Anul IX, Nr. 533, Joi, 15 Noiembrie 2018


 
 

Mireille Mathieu nu mai are mult de trăit. Lumea muzicală este în stare de șoc

Mireille Mathieu, în vârstă de 72 de ani, a aflat că nu mai are mult de trăit, după ce a fost diagnosticată cu cancer. În prezent, celebra cântăreața franceză se tratează la o clincă privată din Germania, în mare secret, motiv pentru care nu se știe ce fel de cancer o macină și de când suferă de această boală, ci doar că e în fază terminală, scrie Libertatea. O sursă din interiorul instituției medicale, citată de Ciao, spune că artista s-a [...]
 

Tiesto, dj-ul superstar al lumii, pe 15 decembrie la Romexpo. După Untold, Aferhills și Neversea este rândul Bucureștiului

Evenimentul muzical surpriză al acestui sfârșit de an, practic ”revelionul” iubitorilor muzicii electronice, îl are cap de afiș pe dj-ul superstar al lumii, Tiesto, scrie Libertatea. Pe 15 decembrie, în cadrul conceptului de show popular la nivel global, 'Don’t Let Daddy Know', care ajunge pentru prima oară în țara noastră, olandezul își ia revanșa de la publicul bucureștean după show-ul incendiar susținut anul acesta la Untold.

După Untold (Cluj-Napoca), Aferhills (Iași) și Neversea (Mamaia) este rândul Bucureștiului să se bucure de un [...]
 
 

Ilie Balaci a murit. Pe cine a sunat cu câteva ore înainte să moară

Ilie Balaci a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club, unde a petrecut până în jurul orei 4.00. La ora 9.00 se plângea de dureri puternice în gât.

Potrivit fostului fotbalist Aurică Beldeanu, Ilie Balaci a dormit noaptea trecută aproximativ patru ore. Fostul sportiv a petrecut cu prietenii într-un club, până la ora 4.
Filmul morţii lui Ilie Balaci

Surse apropiate familiei au declarat că ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, Ilie Balaci a sunat-o pe Luminiţa Cioroianu, medic ORL-ist şi prieten [...]

Sandra Mutu și-a pus silicoane! Cum arată acum soția lui Adrian Mutu!

andra Mutu și-a pus silicoane, iar acest lucru s-ar fi intâmplat după ce i-a dat naștere lui Tiago. Decizia a fost luată deoarece bustul sotiei lui Mutu și-ar fi pierdut din fermitate odată cu nașterea, scrie wowbiz.ro [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Ce avere lasă în urmă Avicii, celebrul DJ care a murit la doar 28 de ani

Avicii, celebrul DJ suedez, care a fost găsit mort în Oman, era la 28 de ani un tânăr foarte bogat, cu zeci de milioane de dolari în conturi, scrie Mediafax. Potrivit Celebrity Net Worth, „Avicii a fost un DJ foarte popular şi extrem de bine plătit”. Acesta a devenit un pionier al muzicii electronice şi încasa sume frumoase pentru fiecare concert, scrie heavy.com, potrivit gandul.info. Avicii a colaborat cu mulţi artişti de renume şi a lăsat în urmă milioane de dolari. [...]

A murit celebrul DJ Avicii!

DJ-ul Avicii a murit la 28 de ani, potrivit TMZ, care scrie că decesul artistului s-a produs în circumstanțe necunoscute, în Muscat, Oman. Avicii, pe numele lui real Tim Bergling, s-a născut în Suedia. Decesul a fost confirmat de reprezentanții artisului. „Anunțăm cu regret pierderea lui Tim Bergling, cunoscut ca Avicii. A fost găsit mort în Msuca, Oman, vineri după-amiază”, relatează Libertatea. Avicii a anunțat în anul 2016 că se retrage din activitatea muzicală. Avicii a susţinut ultimul său concert la [...]

Avicii, „calm şi relaxat” pe yacht, cu o zi inainte să fie găsit fără suflare. Dj-ul, fotografiat cu o băutură în mână

Tim Bergling, cunoscut sub pseudonimul Avicii, a fost găsit mort, vineri, în Oman. Acesta se afla în vacanţă şi apare, într-o imagine obţinută în exclusivitate de TMZ, relaxat şi vesel, pe un yacht, alături de doi prieteni, cu o băutură în mână. Nu este clar dacă băutura era alcoolică sau nu, potrivit TMZ. Avicii a mărturisit, într-un interviu în 2013, că are probleme din cauza consumului excesiv de alcool, fiind diagnosticat cu pancreatită acută. Atunci, tânărul spunea că va renunţa la [...]

DJ Avicii va fi înmormântat în cadrul unor funeralii private

DJ Avicii va fi înmormântat în cadrul unor funeralii private, au anunţat marţi,22 mai, reprezentanţii familiei sale, citaţi de Agerpres, dar nu au precizat nici data, nici locul în care vor avea loc aceste funeralii private. Familia sa a confirmat, într-un comunicat, că “funeraliile vor avea loc în intimitate, în prezenţa celor mai apropiate persoane din viaţa lui Tim”. Considerat unul dintre cei mai buni DJ din lume, artistul suedez de 28 ani " al cărui nume real a fost Tim [...]

Omagiu adus DJ-ului Avicii. Clopotele unei biserici suedeze au bătut pe acordurile piesei „Wake me up“

Omagiu adus DJ-ului Avicii. Clopotele unei biserici suedeze au bătut pe acordurile piesei ‘Wake me up’, unul dintre cele mai cunoscute single-uri din repertoriul muzicianului care a murit pe 20 aprilie la vârsta de 28 de ani, informează Reuters, citat de Libertatea. Cântecul “Wake me up” a răsunat cu ajutorul clopotelor amplasate în turnul înalt de 80 de metri al Bisericii Oscar dintr-un cartier aflat în centrul oraşului Stockholm, unde DJ-ul Avicii, al cărui nume real a fost Tim Bergling, şi-a [...]

Părinţii dj-ului Avicii îi vor transforma site-ul într-o platformă pentru amintirile artistului

Părinţii dj-ului Avicii transformă site-ul artistului, avicii.com, într-o platformă digitală pe care oricine poate încărca amintirile legate de artistul de origine suedeză anunţă, revista Billboard, citată de Mediafax. Tatăl muzicianului declara într-o ceremonie organizată pe 15 august în capitala Suediei pentru a accepta în numele fiului său premiul Cântecul Anului ales de fani pentru piesa "Without You", că trebuie să mulţumească tuturor pentru felul în care omagiază muzica fiului său. Deja, pe site au fost trimise mesaje din ţări ca Ucraina, [...]

Tatăl lui DJ Avicii a acceptat un premiu postum în numele fiului său

După decesul surprinzător din aprilie al lui DJ Avicii, tatăl său a acceptat, miercuri, postum, premiul pentru "cel mai bun cântec", în numele fiului său, în timpul galei de la Stockholm Swedish Rockbjornen, potrivit The Hollywood Reporter, scrie News.ro, citat de stiripesurse.ro. "Sunt bucuros că am această oportunitate de a fi în această seară aici pentru a mulţumi pentru acest premiu cu care i-aţi recompensat pe Tim şi Sandro şi tuturor celor care au votat pentru "Without You", un cântec minunat", [...]

DJ Avicii a donat milioane de euro sărmanilor înainte de moarte

În mai multe interviuri, DJ Avicii a declarat că pentru el nu câştigurile materiale sunt importante, ci muzica pe care o produce, iar acest lucru l-a demonstrat, mai ales în ultimii ani de viaţă, prin donaţiile extrem de generoase pe care le-a făcut pentru cei încercaţi, scrie Mediafax. Potrivit express.co.uk, DJ Avicii ar fi donat toţi banii câştigaţi în urma turneului său din SUA din 2012 organizaţiei americane Fooding America. Artistul ar fi încasat atunci aproximativ 85 de milioane de dolari. [...]

Mii de fani s-au adunat în Stockholm în memoria lui Avicii. Imagini emoţionante

Fanii îndurerați ai lui Avicii s-au adunat în număr cât mai mare, în Stockholm, orașul natal al regretatului DJ, și au ținut un moment de reculegere în cinstea acestuia. Admiratorii artistului au dansat pe melodiile lui și s-au consolat reciproc, după ce vestea morții sale s-a răspândit rapid în mediul online, scrie Click. După ce faimosul DJ a murit la vârsta de 28 de ani, în Muscat, capitala statului Oman, fanii au rămas uimiți de tragicul eveniment și și-au exprimat tristețea [...]

Avicii s-a sinucis, tăindu-se cu un ciob de sticlă

Apropiații lui Tim Bergling au făcut o dezvăluire șocantă despre modul în care a murit faimosul DJ, scrie okmagazine.ro. Ipoteza sinuciderii în cazul celebrului muzician a apărut de câteva zile. Azi, însă, surse din cercurile lui Tim Bergling au completat zvonul cu câteva detalii cutremurătoare: Avicii ar fi spart o sticlă de vin și s-ar fi tăiat cu un ciob mare, provocându-și o hemoragie letală. Una dintre surse, citată de TMZ, susține chiar că Tim și-ar fi provocat această rană la [...]

Avicii avea o iubită secretă! Mesajul dureros dezvăluit de aceasta

După tragica moarte a îndrăgitului DJ Avicii, sute de fani au dorit să îl omagieze pe rețelele de socializare, prin mesaje în care își prezentau sincerele condoleanțe, distribuiri cu renumitele sale melodii sau chiar poze pe care le aveau cu acesta, de la concerte. Mulți apropiați de-ai artistului au ținut să facă același lucru, moment în care a ieșit la iveală faptul că Avicii, pe numele său real Tim Bergling, avea o relație cu un model de origine cehă și dorea [...]

Alexandra Stan, mai difuzată decât Jennifer Lopez și Pharrell în Japonia

În clasamentul final pe 2014 al celor mai difuzate piese la radio în Japonia, Alexandra Stan a ieșit pe primul loc la ZIP Dance Hits 20, peste supervedete ca Pharrell Williams,Pitbull & Jennifer Lopez ori Ke$ha.
Solista româncă este extrem de iubită de japonezi, încă de la apariția single-urilor “Cherry Pop” ori “Dance” s-a bucurat de primul loc la descărcări online la iTunes Dance Hits 20. Postul de radio ZIP Dance, cel care a alcătuit și făcut public clasamentul celor mai difuzate [...]

Zucchero, două concerte în România

Încă din anul 1970, Zucchero a intrat în atenţia publicului larg prin hituri pe care este imposibil să nu le fi ascultat vreodată: “Baila Morena”, “Senza una donna”, “Il volo”, “Diamante” etc.

În urmă cu două luni, artistul italian a lansat noul lui album “Black Cat”, pe care urmează să-l promoveze în această toamnă în cadrul unui turneu, prin 30 de oraşe mari din Europa, plus alte 10 concerte doar la Verona. În ultima parte a turneului european, Zucchero ajunge şi în [...]

 

Succes total la Atena pentru designerii români. Cătălin Botezatu, invitat special

După succesul avut la Paris, Federația Română de Design și Accesorii a fost invitata să ducă mai mulți designeri români la cel mai important eveniment de moda din Atena, "Athens Xclusive [...]
 

El este recuziterul care l-a resuscitat pe Busu și i-a salvat viața! „L-am întors, fiindcă dânsul căzuse cu faţa în jos, şi am început masajul cardiac”

Florin Busuioc a fost salvat de la moarte de un angajat al Filarmonicii Oltenia, care i-a aplicat actorului manevre de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD. Tânărul a povestit cum a [...]

Mihail lansează piesa „Dorul mă ia”

Unul dintre cei mai sensibili și apreciați artiști ai ultimilor ani, Mihail revine pe piața muzicală cu piesa „Dorul mă ia”. Așa cum și-a obișnuit publicul, artistul împletește versuri de suflet [...]
 

Mariana Mihuț, o viață între teatru și Victor Rebengiuc: „A meritat să rămân cu el”. Actrița împlinește 76 de ani

Actrița Mariana Mihuț împlinește 76 de ani, din care 53 i-a petrecut alături de Victor Rebengiuc, jumătatea sa de mai bine de jumătate de secol. Doi actori uriași, care se completează [...]
 

Actorul Florin Busuioc, Busu de la PRO TV, a făcut INFARCT

Actorul Florin Busuioc, cunoscutul prezentator al rubricii Meteo de la PRO TV, a făcut infarct! Totul s-a întâmplat pe scenă, la Craiova. Florin Busuioc făcea parte din distribuția spectacolului Central Park, [...]

Suma uriașă spartă de Bianca Drăgușanu la shopping pentru a uita de coșmarul de la Asia Express

Bianca Drăgușanu nu a rezistat prea mult la Asia Express, dar zilele petrecute fără bani și înfometată în Sri Lanka au făcut-o pe blondă să iasă la ședințe intense de shopping. [...]
 

Veste bună pentru pasionaţii de "Războiul stelelor": Disney va produce o nouă serie "Star Wars"

Compania Walt Disney Co. a anunţat că va produce o nouă serie "Războiul stelelor/ Star Wars", pentru viitorul său serviciu de streaming, Disney+, a anunţat şeful companiei, Bob Iger, citat de [...]
 

Michael Jackson, pe primul loc în topul celor mai bogate vedete care nu se mai pot bucura de avere

Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de bbc.com şi Mediafax. Michael Jackson a ocupat, pentru al şaselea an consecutiv, prima poziţie în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viaţă, cu venituri de 400 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de [...]

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este preţul cerut pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină

Casa din Detroit a cântăreţei americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press, citat de Mediafax. Casa în stil colonial, cu o suprafaţă de 385 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare, şapte băi, teren de tenis şi piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a oraşului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei [...]

Autorităţile ruse au blocat lansarea unui film în care americanii îl salvează pe preşedintele rus

Ministerul rus al Culturii a anulat in extremis lansarea prevăzută joi a filmului hollywoodian 'Hunter Killer', în care militarii americani îl salvează pe preşedintele rus şi împiedică declanşarea unui al treilea război mondial, invocând motive administrative, relatează AFP, citată de Agerpres. "Compania de distribuţie nu a furnizat la timp copia filmului la calitatea necesară vizionării la cinemateca de stat Gosfilmofond", a informat Ministerul Culturii într-un comunicat pentru a justifica interdicţia difuzării filmului.

Adaptare a cărţii scrisă de George Wallace şi Don Keith, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank