-office-ul nord-american

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale toamnei, ''Joker'', produs de studiourile Warner Bros., a debutat în acest weekend pe primul loc în box-office-ul nord-american, obţinând încasări de 93,5 milioane de dolari în ciuda polemicilor legate de tema violenţei abordate de peliculă, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP. Pelicula, regizată de Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix în rolul principal, abordează originile diabolicului Joker, rivalul lui Batman, şi a fost distinsă cu cel mai important [...]

Acţiune

Studenţii străini fac curăţenie pe plajele româneşti

Echipele Administraţiei Bazinale de Apă „Dobrogea Litoral” au participat luni, 30 aprilie, alături de o grupă de studenţi străini, la o acţiune de curăţenie pe plaja din Vama Veche. Activitatea, intitulată „Social Erasmus Romania: Let = #A”s Do It, World!”, este iniţiată de voluntarii Erasmus Student Network (ESN) România şi se doreşte a fi una pilot pentru Ziua Curăţeniei Generale din data de 12 mai 2012. [...]

Pagube
 Michael Jackson

Catalog cu muzica lui Michael Jackson, furat de hackeri

Un catalog cu muzica lui Michael Jackson, evaluat la peste 350 de milioane de dolari, a fost furat de hackeri din arhiva Sony Music, potrivit unor surse citate de presa internaţională. Compania nu a furnizat încă o poziţie oficială privind acest incident. Peste 50.000 de fişiere cu muzică, majoritatea ale legendei pop Michael Jackson, au fost descărcate ilegal din baza de date a celor de la Sony Music. Incidentul vine la mai puţin de un an după ce nume, adrese şi [...]

Premieră
Andrew Garfield

Andrew Garfield este noul Om Păianjen

Tânărul actor britanic Andrew Garfield va fi noul interpret al personajului Peter Parker, în cel de-al patrulea film al francizei „Omul Păianjen”. Andrew Garfield îşi va face debutul pe marile ecrane în rolul legendarului Om Păianjen pe 3 iulie 2012, când proiectul va fi lansat în sistem 3D. Filmările vor începe la începutul lunii decembrie. Tânărul actor face parte din distribuţia filmului „The Social Network”, un lungmetraj despre creatorul reţelei Facebook. Precedentele trei filme ale francizei „Omul Păianjen” au generat încasări [...]

Destinaţii erotice
Beijing

Cele 10 locuri din lume în care trebuie să faci sex de Ziua Îndrăgostiţilor

Pentru îndrăgostiţii care îşi serbează ziua de Valentine’s Day sau Dragobete, pentru tinerii căsătoriţi care doresc să adauge un pic de condiment noii lor vieţi, pentru cei care pun erotismul pe acelaşi palier cu călătoriile şi nu doar pentru aceştia, site-ul tuktuk.ro prezintă topul celor zece locuri din lume, perfecte pentru a încerca o experienţă sexuală de neuitat.

Atelierele artiştilor din Berlin
Străzile oraşului Berlin sunt împânzite de spaţii unde imaginaţia artistică e la ea acasă. Vibraţia libertăţii de expresie este aici la [...]

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank